x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Raport MDRI - Autoritatile recunosc Auschwitzul de la Braila

Raport MDRI - Autoritatile recunosc Auschwitzul de la Braila

de Adriana Oprea-Popescu    |    Ionela Gavriliu    |    12 Mai 2006   •   00:00
Raport MDRI - Autoritatile recunosc Auschwitzul de la Braila

Autoritatile romane, care s-au gra-bit sa arunce raportul MDRI in ogra-da fostei guvernari, incep sa recu-noasca insa ca parca americanii au dreptate. Imaginile cu cei 46 de co-pii internati in Auschwitzul din Braila n-au fost filmate in 2004, ci un an mai tarziu... Adica in perioada in care la putere se afla actuala guvernare.

  • Imagini filmate de MDRI low(divx 5, 3M)/high(18M)
  • Raportul MDRI complet aici (.pdf 424 KB) Autoritatile romane, care ieri s-au grabit sa arunce raportul MDRI in ograda fostei guvernari, incep sa recunoasca faptul ca, parca, americanii ar avea dreptate. Imaginile cu cei 46 de copii internati in Auschwitzul din Braila n-au fost filmate in 2004, ci un an mai tarziu...

    In iunie 2004, data de care se agata autoritatile romane atunci cand paseaza vina fostului Guvern, Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" din Braila a fost intr-adevar vizitat de un ONG. Nu de cei de la "Mental Disability Right International", ci de "Centrul de Resurse Juridice". De altfel, in Raportul MDRI se precizeaza acest lucru: "In iunie 2005, o echipa de investigatii a MDRI, impreuna cu Centrul de Resurse Juridice (CRJ), o organizatie neguvernamentala care monitorizeaza institutiile de psihiatrie din Romania, a constatat conditiile abuzive in care erau tinuti 46 de copii aflati in Spitalul de Psihiatrie «Sf. Pantelimon» din Braila. Cu mai multe luni inainte de vizita MDRI, CRJ inaintase o plangere scrisa prin care sesiza situatia existenta autoritatilor nationale pentru protectia copilului, dar fara a primi un raspuns".

    RAPORT CRJ. Va prezentam pasaje si din raportul de monitorizare elaborat in urma vizitei efectuate la data de 21 iunie 2004 de echipa Programului Pledoarie pentru Demnitate a CRJ Bucuresti. "Sectia exterioara a spitalului de psihiatrie pentru copii bolnavi cronic. In aceasta sectie sunt internati 50 de copii cu varste cuprinse intre 3 si 18 ani cu afectiuni neuropsihiatrice cronice. Cladirea nu prezinta inscriptiile spitalului si nici faptul ca adaposteste o sectie exterioara a spitalului de psihiatrie. Personalul sectiei exterioare pentru copii bolnavi cronic cuprinde: un doctor cu specializarea in neuropsihiatrie infantila, un psiholog angajat si platit de Asociatia White Cross, doua educatoare, sapte infirmiere (patru infirmiere/dimineata, doua infirmiere dupa-amiaza, o infirmiera pentru garda de noapte). (...) In prima incapere sunt internati sapte copii, iar in cea de-a doua incapere patru copii. Jumatate dintre copiii din acest salon are mainile si/sau picioarele legate cu chingi sau cu siret de gratiile de la paturi. Exista copii care prezinta urmele automutilarilor, dar si vanatai sau urme de agresiuni pe care nu si le-ar fi putut provoca singuri. Toti copiii sunt asezati in pozitie orizontala, dar cu ajutor se pot ridica. Exista aici copii care au urme de escare din cauza faptului ca nu au fost schimbati la timp de lenjeria uda."

    LEGATI. "In cel de-al doilea salon sunt 17 pacienti. Si cei de aici prezinta urme de agresiune fizica, iar unii dintre ei sunt legati cu chingi si sireturi de barele de protectie de la patuturi. In cel de-al treilea salon sunt internati patru pacienti. Una dintre paciente (8 ani) are atat mainile, cat si picioarele legate in chingi de barele de protectie de la pat. Unii dintre cei 14 pacienti aflati in salonul de la parter aveau picioarele legate cu siret pentru a nu se putea deplasa, erau desculti pe pardoseala uda si stateau intr-o camera in semiintuneric. In camera se aflau o educatorare si o infirmiera, dar fara a desfasura o activitate cu copiii internati aici. Nici unul dintre angajati nu a mentionat daca pacientii sunt scosi afara din camere. Doctorul neuropsihiatru prezent in sectia exterioara la data vizitei noastre ne-a declarat ca problemele cu care se confrunta aceasta sectie ar putea fi rezolvate prin alocarea fondurilor financiare si prin angajarea unui numar mai mare de educatoare si infirmiere." In august 2004, Centrul de Resurse Juridice a dat in judecata Spitalul de Psihiatrie "Sf. Pantelimon" pentru ca institutia nu a furnizat fundatiei date de interes public. Prin sentinta publica de la 16 mai 2005, instanta judecatoreasca a obligat spitalul sa comunice informatiile solicitate. In iunie 2005, Spitalul de Psihiatrie din Braila a fost vizitat de o echipa de investigatori a MDRI.

    DE FORMA. Mai departe, autoritatile isi asuma meritul de a fi salvat copiii din Braila de la mizeria in care traiau. Iata insa ce spune raportul facut de expertii americani: "Dupa ce MDRI si CRJ au adus in atentia autoritatilor situatia terifianta a acestor copii, ei au fost mutati in doua institutii mai mici. Cu sprijinul unei finantari UNICEF, CRJ a solicitat ajutorul doamnei Karen Green McGowan, expert in problemele copiilor cu dizabilitati intelectuale complexe. Pe langa constatarile pe care le-a facut, aceasta a realizat un plan individual de reabilitare pentru fiecare copil din institutie. In opinia lui Karen Green McGowan, nici unul dintre acesti copii nu necesita institutionalizarea pe motive medicale".

    MDRI s-a intors in Romania in decembrie 2005. "In acest scurt timp, copiii au crescut semnificativ in greutate. Viata lor a fost cu certitudine salvata prin aceasta interventie, recunoaste MDRI. Totusi, toti acesti copii au ramas institutionalizati. Recomandarile facute pentru fiecare copil de catre McGowan nu fusesera inca traduse in limba romana."...

    "DOMNUL PANAIT MINTE"
    Eric Rosenthal (foto), director executiv al MDRI, a avut amabilitatea sa raspunda intrebarilor noastre:

    Jurnalul National: Bogdan Panait, secretar de stat ANPDC, a afirmat ieri (n.r. - marti) ca datele din Raport nu sunt exacte. De pilda, situatia de la Braila prezentata de dumneavoastra era valabila in 2004, nu in iunie 2005.
    Eric Rosenthal: Acest lucru nu este adevarat. Am fost personal in Braila la acea data, in iunie 2005, si am realizat inregistrarea video atunci. Nu am fost niciodata in Braila inaintea acestei vizite.

    Prim-ministrul Tariceanu a dispus infiintarea unui grup care sa evalueze rapid situatia din institutiile unde copiii cu dizabilitati sunt ingrijiti, institutii mentionate in raportul MDRI!
    Sunt extrem de multumit sa aflu acest lucru. MDRI nu a fost informat in acest sens. Speram ca acest grup sa lucreze independent, si sa includa reprezentanti ai ONG-urilor care se ocupa de drepturile omului cu dizabilitati din Romania si de peste hotare. Le cerem un raport public cu descoperirile lor. Cerem Guvernului Romaniei sa ofere MDRI si grupurilor care se ocupa cu drepturile omului acces liber in institutiile psihiatrice. Pana cand nu vor crea un corp independent de analiza a situatiei si nu vor facilita accesul in aceste institutii, va fi imposibil ca abuzul sa fie prevenit. Recomandarea 10 a Consiliului Europei (2005) arata standardele europene pe care un sistem de monitorizare trebuie sa le respecte.

    REACTII INTERNATIONALE
    "Copiii romani cu dizabilitati sunt prost tratati" este titlul unui material preluat de publicatii si agentii de presa din intreaga lume, din SUA pana in Rusia, India si Australia. "Orfanii din Romania sunt supusi abuzurilor la scara larga", scrie International Herald Tribune, care preia articolul din New York Times. Alte publicatii consemneaza reactia responsabililor romani. "Romania recunoaste ca are probleme in sistemul de protectie a copilului", titreaza USA Today, preluand o stire Associated Press. Sunt citati reprezentanti ai ANPDC si ai centrelor mentionate in raport. Ei afirma ca acuzatiile de abuz si neglijare sunt nefondate si ca, cel putin in cazul centrului din Timisoara, raportul este "irelevant si incomplet". Publicatia The Irish Examiner din Irlanda face o analiza a situatiei copiilor orfani din Romania, dar si reactia unui europarlamentar fata de dezvaluirile recente. "Acest raport descrie povesti de groaza, abuzuri la adresa celei mai vulnerabile categorii din societatea din Romania - copiii, in special cei cu dezabilitati. Situatia trebuie transata de Comisia Europeana si Guvernul roman inainte ca tara sa avanseze si mai mult pe drumul spre aderarea europeana", a spus Mair...ad McGuinness, reprezentanta in Parlamentul European a partidului irlandez Fine Gael. "Sunt aceleasi imagini pe care le-am vazut acum 15 ani si care m-au facut atunci sa vin in Romania. Parca m-am intors in timp", ne-a declarat Elaine Mac Ewen, presedintele Fundatiei "Copiii Nimanui" din Marea Britanie. (Irina Cristea)

    REVENIRE
    Ieri, secretarul de stat de la ANPCD, Bogdan Panait, a revenit asupra declaratiilor facute cu o zi in urma si a recunoscut ca in iunie anul trecut copiii traiau in conditiile prezentate de raportul Fundatiei americane MDRI. "Am aflat cum stau lucrurile in iunie 2005 la un seminar la Constanta. Tot atunci au fost prezentate imagini din spitalul de la Braila", a spus acesta. Panait a tinut insa sa precizeze ca ANPCD a luat masuri imediat, pentru imbunatatirea conditiilor acestor copii si apoi mutarea lor. "Initial Rosenthal a afirmat ca imaginile sunt de acum sapte luni. M-a auzit pe mine ca am spus ca stiu de situatie din iunie si am luat masuri, s-a sucit si el", afirma secretarul de stat. Referitor la faptul ca in raport este citat un subsecretar de stat, care declara cu seninatate, pentru MDRI, ca "nu stim cu exactitate daca mai exista situatii similare celei de la Braila!", Panait a spus ca Ioana Nedelcu este cea citata, insa vorbele i-au fost scoase din context.

  • Imagini filmate de MDRI low (3.4M) / high (18M)
  • Raportul MDRI complet aici
  • ×