x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Polul căldurii, Bucureşti 2007

Polul căldurii, Bucureşti 2007

de Anca Ardeleanu    |    29 Aug 2007   •   00:00
Polul căldurii, Bucureşti 2007

In această vară, Bucureştiul a fost "cea mai fierbinte capitală europeană". Intr-un clasament al celor mai călduroase capitale din ultimii 30 de ani, Bucureştiul se află pe locul patru, după Atena, Madrid şi Roma. Conform Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei, incălzirea vremii din ultimii 50 de ani este de două ori mai mare decăt cea din ultimii 100 de ani. Â
Fierbinţeala Europei s-a mutat in această vară la Bucureşti. In perioada valului de foc dintre 16 şi 25 iulie 2007, cănd s-a instituit codul roşu, capitala Romăniei a fost prima in topul capitalelor europene unde s-au inregistrat valori termice foarte ridicate. Cu o medie de 40,3 grade Celsius, "Micul Paris" a fiert mai bine de o săptămănă.

In Europa, canicula din vara acestui an a atins doar Peninsula Balcanică şi sudul Italiei, dar in mai mică măsură decăt in Romănia. Grecia, Bulgaria şi Serbia au avut şi ele temperaturi comparabile cu cele din ţara noastră.


COMPARAŢII. "Statistic vorbind, mediile climatologice multianuale ne sugerează faptul că cele mai calde capitale ale Europei, in lunile iunie şi iulie 2007, au fost Atena, Madrid şi Roma. Din acelaşi unghi, Bucureştiul se situează pe poziţia a patra. Insă ca valoare absolută de temperatură inregistrată, in această vară, Bucureştiul a fost cea mai caldă capitală a Europei. Cele de sus pot fi explicate astfel: temperatura medie normală anuală pentru Atena şi Madrid este de 32 de grade, iar pentru Bucureşti, media multianuală este de 28 de grade", susţin specialiştii ANM. Efectiv, in perioadele caniculare din iunie, iulie şi august, Bucureştiul s-a detaşat drept "cea mai fierbinte capitală europeană". Astfel, in detaliu, in perioada primului val de caniculă din intervalul 22-24 iunie, media temperaturii maxime a fost următoarea: Atena - 35 grade, Bucureşti - 34.3 grade, Sofia - 33 grade.


In perioada celui de-al doilea val canicular, din intervalul 16-25 iulie, clasamentul capitalelor fierbinţi a fost: Bucureşti - 40.3 grade, Belgrad - 37.2 grade, Atena - 37. 1 grade, Budapesta - 36.3 grade, Sofia - 35.4 grade, Zagreb - 35.4 grade. Ultimul val canicular a făcut ca mediile temperaturilor maxime din perioada 22-25 august să aducă temperaturi de foc: Bucureşti - 38.5 grade, Atena - 37.3 grade, Belgrad - 35 de grade, Roma - 33.3 grade. Totodată, important de menţionat este şi numărul de zile cu temperaturi de peste 25 de grade inregistrate in Grecia. Spre exemplu, la Atena, in intervalul anilor 1900-2000, acesta a fost de 325 de zile, Atena fiind una din capitalele unde se respira destul de greu vara. Templului zeilor ii urmează ca număr de zile călduroase Madridul, care in perioada anilor 1900-2000 a avut 193 de zile. Roma, capitala Italiei, este pe locul trei in acest clasament, cu un număr de 139 de zile cu temperaturi de peste 25 de grade in intervalul 1950-2001. Nici Bucureştiul nu stă rău la capitolul zile călduroase, astfel, in perioada anilor 1930-2000 s-au inregistrat aproximativ 182 de zile cu maxime care au depăşit 25 de grade.


TEMPERATURILE-RECORD. In Romănia, de cănd se efectuează măsurători meteorologice ale temperaturii aerului in condiţii standard, şi anume in adăpost meteorologic la 2 m deasupra solului, pentru luna iulie au fost inregistrate 220 de cazuri cu temperatura maximă mai mare sau egală cu 40 de grade. Aceste valori au fost inregistrate in sudul şi sud-estul ţării, in special după anul 1985. Cele mai frecvente situaţii au fost semnalate la Turnu-Măgurele - de 16 ori, Roşiorii de Vede - de 14 ori; Giurgiu - de 13 ori; Bechet şi Zimnicea - de zece ori; Călăraşi - nouă ori şi la Bucureşti - opt ori. Totodată, pentru luna iulie, temperaturile maxime absolute la staţii meteorologice au fost inregistrate in cea mai mare parte in perioada 4-5 iulie 2000 şi au depăşit 42 grade. La 5 iulie 2000, la Giurgiu s-au inregistrat 43,5 grade, acesta fiind recordul de temperatură absolută pe ţară pănă in 2006. Acest record a fost depăşit la 24 iulie 2007, la Calafat, unde s-au inregistrat 44,3 grade. In aceeaşi zi, valori termice de peste 44 grade au mai fost inregistrate la Bechet - 44,2 grade, Moldova Nouă şi Băileşti - 44 grade.


VREMEA EXTREMĂ. Viziunea Organizaţiei Meteorologice Mondiale in ceea ce priveşte incălzirea climei pe ultima sută de ani este prezentată printr-o serie de date comparabile la nivel mondial. Astfel, din ultimii 12 ani, 11 sunt cei mai calzi din intregul şir de observaţii la nivel global de care se dispune pănă in prezent. Se mai poate sublinia faptul că trendul incălzirii din ultimii 50 de ani este de aproape două ori mai mare decăt incălzirea din ultimii 100 de ani. De asemenea, s-a observat un trend crescut al evenimentelor extreme de vreme, precum precipitaţii insemnate cantitativ, zile foarte călduroase, nopţi tropicale şi valuri de căldură.

Pe baza acestor observaţii, predicţiile viitoare in ceea ce priveşte incălzirea climei indică probabilitatea de a continua să crească frecvenţa tuturor acestor fenomene extreme de vreme.



Ortansa Jude: "Vară tropicală"

"Vara lui 2007 a fost cea mai caldă vară trăită de locuitorii Romăniei, cel puţin din 2000 pănă in prezent. Ea a fost semnificativ mai caldă la valorile maxime ale temperaturii aerului, cănd s-au inregistrat noi recorduri zilnice la foarte multe staţii meteorologice. Nu pot fi ignorate nici valorile minime nocturne, pentru că multe nopţi tropicale s-au produs mai ales in sudul şi estul Romăniei. Canicula din luna iulie a fost excepţională prin durata sa de aproape două săptămăni, dar şi prin intensitatea sa. Recordurile absolute ale valorilor maxime diurne au fost frecvent doborăte pe parcursul celor zece zile din iulie la mai mult de 40 dintre staţiile meteo din cele 120 de staţii. Numărul de zile in care temperatura aerului a depăşit 40 de grade este excepţional pentru importanţa sa ca prag de stres termic, dar şi prin intinderea geografică pe care s-a realizat", explică Ortansa Jude (foto), cercetător ştinţific din cadrul ANM.

Valorile termice din 2007 au fost cu căteva grade mai ridicate decăt cele normale

Cele şapte luni ale lui 2007 au fost caracterizate de temperaturi medii lunare inregistrate pe teritoriul Romăniei cu valori termice ridicate comparativ cu valorile climatologice normale pentru această dată, dar şi faţă de cele inregistrate in perioada anilor 1961-1990. Incă din ianuarie 2007, abaterea temperaturilor lunii a fost de 5,9 faţă de norma climatologică. Mai explicit, in loc să avem o vreme geroasă a fost destul de cald pentru o iarnă in toiul ei. De asemenea, o abatere de 3,0 a fost intregistrată şi in luna februarie. Totodată, abateri ale temperaturilor medii au fost inregistrate şi in iunie, atunci cănd media lunii a fost de 20,3 grade, comparativ cu 17,5 grade valori medii inregistrate in intervalul 1961-1990. Şi luna iulie este fruntaşă la fenomene extreme, astfel, media lunii a fost de 22,6 grade, comparativ cu 18,7 grade inregistrate in anii precedenţi, deci abaterea este de 3,4 grade. Cea mai mică abatere a inregistrat-o luna aprilie cu o valoare de 0,4. Concluzia acestor date statistice este una simplă, dar ingrijorătoare: astfel se poate afirma că primele şapte luni ale anului 2007 au fost luni cu temperaturi mai ridicate decăt cele normale.

Â

×