Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Noi stim ca pasul nostru va fi puternic dezaprobat, dar noi ne mangaiem ca va fi un indemn sa fie examinata purtarea acelora care ne-au inselat atat de crud. Oricum, noi preferam moartea unei vieti pe care o induram. Vom muri fericiti..."
Asa graita Closca, un suflet de roman plamadit din inima neamului romanesc aflat sub vremi asupritoare, cu ceva timp inainte sa fie osandit la moarte pentru idealurile nationale, alaturi de capetenia sa, Horea.Prin pacea de la Karlovitz din 26 ianurie 1699, principatul romanesc al Transilvaniei, aflat sub suzeranitatea Portii si ocupat efectiv de trupele romano-germanice din 1685, trecea in stapanire directa a Habsburgilor. Paginile de istorie au retinut ca noul statut, prin armata de ocupatie, prin ofensiva bisericii catolice si a administratiei imperiale a agravat asuprirea nationala si sociala la care erau supusi romanii transilvaneni. Asuprire, ridicata la rang de lege nescrisa, dictata de minoritatea nobiliara ungureasca sau ungurizata. Impotriva acestei stari, romanii au luptat atat pe cale parlamentara pentru recunoasterea statutului de "natio" politica, care fusese promis fruntasilor romani, ce acceptasera in 1698 unirea religioasa cu Biserica romano-catolica, cat si pe calea armelor. Revoltele neamului romanesc transilvanean au culminat cu revolutia izbucnita in luna noiembrie a anului 1784 in inima Muntilor Apuseni, leagan al simbolurilor nationale transilvanene, care avea sa dea istoriei mai apoi un alt crampei de zbucium romanesc: "craisorul muntilor", Avram Iancu. Revolta romanilor asupriti impotriva imperiului habsburgic avea sa ramana tintuita in istorie in trei mari nume, Horea, Closca si Crisan.
Inceputul
Potrivit lucrarii "Necunoscutii Horea, Closca si Crisan" a istoricului militar Mircea Dogaru, in conditiile ofensivei investitorilor straini, administratiei si nobilimii unguresti impotriva ultimelor drepturi cutumiare ale taranilor romani, transformati in iobagi de stat, crezand in mitul bunului imparat, partea romana a trimis mai multe delegatii in frunte cu Ursu Nicola, zis si Horea, la Iosif al II-lea pentru a-si cere drepturile. In asteptarea deciziei imperiale pentru a-si capata libertatea, romanii au cautat sa se inscrie in regimentele graniceresti, dar nobilimea locului le-a ferecat aceasta poarta. Pe fondul nemultumirii generale, un incident avea sa fie scanteia care a manat idealurile romanilor de dincolo de munti spre incercarea de eliberare de sub jugul austro-ungar. Istoricul militar Mircea Dogaru arata in lucrarea sa ca, la 1 noiembrie 1784, in satul Curechiu, trei functionari au incercat sa-l aresteze pe "agitatorul" Crisan, unul dintre apropiatii lui Horea, cei trei reprezentanti ai administratiei fiind ucisi. Urmare acestei intamplari, Horea a convocat a doua zi o mare adunare populara, declansand ridicarea generala la arme a taranimii. Inarmandu-se din mers si organizandu-se ca o adevarata armata profesionista, rasculatii au reusit in scurt timp sa elibereze Muntii Apuseni si sa coboare in podisul Transilvaniei. Pe data de 12 noiembrie, vicecolonelul imperial Schultz obtine in tratativele de la Tibru, din partea lui Closca, loctiitorul lui Horea, incetarea actiunilor militare. "Mitul bunului imparat s-a destramat cand, pe fondul represaliilor organizate de "insurectia nobiliara ", imparatul Iosif al II-lea a ordonat la 21 noiembrie reprimarea; cu aceasta data revolutia a capatat caracter antihabsburgic, romanii fiind invinsi in cele din urma in pofida zecilor de victorii locale...", arata Mircea Dogaru. Cele trei capetenii, Horea, Closca si Crisan inca mai aveau de partea lor 20.000 de luptatori. In plina iarna, Horea decide sa sisteze campania militara si sa se retraga cu oamenii lui in clandestinitate in vederea reorganizarii si achizitionarii de armament. Avea de gand ca in primavara urmatorului an sa loveasca din nou.
Rascoala vanduta
In acele vremuri, spiritul Iudei a batut peste taramurile transilvanene, greu incercate. Rascoala taranilor romani a fost vanduta pe cateva pungi de bani in plus si o data cu ea si idealurile de libertate. Istoricul militar Mircea Dogaru subliniaza ca, nevrand sa compromita cauza pentru care lupta printr-o angajare pripita in conditii nefavorabile, de iarna, Horea si-a imprastiat oastea, hotarand, "sub juramant ridicarea generala anul urmator, intr-o noua campanie de primavara". Izolarea capeteniilor si a soldatilor, taranii de rand, s-a dovedit a fi pana la urma punctul slab, miscarea ducand la cresterea vulnerabilitatii organizatiei militare. In timpul iernii, la cateva zile de la trecerea peste ani, Horea si Closca au fost vanduti. Au fost descoperiti in codrii Scorasetului si prinsi in 7 ianurie 1785, Crisan fiind capturat la sfarsitul lunii. Mircea Dogaru arata ca nu numai cei trei lideri ai rascoalei au avut parte de acest tratament. "Numerosi alti capitani au fost urmariti si arestati tot prin tradare, pe capul "corifeiilor" guvernul imperial punand sume mari de bani ca recompensa". Miscarea revolutionara a fost astfel decapitata, in ciuda incercarilor facute de supravietuitori de a reinvia in primavara anului 1785 revolta.
"Mor pentru natiunea mea!"
La presiunile nobilimii unguresti din Transilvania, dupa un proces organizat de forma, executia trebuia sa fie un exemplu pentru eventualele continuari ale revoltei. Astfel, Horea si Closca au fost trasi pe roata la Alba-Iulia. Istoricii sustin ca in incercarea judecatorilor de a afla cine l-a indemnat la organizarea revoltei, Horea a preferat sa nege pana in ultimele momente participarea la evenimente. Primul tras pe roata in vazul intregii lumi a orasului a fost Closca. Ziarele germane de la acea vreme au raspandit stirea in toata Europa ca in momentul in care i s-au aratat chinurile mortii camaradului sau de arme, Horea a vorbit, dar nimeni nu a auzit nimic. Zgomotul creat de tobe i-a acoperit glasul. A ramas in auzul istoriei cu alte cuvinte, intr-o pauza a tobosarilor mortii: "Mor pentru natiunea mea!". Incarcerat, Crisan a fost gasit mort in celula la 13 februarie 1785, ancheta autoritatilor imperiale stabilind ca ardeleanul s-a sinucis. In vara aceluiasi an, Iosif al II-lea avea sa ceara nobilimii ungare din Transilvania sa depuna armele si sa uite de razbunare. Jertfa romanilor a fost "rasplatita" de o patenta imperiala, decretata pentru romani, care stergea de pe buzele nobilimii cuvantul iobagie.
Sentimente imperiale
Cartea istoricului militar Mircea Dogaru arata ca imparatul Iosef al II-lea era o figura singulara a capetelor incoronate europene ale acelor vremuri. Educat de Filip de Lorena in traditiile "Fratiei", una dintre miscarile masonice de anvergura ale timpului, Iosef al II-lea a reformat societatea, fiind un iluminat, practic, "un Gorbaciov al epocii", care a incercat sa dea fata umana unei Inchisori a popoarelor. A fost preocupat indeosebi de regiunile imperiului pe care il conducea, de zonele mai inapoiate, deseori manifestandu-si dezaprobarile fata de aristocratia ungureasca. Consemnarile istoriei sublinieaza faptul ca imparatul manifesta deschis o simpatie calculata fata de romani. Consemnarile acelor vremi spun ca in timpul procesului Horea nu a fost niciodata anchetat in legatura cu discutiile sale cu imparatul Iosef al II-lea. Trei saptamani au trecut pana autoritatile au avut voie sa-l interogheze. Chiar si ordinul de interventie asupra horenilor a venit tot dupa trei saptamani de la izbucnirea revoltei. Se contura ideea ca romanii vor sa cladeasca un regat unit al Daciei independent, in spiritul si traditia "pohtelor" lui Mihai Viteazul. Idee care contravenea intereselor Vienei...
Enigma tradatorului Salis
Lucrarea "Necunoscutii Horea, Closca si Crisan" se apleaca si asupra unui aspect putin analizat de istorici, si anume cine a jucat rolul Iudei in rascoala. Cartea aduce in discutie prezenta in comandamentul central al ostilor conduse de Horea a unui "al treilea conducator, dupa Horea ", pe nume Salis. "Numit de catre romani "neamtul" pentru ca purta haine nemtesti (occidentale), vorbitor fluent al germanei, maghiarei si romanei, dupa unii, fiu al contelui Salis din Lorena, maior intr-un regiment transilvanean. Cu o varsta estimata intre 40 si 60 de ani era prezent la toate adunarile populare si actiunile revolutionarilor. Acesta isi pierde urma, coincidenta sau nu, chiar la sfarsitul evenimentelor, cand capeteniile miscarii revolutionare sunt prinse si decapitate. Istoricii spun ca Salis era nimeni altul decat consilierul de taina al lui Horea si, in acelasi timp, cel care i-a facut legatura de fiecare data cu imparatul austro-ungar, Iosef al II-lea, in drumurile la Viena pentru a-si cere drepturile romanilor. Rarele scrieri ale timpurilor despre "personajul " Salis descriu faptul ca acesta stapanea ca nimeni altul arta de agitator si ca a reusit sa se alature miscarii revolutionare sugerand ca este garantul unei forte externe. Astfel, acesta va ramane legat pe vecie de povestea disparitiei aurului transilvanean adunat in "trezoreriile statale " transilvanene. Istoria mentioneaza ca, in timpul arestarii, Crisan a dezvaluit faptul ca aurul extras din Muntii Apuseni a luat calea strainatatii impreuna cu celebrul personaj Salis. In schimb, sustine istoricul, Horea, intrebat de aur, a pastrat tacerea. ( GABRIEL BURLACU )
