Piersic, purtătorul de cuvînt al primăverii

Teribilă nedreptate este aceea în care taifunurile, toate taifunurile au fost botezate cu nume de femei. Adică, de ce vîrtejul ăla nebun care spulberă totul poartă nume de femeie?

Excepţie – bărbaţii precum florile

Teribilă nedreptate este aceea în care taifunurile, toate taifunurile au fost botezate cu nume de femei. Adică, de ce vîrtejul ăla nebun care spulberă totul poartă nume de femeie?

Cînd orice am zice şi oricum ne-am răsuci, femeia înseamnă frumuseţe, delicateţe, farmec, sensibilitate şi nicicum o năvală pustiitoare. De fapt, cînd ne gîndim că sînt substantive feminine, dragostea şi ura, fericirea şi dăruirea, dar şi naşterea şi moartea, pe bună dreptate zici că totul este feminin. De altfel, şi cele mai multe flori, majoritatea florilor, poartă nume feminine. Normal că ridic sprîncenele a mirare cînd tocmai busuiocul e doar pe jumătate feminin, busuiocul acela care cheamă dragostea, “Mi-am pus busuioc în păr, măi / Să pot avea pe vino-ncoa / Să fiu ochioasă, năbădăioasă / Să se îmbulzească şi să mă iubească băieţii”.

Bucurie. De ziua splendidă a Floriilor, ia să vorbim mai mult de bărbaţi. Cu cine să începem decît cu Florin Piersic? Piersic este pe bună dreptate purtătorul de cuvînt al primăverii. Sau cum se fandosesc mulţi cu termeni moderni, Piersic este PR-ul primăverii. Cu firea lui doldora de lumină împrimăvărează totul, chiar dacă afară nămeţii te obligă să te înfofoleşti cu trei cojoace. Are o artă Piersic de a aduce bucurie, încît săli de mii de oameni capătă deodată bucurie, de parcă acesta este biletul de intrare. Nu se poate lepăda nici un român de primăvara numită Florin Piersic. Generaţii au gustat din drăgălăşenia piesei “Visul unei nopţi de iarnă!” a maestrului Tudor Muşatescu, în care erau aduse la suprafaţă toate sensibilităţile din noi de perechea Piersic şi Rodica Mandache – Doruleţ. Generaţii întregi au gîndit secolul al XIX-lea prin figura justiţiarului Mărgelatu. A găsit Piersic teribila dexteritate a degetelor lui Mărgelatu şi atunci cînd făceau să zboare gloanţele, şi atunci cînd făceau să zboare cojile de semniţe pe care le rodea împărţitorul de dreptate autohton. Generaţii întregi n-au putut să-şi înfăţişeze haiducul fără teamă şi reproş care umplea cu pîine desaga peticită a sărăcanilor decît prin figura falnicului haiduc 7 Cai, întruchipat tot de Piersic. Dar scena, cîte povestiri superbe ar putea şopti scena pe care Piersic a adus măiestrie în “Oameni şi şoareci”, “Orfeu în infern”, “Gaiţele”, “Zbor deasupra unui cuib de cuci” şi în aceste luni în adorabila piesă sentimentală “Străini în noapte”, unde o are alături pe teribila actriţă Emilia Popescu.

Învingåtor. Şi dacă ar mai fi să istorisim ceva despre un mare învingător purtînd nume de floare, cu siguranţă acela ar fi piticul cu inimă cît casa, Florentin Petre. Nu există alergăreţ mai de viteză ca Florentin Petre, cel cu care se confundă echipa Dinamo şi în mare măsură echipa naţională. Nu l-a răsfăţat norocul pe Florentin Petre, ba chiar soarta l-a lovit nedrept atunci cînd l-a atacat parşiv virusul hepatitei cronice. A făcut injecţii care-i reparau ficatul, dar îi vlăguiau sîngele, care-i goneau părul de pe cap, dar a sperat mereu şi a visat mereu că va sprinta mereu iarăşi pe extremă. Abia i se reabilitase ficatul, se afla în convalescenţă şi iarăşi l-a prăbuşit soarta nedreaptă. Mergea la pescuit cu undiţa pe umăr şi a atins un cablu de înaltă tensiune, aşa că s-a scurs electricitate prin el, provocîndu-i grave arsuri. Şi-a închis şi rănile astea şi acum este iarăşi cel mai sufletist fotbalist român.