x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Poveste de Craciun, de pe malul Razelmului

Poveste de Craciun, de pe malul Razelmului

de Carmen Plesa    |    09 Ian 2006   •   00:00
Poveste de Craciun, de pe malul Razelmului

Craciun la staroverii de pe Ra-zelm Lipovenii de la Sarichioi, cel mai mare sat de staroveri din tara noastra, au sarbatorit Nasterea lui Iisus la 7 ianuarie, in Biserica albastra de pe malul Lacului Razelm.

Crestinii care respecta vechiul calendar au sarbatorit sambata nasterea lui Iisus. Pentru lipovenii, ucrainenii, grecii, sarbii sau romanii care tin sarbatorile dupa calendarul iulian (13 zile dupa calendarul gregorian), Craciunul cade la 7 ianuarie.

In Ajun de Craciun, pana si valurile pe care le face vantul pe Razelm au amutit. Pescarii lipoveni, cu barbile lor lungi, au lasat barcile si plasele si s-au asezat in fata icoanelor. Nici un copil nu mai masoara gheata de pe strasnicul derdelus din curtea bisericii si nici glasul hotarat al blondelor lipovence chemandu-i pe nazdravani la masa nu se mai aude.

Tot Sarichioiul, "satul insorit" al staroverilor, tace in "sacelnic", sub ninsoare...

Musafirii sunt "iertati" de la postul negru ("sacelnic"), insa de dulce nu indrazneste nimeni sa manance in Ajun.

IN POST. "Lejanca" - un cuptor numai bun sa te intinzi dupa ce ai incercat gerul Deltei - e calda, iar "varenikile" abia au iesti din mainile Irinei si Natasei - cele doua fete ale familiei Frol.

In post, "varenikile", coltunasii pe care, de obicei, lipovencele ii umple cu branza si ii ung cu smantana, ascund in buzunarele lucioase struguri, iar blin" - un fel de clatite - lasa urda "de dulce" pentru mere sau ciuperci.

In timp ce musafirii se incalzesc pe lejanca langa farfuria cu blini rasucite in zahar ars si umplute cu mere, lipovenii se pregatesc pentru biserica. Caci la Staroveri Ajunul nu e cu veselie, brad luminos, Mos Craciun si colindatori cu chef, ci cu post negru si liturghie.

Supca... Si inca o supca. Asta e fusta creata a lipovencelor. Sus - cofta, stransa bine in talie... Un poes colorat, cu ciucuri pe margine, strange mijlocul si te apara de rele. Kicika alba aduna parul lipovencei maritate intr-un coc. Peste kicika vine kaseakul - baticul strans bine sub barbie. Fetele nemaritate nu au kicika, ci "lenta" - o funda cu care se prinde parul impletit intr-o coada, si care se vede de sub kaseak.

LA BISERICA. Slujba incepe inainte de miezul noptii si tine pana dimineata

PORT. Pe umeri, lipoveanca isi pune salika, iar la brau prinde lestika - matanii legate de un bradut brodat cu margele. Peste toate, cutaveica sau pufoaica croita stramt in talie si cusuta ca o armonica la spate vine sa le apere pe lipovence de gerul de pe malul Razelmului.

Pentru biserica, barbatii isi pun rubaska - o camasa fara guler, brodata la gat, si padiokul - o haina neagra, lunga. Rubaska trebuie sa cada deasupra pantalonilor si sa fie stransa cu poes, braul protector.

Aproape de miezul noptii, pe strazile tacute ale Sarichioiului apar fustele infoiate ale lipovencelor, care grabesc spre "vsenosnae bdenie", slujba de noapte care pregateste liturghia. In sat sunt doua biserici. Amandoua albastre, amandoua ridicate chiar pe malul Lacului Razelm, pe care noaptea de Ajun l-a acoperit de stele.

Lipovencele intra grabite in biserica, iar usa deschisa aduce abur geros de pe lac. Se inchina cu doua degete si fac matanii adanci, cu genunchii sprijiniti in pernute brodate. Stranepotii vitejilor cazaci, suparati pe tarul care a vrut sa-i faca iobagi, se inchina pana la pamant, in fata icoanelor care pastreaza secrete spuse dintr-o rasuflare si lacrimi care tot cad de cateva sute de ani in satul de pe Razelm.

Pana la liturghia care incepe dupa miezul noptii, biserica se umple, de nu mai ai loc nici sa-ti faci cruce. Au venit si pescarii tineri, cu fata arsa de arsita si gerurile lacului. Au venit si cei batrani, cu barbi albe frumos pieptanate si cu ochii albastri rascoliti de furtunile Deltei. De-o schioapa, abia la varsta scolii, cu rubaska brodata si ciucuri de poes care se leagana peste solduri, cativa baieti tin isonul in slavona, cu un ochi la ceaslovul care cantareste aproape cat ei.

Nu departe, cateva fetite cu bucle blonde stranse sub kaseak si fuste crete care matura podeaua bisericii murmura in aceeasi limba veche "Hristos Rajdaetsja" - (Se naste Hristos).

Slujba se incheie, pentru cei care au tinut post, cu anafura. Cei care au pierdut canonul gusta din bucatile de paine stropita cu ulei si cu vin.

Dupa o noapte de rugaciune, dimineata de Craciun incepe in fiecare casa lipoveneasca insa cu rugaciunea de multumire. Apoi familia se asaza la masa, dupa ce si-a cerut binecuvantare si dezlegare pentru mancarea "de dulce".

"Haladet" e piftia speciala cu hrean pe care o pregatesc lipovenele de Craciun. Din porcul taiat la Ignat se invelesc in foi de vita sau de varza sarmalute, se amesteca toba si se potrivesc caltabosi. Dar chiar daca e la mare cautare carnea de porc, in aceasta perioada, de pe masa de Craciun a lipovenilor, nu lipseste pestele - in ciorba de perisoare, in chiftelute sau in sarmalute, cu varza, cu orez sau cu mujdei. Cozonacii de sarbatoare, in special cei care sunt dusi la biserica, sunt copti in forme rotunde.

REGULA. Craciunul incepe la lipoveni dupa ce familia se intoarce de la biserica

PE GHEATA. Catre pranz incep sa vina si cetele de colindatori. Mai toti copiii care fac parte din ele sunt "cralasani", adica din cei care stiu sa cante in strana, la biserica. Lipovenii au un singur colind "Hristos Rajdaetsja", care este, de fapt, o cantare bisericeasca. Colindatorii o canta cu fata la icoanele din casa lipoveanului.

In curtea bisericii s-a stranit larma. Derdelusul nu mai e gol. Lipovence micute, stranse in fustele crete si cofta, aluneca pe gheata care incepe in spatele locasului si se incheie cu "buf" in zidul de la bucataria "babicelor" - batranele care locuiesc in casutele din gradina bisericii.

La capatul gradinii, lacul murmura cu valuri mici, invingator in lupta cu gerul bland care n-a reusit sa-i potoleasca apele sub gheata.

INCEPUT
In secolul al XVII-lea, potrivit istoricilor, Sarichioi era un sat de tatari musulmani. De altfel, numele satului este de origine turca. In traducere, "Sarichioi" ar fi "satul galben" sau "satul insorit". Pe la inceputul secolului al XVII-lea, localitatea apartinea de cetatea Baba-saltuk (Babadag) si se afla pe domeniile generalului turc Ali-Ghazi Pasa. Isoricii vorbesc insa si de cativa ghiauri (populatie nemusulmana), care locuiau in acea perioada in Sarichioi. In anul 1740, componenta etnica a satului se schimba in totalitate, si Sarichioi se transforma intr-un fort intarit al cazacilor nekrasoviti, potrivit cercetarilor publicate de Alexandra si Sevastian Fenoghen in lucrarea "Sarichioi, o enigma a secolului XIX".

FORTAREATA
Descrierile de la mijlocul secolului al XIX-lea prezinta Sarichioiul ca un sat de cel putin 600 de case, care functiona pe principiul unei fortarete. In localitate se putea intra numai prin portile bine pazite de cazaci sau cu barca, de pe Razelm. Un sant adanc si un urias val de pamant margineau satul, care era in acest fel mai usor de aparat. De pe Razelm, veghea flotila cu vasle a cazacilor, alcatuita din "seici si kaiuce".
Urmele santului de aparare sunt vizibile si astazi, la marginea localitatii.
Malul Razelmului pastreaza si urmele debarcaderului construit de nekrasoviti, lung de aproximativ 400 de metri si lat de 8 metri. "Cazacii foloseau debarcaderul nu numai pentru acostarea flotilei cu vasle, dar si pentru colectarea pestelui. In apa nu prea adanca, de ambele parti ale debarcaderului, se aflau 15 puncte pentru colectarea pestelui, construite pe stalpi, unde puteau acosta nu numai barcile pentru apa mica si kaiucele, ci si ambarcatiuni mai solide, precum seicile" - "Sarichioi, o enigma a secolului XIX"
Izvoarele istorice descriu Sarichioiul de acum doua secole ca un sat cu case ingrijite, acoperite cu stuf si marginite de numeroase anexe - bai, magazii, hambare. Strazile drepte, gardurile din stuf, "crestele" mestesugit impletite ale acoperisurilor si giruetele de diverse forme care impodobeau casele intareau imaginea de fort a satului.
Astazi, Sarichioiul are aproximativ 3.500 de locuitori. Atati au ramas dupa ce un sfert de populatie a plecat sa munceasca in Italia.

Serbari dionisiace de Sfantul Ioan


CHEF. Grecoaicele danseaza intre ele
In satul Izvoarele de langa Tulcea se afla una dintre vechile comunitati de greci din Romania, stabilita aici in urma cu aproximativ 200 de ani. Am ajuns spre seara, cand la "caminul" din sat incepeau sa se adune femeile pentru a petrece de Sfantul Ioan. Pe un frig de crapau pietrele, pe ulitele satului apareau in grupuri "izvorancele", gatite in port traditional, asa ca la fiecare mare sarbatoare. Cei mai multi dintre grecii de aici sunt ortodocsi pe stil nou, dar nici cei care petrec pe stil vechi nu rateaza prilejul de a participa la marile sarbatori ale majoritatii, caci sunt petreceri ale satului, iar oamenii tin sa fie unii alaturi de ceilalti. In decurs de doua ore, sala de la "camin" s-a umplut. Spre mirarea noastra, numai de femei. Ici-colo cate un barbat spectator la hora in care se prindeau, de cum intrau pe usa, femeile. "Izvorancele" sarbatoreau Iordanitul Femeilor, o petrecere a nevestelor in care tinerele casatorite in cursul anului sunt integrate in comunitatea femeilor casatorite. Ele sunt ajutate de nase sa se gateasca, sunt stropite cu apa si busuioc, dupa care sunt aduse cu alai la petrecere. Majoritatea grecoaicelor, indiferent de varsta, sunt imbracate in rochii rosii, nu foarte lungi, peste care au un sort alb decorat cu funde rosii in parti. Pe dedesubt, o jupa ornata si brodata pe margine cu paiete. Deasupra rochiilor au bluze de aceeasi culoare, legate la mijloc cu un brau argintiu, lat de trei degete. De la gat nu lipsesc margelele in siruri groase. Nici bratarile, purtate la ambele maini. Toate au capul acoperit de barej, o basma alba specifica, brodata pe margine cu fire lungi. Peste aceasta, intr-o parte sunt prinse niste zale si cate o floare rosie. Mai sunt si satence, putine ce-i drept, care au renuntat la costum. Ne explica ca sunt prea batrane ca sa mai poata sa se imbrace. "Iti ia cam o ora si nu e usor", ne explica una dintre petrecarete. Pentru altele, foarte tinere, blugii au castigat in fata costumului traditional. Ghidul nostru la petrecerea grecoaicelor din Izvoarele, Mihai Miliam, sef sectie Muzeul de Arta Populara si Etnografie din Tulcea, ne explica ca generatia tanara nu prea se da in vant dupa obiceiurile celor mai batrani: "Muzeul nostru duce o adevarata campanie pentru pastrarea traditiilor minoritatilor din Dobrogea, insa nu ne ajuta deloc faptul ca locuitorii satelor care inainte erau celebre pentru obiceiurile deosebite sunt din an in an mai putini si mai batrani. S-ar putea ca, in cativa ani, de «Ziua babei» sa nu mai auziti decat la noi, la muzeu".

In ajunul Sfantului Ioan, barbatii abia casatoriti din Izvoarele sunt dusi la fantanile din sat si stropiti cu apa. Dupa petrecerea femeilor, a doua zi de Sfantul Ioan, se tine "Ziua babei". Femeile care au nascut in cursul anului merg acasa la Baba Gaba, moasa satului, cu bucate si bautura pentru ospat. Baba Gana ne povesteste ca, intr-un an, de "Ziua babei" au venit la ea aproape 60 de femei.

Iordanitul femeilor este un obicei care a supravietuit cultului dedicat zeului Dionisios, care isi are originea, dupa parerea specialistilor, in lumea tracica sau, dupa opinia altora, in adancurile religiei egeene din epoca neolitica. Manifestarile dedicate lui Dionisios se tineau inclusiv in cetatile antice de la Marea Neagra. In Grecia de astazi, in localitatea Monoclisia, in fiecare an, in a doua zi de Sfantul Ioan, puterea este preluata de femei. Ziua in care ele fac ce poftesc si petrec pana dimineata, fara barbati, se numeste "O zi sub papuc" . (Carmen Dragomir)

CAZACII
Cazacii ar fi venit la Sarichioi cu barcile lor din regiunea cursului inferior al Fluviului Kuban’ si a Marii Azov, in urma unei intelegeri cu autoritatile Imperiului Otoman. "Era vorba de tarani rusi care nu acceptasera «Asezamantul Sobornicesc», prin care tarul Alexej Mihailovici ii transforma in iobagi (1649).
Nekrasovitii respingeau si reforma bisericeasca a patriarhului Nikon, conform careia vechiul ritual si vechile carti religioase erau interzise in Rusia. Soborul bisericesc din 1666 - 1667 l-a indepartat pe Nikon, dar a confirmat reforma acestuia, i-a anatemizat pe cei care refuzau sa recunoasca noul ritual si a instituit pedepse dure impotriva lor" - "Sarichioi, o enigma a secolului XIX"
×
Subiecte în articol: craciun special biserica sarichioi