Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Momentul 2012 este un moment critic, în ciuda faptului că sunt unele voci care afirmă că de fapt nu ar fi decât o reeditare a momentului 2000. Totuşi, atât de multe semne nu au mai fost şi orb să fii să nu vezi transformările prin care planeta noastră trece în fiecare zi.
Putem ignora o mulţime de lucruri, dar nu putem ignora propriile semnale interioare. Pământul este o Fiinţă care resimte nu schimbările fizice ale celor pe care îi adăposteşte, ci modificările interne, energetice. Vechea civilizaţie maya avea viziunea sa asupra Pământului, a vieţii şi a morţii. Mayaşii credeau cu tărie că acest eveniment trebuie sărbătorit, deoarece reprezintă încheierea unui întreg ciclu.
Descoperire interesantă
În 1952, arheologul Albeito Ruz descoperea mormântul regelui mayaş Pakal, pe a cărui placă ar fi scrisă profeţia că în 2012 va fi sfârşitul lumii. În timpul unor săpături arheologice în Peninsula Yucatan, savantul Maurice Cotterey descoperea la rându-i "mesajele" zeului-rege Pakal, care a lăsat omenirii profeţia, tălmăcită de Jose Arguelles, cum că la finalul Marelui Ciclu Maya al Creaţiei şi Distrugerii, 21 spre 22 decembrie 2012, va avea loc o catastrofă, a cincea de pe Pământ, de necomparat cu potopul lui Noe.
În viziunea maya, până în 2012 oamenii ar străbate "al 5-lea cerc solar", fiecare cerc încheindu-se cu o catastrofă. Până în 2012 a mai rămas puţin şi, dacă ne uităm la dezastrele din ultima perioadă, ne dăm seama că Pakal nu poate fi departe de adevăr. Pământul, aerul şi apa sunt poluate, cutremurele şi tsunami devastatoare ne tot lovesc, iar războaiele, foametea şi epidemiile sunt pomenite tot mai des. Timpul se grăbeşte spre Sfârşitul care va permite unui nou ciclu să reînceapă. Sunt însă lucruri care depăşesc puterea noastră de înţelegere. Va veni sfârşitul lumii în 2012? Pentru mayaşi, Apocalipsa însemna Revelaţie.
Săpături
Timp de zece ani, arheologul Alberto Ruz Lhullier a condus un program de săpături pe şantierul de la Palenque (Mexic). Beneficiind de sprijinul Guvernului mexican, Lhullier s-a apropiat cu interes de unul dintre cele mai spectaculoase monumente descoperite vreodată în America Centrală: "Templul Inscripţiilor", care şi-a căpătat numele datorită numeroaselor hieroglife dăltuite pe pereţii interiori. Măreţul edificiu este înconjurat de jungla deasă, fiind plasat în cel mai celebru sit arheologic cuprins între Sierra şi Chiapas. Numărul treptelor scării care urcă spre platforma templului sunt 69. Exact cât a durat domnia celui în cinstea căruia a fost construit edificiul, prinţul maya Pakal.
Lhullier descoperea însă o dală de piatră sub care se afla o scară acoperită cu dărâmături. Printr-o muncă titanică, echipa condusă de arheolog degajează scara şi coboară spre baza piramidei unde descoperă un sarcofag uriaş. O lespede de 6 tone acoperea mormântul cu osemintele unuia dintre regii cei mai vestiţi din istoria mayaşă: regele Hanab’-Pakal, care a domnit între anii 615 şi 683 d.Cr. Identificat pe baza inscripţiilor care acoperă pereţii camerei mortuare, atât regele Pakal, cât şi Alberto Ruz Lhullier, descoperitorul lor, aveau să devină celebri. Erich von Däniken, dornic să adune cât mai multe dovezi despre vizita extratereştrilor pe Pământ, nu a lăsat să-i scape o descoperire atât de importantă ca aceea de la Palenque.
Capacul sarcofagului ce acoperea osemintele lui Hanab’-Pakal este acoperit de un basorelief bine conservat, cu o bogăţie de detalii rar întâlnită. Imaginea îl înfăţişează pe regele Pakal rostogolindu-se în lumea sub-pământeană a morţilor, înfăşurat de rădăcinile arborelui sacru Ceiba, despre care vechii mayaşi credeau că-şi are rădăcinile înfipte în centrul pământului, legând cele trei regiuni ale întregului cosmos: infernul, pământul şi cerul paradiziac.
În viziunea simbolică specifică gândirii arhaice, arborele sacru era totodată puntea care permitea comunicarea dintre lumea oamenilor şi lumea spiritelor, a zeilor. Von Däniken susţinea că arheologii greşesc începând cu însuşi modul în care privesc piatra tombală de pe mormântul lui Hanab’-Pakal. El considera că piatra trebuia privită din lateral, dinspre latura lungă a ei, iar nu dinspre latura scurtă. Conform acestui unghi vizual, regele nu este, de fapt, ghemuit pe spate cu faţa spre înaltul paradiziac al arborelui Ceiba, ci este ghemuit spre înainte, asemenea unui motociclist, iar mulţimea de fire ce-l înconjoară nu oferă decât o explicaţie, aceea unui cosmonaut! Von Däniken vede flăcările reactorului, fuselajul navei, în fine, absolut toate accesoriile unei astronave.
A fost Pakal doar un rege maya, venerat de toţi, un vizitator important venit de departe sau poate chiar un extraterestru? Deşi majoritatea oamenilor de ştiinţă şi arheologilor nu acordă credit teoriei lui Von Däniken în ceea ce priveşte interpretarea sculpturilor de la Palenque, turiştilor care vizitează locul li se spun legende şi li se oferă suveniruri care susţin varianta elveţianului. Arheologii importanţi susţin că, de fapt, sculptura este doar o reprezentare a regelui Pakal în călătoria sa spre celălalt tărâm. Ei susţin că acesta coboară sub pământ, nu se ridică spre cer. În ultimii ani, mormântul lui Pakal a fost închis publicului. Chiar dacă sarcofagul este acum inaccesibil, adepţii teoriei lui Von Däniken pot găsi şi alte dovezi, sculptate pe zidurile din Palenque. Se spunea că scheletul regelui Pakal ar fi cu 40 de ani mai tânăr decât ar indica vârsta înscrisă pe placa de mormânt, ar fi fost mai înalt decât mayaşii normali şi ar fi posedat un nas coroiat, de mari dimensiuni, total neobişnuit pentru specia umană. Acestea ar fi indicat faptul că Pakal ar fi fost răpit de extratereştri timp de 40 de ani, perioadă în care nu a îmbătrânit. Totuşi, scheletul de la Palenque nu depăşeşte înălţimea obişnuită a mayaşilor din secolul al VII-lea e.n., când a trăit Pakal.
Mayaşii, care erau foarte avansaţi în astronomie, calculaseră date cosmice până la milioane de ani în trecut. De ce calendarul lor se încheie la solstiţiul de iarnă din anul 2012? Edgar Cayce afirmă că Pământul va fi renăscut. Sfârşitul anului 2012 pare să fie începutul noii vieţi pentru întreaga planetă care, în acest fel, primeşte un nou influx de energie din centrul galaxiei. Mayaşii spun despre 2012 următoarele: vom depăşi tehnologia, aşa cum o cunoaştem noi astăzi, vom depăşi cunoştinţele actuale despre Timp şi Spaţiu, AND-ul uman va fi reprogramat şi îmbunătăţit şi va avea 12 spirale, în loc de 2.
2012?
Oracolele au prezis o apocalipsă care va avea loc în timpurile noastre, centrată în jurul anului 2012. Toate sugerează că ceva se va întâmpla în acea zi. Chiar dacă majoritatea au fost scrise în urmă cu sute de ani, acurateţea lor interesează în mod special lumea modernă, deoarece previziunile apocaliptice pe care le conţin se referă în mod special la perioada pe care noi o trăim în prezent. Este o profeţie sau doar o coincidenţă? În 21 decembrie, în timpul solstiţiului de iarnă, o conjunctură planetară neobişnuită va avea loc. Se pare că Pământul se va alinia cu Soarele, care se va afla în mijlocul ecuatorului galaxiei Căii Lactee, alcătuind ceea ce vechii maya numeau "Copacul sfânt". Conform credinţei maya, centrul galaxiei este uterul cosmic: loc al morţii, al transformării, al regenerării şi al renaşterii. Acest moment marchează finalul calendarului. Într-una dintre tăbliţele inscripţionate de la Palenque apare o altă dată a calendarului, 1.0.0.00.8 5 Lamat 1 Mol, echivalentul datei de 21 octombrie 4772, cu aproape 3.000 de ani în viitor. Regele Pakal din Palenque a prezis că la această dată un important eveniment maya îşi va sărbători a 88-a aniversare, sugerând astfel că acesta nu credea că lumea se va termina în 2012.
Susan Milbrath, curator la Muzeul de Istorie Naturală din Florida, a declarat în numele comunităţii arheologice că nu a fost descoperit, până în prezent, vreun document care să ateste că maya credea că lumea se va sfârşi în 2012, ci doar că în acel moment se va încheia un mare ciclu calendaristic, care fără îndoială va avea şi urmări la nivel planetar, dar nu neapărat apocaliptice. "Pentru vechii maya, data reprezintă o mare sărbătoare de încheiere a unui întreg ciclu", spunea Susan Milbrath. Mesajul profeţiilor este că trebuie să ne păstrăm o atitudine optimistă în ceea ce priveşte viitorul. Sfârşitul timpului nu înseamnă şi sfârşitul lumii. De noi depinde ca viaţa să continue într-un mod fericit.
Timpul se grăbeşte
În vara anului 1987, pe cerul întregii lumi s-a putut observa un fenomen astronomic ieşit din comun: un triunghi foarte luminos, dat de convergenţa planetelor majore în semne de foc. Unele teorii susţin că evenimentul astronomic petrecut la 15-16 august 1987 coincide cu un moment de răscruce surprins în calendarul sacru al uneia dintre cele mai vechi şi misterioase civilizaţii din istorie: Maya. Locuitori ai Mexicului înainte de cucerirea spaniolă, mayaşii au dezvoltat o cultură bazată pe un studiu foarte atent al cerului şi timpului. Au creat peste 20 de calendare diferite, solare şi lunare deopotrivă. De o maximă importanţă este calendarul sacru, care cuprinde întreaga istorie a umanităţii, începând cu anul 3114 î.Hr. şi terminându-se brusc în decembrie 2012. Calendarul sacru este împărţit în 13 cicluri a câte 144.000 de zile.
În jurul acestui calendar s-a ţesut o fascinantă profeţie, atribuită regelui-zeu Quetzalcoatl, cel căruia i-au fost dedicate celebrele piramide de la Teotihuacan, lângă Ciudad de Mexico. În anul 843, Quetzalcoatl a prezis că vor urma 13 "ere divine", urmate de 9 "ere infernale" – fiecare eră (baktun) având 52 de ani, după care se va intra în ultimii ani ai istoriei. Din 843, după scurgerea celor 22 de perioade, ajungem exact în 1987.
Ca din întâmplare, exact în jurul anului 1987, parametrii geofizici ai planetei au început să se schimbe. În special rezonanţa Schumann – frecvenţa de vibraţie magnetică a Pământului – a crescut spectaculos. De la o valoare constantă de 7,83 Hz menţinută timp de milenii a ajuns acum la 12 Hz. Creşterea frecvenţei vibratorii face ca 24 de ore de viaţă să corespundă, de fapt, cu numai 16 ore reale, în termenii timpului terestru.
De aici, o grabă nebună, o criză perpetuă de timp, o evoluţie foarte rapidă a tehnologiei, a biologiei umane şi chiar a istoriei – ultimii ani au adus schimbări rapide pe scena politicii mondiale. Curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsură ce ne apropiem de "Punctul Zero", care corespunde inversării polilor magnetici ai Pământului. Dacă 24 de ore ale zilei reprezintă acum 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mări exponenţial. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista.
Citiţi toate articolele din Ediţia de colecţie a Jurnalului Naţional - Sfârşitul lumii
