x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Pierdut în lanul de secară

Pierdut în lanul de secară

de Paula Anastasia Tudor    |    20 Mai 2008   •   00:00
Pierdut în lanul de secară

Un copil de nici 3 ani este dispărut de patru zile din marginea satului Viroaga, comuna Cerchezu, jud. Constanţa. În timp ce pe Elodia Ghinescu, avocata dispărută din Braşov, o caută zilnic 350 de poliţişti şi jandarmi, la Constanţa s-au adunat la scotociri maximum 85 de persoane pe zi, cu tot cu rude şi voluntari.



SCOTOCIRI CU PROGRAM ● Dispărut de patru zile, căutat 23 de ore
Un copil de nici 3 ani este dispărut de patru zile din marginea satului Viroaga, comuna Cerchezu, jud. Constanţa. În timp ce pe Elodia Ghinescu, avocata dispărută din Braşov, o caută zilnic 350 de poliţişti şi jandarmi, la Constanţa s-au adunat la scotociri maximum 85 de persoane pe zi, cu tot cu rude şi voluntari.


Sezer Alis, un băieţel de 2 ani şi 8 luni, a dispărut sîmbătă dimineaţă de pe un cîmp situat la aproximativ 2 km de satul Viroaga. În acea dimineaţă, părinţii care veniseră cu doar o zi înainte în Viroaga, la muncă, au plecat la sapă, pe cîmp, însoţiţi de trei copii. Cel mai mic, Sezer, a adormit pe cîmp în jurul orei 11:30. Mama lui s-a gîndit să-l ducă la capătul rîndului, la drum, sub o remorcă ce era parcată în dreptul parcelei. Sub remorcă, la umbră, dormeau şi ceilalţi doi copii mai mari. Bunicii băiatului povestesc că, după jumătate de oră, cînd au ieşit de pe brazdă să mănînce, i-au găsit sub remorcă doar pe cei doi copii mai mari, dormind. De la Sezer mai rămăseseră numai un pantof şi o şosetă. "Am început imediat să-l căutăm", ne-a povestit bunicul copilului. "Unul dintre noi a luat-o la fugă în jos, pe drumul spre livadă. Ceilalţi am intrat în lanul de orz de peste drum. Uite, toţi ăştia de-aici, 27 de inşi, am căutat în lanuri, am plecat pe drumurile alea spre Măgura, spre Căscioarele, călare pe cai, cu căruţele, cu picioarele...", a continuat bunicul gesticulînd.


DACĂ ŞTIAM... În grajdurile fostului CAP, situate în marginea satului, locuiesc cîteva familii cu mulţi copii. Sunt oameni amărîţi, din acelaşi neam, veniţi de pe la Văleni, comuna Dobromir, să muncească la Viroaga pe cîmp, cu ziua. În hala CAP-ului sunt îngrămădiţi, într-un colţ, amestecaţi printre boarfe, copii şi adulţi pe care cu greu îi distingi din cauza întunericului. Micuţul Sezer, împreună cu părinţii, a ajuns vineri seara pentru prima oară la Viroaga, iar sîmbătă a fost prima lor zi de muncă. "Dacă bănuiam că se va întîmpla asta, nu-i mai chemam", se tînguie bunica. "N-aveam nevoie de bani, de nimic. Dacă ştiam..."

După cîteva ore de căutări, familia a anunţat dispariţia copilului la postul de poliţie din Cerchezu. "Pe la 4-5 am anunţat, că pe la 6 eram deja cu poliţistul pe cîmp", povestesc oamenii. "După aceea au mai venit poliţişti şi de la Negru Vodă şi de la poliţia de frontieră, au fost mulţi... Vreo trei maşini. Au adus şi un cîine, dar ăla s-a învîrtit acolo, în jur (n.r. – la locul dispariţiei). Stăpînul lui spunea că e cam obosit...", spune bunicul băieţelului ridicînd din umeri.


PROGRAM – 7:00 – 17:00.
Duminică după-amiază, la ora 17:20, pe cîmpul de lîngă Viroaga mai erau opt judiciarişti ai IPJ Constanţa. Căutările încetaseră, cei opt rămînînd să facă planurile pentru a doua zi. "Azi noapte s-a căutat aici pînă la ora 0:30-1:00. Cu cîine de urmă, poliţişti, poliţia de frontieră. Cei de la frontieră au venit cu maşinile cu termoviziune, doar că aparatele alea sunt defecte...", ne-a relatat comisarul-şef Dorin Colidiuc, adjunctul şefului IPJ Constanţa. Poliţiştii susţin că au reluat căutările a doua zi de dimineaţă, pe la 7:00. La aceeaşi oră ajunseseră însă în zonă şi reporterii unui post local de televiziune, care spun că pe cîmp nu era nimeni. "Duminică au fost la căutări în jur de 85 de oameni", spune comisarul-şef Dorin Colidiuc. "S-au periat cîmpurile astea pe o rază de 3 km. S-au verificat stînele, fostele CAP-uri. Au fost 20 de jandarmi, vreo 20 de localnici, poliţişti de la frontieră, poliţişti de la posturile din Cerchezu şi Negru Vodă. Pe la 12:00 a venit un avion uşor de la Tuzla, iar la 13:30 a venit şi un elicopter uşor trimis de la MIRA. Au survolat vreo patru ore zona, dar n-am găsit nimic, nici o urmă. Au bătut întruna cîmpurile astea, de azi-dimineaţă. Trebuia să le dăm drumul oamenilor acasă. Din punctul nostru de vedere, căutările s-au încheiat pe ziua de azi. O să ne adunăm din nou mîine dimineaţă. Vor veni atunci şi de la Asociaţia Chinologică, cu cîini, jandarmi, firme de pază...", a continuat poliţistul.


EXCES DE ZEL. Duminică seară, cînd au aflat de dispariţia copilului şi despre faptul că s-au sistat căutările de la ora 17:00, salvatorii BGS s-au organizat şi au pornit către Constanţa. Cu 12 maşini de teren şi şase ATV-uri, cu o ambulanţă, patru cîini de scotocire şi 20 de oameni. La ora 2:30 noaptea, cînd au ajuns la Cerchezu, agentul de la postul de poliţie, care promisese că îi va călăuzi pînă la locul dispariţiei, s-a sucit, spunîndu-le voluntarilor că nu are nimeni voie să intre pe cîmp în zona dispariţiei, deoarece locul este conservat. Le-a sugerat să aştepte pînă dimineaţă, cînd se vor aduna şi celelalte forţe de căutare. După atîta cale în miez de noapte, căutătorii voluntari s-au trezit în postura să piardă încă multe ore de pomană, în condiţiile în care un copil de nici 3 ani era dispărut şi nu-l căuta nimeni, din cauza unui loc de dispariţie care fusese călcat în picioare de cel puţin 100 de persoane, nesemnalizat, neîmprejmuit, dar conservat verbal doar de excesul de zel al agentului de poliţie din Cerchezu.

În cele din urmă, un telefon la comisarul-şef Colidiuc a aranjat lucrurile, iar căutătorii au pornit să-şi facă treaba pentru care veniseră. Pe jos, alături de cîini, pe ATV-uri sau în maşinile de teren, salvatorii au periat terenul pe o rază de 5-6 km. Însă nici ei nu au reuşit să-l găsească pe micuţul Sezer.


NICI O URMĂ. Ieri-dimineaţă poliţiştii şi jandarmii au ajuns pe cîmp în jurul orei 8:30 şi au reluat căutările sub coordonarea celor doi adjuncţi ai şefului IPJ Constanţa – comisarul-şef Adrian Rapotan şi comisarul-şef Dorin Colidiuc. 31 de jandarmi, poliţişti de la postul de poliţie Cerchezu, judiciarişti şi două echipaje ale poliţiei de frontieră cărora li s-au alăturat 10 lucrători ai firmei de pază Speed Escort şi opt ai firmei Rom Naţional, pe lîngă cei 20 de salvatori BGS. Au fost periate din nou lanurile, drumurile şi pîlcurile de pomi. Trei cîini de urmă la Asociaţia Chinologică din Constanţa au luat miros după obiectele de îmbrăcăminte ale micuţului, însă fără nici un succes. Părerea instructorului cîinilor este că băieţelul a fost luat pe sus din locul dispariţiei.

Familia copilului nu a mai participat ieri la căutări. Poliţiştii i-au rugat să rămînă acasă, pentru a nu altera percepţia cîinilor de urmă. Scotocirile s-au oprit în jurul orei 14:00. "De-acum vom continua pe activităţile noastre specifice – investigaţii prin sate. Se pare că băieţelul nu este aici", a declarat comisarul-şef Colidiuc. Pistele pe care le mai au în vedere acum anchetatorii sunt fie că băieţelul a fost luat de cineva, fie că a fost atacat de şacali şi tîrît în vreo vizuină. La ora 16:00, mai rămăsese doar televiziunea de veghe în lanul de secară... dar se cărară şi ei.


L-aţi văzut?

Sezer Alis (foto) are 0,70 m înălţime, ten măsliniu, faţă ovală, păr negru, tuns scurt, ochi căprui. Nu are semne particulare. La data dispariţiei era îmbrăcat cu pantaloni albi, pulover albastru cu mînecă lungă. În picioare avea doar un ciorap albastru şi un adidas roşu, perechile lor fiind găsite de părinţi la locul dispariţiei. Pe cap purta un fes de culoare galbenă. Cei care l-au văzut sunt rugaţi să sune de urgenţă la numărul unic gratuit 112 sau la redacţia Jurnalului Naţional.


×
Subiecte în articol: special constanta s-au cîmp