x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special PORECLA LA ROMÂNI/De la Ceaşcă la Poponeţ

PORECLA LA ROMÂNI/De la Ceaşcă la Poponeţ

de Andreea Tudorica    |    12 Mar 2009   •   00:00
PORECLA LA ROMÂNI/De la Ceaşcă la Poponeţ

Se spune că părinţii şi numele nu ni le alegem în viaţă. Cu ele ne naştem, le preluăm şi cu asta defilăm. N-ai domne ce să faci. Cel mult poţi sa-ţi schimbi numele. Atât. Eee, dar când vine vorba de porecle, astea sunt croite după chipul şi caracterul omului. Păi câţi dintre noi n-au fost porecliţi în copilărie "aragaz cu patru ochi" pentru că purtam ochelari, sau "oaia" pentru că aveam părul creţ, sau "papă-lapte" pentru că eram mai timizi sau mai retraşi.



Ideea de poreclă funcţiona în timpul comunismului cu titlu de mască discretă şi uşor fardată, pentru că "viaţa e sursa", exact cum spune şi Mircea Diaconu în scheciul "Fabula" alături de Toma Caragiu. "Ia spune măăă, maestre": "Elefantul, vrăbiuţa/Plus bursucul şi maimuţa/Muncesc cu aprindere/ La o întreprindere. Vrăbiuţa-i secretară/ Frumuşică şi sprinţară/Iar director elefantul/ Care face pe berbantul" ("n-am gasit altă rimă"). În general, poreclitul, la orice vârstă, are deja trasat un caracter, i se cunosc metehnele, obiceiurile, are o personalitate conturată sau o istorie (sau istorioară) care îi atrage porecla. Nu e un anonim şi poate că nici nu-i place să trăiască în anonimitate în multe cazuri. Unii copilăresc cu ea, se duc la film cu vreo fată purtând-o ca pe o emblemă, o etalează cu mândrie în faţa copiilor şi a nepoţilor lor şi o duc o dată cu ei în mormânt. L-aş numi aici pe moţu Pittiş, primul personaj la care m-am gândit atunci când s-a adus vorba de realizarea unui material privind porecla la români. Porecla "moţu" i-a fost dată de bunica sa din partea tatălui pentru că era primul nepot care urma să ducă numele familiei mai departe şi din acest motiv era "mai cu moţ".

Mediul rural este cel mai propice poreclelor pentru că toţi indivizii se cunosc între ei mai ales prin metehne. "A lu' Mutu", al lu' Împăratu', al lu' Medicu', al lu' Bubosu'. Aşa sunt recunoscute odraslele sătenilor, pentru că tatăl lor, ori nu vorbea, ori se credea împărat, ori a fost medic sau avea bube de la vărsat de vânt. Porecla devine astfel în multe cazuri nume propriu, nume de recunoaştere. Săliştea de Sus este o localitate care are o carte de telefon în care locuitorii comunei sunt trecuţi după porecle. E ca o listă de coduri a localităţii. Acolo este de găsit cu număr de telefon şi adresă Vlad Dumitru a lu' Împăratu', Viorica a Mutului, nu ştiu care a lu' Medicu', sau Gheorghe a lu' Dumnezeu (asta poate pentru că tat-său se credea mai marele peste sat). Porecla devine astfel o notă de culoare uneori într-un peisaj tern, anost şi gri care înviorează.

"CRUELA" ŞI "ABRAMBURICA" DE LA CATEDRĂ
Nici elevii, că or fi ei de şcoală generală sau liceu nu se lasă mai prejos şi se întrec în denumirea dascălilor cu "nickname-uri" din ce în ce mai ghiduşe şi mai relevatoare. De la arhicunoscutele Socrate şi Isoscel din vremea adolescenţei, întâlnim astăzi "Răţuşca cea urâtă", sau "Corleone", "Mortitia", "Balena", "Julieta", "Pătrăţel", "Degeţel" sau "Academiciana". Eram într-o zi pe culoarele unui liceu din Capitală pentru documentarea altui material şi aud în stânga mea o domnişoară suavă şi fină ca o vrăbiuţă care ţopăia de zor şi se agita că trebuie să intre în clasă că vine "Cruela". Cruela era o doamnă profesoară, ascuţită la faţă, cu buze subţiri, şi strident fardată, asortată din cap până în picioare, care scruta cu privirea fiecare elev şi răspundea calm la fiecare salut. Nu mi s-a părut nici pe departe să aducă cu "doamna" din "101 Dalmaţieni", dar părea destul de energică şi aprigă cu elevii. Dar, mă rog, chestie de percepţie. Am oprit-o într-o zi pe hol spunându-i cine sunt şi am întrebat-o dacă ştie cum au poreclit-o elevii. Zâmbeşte în colţul gurii şi trăsăturile ascuţite i se înmoaie deodată în zâmbetul calm, chiar un pic şmecheresc. Ştia, bineînţeles, dar imaginea din faţa elevilor trebuie să fie alta pentru că "altfel nu-i struneşti. Şi noi ne porecleam profesorii". Mai exista în acel liceu şi profesorul "Cu duhul blândeţii", pentru că avea un tic verbal şi folosea această expresie foarte des. Şi profesorul "Pătrăţel", care şi-a atras această poreclă pentru că la o oră de curs a făcut un exerciţiu de imaginaţie cu elevii, referitor la "un pătrăţel" care s-ar fi aflat într-o situaţie oarecare mai mulţi elevi. Mai exista şi "Degeţel", pentru că îşi folosea drept arătător la tablă degetul mic de la mână.

Ăl mai mare dintre dascălii României, însuşi ministrul fost şi actual al Învăţământului, Ecaterina Andronescu este poreclită "Abramburica", după ce a "abramburit" nişte reglementări şi nu s-a mai înţeles nimic din tot sistemul de învăţământ. Zoe Petre spunea într-un cotidian central în anul 2003 despre porecla "Abramburica": "lapidară şi elegantă ca teoremă de geometrie, a avut succes fulgerător, intrând imediat în folclorul contemporan şi obnubilând prin hazul reiterat al conotaţiilor sale etimologice – brambureala, a bramburi – imensa nedreptate pe care o conţine. Fiindcă e o imensă injustiţie aceea de a folosi o figură atât de simpatică, de sărbătorească pot spune, cum e cea a graţioasei copile care ne fermeca dimineţile de duminică, pentru a desemna un ministru – sau, dacă preferaţi, o ministră – care produce sistematic, de aproape trei ani, un haos malign în şcolile de toate gradele din România".

POLITICUL VIU COLORAT
Intrând astfel pe tărâmul politicului, întâlnim diverse porecle date politicienilor care de care mai şugubeţe pentru că alegătorii sunt întotdeauna spurcaţi la gură în ceea ce-i priveşte pe aleşii lor. Întâmplările, nemulţumirile adunate şi comasate ca un conglomerat care se duce la vale şi adună tot, îi fac pe români ori să facă haz de necaz ori să facă mişto de aleşii neamului. De la "Ceaşcă" până la Băse, de la Popescu "Dumnezeu" până la Marinescu "Bideu". În vremea lui Ceauşescu, poreclele în rândul politicienilor le numărai pe degete. Aproape că nici nu existau. Astăzi scena politică este plină cu Micul Titulescu (Victor Ponta), doamna Pufulete (Adriana Săftoiu), Piticul Atomic sau Poc (premnierul Boc), Buldogul (Vasile Blaga), Bunicuţa (Ion Iliescu), Guzganul Rozaliu (Viorel Hrebenciuc), Ţapul (Emil Constantinescu), Tribunul (Corneliu Vadim Tudor), Piedone (primarul Sectorului 4 Cristian Popescu), Motocicleanu (Călin Popescu Tăriceanu), Robocop (Theodor Meleşcanu) şi lista poate continua. Din înşiruirea făcută mai sus, cea mai longevivă poreclă este de departe cea a lui Ion Iliescu – Bunicuţa, drăgălaşă şi plină de candoare alternată din când în când cu mai puţin candidul "Măi, animalule!", adresare directă actualului primar Măzare, pe vremea aceea ziarist în Constanţa, şi el poreclit câteodată "don juan de Constanţa". În Constanţa s-a născut un alt celebru poreclit, iubit de români pentru fiecare gol şi victorie adusă echipei naţionale de fotbal: Regele – Gheorghe Hagi. Lumea fotbalului este presărată cu diverse alte porecle şi apelative, care fac fiecare personaj recognoscibil într-un amalgam de portrete care domină acest sport şi pe care nu le regăseşti nici în terenul de tenis, nici pe terenul de handbal sau baschet, nici pe patine şi nici pe schiuri. Aşadar, regăsim alături de un "rege", un "gâscan" (Nicolae Dobrin), un "procuror" (Cornel Dinu), un "pinalti" (Gheorghe Ştefan), "un memelu'" (M.M. Stoica), un "jardel" ( Bănel Nicoliţă), un "naş Corleone" (Mitică Dragomir) şi bineînţeles, cum altfel, "un brilliant" (Adrian Mutu). Unora le place sau le-a plăcut să trăiască în discreţie şi linişte, fără a fi niciodată subiectul vreunui subiect de tabloid.
Altele sunt personaje mondene. Le place să se afişeze cu tot cu poreclă oriunde e loc de vreo reuniune soră cu mondenitatea, etalându-şi ceasurile de aur, costumele şi pantofii de megafirme şi maşinile de lux, amestecându-se cu "poponeţi", "virineli" şi "hormonici", "senzuale", "surorile sister" sau "surorile kitschi", pitici, regine, prinţese (şi alte ranguri cu sânge albastru) porno, sexy brăilence, pui de crevedia şi alte fetiţe tunate sau nelipsiţii manelişti de la copii de aur, argint platină (sau  metale feroase sau neferoase), "guţă", "muţă" sau cum le-o mai zice lor.

În lumea artistică, pentru unii porecla a ajuns şi nume de scenă, într-un tot care le defineşte personalitatea. E cazul lui Smiley, al lui CRBL, Sişu sau Puya şi alţii.

×
Subiecte în articol: special porecla