x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Raliu cu belele

Raliu cu belele

de Diana Scarlat    |    21 Aug 2008   •   00:00
Raliu cu belele

TRADIŢIE ÎN DEVENIRE ● Trei zile de formula 3 prin Bucureşti
Haos în trafic, pietoni buimaci, prinşi în labirintul de ţarcuri, drumuri închise, trasee RATB deviate, scandaluri politice, scandaluri comerciale şi DNA. Dar peste 9 milioane de euro pentru bugetul Primăriei Capitalei! Deci e de bine cu raliul în buricu’ Bucureştiului...



TRADIŢIE ÎN DEVENIRE ● Trei zile de formula 3 prin Bucureşti
Haos în trafic, pietoni buimaci, prinşi în labirintul de ţarcuri, drumuri închise, trasee RATB deviate, scandaluri politice, scandaluri comerciale şi DNA. Dar peste 9 milioane de euro pentru bugetul Primăriei Capitalei! Deci e de bine cu raliul în buricu’ Bucureştiului...

Dacă se face raliu la Monaco, de ce nu s-ar face şi la Bucureşti? Uite că avem şi noi ceva în comun cu oamenii din Monaco, în afară de preţuri. Dacă în perioada interbelică aveam "Micul Paris" şi monumentul aferent, adică Arcul de Triumf, acum vremurile s-au schimbat, Arcul a căzut în desuetudine o dată cu schelele din jurul lui, în schimb avem un nou simbol: circuitul de formula 3. Uite-aşa ne-am transformat în "Micul Monaco".

DACĂ-I SPECTACOL, E ŞI DNA. Miza contractului e de vreo 17 milioane de euro numai din sponsorizări, cîştigul organizatorilor. Plus cele 40 de mii de bilete vîndute pînă ieri, estimările fiind de 100 de mii pentru această competiţie. Cică e de bine. Avem raliu, avem valoare! O să ne cunoască lumea şi-o să ni se ducă vestea peste mări şi ţări că sîntem europeni cu acte-n regulă. Şi-o să vină să ne vadă toată floarea cea vestită a întregului Apus. Între timp, Bucharest Challenge Ring a ajuns şi la DNA, după ce omul de afaceri Nicolae Şerbu i-a acuzat pe Adriean Videanu, fostul primar general, şi pe Beyer Helmut, patronul firmei care organizează raliul, că i-au furat ideea afacerii. Şerbu susţine că firma sa a semnat iniţial contractul de organizare a concursului şi acuză Consiliul General al Municipiului Bucureşti că a falsificat actele, iar Adriean Videanu ar fi făcut un alt contract, cu o firmă înfiinţată peste noapte. Şerbu susţine că Bucharest-Ring, compania responsabilă pentru operarea, organizarea şi marketingul evenimentului Bucharest City Challenge, a fost făcută de un fost partener al său pentru a-i fura ideea.

SCÎNTEI ŞI LA PRIMĂRIE.
După ce anul trecut s-au certat cei doi primari, Videanu şi Vanghelie, încercînd fiecare să-şi tragă raliul în ograda lui, alegerile de anul acesta l-au scos din ring pe primul, dar au rămas cîteva chestiuni nerezolvate. Directorul Radu Ancuţa, de la Primăria Capitalei, s-a ocupat de problema organizării, dar nu mai poate să vorbească despre eveniment. Sorin Oprescu l-a sancţionat pe Ancuţa, şeful Departamentului de Integrare Europeană, pentru că l-a dezinformat în legătură cu circuitul FIA GT. Sorin Oprescu spunea că această întrecere automobilistică este organizată fără baza legală necesară. Tot anul trecut, o parte din scandalul raliului a fost legată de firma Pa&Co, a lui Costel Căşuneanu, cunoscută ca firmă "de casă" a lui Traian Băsescu după ce a cîştigat numeroase licitaţii pentru asfaltare. Dar raliul a învins. A trecut şi peste maidanezul devenit vedetă, a trecut şi peste înjurăturile bucureştenilor, şi peste scandalurile politice şi iată că tinde să devină tradiţie. Poate chiar emblemă a "Micului Monaco".

AVEM RALIU, AVEM VALOARE! "În primul rînd, aici sînt două tipuri de cîştiguri. Primul este vizualizarea. Din punct de vedere al imaginii, este foarte important pentru Bucureşti. Evenimentul va fi transmis de peste 130 de posturi tv. Doi: toţi cei care vin de afară plătesc taxe, hoteluri, mîncarea la restaurante. Ei vin să dea bani aici. Din publicitate mai vin trei procente din cîştig. Din TVA şi taxe locale mai vin două milioane de euro. Anul trecut au intrat în bugetul primăriei în jur de nouă milioane, iar anul acesta s-a estimat la mai mult. Pînă şi asfaltul care s-a turnat anul trecut a fost plătit de ei, nu de noi.", susţine viceprimarul Răzvan Murgeanu, singurul din toată Primăria care mai vrea să dea declaraţii referitoare la eveniment. Murgeanu este unul dintre cei care au susţinut organizarea evenimentului în perioada de concedii, pentru a se evita pe cît posibil haosul generalizat de anul trecut, cînd competiţia s-a desfăşurat în luna mai. "Ar fi trebuit să se organizeze în iulie, dar nu s-a putut. Aşa s-a ajuns la această perioadă, 23 august fiind data cunoscută ca vîrf de sezon estival", explică viceprimarul Capitalei. Tot el ne asigură că trebuie să fim fericiţi cu raliul prin Bucureşti, pentru că el ne va aduce drumuri mai bune. Banii care vor ajunge la buget vor fi folosiţi pentru infrastructură. Poate aşa nu se vor mai speria oaspeţii veniţi să se dea cu bolidu’ împrejurul Casei Poporului, care n-au mai văzut în viaţa lor atîtea cratere-n asfalt ca-n Bucureşti.

ÎNAPOI ÎN RING. Bucharest-Ring, compania care organizează Bucharest City Challenge, vrea să demonstreze anul acesta că poate crea legături strînse între motorsport, cultură, muzică – fie ea rock, pop, clasică sau de alt gen – , acţiuni de caritate şi alte evenimente speciale numa’ bune pentru partenerii şi sponsorii care au adus cele 17 milioane de euro pentru eveniment. Aşa de mulţi bani aduce acest raliu încît vecinii deja salivează. Conceptul va mai fi pus în practică şi în Bulgaria, Ucraina, Cuba, Rusia şi China.

Restricţii

Bucharest City Challenge 2008 se va desfăşura în perioada 22-24 august pe traseul Bdul. Naţiunilor Unite, Strada Izvor, Calea 13 Septembrie şi Bdul. Libertăţii. Între 19 şi 26 august, circulaţia maşinilor şi a pietonilor este oprită pe arterele: Bdul. Libertăţii, între Spl. Independenţei şi P-ţa Coşbuc, pe Calea 13 Septembrie, între Şos. Pandurilor şi Bdul. Libertăţii, pe Str. Izvor, între P-ţa Arsenalului şi Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, pe Bdul. Naţiunilor Unite, între Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu şi Spl. Independenţei, precum şi între Bdul. Naţiunilor Unite şi Splaiul Independenţei, pe Bdul. Unirii, între Piaţa Constituţiei şi Splaiul Independenţei, pe Str. Uranus, între Calea 13 Septembrie şi Sabinelor, pe Dr. Staicovici, între Pasteur şi Izvor. Liniile autobuzelor 136 şi 385 au traseul modificat între 15 şi 30 august.

×
Subiecte în articol: special anul trecut bdul între