x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special PRIMARUL DIN CEAHLĂU, LA OLAF/Escrocheria îşi taie făgaş prin codri cu drujbele

PRIMARUL DIN CEAHLĂU, LA OLAF/Escrocheria îşi taie făgaş prin codri cu drujbele

de Adrian Mogos    |    20 Ian 2009   •   00:00
PRIMARUL DIN CEAHLĂU, LA OLAF/Escrocheria îşi taie făgaş prin codri cu drujbele

Pădurile Ceahlăului sunt la cheremul unor şmecheri care sfidează autorităţile naţionale şi europene. Constantin Şchiopu, primarul de Ceahlău, este politician de seamă, şi din scaunul în care s-a cocoţat şi-a permis să dea 30 de hectare din pădurea comunală, pretextând o masivă investiţie într-o conductă cu gaz, fapt pentru care s-a ales cu alt dosar la parchet. Tot degeaba!



Cu aproape şase ani în urmă a luat fiinţă în judeţul Neamţ firma Sapien SRL. Obiectul de activitate declarat era salubritatea, depoluarea şi alte activităţi similiare. Nimic neobişnuit până aici. Sediul firmei a fost stabilit în Primăria Ceahlău şi asta deoarece Consiliul Local al acestei comune avea aproape 99% din acţiuni, restul fiind împărţit între instituţiile similiare din comunele învecinate: Grinţieş, Vânători-Neamţ, Hangu, Poiana Teiului şi Pipirig, localităţi de pe teritoriul cărora pădurea dispare constant într-un ritm alarmant. În 2005, cifra de afaceri a Sapien scăzuse de aproape trei ori, aşa că primarul Costică Şchiopu s-a gândit s-o pună de-o afacere. Printr-o hotărâre a Consiliului Local din 22 aprilie 2005, o pădure, Boiştea Rotundă, de aproape 33 de hectare a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al comunei Ceahlău. O săptămână mai târziu, apare o altă hotărâre a aceluiaşi consiliu prin care s-a aprobat garantarea unui împrumut de 130.000 de dolari, necesar pentru o investiţie, exact cu suprafaţa de pădure care era deja administrată de Sapien SRL. Comisia de avizare a împrumutului s-a întrunit sâmbăta, într-o zi nelucrătoare.

INGINERIE FINANCIARĂ
De aici începe să se ţeasă o pânză de păianjen. Iniţiatorul ambelor hotărâri de consiliu a fost primarul Şchiopu. El a motivat că primăriei îi trebuie bani pentru a investi într-o conductă de gaz care va traversa muntele şi va aduce numai beneficii locuitorilor din zonă, alimentarea cu gaz "însemnând un pas spre civilizaţie şi progres". S-a găsit un binevoitor, SC Rustrans SRL care a împrumutat Sapien SRL cu 130.000 de dolari, primăria Ceahlău fiind garanta împrumutului. Voit, sau nu, Şchiopu căzuse în plasa unui mare "combinator" de pe plaiuri moldave, Iulian Ciomaga. Fost avocat la Iaşi şi preşedintele mai multor fundaţii, printre care şi una de dezvoltare euroatlantică "Phytagoras", Ciomaga este un cunoscut al poliţiştilor. Maestru al înşelătoriilor, şeful "Phytagoras" i-a dezvăluit primarului Şchiopu că el poate atrage investiţii de mai multe zeci de miliarde de dolari în zonă cu ajutorul unor americani, dar că şi partea română trebuie să participe cu ceva bani. Aşa a apărut contractul, scris într-o limbă total pe lângă limba română, dintre Sapien şi Rustrans semnat la 16 iunie 2005 şi valabil pe o perioadă de 60 de zile de la momentul transferului banilor către "CFI WORD CO RESURSES Ltd la Chase Manhattan, SUA". Adică banii trebuiau viraţi în străinătate cât mai repede cu putinţă.

Creditul fusese acordat fără dobândă, de afaceristul Viorel Rusu, îndemnat probabil de directorul general al Rustrans, un fost şef al poliţiei economice. De altfel, legăturile lui Rusu cu poliţişti de frunte din zonă, pensionaţi sau nu, sunt de notorietate. Potrivit poliţiei nemţene, 25 de persoane sunt cercetate pentru înşelăciune şi abuz în serviciu. IPJ Neamţ a solicitat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău la sfârşitul lui iunie 2006 îndeplinirea procedurii de asistenţă judiciară internaţională în materie penală cu SUA, organele judiciare de acolo urmând să-l ancheteze pe Morgan Fisher, reprezentantul GFS International Inc. din Antigua şi Barbuda şi pe Louis J. Genovese reprezentatul finanţatorului CFI WorldCo Resources Ltd din Bohemia, New York, pentru a se stabili dacă cele două societăţi au încasat sumele virate de Sapiens. De atunci, documentele s-au tot plimbat prin ţară şi străinătate.

CONTROALE
De câte ori Curtea de Conturi Neamţ a verificat Primăria Ceahlău, a găsit nereguli financiare şi ilegalităţi. Aşa s-a întâmplat şi în 2006 când, după două luni de inspecţie s-a stabilit că girarea împrumutului a fost ilegală. S-a trimis un raport la 28 iunie 2006 Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău care nici nu l-a primit bine că, două zile mai târziu, l-a şi trimis Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Inspectorii Curţii de Conturi au sesizat faptul că garantarea împrumutului este nelegală, deoarece împrumutul nu putea fi garantat cu bunuri aparţinând domeniului public sau privat al comunei. Mai mult, orice împrumut sau garantare a unui împrumut trebuia să se facă de la o bancă sau o instituţie de credit. Conform unei circulare a BNR din 2002, o instituţie de credit poate fi o bancă persoană juridică română, o sucursală din România a unei bănci persoane juridice străine, o cooperativă de credit sau o casă centrală a cooperativelor de credit, toate autorizate de BNR. Aşadar, Rustrans SRL care a fost implicată în comerţul cu alimente, cosmetice, material lemnos şi alte afaceri bancare nu era deloc calificată să împrumute Primăria Ceahlău.

După nici şase luni de la acordarea creditului, Viorel Rusu a trimis un executor să ia pădurea. Acesta a scos pădurea la licitaţie publică. Licitaţia a fost adjudecată exact de Rustrans. Cu toate că valoarea lemnului de la Boiştea Rotundă a fost evaluată la 1.731.900 de lei noi, ea a fost vândută la mai puţin de un sfert din preţ.

NICI UN REZULTAT
Hotărârea Consiliul Local a fost comunicată Prefecturii Neamţ, pentru verificarea legalităţii. Prefectul a făcut pe mortu’-n păpuşoi mult timp, găsind de cuviinţă să facă ceva comentarii la mai bine de un an de la afacere, încercând zadarnic să găsească o justificare pentru lipsa de reacţie. În decembrie 2006, prefectul spunea că el ar putea acţiona mai eficient în acest caz, dacă Inspectoratul Teritorial pentru regim Silvic şi Vânătoare Suceava – ITRSV ar manifesta mai multă receptivitate şi dacă ar exista un suport mai activ şi mai expeditiv din partea Poliţiei, DNA etc. Şeful ITRSV Suceava care luase legătura cu prefectul, a spus că acesta nu a avut nici o propunere concretă pentru rezolvarea situaţiei de la Ceahlău. Toader Mocanu, prefectul de atunci de Neamţ, este acum deputat. Şeful ITRSV promisese că nu va da nici o autorizaţie pentru exploatare de masă lemnoasă din Boiştea Rotundă, dar la 23 octombrie 2006 Rustrans obţinuse de la ITRSV Suceava autorizaţie de exploatare pe terenul respectiv pentru 1.000 de metri cubi, cu toate că solicitase exploatearea a aproape 6.000. Şi a început exploatarea lemnului. Au fost tăiaţi arbori foarte valoroşi de peste 105 ani, pentru refacerea fondului forestier fiind nevoie de cel puţin 20 de ani. De doi ani încoace au loc deja inundaţii în zonă.

Boiştea se află la graniţa cu parcurile naţionale Ceahlău, Cheile Bicazului – Hăşmaş şi Vânători-Neamţ. Deşi în acte Rustrans este proprietarul în acte ale pădurii, exploatarea forestieră se face aproape în totalitate de firme apropiate ale primarului. În primăvara lui 2007, o echipă de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Inspectoratului General al Poliţiei a stabilit că exploatarea lemnului la Boiştea Rotundă se făcea de firmele Expodan SRL a lui Dumitru Coroamă şi Pantrans SRL a lui Leonard Pancu, ultima neavând autorizaţie de mediu pentru exploatarea lemnului. Inspectorii silvici locali care verificaseră zona nu au văzut nici o neregularitate, cu toate că se încălcau prevederile legale. Aventurile financiare ale primarului au atras antipatia bătrânilor comunei. Philip Nicolae are 74 de ani şi a vrut să-i ia primarului gâtul cu coasa când a auzit ce s-a întâmplat. Cu greu l-au potolit oamenii pe bătrân care era hotărât să facă moarte de om. Primarul pesedist Costică Şchiopu joacă acum pe cai mari. Este membru în comisia de negociere a celor două partide aflate acum la guvernare, iar ministrul Agriculturii este din acelaşi partid cu el. Ocupat fiind cu negocierile, primarul nu a fost de găsit, dar se ştie că este hotărât să lupte în comisia de negociere pentru ca şefia Gărzii de Mediu Neamţ să fie preluată de partidul din care face parte.


Costică Şchiopu nu e deranjat de autorităţi
Jurnalul foto

OLAF face, DNA Bacău doarme

Jurnalul Naţional v-a mai prezentat faptele de vitejie ale primarului Constantin Şchiopu. Autorităţile s-au făcut că nu văd, nu aud. Primarul a făcut rost de un milion de euro din fonduri SAPARD pentru modernizarea unui drum comunal. Şmecheria a ajuns până la Departamentul de Luptă Antifraudă – DLAF instituţia care asigură protecţia intereselor financiare ale UE în România, dar care nu s-a sfiit să se întoarcă cu spatele când a venit vorba de verificarea temeinică a afacerii primarului. Nu acelaşi lucru l-a făcut şi OLAF, organismul Comisiei Europene care verifică modul în care s-au cheltuit banii comunitari. OLAF a trebuit să-şi trimită în România proprii inspectori. La finalizarea anchetei, OLAF a cerut autorităţilor române să recupereze integral milionul de euro şi să ia măsuri în justiţie. Lucru care nu s-a întâmplat. Mai mult, fosta Agenţie SAPARD – actuala Agenţie de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit(APDRP)  a organizat o licitaţie pentru a verifica dacă ancheta inspectorilor europeni s-a făcut legal şi dacă rezultatele anchetei sunt reale. Serviciul Teritorial Bacău al DNA ar fi trebuit să investigheze această fraudă, mai ales că DLAF s-a deşteptat şi a făcut o sesizare penală. Dosarul nr. 8/P/2007 se pare că s-a evaporat din moment ce la ora actuală, conform DNA, nu există nici un dosar penal în care să fi fost cercetat cineva din primăria Ceahlău, şi nici nu s-a trimis vreun dosar la instanţă. Explicaţia ar fi că fostul şef anticorupţie de la Bacău e prieten la cataramă cu primarul. Acum doi ani, la ieşirea la pensie, procurorul Neculai Nuţu Manea de la DNA a benchetuit la motelul Orhideea din Ceahlău cot la cot cu Şchiopu.

×
Subiecte în articol: special primarul schiopu ceahlau rustrans