Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Anul 1990 a fost apogeul gloriei şi scandalurilor din mass-media. Se lupta peste tot pentru sedii şi se făceau "purificări". "Fruncea" a fost tot Timişoara.
Doar câteva oraşe din România aveau pe-atunci statut de centre universitare: Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Aici, pe lângă cotidienele judeţenelor de partid, apăreau şi publicaţii ale filialelor locale ale Uniunii Scriitorilor, Uniunii Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România (UASCR) şi consiliilor oamenilor muncii ale naţionalităţilor conlocuitoare.
În '90, de-un ziar "se punea" ca de-o cafea. Între câţiva prieteni care se simţeau pricepuţi la toate compartimentele sale: redactare, publicitate, administraţie şi difuzare. În beţia libertăţii cuvântului, consumatorii înghiţeau orice nouă publicaţie. Curând însă, proaspeţii întreprinzători în presă realizau că nu puteau concura relaţiile instituţionalizate ale publicaţiilor vechi în aprovizionarea cu hârtie, comenzile tipografice şi reţeaua de difuzare. Nici profesionalismul echipelor rodate de jurnalişti, dezlănţuiţi acum în anchete, reportaje şi interviuri. Spre dezamăgirea noilor ziarişti, tari în opinii, atitudini şi editoriale demascatoare, publicul cititor rămânea fidel vechilor ziare.
Mărturii despre "bătălia pentru mass-media" aflăm din cartea "Timişoara, în revoluţie şi după" (Editura Marineasa, Timişoara, 1997), operă a istoricului Miodrag Milin. Rezultat al unui program de cercetare sponsorizat de Fundaţia Soros, volumul reprezintă, în fapt, transcrierea unor discuţii cu liderii situaţionali ai evenimentelor din decembrie 1989 şi cu iniţiatorii Societăţii "Timişoara". Publicaţii cu vechime în Banat erau cotidianul Drapelul Roşu (transformat în Renaşterea bănăţeană), revista literară Orizont şi publicaţia Forum studenţesc. Bizar pentru cineva care n-a trăit timpul acela, balaurii comunişti erau ziariştii de la cotidianul judeţean al partidului, iar opozanţii, redactorii publicaţiei UASCR. Cu Orizontul, altă nostimadă: sediul era bun, revista necesară, dar... cu "purificări". De ele s-a ocupat Vasile Popovici, care-şi făcuse mână de gazetar prin UASCR şi era finul poetului Anghel Dumbrăveanu, redactor-şef al revistei Orizont. Ca dovadă a ruperii de trecut, el şi-a debarcat naşul de cununie din fruntea publicaţiei scriitorilor bănăţeni.
"A doua bătălie care s-a dat a fost pentru sediul fostului organ de presă al PCR, i-a povestit Vasile Popovici istoricului Milin. Am înfiinţat ziarul Timişoara, care funcţiona în condiţii foarte proaste, într-o încăpere improvizată, în sala de consiliu a Asociaţiei Scriitorilor. Era mare competiţie cu Luptătorul bănăţean, cu Renaşterea bănăţeană - de fapt, cu fostul Drapelul Roşu. Ideea că acolo nu se schimbase ceva i-a făcut pe doi dintre noi, pe Monoran şi pe mine, să spunem în faţa mulţimii... era foarte uşor să strângi o mulţime atunci, puteai să faci în orice moment o coloană de 200-300 de oameni care să te urmeze, era acolo lume care aştepta te miri pe unde, inclusiv în zona magazinului Bega mare. Am putut să strângem o mulţime de câteva sute de oameni, ne-am îndreptat Monoran şi cu mine spre Renaşterea, am debarcat acolo, i-am adunat (cu ce drept, nu-mi pot da seama nici acuma!) pe redactorii care erau la Drapelul, în sala de consiliu, şi i-am pus să-şi scrie demisia. Ocupaţia s-a făcut în numele revoluţiei... şi retorica revoluţiei franceze mergea nemaipomenit. Cert este că oamenii aceia erau paralizaţi. Şi că noi nu eram şi aveam un sens al dreptăţii în numele căreia acţionam."
Puciul s-a terminat însă prost. Rămaşi în birouri doar cu anunţurile de mică publicitate, revoluţionarii n-au fost capabili să scoată ziarul de-a doua zi în condiţii normale. Între timp, cu gazetarii români daţi afară s-au coalizat colegii din presa minorităţilor, aceştia intrând în grevă generală.
Ungurii mai ales aveau solidă organizare, punând structurile Consiliului Oamenilor Muncii de Naţionalitate Maghiară sub sigla UDMR. Prefectura a soluţionat conflictul, sfătuindu-i pe "cioclenderi" (cum zice Daniel Vighi) să facă un ziar-alternativă. Aşa a apărut ziarul Timişoara.
La Orizontul nou porniseră, în schimb, cu dreptul. Săptămânalul literar ieşea în tiraj de peste 80.000 de exemplare, istovind în două zile şi două nopţi utilajele bătrânelor tipografii de import sovietic. Primele două numere ale ziarului Timişoara au apărut cu banii colonelului Viorel Oancea. Sânmartinean, alt ofiţer foarte activ în acea vreme, i-a coordonat tipărirea. "La primele numere erau cozi", a povestit scriitorul Daniel Vighi (foto). "Dădeam ziarul prin întreprinderi şi-l vindeam cu doi lei prin Piaţa Operei. Atâta era, un leu, doi lei. Şi se aduna enorm, mormane din astea de bani şi picau pe jos... Şi atunci m-a luat o spaimă, nu era gestiune, nu era contabilitate. (...) Şi atunci pe fondul ăsta erau bani căzuţi pe jos, pe sub scaune; veneau de la întreprinderi, unii aduceau banii, unii n-aduceau... şi atuncea am găsit o fată, ingineră agronomă, una care a spus că ţine ea contabilitatea. Totul era pe bază de voluntariat. (...) Erau valori mari, se adunau pentru că era tiraj de 80.000, de 100.000-110.000. (...) Şi vindeam tot, totul se vindea. Şi eu le vindeam prin piaţă."
O dificultate neprevăzută a fost creată de poziţia ziarului. Fără sumare noţiuni de jurnalistică, redactorii Timişoarei au încercat mai întâi să fie obiectivi: li se adresau grupuri din întreprinderi cu diverse proteste şi ei publicau opiniile ambelor părţi. A venit însă Claudiu Iordache şi i-a luat la rost. "Ce faceţi aici? Ori aveţi atitudine, ori lăsaţi-o, n-o scăldaţi aici. Cu cine sunteţi voi?" Iar Claudiu Iordache, cel care voia o-po-zi-ţie, se afla-n FSN sus, foarte sus: preşedinte la Timiş şi vicepreşedintele CFSN. "N-am făcut cenzură, dar l-am orientat politic către opoziţie", încheie Daniel Vighi această parte a istoriei presei timişorene de tranziţie. Au creat apoi Societatea Timişoara şi au redactat Proclamaţia de la Timişoara. În vara lui '90, redactorii ziarului Timişoara erau personalităţi ale anticomunismului.
În '90, din presă te puteai îmbogăţi şi băga în marea politică. E de mirare că nou-înfiinţatele facultăţi de jurnalistică au fost luate cu asalt?!
