x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Răpită şi ucisă în bătaie

Răpită şi ucisă în bătaie

de Paula Anastasia Tudor    |    26 Mai 2009   •   00:00
Răpită şi ucisă în bătaie
Sursa foto: Dragos Stoica/Jurnalul Naţional

La 2 martie 1991, Badea Mihaela Ligia, o fetiţă de 3 ani şi 6 luni, avea să dispară fără urmă. O crimă rămasă nepedepsită, chiar dacă toţi cei implicaţi şi-au recunoscut fapta. Un dosar care a fost ţinut deschis numai ca să treacă timpul şi să se închidă singur. Un dosar care zugrăveşte mizeria, batjocura şi nepăsarea care au însoţit soarta cruntă a unui copil, atât în timpul vieţii, cât şi după moarte.



Iuliana Dan şi Badea Gheorghe s-au cunoscut prin '86. Ea avea pe-atunci 18 ani, iar el 26. După câteva luni, femeia a rămas însărcinată şi, după alte câteva luni, "a început calvarul", acestea fiind chiar cuvintele Iulianei. La 3 septembrie 1987, s-a născut Mihaela Ligia, iar în noiembrie tatăl ei a plecat la Bucureşti, unde-şi găsise de muncă, cu ziua, la S.P.I. Berceni. Şi-a luat şi femeia cu el, chit că bătăile şi înjurăturile curgeau de ceva vreme asupra ei. Copilul a fost lăsat în grija părinţilor Iulianei, la Ulieşti. în Bucureşti, Badea "s-a încârduit cu una şi pe mine m-a lăsat cu ochii-n soare", îşi aminteşte astăzi Iuliana. Ea s-a întors la Ulieşti. După o perioadă, femeia a cunoscut un alt bărbat cu care, mai târziu, s-a şi căsătorit. Au plecat împreună în Bucureşti, unde soţul îşi găsise de lucru. Fetiţa a rămas în grija bunicilor materni. Mama venea cât putea de des, s-o vadă şi să mai stea cu ea. Şi, din când în când, mai primeau şi vizita lui Badea care îi ameninţa, îi bătea sau mai dărâma ceva prin casă, de nervi că Iuliana s-a măritat cu altul.

"NU MĂ LĂSA, TATAIE!"
La începutul lui februarie '90, într-o noapte, pe la 1:00, Badea a intrat în casă peste bunici şi a luat copila. Fetiţa plângea şi striga "nu mă lăsa tataie!". Tataie striga şi el la Badea "lasă măi, fata", dar îi era prea frică să i-o smulgă din braţe, că el era bătrân, iar pe Badea îl ştia foarte violent. "După ce-a luat-o, am făcut plângere la postul nostru de poliţie şi ne-au zis să aşteptăm, să vedem pe unde e. Eu ştiam că el e prin Bucureşti, că stă în gazdă", spune Iuliana. "Şi oricum mi s-a spus că, şi dacă vor da de el, n-au cum să-i ia copilul, că e şi al lui, fiindcă eu n-aveam hotărâre judecătorească de încredinţare. În timp, am aflat că a ajuns la Cochirleni, în Constanţa, că îşi luase acolo mă'sa casă şi stătea la ea. Imediat ce-am aflat, ne-am dus la Târgovişte să facem plângere, să găsesc pe cineva să mă ajute, să mă înveţe ce să fac, ca să-mi iau copilul. Am stat de vorbă cu comandatul poliţiei.  Ştiu că am declarat că e posibil să o vândă, cum erau pe-atunci scenariile alea..."

În noiembrie '90, Badea s-a întors singur cu fetiţa la Ulieşti. A tras la sora lui, care stătea chiar peste drum de părinţii Iulianei. Dan Mihai, bunicul fetei, auzind asta, s-a dus la el, să-i ceară copilul. "Am vrut să iau fetiţa, dar Badea Gheorghe mi-a spus să-i dau 10 mii de lei. Eu, neavând n-am putut lua fetiţa, dar ea mi-a spus plângând s-o iau la mine că taică-său o omoară în bătaie. Când am văzut fetiţa nici nu am mai recunoscut-o, aşa vânătă pe faţă şi slabă era", avea să declare poliţiei bătrânul la 25 martie 1991. Bunicul a murit peste câţiva ani, dar s-a dus cu speranţa că nepoţica lui e în viaţă...

Neputând s-o valorifice, Badea a luat copila şi s-a întors la Cochirleni. "După aceea", continuă Iuliana, "m-am tot dus la Târgovişte, să văd ce pot face, să-l dau în judecată să-mi iau copilul, mai ales că, după o perioadă de timp, a venit la noi soţul mamei lui Badea, din Cochirleni, şi i-a întrebat pe ai mei de ce nu se duc să ia fetiţa, că Badea o bătea zilnic şi că, până la urmă, o s-o omoare în bătaie. Dar nu ne-am dus, că şi mie şi tatălui meu ne era frică să ne apropiem de casa acestui om. Trebuia să obţin înainte o hotărâre judecătorească şi apoi să apelez la poliţie". Nu au reuşit să facă nimic, iar după alte câteva luni, în martie 1991, au primit o vizită de la poliţiştii din comună. Veniseră să verifice dacă fetiţa este la ei acasă, deoarece Badea o dăduse dispărută.

2 MARTIE 1991 - "DISPARIŢIA"
În mai 1990 mama lui Badea, Constantin Nastasia, îşi cumpărase o casă-n Cochirleni.  Casa în care Badea s-a instalat imediat, cu tot cu fetiţa de nici 3 ani şi cu concubina însărcinată. În aceeaşi casă locuia şi fratele lui, Badea Toma. Din declaraţiile vecinilor rezultă că el era singurul care mai şi muncea, Gheorghe neavând nici un loc de muncă între aprilie 1990 şi martie 1991.

După cum reiese din spusele celor care le treceau pragul, copila trăia acolo un coşmar continuu. Avea doar 3 ani şi era bătută ca un câine de tatăl ei care, neavând de lucru, îşi făcea: bea şi-şi lovea copila şi pe toţi cei care-i lua apărarea.  

În după-amiaza zilei de 2 martie 1991, Constantin Nastasia şi Ivan Anişoara au început să bată pe la porţile sătenilor din Cochirleni, plângând şi întrebând de Mihaela. A doua zi, poliţiştii postului de poliţie Rasova au fost sesizaţi de către Badea Gheorghe că fiica lui de 3 ani şi 6 luni, Badea Mihaela Ligia, a dispărut. Badea şi-a încheiat atunci declaraţia exprimându-şi suspiciunea că fetiţa ar fi fost luată de mama ei naturală, Iuliana.  

La 4 martie, de la postul de poliţie Rasova a pornit o adresă către postul de poliţie Ulieşti - Dâmboviţa, prin care se solicitau verificări la locuinţa Iulianei Dan. Răspunsul, venit la 20 martie, menţiona că minora nu se află la domiciliul familiei Dan din Ulieşti şi că "din relatarea numitei D. Iuliana rezultă că numitul Badea Gheorghe este un om violent, iar în anul 1990 a luat cu forţa de la părinţii acesteia pe Badea Mihaela. Pe raza comunei Ulieşti circulă zvonul că Badea Gheorghe a fost recent prin sat (fapt dovedit şi de noi) şi a afirmat faţă de un văr de-al său că a bătut-o pe minoră fiind beat şi a omorât-o după care a îngropat-o în grădina casei sale."

"Noi, imediat după ce ne-au dat înştiinţare poliţiştii de la noi din comună că fetiţa e dată dispărută, ne-am dus la Constanţa", povesteşte mama fetiţei. "Era în perioada în care se transforma miliţia în poliţie şi era o debandadă... Ne-am dus la IPJ, sau cum se numea atunci, şi-am stat ore-n şir pe holurile alea, să ne bage cineva în seamă. Ţin minte că am rugat un procuror - procuror era, că am auzit un poliţist că aşa i s-a adresat - să trimită doi poliţişti acolo, să mergem împreună, să căutăm în casă. Mie-mi era frică să intru la ei în casă fără poliţie. Taică-miu era şi el bătrân şi fricos... Le-am spus că e violent, dar n-au vrut să trimită pe nimeni." Prima noapte au petrecut-o în gara din Constanţa, iar dimineaţa au plecat spre Cochirleni. "Am stat la o mătuşă de-a lui. Dar n-am avut curaj să mă duc la el acasă", mărturiseşte Iuliana. "Le-am spus şi poliţiştilor de la post să meargă la el acasă, să caute, sau să ne ofere nouă protecţie ca să putem intra acolo, dar n-au vrut, au zis că nu pot. Era normal să meargă cineva să caute în curte, în casă, atunci, imediat... putea să fie şi moartă în casă. Dar în 8 zile, cât am stat noi în sat, n-am văzut pe nimeni să meargă acolo. Nu s-a făcut o anchetă serioasă. Iar eu mi-am făcut fel şi fel de închipuiri, că nici nu vreau să-mi mai aduc aminte."

În dosarul ce se află încă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, aşteptând topirea, nu există nici un fel de proces verbal de cercetare la faţa locului, care să ateste că poliţiştii au căutat în casa şi în curtea lui Constantin Nastasia, deşi, la momentul respectiv, dispariţia era deja suspectă, ipoteza că fetiţa ar fi plecat singură de-acasă fiind înlăturată.

Cu ochii-n pământ, mama Mihaelei continuă să depene, ca pentru ea... "Nu am avut sprijinul lor deloc, nu voiam să mă ţină în braţe, dar să caute dreptatea. Dacă nu fusese copilul văzut de nimeni, iar noi eram acolo, deci era clar că nu-i la noi, nu puteau să se gândească şi să caute şi-n casa aia?"

"O BĂTEA CU ORICE-I PICA ÎN MÂNĂ"
La 25 martie 1991, cei din familia lui Badea au fost chemaţi de poliţişti la audieri. Toţi au spus atunci aceeaşi poveste, cum că, la data de 2 martie 1991, fetiţa era acasă împreună cu tatăl ei, Badea Gheorghe, cu concubina lui, Anişoara Ivan, şi cu bunica, Constantin Nastasia, fratele lui, Badea Toma, fiind la muncă la IAS-ul din Rasova. Că femeile erau în casă, făceau clătite, Gheorghe stătea în pat, iar fetiţa era afară, în curte, şi se juca la leagăn. Şi că, pe la ora 15:00, Gheorghe le-a trimis s-o cheme şi pe cea mică la clătite dar, când au ieşit afară, fetiţa nu mai era. Că au început s-o caute prin rude şi prin vecini, dar n-au găsit-o, iar a doua zi au anunţat dispariţia la Poliţie.

În aceeaşi zi, li s-au luat declaraţii şi apropiaţilor familiei: rude şi vecini. Toate persoanele intervievate au subliniat faptul că Badea Gheorghe îşi bătea crunt copila.

"Fetiţa în ultimul timp era foarte slabă. De Crăciun (în 1990 - n.r.), am fost la ei să iau o maşină de tocat carne şi am văzut-o pe fetiţă cu mâna vânătă şi umflată, iar faţa ei era aproape tot timpul vânătă. Sora mea, Dobrescu Victoria, i-a zis să-i dea ei fetiţa să o crească, dar Badea a zis că mai bine o omoară decât să o dea altei persoane", scrie în declaraţie mătuşa Maria Matei. "Am văzut pe Badea Gheorghe cum o obliga pe fiica lui să mănânce şi, dacă voma, o lua la bătaie, o punea jos, îi punea piciorul pe gât şi o bătea cu cureaua... Într-una din zile am văzut cum fetiţa a refuzat să mănânce şi Badea Gheorghe a legat-o de subţiori cu cureaua şi a agăţat-o în cui, ţinând-o aşa în jur de o oră. Eu i-am spus «Măi, o să omori copilul ăsta», iar el mi-a spus: «O omor şi o îngrop în grădină»", a declarat şi Matei Ioana - vară-sa. "Când a venit aici era grasă, frumoasă şi deşteaptă, dar după ce-a stat cu taică-său câteva luni, copila a slăbit foarte mult şi se urâţise", descrie şi Dobrescu Ion. Inclusiv Anişoara, concubina, povesteşte că "Badea Gheorghe o bătea pe motiv că nu avea poftă de mâncare, lovind-o cu ce-i pica în mână: cu cureaua, cu pantoful, cu lemne de la sobă, cu mătura. Atât eu, cât şi ceilalţi din familie luam apărarea fetiţei, fiind ameninţaţi şi chiar bătuţi că de ce ne băgăm, că el îngrijeşte de fetiţă". Lui Toma, fratelui lui, i-a dat cu o sticlă-n cap, pentru că acesta încercase să scoată copila din mâinile lui, după cum au povestit concubina şi mama lui.

Chiar şi acum, după aproape 20 de ani, vecinii îşi amintesc cum tatăl o punea pe fetiţă să alerge dintr-un perete în altul, de 100 de ori, "să facă sport", zicea el. Motivul real - n-avea chef să fie deranjat. Dacă cea mică făcea gălăgie, se oprea sau nu fugea destul de repede, îi mai dădea câte o palmă zdravănă peste cap.

Iuliana, mama copilei, îşi aminteşte de ziua declaraţiilor, pentru că "acolo, la Poliţie, m-am întâlnit cu el faţă-n faţă şi, după cum l-am văzut, mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. Apoi, Poliţia de-acolo ne-a spus să plecăm, că ne anunţă ei dacă or s-o găsească. M-am întors acasă şi-am aşteptat. Veneam mereu la băieţii ăştia, la noi la post, dar ei tot îmi spuneau că n-a venit nici o înştiinţare... Ani de zile, asta a fost singura placă. După un an, am aflat că l-au reţinut să-l cerceteze şi am trimis şi o adresă la Constanţa, dar n-am primit nici un răspuns. Le-am cerut să ne spună cum decurge ancheta, dacă l-au găsit vinovat... Nimic. Apoi am înţeles că era anchetat pentru cu totul altceva, nu pentru asta".

MĂRTURISIREA CRIMINALULUI ŞI DENUNŢUL MAMEI LUI
La 27 martie 1991, de la Postul de Poliţie Rasova pleca un raport către Direcţia Judeţeană de Poliţie Constanţa (actualul IPJ), prin care se solicita o echipă de specialitate la faţa locului. În raport erau prezentate informaţiile deja obţinute de poliţişti care ridicau mari suspiciuni asupra celor declarate de Badea, şi anume: că minora nu se află la mama ei, iar din declaraţiile martorilor reiese că Badea o bătea adesea pe fetiţă şi că o luase cu forţa de la bunicii ei, că Badea a spus că nu o va da nimănui, chiar dacă o va bate până o va omorî, şi că ar fi afirmat în Ulieşti că a omorât-o şi a îngropat-o în grădină. Mai transmiteau şi faptul că Badea fusese până atunci condamnat de două ori pentru infracţiuni cu violenţă.

Următoarele acte din dosar au fost emise abia în 1992 de IPJ Constanţa.

La 30 martie, o adresă Primăria oraşului Găeşti, cu solicitarea datelor de stare civilă ale fetei, şi o alta către Tribunalul Constanţa - unde s-a verificat dacă fetiţa a fost între timp înfiată. Atât.

În răstimp, Badea Gheorghe plecase din Cochirleni, mai întâi la Poiana de Jos din Dâmboviţa, unde locuiau părinţii Anişoarei, împreună cu ea şi cu copilul nou-născut - tot o fetiţă. După câteva luni, el a plecat la Bucureşti, să-şi caute de muncă. Iar prin aprilie 1992, după cum reiese din declaraţii, acesta căuta să plece în Germania. În acest timp, mama unei foste concubine de-a lui Badea făcuse plângere împotriva lui pentru vătămare corporală şi viol. Cu alte cuvinte, fosta soacră fusese mai întâi bătută crunt şi apoi violată de Badea. Planurile de plecare i-au fost amânate, pentru că a fost depistat în Bucureşti şi arestat pentru viol. În timpul audierilor, a fost luat din nou la întrebări şi despre dispariţia fetiţei. Atunci a recunoscut că a omorât-o, îşi aminteşte procurorul Traian Poenaru, cel care a preluat dosarul în 1992, în momentul apariţiei suspiciunii de omor. Şi tot atunci, Badea Gheorghe a început să fie cercetat penal pentru lovituri cauzatoare de moarte.

Câteva zile mai târziu, la 5 mai 1992, mama lui, Constantin Nastasia, denunţa la Poliţie omorul. "La 2 martie 1991, pe la 16:00-16:30, fiul meu a intrat în casă cu fetiţa în braţe mai mult moartă decât vie. Eu am început să ţip, dar el mi-a spus să tac, că mă omoară şi pe mine. Am încercat să o ud să-şi revină şi el a pus-o într-un cearşaf şi a băgat-o sub perne. Când am vrut să mă culc mi-a zis că în noaptea aceea trebuie să mergem împreună să îngropăm fetiţa. În jurul orei 12:00 noaptea m-au dus în camera lor (a lui şi a concubinei - n.r.), unde fetiţa era înfăşurată în cearşaf şi băgată în sac de celofan. Fiul meu a luat un cuţit şi sub ameninţarea acestuia că ne va omorî a luat sacul cu fetiţa pentru a merge să o îngropăm. Concubina a luat o sapă şi o cazma şi împreună am mers în afara
satului, pe ceair, unde am îngropat-o.

Din acel moment m-a ameninţat continuu să nu spun nimănui, că altfel mă va omorî şi mă va îngropa lângă fetiţă..."

Coincidenţă sau nu, în aceeaşi zi în care a fost dată declaraţia, şeful de atunci al IPJ Constanţa a dispus punerea în urmărire generală a minorei Badea Mihaela Ligia. Ca să fie căutată printre cadavrele cu identitate necunoscută.

"RESPIRA GREU ŞI SCOTEA SPUME PE GURĂ"

Anişoara Ivan a fost cea care a cedat cel mai greu, nevrând să recunoască în ruptul capului că ar şti ceva de vreun omor, deşi ibovnicul şi mama lui spuseseră că ea a fost de faţă, şi la moartea copilei, şi la îngroparea ei. Procurorul a dispus, la 2 iunie 1992, o confruntare între Badea Gheorghe şi Ivan Anişoara. Deşi Badea recunoştea că în ziua de 2 martie 1991, fiind în aceeaşi cameră cu mama lui şi cu concubina, i-a dat fetiţei o palmă, pentru că făcea gălăgie, iar copila s-a lovit cu capul de perete şi a rămas întinsă pe jos, Anişoara nu recunoştea nimic, susţinând în continuare prima declaraţie - că fetiţa a dispărut din curte. A doua zi, cei trei au fost testaţi la poligraf şi concubina a picat testul, ceilalţi doi recunoscând din nou omorul.

După ce detectorul de minciuni a "dovedit-o", femeia a cedat, făcând şi ea "mărturisiri complete", după cum s-a exprimat psihologul Chesnoiu în raportul său.

"În acea zi am intrat în casă cu Gheorghe şi cu soacră-mea şi între timp a chemat şi fetiţa. În timp ce făceam mâncare pe sobă, B. Gheorghe era în pat lungit, soacră-mea la fel, iar fetiţa se plimba prin cameră. Gheorghe i-a dat o palmă fetiţei, care a căzut cu tâmpla de ceva, nu ştiu de ce, lângă sobă şi a căzut. A ridicat-o soacră-mea de jos şi a luat-o în braţe, crezând că-şi revine. După aceea a ieşit cu ea la aer, am stropit-o cu apă, dar sufla foarte greu şi neregulat. Soacră-mea a intrat cu ea în casă, în camera cea mare, să nu ne vadă sau să nu ne audă cineva. A întins-o pe pat, dar tot nu-şi revenea, în ultimul timp respira foarte greu, a început să scoată pe gură spume, Gheorghe îi sufla pe gură, dar ea nu-şi revenea deloc. Am lăsat-o pe soacră-mea cu ea şi am plecat în camera cealaltă pentru că mi-era frică şi spunea Gheorghe că o să se spânzure sau ne omoară pe-amândouă. După puţin timp ne-a spus soacră-mea că a murit. El ne-a ameninţat din nou că ne taie cu cuţitul şi ne omoară pe-amândouă şi că ştie el ce să facă. Între timp ne-a pus să alarmăm vecinii şi lumea din sat (să spună că a dispărut - n.r.). Ghetuţele din picioare i le-a ars, iar căciuliţa din cap m-a pus să i-o deşir ca să nu mai rămână lucruşoare de-ale ei prin casă. Nu ştiu în ce-a înfăşurat-o soacră-mea, dar până la urmă când a ieşit cu ea din casă era într-un sac. Pe la orele 12:00 a ieşit soacră-mea cu ea în braţe şi Badea m-a împins şi pe mine afară. Dacă rămâneam în casă spunea că tot o să-l spun, aşa, dacă merg cu ei, de frică că o să păţesc ceva din cauza lui, să nu pot să merg la Poliţie să-i spun, pentru că o să fac puşcărie, şi m-a luat soacră-mea cu ea. Am mers cu soacră-mea înainte, iar când am ajuns la arătură a venit cu o cazma şi a luat sacul în spate. Când am ajuns unde a crezut el că-i bine, s-a oprit şi a săpat o groapă unde a pus-o şi a aruncat pământ peste ea, după care ne-a scos pe alt drum şi a aruncat cazmaua în apa care era pe-acolo. Ne-a trecut şi pe noi apa şi ne-a scos prin altă parte, să nu ne vadă cineva că venim din câmp..."

Cele trei mărturisiri seamănă în fond, între ele găsindu-se doar nişte mici diferenţe de nuanţă. Badea, de pildă, sublinia în mod dramatic scena în care el ar fi vrut să se spânzure, iar maică-sa şi concubina l-au oprit, venind cu ideea să o dea pe fetiţă dispărută, el fiind "într-o stare foarte depresivă".


"La 2 martie 1991, pe la 16:00- 16:30, fiul meu a intrat în casă cu fetiţa în braţe mai mult moartă decât vie. Eu am început să ţip, dar el mi-a spus să tac că mă omoară şi pe mine. Am încercat să o ud să-şi revină şi el a pus-o într-un cearşaf şi a băgat-o sub perne. Când am vrut să mă culc mi-a zis că în noaptea aceea trebuie să mergem împreună să îngropăm fetiţa. În jurul orei 12 noaptea m-au dus în camera lor unde fetiţa era înfăşurată în cearşaf şi băgată în sac de celofan. Fiul meu a luat un cuţit şi sub ameninţarea acestuia că ne va omorî a luat sacul cu fetiţa pentru a merge să o îngropăm"

Constantin Nastasia, 5 mai 1992


"În acea zi am intrat în casă cu Gheorghe şi cu soacră-mea şi între timp a chemat şi fetiţa. În timp ce făceam mâncare pe sobă, B. Gheorghe era în pat lungit, soacră-mea la fel, iar fetiţa se plimba prin cameră. Gheorghe i-a dat o palmă fetiţei, care a căzut cu tâmpla de ceva, nu ştiu de ce, lângă sobă şi a căzut. A ridicat-o soacră-mea de jos şi a luat-o în braţe, crezând că-şi revine. După aceea a ieşit cu ea la aer, am stropit-o cu apă, dar sufla foarte greu şi neregulat. Soacră-mea a intrat cu ea în casă, în camera cea mare, să nu ne vadă sau să nu ne audă cineva. A întins-o pe pat, dar tot nu-şi revenea, în ultimul timp respira foarte greu, a început să scoată pe gură spume, Gheorghe îi sufla pe gură, dar ea nu-şi revenea deloc"

Ivan Anişoara, 3 iunie 1992



URMEAZĂ

Cum a rămas criminalul nepedepsit şi cum a încercat să recidiveze, după 15 ani de la uciderea Mihaelei.

×