x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Raport autopsie: Michael Jackson era sănătos înainte să moară

Raport autopsie: Michael Jackson era sănătos înainte să moară

de Sînziana Stancu    |    02 Oct 2009   •   00:00
Raport autopsie: Michael Jackson era sănătos înainte să moară

Rezultatele autopsiei "Regelui" muzicii pop sunt de-a dreptul şocante, aceastea scoţând la iveală faptul că Michael Jackson, în afară de braţe ciuruite de înţepăturile acelor de seringă şi câteva zgârieturi pe gât şi piept, nu era nicidecum un om dărâmat, aflat în pragul pieirii.

Nu era nici pe departe scheleticul bolnav-copt, aşa cum îl descriau frecvent tabloidele  în ultimul timp. Din contră, avea o greutate normală pentru înălţimea lui, o inimă puternică şi artere suple, iar rinichii- alte organe vitale -  neatinşi de nici o boală şi perfect funcţionali.


NIMIC FATAL
Câteva probleme de sănătate avea totuşi, dar acestea nu erau atât de serioase încât să îi ameninţe viaţa şi în nici un caz n-aveau cum să fie cauze directe ale tragicului său sfârşit. Michael suferea doar de artrită în segmentele terminale ale coloanei vertrebrale şi la unele degete, avea uşoare depuneri pe arterele picioarelor şi suferea de o inflamaţie cronică a plămânilor, care îi reducea capacitatea de respiraţie.

Singura cauză a morţii lui Michael a fost supradoza amestecului de medicamente pe care o luase în seara când şi-a dat sfârşitul, dezvăluie Associated Press, citând raportul medicilor legişti din Los Angeles. Cât priveşte înţepăturile de pe braţe, acestea proveneau de la injecţiile cu narcotice şi sedative pe care şi le administra, iar zgârieturile de pe gât şi piept, majoritatea, de la operaţii estetice.

În jurul genunchilor şi în picior mai avea câteva urme de înţepături, despre care medicii au spus că ar fi putut proveni de la terapii intravenoase, ce nu au fost detaliate în raport.


TATUAT, CHEL ŞI CU SPERMĂ ACTIVĂ
Legiştii au descris cu lux de amănunte fiecare semn de pe corpul lui Michael. În spatele ambelor urechi avea două urme de tăieturi, iar alte două, în părţile laterale ale nărilor. Mai avea o tăietură pe umărul drept, două la baza gâtului, una pe piept, iar alta pe partea dreaptă a abdomenului. Medicul Zeev Kain, preşedintele departamentului de specialişti anestezişti de la Universitatea din California, care nu a făcut parte din echipa ce a făcut autopsia cadavrului lui Michael, dar a analizat o copie a raportului legiştilor obţinută în exclusivitate de AP, înainte de publicaea acestuia, a explicat că unele semne provin de la chirurgia plastică, iar altele, de la proceduri medicale.

Pe trupul megastarului s-au găsit mai multe tatuaje, toate cosmetice, inclusiv cele negre din jurul fiecărei sprâncene şi sub ochi, ca un contur de pleoape şi unul roz, în jurul buzelor.

Michael începuse să chelească de la frunte către creştet. Părul care îi rămăsese era "scurt şi foarte cârlionţat", după cum l-au descris specialiştii, iar în zona cheală a scalpului îşi făcuse de asemenea tatuaje estetice de culoare neagră. Michael mai avea pielea depigmentată în zonele feţei, pieptului, abdomenului şi braţelor. Tot la autopsie s-a descoperit că artistul producea spermă activă.


EFECTE UCIGAŞE
Specialiştii legişti au detalitat şi provenienţa şi efectele substanţelor găsite în corpul lui Michael, care i-au provocat moartea. Lakshmanan Sathyavagiswaran şi Christopher Rogers au făcut  analiza tuturor acestor substanţe din "cocktail-ul morţii" şi au explicat cum a funcţionat acesta. Astfel, în afara de Propofol şi sedative, s-au mai găsit şi Lidocaină - un anestezic local - şi efedrină, substanţă folosită ca stimulent în procedurile de resuscitare. Nici un fel de alte medicamente sau droguri legale sau ilegale, precum nici alcool nu au fost găsite. Însă, doctorul Kain a fost surprins de amestecul între trei sedative, cunoscute ca "benzodiazepine"cu Propofolul administrat lui Michael. Or, explică specialistul, "uneori anesteziştii amestecă doar un cu Propofol, pentru a anestezia un pacient, dar trei asemenea substanţe sunt foarte riscante pentru el (...) pentru că interacţionează între ele şi pot duce la stop respirator".


EFORTURI DISPERATE, DAR TARDIVE
Este exact ceea ce i s-a întâmplat şi lui Michael, care suferea şi de inflamaţie pulmonară cronică, a mai explicat Kain, adăugând că, după stopul respirator, megastarul a făcut stop cardiac. Specialistul american a mai spus că medicul lui Michael, Conrad Murray, "trebuia să ştie acest lucru" şi să nu îl lase singur după aceea, pentru că Propofolul încetineşte ritmul respirator, iar pacientul trebuie monitorizat în permanenţă.  Asupra lui Murray planează acuzaţii de omucidere.

Când a fost audiat în faţa instanţei din Los Angeles, Murray a spus că după ce i-a injectat Propofolul, s-a dus la toaletă, iar când a revenit în camera artistului  l-a găsit în stare de inconştienţă. A făcut eforturi disperate ca să-l resusciteze, mărturie fiind semnele de pe piept ale încercărilor de resuscitare,  şi inclusiv dispozitivul aşa-numit "balonul-pompă" introdus în inima lui Michael.

Paramedici au venit după 47 de minute, după cum a reieşit din înregistrarea apelurilor telefonice, în care s-au regăsit numerele serviciilor de Urgenţă. Michael a murit în data de 25 iunie, în locuinţa lui din Los Angeles. A fost declarat, oficial, mort, la Centrul Medical din Los Angeles. El urma să se relanseze printr-un adevărat "tur de forţă",  cu 50 de de concerte, zvonindu-se apoi că nu dorea să dea decât zece, iar specialiştii care îl examinaseră înainte ajunseseră că era "perfect apt" să urce pe scenă.

×
Subiecte în articol: special