x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Radiografia unei manele: articolul 103 din Constituţie

Radiografia unei manele: articolul 103 din Constituţie

de Ion Cristoiu    |    25 Oct 2009   •   00:00
Radiografia unei manele: articolul 103 din Constituţie
Sursa foto: Jurnalul foto/

Conflictul dintre Traian Băsescu şi Coaliţia de la Grivco (PSD-PC, PNL, UDMR, Grupul Minorităţilor Naţionale) a făcut din articolul 103 al Constituţiei un text dezbătut atât de mult în trăncănelile zise şi talk-show-uri, încât nu va trece mult şi el va deveni manea.



Conflictul adânceşte criza politică, suprapusă peste criza economică. În tot răul e şi un bine. Graţie acestui conflict nu numai că un articol din Constituţie a ajuns să fie ştiut aproape pe de rost de opinia publică, dar, mai mult şi foarte important, Legea fundamentală, neglijată de majoritatea românilor, le-a apărut acestora, în fine, ca fiind de o importanţă excepţională. Asumnâdu-ne riscul de a-i plictisi pe cititori, vom reproduce şi noi articolul cu pricina:

"(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere a Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.

(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor".

AMBIGUITATEA UNEI FORMULE
Interpretările pro şi contra, dependente de angajarea jurnaliştilor şi juriştilor drept chibiţi electorali, îşi au izvorul în ambiguitatea formulei: "în urma consultării partidelor reprezentate în Parlament". Liderii Coaliţiei de la Grivco susţin că, judecând după spiritul Constituţiei, o dată ce majoritatea partidelor parlamentare au stabilit deja un premier pentru a fi desemnat, preşedintele e obligat să-l desemneze.

Preşedintele Traian Băsescu susţine că formula "în urma consultării" nu-l obligă să semneze ca primarul. Domnia sa, ca preşedinte, disociază între majoritatea politică şi majoritatea parlamentară. Preşedintele, garantul stabilităţii, ar avea dreptul să nu aibă încredere în vorbele liderilor de partid câtă vreme au fost cazuri când parlamentarii nu au ţinut cont de ordinele date de partide. De asemenea, sugerează preşedintele, potrivit aliniatului 3, în Parlament se votează nu numai premierul, dar şi programul şi lista noului guvern.

Cine ne poate garanta - cel puţin în teorie - că parlamentarii nu se vor lăsa seduşi de program şi de listă! În consecinţă - zice domnia sa -, majoritatea invocată se va verifica doar în urma votului din Parlament.
Dat fiind paragraful 2 al articolului 103, premierul desemnat de domnia sa - Lucian Croitoru - va fi supus examenului după 10 zile de la apariţia Decretului prezidenţial.

Desigur, după decizia Preşedintelui, liderii partidelor din Coaliţia ad-hoc, puternic susţinuţi de Coaliţia politico-mediatică anti-Băsescu, l-au acuzat pe Traian Băsescu de încălcarea Constituţiei. Preşedintele şi liderii PD-L, susţinuţi (e drept, destul de firav) de câţiva jurnalişti şi intelectuali care i-au mai rămas loiali lui Traian Băsescu, au răspuns invocând Constituţia. Constituţia e însă ambiguă la acest capitol. În consecinţă, interpretarea articolului 103 poate continua în ziare şi la televiziuni, ani buni de acum încolo. Ca orice dezbatere, chiar şi când aceasta are o concluzie unanim îmbrăţişată, cea privind articolul 103 nu va depăşi stadiul de trăncăneală.

DE CE NU SE APELEAZĂ LA CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
Tranşarea în planul faptelor nu poate veni decât de la Curtea Constituţională. Deşi au ameninţat cu sesizarea Curţii Constituţionale, liderii partidelor din Coaliţia de la Grivco n-au trecut însă la fapte.

Şovăiala lor are o dublă explicaţie:
1) Sesizarea Curţii Constituţionale ar lungi instalarea unui nou guvern, ceea ce ar însemna rămânerea guvernului interimar Boc 2 până la scrutinul prezidenţial. Intenţie de care ei îl suspectează pe Traian Băsescu;

2) Orice decizie luată de Curtea Constituţională le-ar fi defavorabilă.
Dacă i se va da dreptate lui Traian Băsescu, atunci preşedintele va putea desemna un nou premier şi după ce Lucian Croitoru va pica în Parlament. Dacă se va da lor dreptate, principalii rîvnitori la jilţul de preşedinte - Mircea Geoană şi Crin Antonescu - se vor trezi cu smulgerea unui instrument major de campanie electorală: promisiunea că, ajunşi preşedinţi, vor desemna un premier.

Nu întâmplător, grăbindu-se să o ia înaintea lui Mircea Geoană în exploatarea electorală a respingerii lui Klaus Johannis, Crin Antonescu a declarat că "dacă voi deveni preşedinte al României, Klaus Johannis va fi premier, va fi premier cu respectarea Constituţiei, cu consultarea grupurilor parlamentare, cu păstrarea în forma aceasta sau cu construirea unei majorităţi parlamentare care să susţină această formulă".

Candidatul PNL şi-a luat marja de siguranţă precizând că va consulta grupurile parlamentare. Realitatea ne face să-l suspectăm de demagogie electorală. PNL e al treilea partid dintr-un Parlament care-şi va păstra structura actuală şi după cel de-al doilea tur, din 6 decembrie 2009. Admiţând că domnia sa va ajunge preşedinte, PNL va putea intra doar într-o combinaţie cu PSD sau PD-L, partide cu majoritate în Parlament. E greu de crezut că PSD, partidul cel mai apropiat de PNL la ora actuală, va ceda postul de premier de dragul ochilor frumoşi ai lui Crin Antonescu.

Dacă ar fi ţinut cont de acuzaţiile aduse lui Traian Băsescu de Crin Antonescu, ar fi fost normal ca liderul PNL să nu facă o astfel de făgăduială. A făcut-o însă pentru că, în strategia sa electorală, folosirea tandemului Crin Antonescu - preşedinte, Klaus Johannis - premier ocupă un loc central. Nu numai Crin Antonescu, dar şi Mircea Geoană au nevoie de mobilizarea maşinăriei de partid. Acest lucru e imposibil însă dacă militanţilor, dar şi sponsorilor nu li se flutură perspectiva parvenirii la guvernare.

Ruperea Coaliţiei PSD-PC-PD-L a fost şi interesul lui Mircea Geoană. Dacă PSD-PC rămânea la putere, exista riscul ca maşinăria de aducere a oamenilor la vot pentru Mircea Geoană să nu funcţioneze. De ce să ne batem noi? Şi-ar fi zis primarii, preşedinţii de Consilii judeţene, câtă vreme nu câştigăm nimic din victoria lui Mircea Geoană. Acum însă Mircea Geoană le poate spune: Zbateţi-vă să ajung preşedinte, pentru că vă voi readuce la putere!

UN CONFLICT CARE SE VA REPETA
Date fiind aceste lucruri, e limpede că oricine va învinge după 6 decembrie 2009 va repeta conflictul din aceste zile. Decizia Curţii Constituţionale, necesară pentru ieşirea din criza politică, e o soluţie provizorie. S-ar impune, cred, o modificare a articolului 103 prin revizuirea Constituţiei. Această revizuire trebuie să plece de la esenţa Republicii semiprezidenţiale. Aşa cum a fost ea definită de specialişti, esenţa consta în existenţa unei duble chei în ce priveşte raporturile dintre instituţiile statului de drept.

Acest adevăr ni se dezvăluie limpede din multe articole ale Constituţiei. Articolul 85, paragraful 3, vizând revocarea şi numirea membrilor guvernului în caz de remaniere sau vacanţă a postului a declanşat celebrul scandal Norica Nicolai. Constituţia din 1991, dar şi cea din 2003, au presupus o înţelegere prealabilă între premier şi preşedinte în cazul revocării şi numirii. A presupus Constituţia existenţa unui premier şi a unui preşedinte care lucrează în armonie, chiar dacă fac parte din partide diferite? Nu.

Constituţia din 1991, doar corectată în 2003, a fost croită după chipul şi asemănarea lui Ion Iliescu. Sau, mai precis, din bătălia dintre Opoziţie şi FSN, respectiv PSDR, în materie de puteri acordate lui Ion Iliescu. Formaţiunile lui Ion Iliescu au dorit o republică prezidenţială. Opoziţia, una parlamentară. Din această confruntare s-a ivit hibridul care este Republica semiprezidenţială. Şi FSN şi PDSR (care conta pe victoria lui Adrian Năstase) au acceptat existenţa dublei chei ştiind că un preşedinte parvenit dintr-un partid precum FSN, PDSR şi PSD are autoritate asupra premierului promovat din partidul preşedintelui.

Era greu de crezut că un preşedinte promovat dintr-un partid care a câştigat alegerile la un scor important nu-şi va impune punctul de vedere în privinţa premierului. Chiar şi cu această şmecherie constituţională, între preşedinte şi premieri s-au ivit conflicte. Ion Iliescu l-a dat jos pe Petre Roman prin mineriada din septembrie 1991. Emil Constantinescu l-a revocat pe Radu Vasile printr-o forţare a Constituţiei.

×
Subiecte în articol: cârtitorul de serviciu