"Privatizarea agriculturii trebuie să se facă fără fărâmiţarea tarlalelor"

În toamna anului 1990, specialiştii din domeniul agriculturii căutau so­luţii pentru supravieţuirea acestei ramuri economice pe piaţa liberă. În timp ce politicienii din partidele istorice propuneau retrocedarea "in integrum" a terenurilor către foştii pro­prietari, inginerii agronomi susţi­neau evitarea refărâmiţării proprie­tă­ţilor agricole, pentru a face faţă ce­rinţelor economiei capitaliste.

În cadrul unui demers jurnalistic mai larg, ziariştii de la Adevărul s-au deplasat în Podişul Transilvaniei, pentru a-i consulta pe conducătorii fermelor de stat cu privire la calea care era de urmat în agricultură. Printre intervievaţi s-a numărat ing. Petru Gherman, directorul IAS-ului Sighişoara. Unitatea cuprindea terenurile agricole din Sighişoara şi ale localităţilor din jur, având circa 400 de angajaţi. Produsul "vedetă" al IAS-ului era hameiul, care era culti­vat experimental acolo de  Institutul Agro­nomic din Cluj pentru acli­ma­ti­zare şi extinderea culturii în Ro­mâ­nia. Pe lângă hamei, IAS-ul din Si­ghişoara avea plantaţii de pomi frunc­tiferi, dar şi ferme de ovine şi taurine.

După Revoluţie, conducerea unităţii a căutat soluţii pentru tranziţia spre proprietatea privată, concesionând loturi de teren către angajaţi. Fiecare dintre cei 400 de lucrători au primit câte 50 de ari de teren, pe care îl puteau cultiva, contra cost, cu utilajele mecanizate ale IAS-ului. Când s-a tras linie, în toamna anului 1990, s-a observat că procedeul de cointeresare a angajaţilor funcţionase. Producţia la orz şi grâu se ridicase la standarde înalte - 4.000 de kg la hectar -, iar recolta de porumb, cartof şi sfeclă furajeră depăşise media ultimilor zece ani.

Bazându-se pe aceste cifre rea­lizate de unitatea sa, ing. Petru Gherman era de părere că pe viitor trebuia să se treacă la privatizarea unităţilor agricole şi nu la retrocedare. Întâi de toate trecerea la proprietatea capitalistă trebuia să se rea­lizeze în rândul CAP-urilor, opina el. Cooperativele agricole erau mai mobile şi, în consecinţă, eficiente într-o economie de piaţă. S-ar fi putut iniţia diverse tipuri de proprietate: asociaţii ale ţăranilor liberi, CAP-uri pe acţiuni etc. Până la terminarea respectivelor transformări de pro­prietate, IAS-urile existente ar fi pre­luat sarcinile CAP-urilor, prin apro­vizionarea cu produse agricole a industriei prelucrătoare. După finalizarea acestei etape de privatizare a agriculturii, ing. Gherman propunea introducerea sistemului capitalist în IAS-uri. În prima fază, întreprinderile de stat puteau fi concesionate pe sistem mandatar unei persoane sau unui grup de persoane, care aveau cunoştinţe agricole. Mandatarii se obligau să plătească statului amortizarea sau o chirie pentru uti­lajele folosite. Ulterior se putea tre­ce la privatizarea IAS-urilor prin crea­rea unor companii agricole, însă fără a opera fărâmiţarea terenurilor. Ing. Gherman spunea că în primă­va­ră, când concesionase loturi de pământ angajaţilor, avusese grijă să distribuie parcelele astfel încât să poată fi lucrate în continuare cu utila­jele mecanizate ale IAS-ului. Rezultase un randament mare la hectar, pre­cum şi cereale de calitate superioară.