x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Primarul ""Sfarmă-Deal"" - Bugetul Reşiţei trebuie să suporte aventuri financiare de două milioane de euro

Primarul ""Sfarmă-Deal"" - Bugetul Reşiţei trebuie să suporte aventuri financiare de două milioane de euro

de Adrian Mogos    |    24 Apr 2007   •   00:00
Primarul ""Sfarmă-Deal"" - Bugetul Reşiţei trebuie să suporte aventuri financiare de două milioane de euro

Primăria Reşiţa a distrus un deal pentru a-i face pe plac unui străin care dorea să-şi deschidă o afacere. Hatarul a costat bugetul local mai bine de 63 de miliarde de lei vechi. Intre timp au apărut şi alţi amatori care au revendicat terenul. S-a ajuns la proces, iar străinul şi-a luat tălpăşiţa. insă lucrările continuă fără autorizaţie de construcţie.

Primăria Reşiţa a distrus un deal pentru a-i face pe plac unui străin care dorea să-şi deschidă o afacere. Hatarul a costat bugetul local mai bine de 63 de miliarde de lei vechi. Intre timp au apărut şi alţi amatori care au revendicat terenul. S-a ajuns la proces, iar străinul şi-a luat tălpăşiţa.insă lucrările continuă fără autorizaţie de construcţie.

La jumătatea lunii noiembrie 2006, edilii reşiţeni au semnat cu firma Halcrow Romania SRL un contract de aproape 5,4 miliarde de lei vechi pentru un studiu de fezabilitate a unei investiţii ce urma să se dezvolte la şapte kilometri de Reşiţa, pe drumul spre Caransebeş. Din cauza sumelor uriaşe cheltuite pentru reamenajarea unui deal, Consiliul Local al municipiului Reşiţa a hotărat la sfarşitul lunii februarie 2007 să infiinţeze o comisie care să facă o analiză a ceea ce se intamplă cu investiţia denumită "Km 7 - Calea Caransebeşului".

DEZASTRU. După două luni, comisia, formată din doi penelişti, un pesedist, un peremist şi un pedist, a intocmit un raport detaliat ce va fi prezentat aleşilor reşiţeni la următoarea şedinţă de Consiliu Local. S-a constatat că nu există o documentaţie pentru demararea unei investiţii care a fost incepută şi executată parţial fără proiect tehnic, fără autorizaţie de construire. Apoi a fost decapotat un alt deal, tot fără proiect, iar lucrările nu au fost supravegheate de un diriginte de şantier atestat, după cum prevede legea. Mai mult, spune comisia, nu există un contract de execuţie pentru aceste lucrări intre Primăria Reşiţa şi Urban Reşiţa SRL, o societate comercială din subordinea Consiliului Local. Pană la inceputul lunii martie, Primăria Reşiţa avea de plată 57 de miliarde de lei vechi reprezentand facturile pentru lucrările făcute la Km 7 de Urban. Interesant este faptul că Primăria a efectuat plăţile către Urban pentru lucrări la investiţia respectivă, parţial pe reparaţii, asfaltare străzi, compensări, lucrări edilitare gospodăreşti in interiorul Reşiţei.

NOTĂ INFORMATIVĂ. Viorel Blajovan a fost numit administrator unic al Urban Reşiţa la 28 martie 2006. A trimis comisiei o dare de seamă in care menţiona că, "avand in vedere urgenţa predării unui amplasament situat pe DN 58, la cererea unui investitor din străinătate, intr-un termen foarte scurt s-a impus luarea tuturor măsurilor pentru inceperea lucrărilor. Investitorul solicita o suprafaţă de şapte hectare, din care in regim de urgenţă cinci cu 1.440 mp de teren natural stabil şi 48.560 mp de umplutură, stabilizat prin compactare in straturi uniforme de 20-30 cm. Deoarece volumul lucrărilor era extrem de mare, mobilizarea a aproximativ 650.000 de metri cubi de pă-mant intr-un termen de şase luni, cat cerea investitorul, s-a impus inceperea lucrărilor fără a avea la bază un proiect, acesta urmand să apară pe parcurs. Intrucat lucrările trebuiau incepute fără a avea la bază un proiect, a atras după sine imposibilitatea de a obţine şi autorizaţia de construire. Suprafaţa solicitată de investitor in regim de urgenţă a fost predată la 1 decembrie 2006". Cu toate că lucrează la o instituţie publică, fiind in subordinea Consiliului Local, Blajovan a atribuit firmei Bauer Romania SRL un contract de 2,6 miliarde de lei vechi fără a se mai obosi să organizeze o licitaţie. Lucrările pe care Bauer le-a făcut au fost necesare, pentru că nu se executase bine consolidarea iniţială a terenului.

INTERESE. L-am contactat telefonic pe Blajovan, care a declarat: "Eu am lucrat in baza unor dispoziţii semnate de primar. Există o comisie locală care verifică ce s-a intamplat. Dacă ieşea bine, era toată lumea mulţumită. Aşa... Este un domn Brebenariu (n.r. - preşedintele comisiei de anchetă), care voia să facă nişte lucrări acolo. Acum, eu sunt pedist, am ieşit de la guvernare şi mă ameninţă cu puşcăria. Eu nu sunt acum in localitate". Ameninţarea pe linie politică nu prea pare a fi reală, din moment ce unul dintre membrii comisiei este din acelaşi partid cu directorul Urban. Bineanţeles că l-am găsit pe director la sediul firmei. Era grăbit, dar din spatele volanului unui BMW X5 a lămurit chestiunea. "Cand s-or apucat de proiect, de toate cele, ne-am apucat de lucru. Şi or tergiversat cu proiectul şi cu toate cele pană o venit unul după şase luni să spună că-i terenul lui acolo. Ăsta-i un şmecher de aici din oraş şi i-o pus pe nişte ţeroveni (n.r. - săteni din Ţerova) să spună că e proprietatea lor. Noi am oprit lucrările şi acuma se caută ţap ispăşitor, da' eu am lucrat pe bază de documente, eu am dispoziţia primarului. Pentru tot ce mă incriminează, eu o să le dau dovezi. Vina de unde-o plecat? Tot de la Primărie, că ei, in loc să-şi facă documentele, nu le-o făcut! O pus căruţa in faţa boilor. Mă rog, nu ştiu cine-o pus-o şi nici nu mă interesează. Or zis că de ce nu am făcut licitaţie. Licitaţia durează trei luni. Primăria o zis că noi nu ne prezentăm la proces. Ăia or judecat şi in două luni or caştigat terenul. Şi acum se rejudecă. Judecătorul s-o imbolnăvit şi acu' e DNA-ul pe urmele lor, că or făcut tot felul de falsuri", a declarat cel poreclit Cerceluş tocmai datorită accesorului din urechea stangă. Blajovan este secretarul PD Reşiţa, iar viceprimarul Pădureanu - preşedintele PD Reşiţa. Această investiţie nu e singura problemă a lui Blajovan, care, conform unui raport al Curţii de Conturi, intocmit acum o lună, trebuie să găsească pană la sfarşitul lunii mai 2007 o soluţie de a returna bugetului aproape 3,2 miliarde de lei vechi, pentru că salariaţii Urban au beneficiat in mod nelegal de diferite sporuri şi riscă să fie tras la răspundere administrativă, civilă sau penală dacă nu găseşte vinovaţii.

PRESTATORII. Afaceriştii locali nu au stat cu mainile in san şi au sărit in ajutorul Urban, care a incheiat contracte comerciale cu zece firme ce prestează servicii la acea investiţie: lucrări, utilaje inchiriate şi materiale cumpărate in valoare de aproape 20 de miliarde de lei. Astfel, Camand SRL şi Polmar Construct aparţin familiei Harbuzaru, al cărei cap este cunoscut pentru relaţiile in lumea ochilor albaştri judeţeni. Valoarea contractelor pe care Urban le-a incheiat cu cele două societăţi este de peste 9,5 miliarde de lei vechi. Record Metal Service se poate lăuda cu mai multe lucruri. Primul ar fi că şi-a schimbat de curand sediul din Reşiţa la Orăştie chiar in luna februarie a acestui an. Apoi, la această firmă figurează ca inginer Dan Pătruică, un consilier local penelist. Pătruică consilierul are şi o familie care deţine firma Routil Speranţa ce face şi ea lucrări la Km 7 şi are sediul la aceeaşi adresă unde figura Record Metal Service. Este de admirat efortul Routil Speranţa in realizarea acestui proiect, pentru că nu ia bani pe munca făcută.

EDILUL. Liviu Spataru este urmarit penal de DNA

EDILI. Primarul Liviu Spătaru revenise, cu o seară inainte de a-l contacta, dintr-o călătorie in străinătate şi avea foarte multe de rezolvat in urma unei asemenea deplasări, după cum a ţinut să precizeze consiliera sa. "Eu am o agendă incărcată şi chiar şi zece minute, dacă nu sunt prevăzute in agendă, nu pot să vi le acord. Atat timp cat există un proces, pe care iniţial Primăria l-a pierdut, nu este nici o problemă cu investiţia aia. Consiliul Local a aprobat investiţia", a declarat telefonic edilul. Şi viceprimarul Tiberiu Pădurean era plecat in Germania, fapt cunoscut şi angajaţilor Primăriei, care ştiau că unul dintre şefii lor este in concediu. "Sunt afară din ţară, nu sunt in Romania. Sunt in Germania, după ce mă intorc vorbim. De luni incolo", a menţionat vicele. Lucrările continuă in aceleaşi condiţii, iar Gabriel Ionescu, city manager al Reşiţei şi fost consilier local, cel care are printre atribuţii urmărirea proiectelor, nu vede şi n-aude nimic. Dar acesta este un mic amănunt pentru un funcţionar public care in declaraţia de avere a uitat să mai treacă şi cateva firme unde este asociat sau administrator.

URMĂRIT PENAL
In urmă cu o lună, DNA Timişoara a inceput urmărirea penală impotriva primarului Liviu Spătaru pentru luare de mită şi abuz in serviciu contra intereselor publice in formă calificată. Anchetatorii spun că Spătaru şi-ar fi exercitat abuziv atribuţiile de primar, prin incheierea unui contract de achiziţie de produse petroliere fără respectarea legii. Firma care a livrat combustibilul aparţine lui Nelu Izvernari, un afacerist local care, conform DNA, i-ar fi oferit primarului reşiţean o excursie de zece zile in Muntenegru in schimbul contractului. Cele 2.085 de euro, cat a costat sejurul, au fost achitate, după cum reiese din ancheta procurorilor, din conturile unei firme a lui Izvernari. Nelu Izvernari este asociat şi cu Consiliul Judeţean Caraş-Severin la echipa de fotbal FCM Reşiţa, unde este şi administrator.
×