Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Noi credem că ceea ce se întâmplă la Sfintele Paşti şi în Postul
cel Mare, prin slujirea de la Paşti, se întâmplă ca o înainte-trăire a
bucuriei din veşnicie. Sfintele Paşti au darul de a ne aduce în
conştiinţă ceva ce s-a petrecut în trecut, Învierea Domnului nostru
Iisus Hristos, ceva ce se poate trăi în prezent, tot Învierea Domnului
nostru, şi ceva ce va fi în viitor şi în veşnicie,bucuria Învierii"
Arhimandrit Teofil Părăian
"Noi credem că ceea ce se întâmplă la Sfintele Paşti şi în Postul cel Mare, prin slujirea de la Paşti, se întâmplă ca o înainte-trăire a bucuriei din veşnicie. Sfintele Paşti au darul de a ne aduce în conştiinţă ceva ce s-a petrecut în trecut, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos, ceva ce se poate trăi în prezent, tot Învierea Domnului nostru, şi ceva ce va fi în viitor şi în veşnicie,bucuria Învierii"
Arhimandrit Teofil Părăian
Încă de la începutul Postului Mare se întrezăresc Crucea Golgotei şi Învierea. Cele 40 de zile de post sunt asemănate de Sfinţii Părinţi cu 40 de trepte: la prima de jos stă Adam, iar la cea de sus ne aşteaptă Hristos, Biruitorul păcatului, morţii şi al diavolului.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, de la schitul Sfânta Maria din Techirghiol, unul dintre marii duhovnici ai României, ne vorbeşte despre prima "treaptă" a zilelor de post: "Întotdeauna la evenimente mari, creştineşti, care sunt dincolo de închipuirea creaţiei, peste creaţie în special, este o pregătire. O pregătire pentru a se primi acest eveniment cu toate simţirile. Fiinţa umană este o fiinţă superioară tuturor creaţiilor. Fratele Sfântului Vasile cel mare, un mare teolog, spune că această creaţie e copleşitoare şi de neînţeles a omului. Şi spune că omul are încă foarte multe taine ascunse, pe care nici el nu le poate înţelege. Pentru că omul nu este făcut pentru un singur cuvânt. Pentru că Dumnezeu l-a cioplit după chipul şi asemănarea lui. Şi atunci, vă daţi seama, că şi noi putem fi Dumnezeu după har. Drept urmare, la astfel de eveniment, şi anume Învierea Mântuitorului, ca semnificaţie mai importantă este că se adevereşte fără discuţie Dumnezeirea sa. L-au bătut, l-au umilit... însă încă dinainte a anunţat că va veni înapoi. Cum s-a spus de proroci, aşa a venit.
ARMONIZARE. Numai adversitatea învinsă a ţinut să amortizeze aceste valori incomensurabile, nemaipomenite. Şi prin asta a jignit divinitatea. Adam nu era o creaţie făcută ca şi cum ai face un om din pământ... el a dat nume la aproape tot ce a creat Dumnezeu. Şi pentru ca să fie salvat că a fost o fiinţă creată din marea iubire, iubirea lui Dumnezeu, nu a vrut să lase creaţia sa în această cădere. Şi nu putea să vină cineva să-l salveze decât acea divinitate care i-a şi dat viaţă. Pentru că nu a înviat numai Hristos, a înviat toată creaţia cu el. Că nu este nimic creat fără să nu fie armonizat. Deasupra tuturor este fiinţa umană. Diavolul, în lupta lui acerbă, nesuportând că omul a ieşit deasupra lui, luptă să ne şteargă asemănarea cu Dumnezeu. Încă este un duşman declarat, nemilos, care nu ştie să iubească. Pentru elementul acesta mare, al Învierii, s-a creat un număr de 40 de zile, de Dumnezeu hotărât. Omul trebuie să se pregătească pentru a primi această Înviere, care este salvarea întregii creaţii. Nu-i convine Satanei, care crede că omul stă la dispoziţia împătimirilor lui, să fie prin creaţie superior. Dar acestea sunt nişte lucruri care îmbracă răspunsul la întrebarea «Ce semnifică Postul Paştelui.. ». Semnificaţia cea mai mare este că, cu ocazia asta, Dumnezeu a venit să-l salveze pe Adam şi pe toţi cei care ne-am născut din el.
Mai întâi toate faptele, toate minunile pe care le-a făcut Iisus le-a făcut pentru oameni. Să-l pomenească întru totul.
SLĂVILE CERULUI. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mântuitorul. Patruzeci de zile durează Postul Paştilor. E un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima. Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă tradiţională, care nu e atât de recomandată. Te împărtăşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregăteşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunţi la o serie întreagă de porniri spre rău: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Şi atunci, împărtăşirea este în funcţie de curăţirea inimii tale. Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că e o fiinţă în plus în fiinţa noastră. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care l-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea sfintei împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. A te împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate îngerească".
EXERCIŢIU. Postul Paştilor, spun sfinţii părinţi în cărţile lor, este şi drumul nostru spre lumină – termenul "lumină" este interpretat ca o posibilă fărâmă din ceea ce ar putea fi strălucirea conştiinţei că drumul lui Iisus, în scurta sa viaţă pământeană, şi-a avut rostul prin simplul fapt că ne-a deschis calea spre o conştiinţă superioară.
Definiţiile Postului de Paşti s-ar putea regăsi în cumpătare, bunătate, rugăciune şi relaţii mai sănătoase cu cei apropiaţi şi, în general, cu întreaga lume. Postul este unul dintre cele mai dificile exerciţii ale creştinului. Biserica e înţelegătoare cu cei care, din diferite motive, nu pot respecta postul, cum ar fi cei bolnavi sau cei care prestează munci dificile. De asemenea, bătrânii, militarii, copiii, bolnavii şi cei care călătoresc mult sunt scutiţi de a respecta restricţiile postului. Fie şi o singură zi de post, dacă omul nu poate mai mult, e binevenită.
Drumul spre lumină pentru cei care respectă calea postului e unul al împăcării cu sine, al redescoperirii, al condiţiei umane superioare, dar şi al creştinului care trebuie să-şi amintească mereu că drumul în viaţă e vegheat de Mântuitorul Iisus Hristos.
CONDUITĂ MORALĂ. Biserica ortodoxă a rânduit că în prima săptămână, în zilele de luni şi marţi este bine să ne abţinem pe cât putem de la băutură şi mâncare, iar în ultima săptămână, numită şi Săptămâna Patimilor, se ajunează în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se poate consuma, seara, apă şi pâine. Conform aceloraşi tradiţii, în ziua de miercuri a Postului se consumă pâine şi legume fierte, fără untdelemn. Pe tot timpul Postului Mare se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta untdelemn şi puţin vin. De Buna Vestire şi de Florii se dă dezlegare şi se poate consuma o hrană mai consistentă. Postul Mare este sănătos să fie însoţit de o conduită morală sănătoasă şi, fireşte, de rugăciune. Însă, în principal, Postul ţine de opţiunea şi posibilităţile fiecăruia dintre credincioşi.
Arhimandrit Teofil Părăian
Încă de la începutul Postului Mare se întrezăresc Crucea Golgotei şi Învierea. Cele 40 de zile de post sunt asemănate de Sfinţii Părinţi cu 40 de trepte: la prima de jos stă Adam, iar la cea de sus ne aşteaptă Hristos, Biruitorul păcatului, morţii şi al diavolului.
Părintele Arhimandrit Arsenie Papacioc, de la schitul Sfânta Maria din Techirghiol, unul dintre marii duhovnici ai României, ne vorbeşte despre prima "treaptă" a zilelor de post: "Întotdeauna la evenimente mari, creştineşti, care sunt dincolo de închipuirea creaţiei, peste creaţie în special, este o pregătire. O pregătire pentru a se primi acest eveniment cu toate simţirile. Fiinţa umană este o fiinţă superioară tuturor creaţiilor. Fratele Sfântului Vasile cel mare, un mare teolog, spune că această creaţie e copleşitoare şi de neînţeles a omului. Şi spune că omul are încă foarte multe taine ascunse, pe care nici el nu le poate înţelege. Pentru că omul nu este făcut pentru un singur cuvânt. Pentru că Dumnezeu l-a cioplit după chipul şi asemănarea lui. Şi atunci, vă daţi seama, că şi noi putem fi Dumnezeu după har. Drept urmare, la astfel de eveniment, şi anume Învierea Mântuitorului, ca semnificaţie mai importantă este că se adevereşte fără discuţie Dumnezeirea sa. L-au bătut, l-au umilit... însă încă dinainte a anunţat că va veni înapoi. Cum s-a spus de proroci, aşa a venit.
ARMONIZARE. Numai adversitatea învinsă a ţinut să amortizeze aceste valori incomensurabile, nemaipomenite. Şi prin asta a jignit divinitatea. Adam nu era o creaţie făcută ca şi cum ai face un om din pământ... el a dat nume la aproape tot ce a creat Dumnezeu. Şi pentru ca să fie salvat că a fost o fiinţă creată din marea iubire, iubirea lui Dumnezeu, nu a vrut să lase creaţia sa în această cădere. Şi nu putea să vină cineva să-l salveze decât acea divinitate care i-a şi dat viaţă. Pentru că nu a înviat numai Hristos, a înviat toată creaţia cu el. Că nu este nimic creat fără să nu fie armonizat. Deasupra tuturor este fiinţa umană. Diavolul, în lupta lui acerbă, nesuportând că omul a ieşit deasupra lui, luptă să ne şteargă asemănarea cu Dumnezeu. Încă este un duşman declarat, nemilos, care nu ştie să iubească. Pentru elementul acesta mare, al Învierii, s-a creat un număr de 40 de zile, de Dumnezeu hotărât. Omul trebuie să se pregătească pentru a primi această Înviere, care este salvarea întregii creaţii. Nu-i convine Satanei, care crede că omul stă la dispoziţia împătimirilor lui, să fie prin creaţie superior. Dar acestea sunt nişte lucruri care îmbracă răspunsul la întrebarea «Ce semnifică Postul Paştelui.. ». Semnificaţia cea mai mare este că, cu ocazia asta, Dumnezeu a venit să-l salveze pe Adam şi pe toţi cei care ne-am născut din el.
Mai întâi toate faptele, toate minunile pe care le-a făcut Iisus le-a făcut pentru oameni. Să-l pomenească întru totul.
SLĂVILE CERULUI. Patruzeci de zile a durat potopul lui Noe. Patruzeci de zile a stat Moise în Muntele Sinai. Patruzeci de zile a postit Mântuitorul. Patruzeci de zile durează Postul Paştilor. E un timp suficient ca să te pregăteşti pentru marele eveniment care urmează, eveniment bisericesc, mântuitor. A patruzecea zi după zămislirea pruncului se formează inima. A patruzecea zi după moarte putrezeşte inima. Noi am rămas la patruzeci de zile într-o formă tradiţională, care nu e atât de recomandată. Te împărtăşeşti continuu cu Hristos, duhovniceşte, iar când te pregăteşti şi printr-o postire… Nu numaidecât postirea este o condiţie. Nu o faci pentru că ţi s-a spus s-o faci, ci ca să te smerească trupeşte, să renunţi la o serie întreagă de porniri spre rău: lăcomii, curvii, judecăţi. Posteşti cu procese, cu certuri, cu procurori şi cu avocaţi? Asta nu. Şi atunci, împărtăşirea este în funcţie de curăţirea inimii tale. Inima e adâncul cel mai adânc din noi. Aş putea să spun că e o fiinţă în plus în fiinţa noastră. De ce spune Dumnezeu: «Am făcut inima ta ca să locuim în ea?» El nu locuieşte oriunde. Dumnezeu, Care Se simte atât de lăudat în slăvile cerurilor, are plăcerea să locuiască într-o inimă de om. Este locul pe care l-a făcut special ca să fie găzduit El. Mintea e subordonată inimii. Fiinţa noastră de răspundere şi de adevărată bucurie prin unire cu Dumnezeu e inima. Curăţirea inimii ar fi deci un motiv care trebuie respectat în vederea sfintei împărtăşiri cu Trupul şi Sângele Mântuitorului. A te împărtăşi cu Trupul şi Sângele Mântuitorului înseamnă, repet, să fii una cu El, să fii cu adevărat un împlinitor al cuvintelor Lui şi să recunoşti cu adevărat că pierdut ai fost şi te-ai aflat. Pentru că, da, e nevoie să te pierzi. Dar nu în sensul de a părăsi învăţătura adevărată, ci de a renunţa la o identitate moleşită sau strict omenească şi de a te regăsi într-o personalitate îngerească".EXERCIŢIU. Postul Paştilor, spun sfinţii părinţi în cărţile lor, este şi drumul nostru spre lumină – termenul "lumină" este interpretat ca o posibilă fărâmă din ceea ce ar putea fi strălucirea conştiinţei că drumul lui Iisus, în scurta sa viaţă pământeană, şi-a avut rostul prin simplul fapt că ne-a deschis calea spre o conştiinţă superioară.
Definiţiile Postului de Paşti s-ar putea regăsi în cumpătare, bunătate, rugăciune şi relaţii mai sănătoase cu cei apropiaţi şi, în general, cu întreaga lume. Postul este unul dintre cele mai dificile exerciţii ale creştinului. Biserica e înţelegătoare cu cei care, din diferite motive, nu pot respecta postul, cum ar fi cei bolnavi sau cei care prestează munci dificile. De asemenea, bătrânii, militarii, copiii, bolnavii şi cei care călătoresc mult sunt scutiţi de a respecta restricţiile postului. Fie şi o singură zi de post, dacă omul nu poate mai mult, e binevenită.
Drumul spre lumină pentru cei care respectă calea postului e unul al împăcării cu sine, al redescoperirii, al condiţiei umane superioare, dar şi al creştinului care trebuie să-şi amintească mereu că drumul în viaţă e vegheat de Mântuitorul Iisus Hristos.
CONDUITĂ MORALĂ. Biserica ortodoxă a rânduit că în prima săptămână, în zilele de luni şi marţi este bine să ne abţinem pe cât putem de la băutură şi mâncare, iar în ultima săptămână, numită şi Săptămâna Patimilor, se ajunează în zilele de luni, marţi, miercuri, vineri şi sâmbătă. În aceste zile se poate consuma, seara, apă şi pâine. Conform aceloraşi tradiţii, în ziua de miercuri a Postului se consumă pâine şi legume fierte, fără untdelemn. Pe tot timpul Postului Mare se mănâncă o singură dată pe zi, seara, hrană uscată, iar sâmbăta untdelemn şi puţin vin. De Buna Vestire şi de Florii se dă dezlegare şi se poate consuma o hrană mai consistentă. Postul Mare este sănătos să fie însoţit de o conduită morală sănătoasă şi, fireşte, de rugăciune. Însă, în principal, Postul ţine de opţiunea şi posibilităţile fiecăruia dintre credincioşi.
RUGĂCIUNE DE POCĂINŢĂ
Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul şi cu toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, şi am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să mă pocăiesc. De aceea, cu smerenie, mă rog: iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin!
Mărturisesc Ţie, Doamne, Dumnezeul meu, Celui în Treime slăvit şi închinat: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh – păcatele mele făcute în toate zilele vieţii mele şi până în ceasul de faţă cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu vederea, cu auzul, cu mirosul, cu gustul, cu pipăitul şi cu toate simţurile mele sufleteşti şi trupeşti, prin care Te-am mâniat pe Tine, Dumnezeul meu, şi am nedreptăţit pe aproapele. Pentru toate acestea mă simt vinovat înaintea Ta şi vreau să mă pocăiesc. De aceea, cu smerenie, mă rog: iartă-mă şi mă dezleagă de toate păcatele, ca un bun şi de oameni iubitor. Amin!
Născut la data de 15 august 1914, în satul Misleanu, judeţul Ialomiţa, Părintele Arsenie Papacioc face parte din "generaţia de aur" a teologilor români. A purtat emblema de preot paroh în Ardeal, stareţ la Mănăstirea Cozia, duhovnic la Mănăstirea Cernica şi, începând din anul 1976, este duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol. Arhimandritul este căutat de credincioşi, monahi, preoţi, ierarhi, care vin la el pentru povăţuire, cuvânt de folos şi aflarea secretului armoniei.
Citiţi şi: ● Cuvintele pustnicilor ● Învăţăminte ● Duminicile din Postul Mare ● Poruncind răului să plece ● Purificarea
sufletelor ● Smerenia Împăratului
