x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Război religios romăno-rus

Război religios romăno-rus

de Daniela Cârlea Şontică    |    06 Noi 2007   •   00:00
Război religios romăno-rus

In 2004, sub presiune internaţională, autorităţile Moldovei au admis legalitatea episcopiilor vechii Mitropolii a Basarabiei, care luase fiinţă in 1918 şi care a fost interzisă de sovietici in 1944. Recent, BOR a recunoscut prin hotărăre sinodală trei dintre episcopiile basarabene, fapt care a supărat Moscova. Patriarhii Daniel şi Alexei al II-lea urmează să se intălnească la Moscova la 19 noiembrie.Â


"Suntem foarte ingrijoraţi şi, desigur, acţiunile Patriarhiei Romăne nu vor rămăne fără urmări", a declarat mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, referindu-se la decizia Bisericii Ortodoxe Romăne (BOR) de a reactiva trei episopii pe teritoriul Republicii Moldova. Situaţia pune sub semnul intrebării intălnirea programată intre patriarhii Daniel şi Alexei al II-lea, la 19 noiembrie.


Sfăntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romăne a decis reactivarea Episcopiei de Bălţi (fostă a Hotinului), a Episcopiei Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail) şi a Episcopiei Ortodoxe a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fostă Misiunea Ortodoxă Romănă din Transnistria). Mitropolia Moldovei de la Chişinău a cerut Patriarhiei Romăne să renunţe la această decizie, dar răspunsul de la Bucureşti a fost că problema celor trei episcopii va fi discutată la 19 noiembrie, la Moscova, la nivelul cel mai inalt al celor două Biserici. Pănă atunci, insă, intre cele două biserici ortodoxe relaţiile nu sunt chiar atăt de roz.


DEPENDENŢÃ.... Pentru inţelegerea situaţiei, se cuvine să precizăm că pe teritoriul Republicii Moldova activează două unităţi ecleziale: Mitropolia Moldovei, care este dependentă canonic de Patriarhia de la Moscova, şi Mitropolia Basarabiei, care este dependentă de Patriarhia Romănă. Mitropolia Moldovei are cinci episcopii, iar cea a Basarabiei are patru episcopii, cu tot cu cele reactivate recent, adică atătea căte avea şi pănă in 1944, cănd a fost desfiinţată. Cu toate acestea, decizia Patriarhiei Romăne este văzută ca un act necanonic.


REACŢII. "Ceea ce s-a intămplat acum reprezintă o incălcare gravă a rănduielilor canonice, iar acest pas este indreptat spre distrugerea unităţii sfintei Ortodoxii", a declarat preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei Moscovei, mitropolitul Kiril de Smolensk şi Kaliningrad, citat de Interfax. In acelaşi context, episcopul Egorievski Mark, vice-preşedenitele Relaţiilor Externe ale Patriarhiei de la Moscova, a spus că "Este o aventură expansionistă de culoare naţionalistă şi un act direct, care duce la scindarea lumii ortodoxe".

De asemenea, Episcopul Iustinian al Tiraspolului şi Dubăsarilor, a fost iritat de hotărărea Bisericii Ortodoxe Romăne, catalogănd-o drept "jaf la drumul mare".


Patriarhia Romănă vine cu un răspuns care se bazează pe argumentele istoriei: "Această reactivare a fost consecinţa firească a faptului că anterior, printr-o hotărăre definitivă a Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova din 2004 şi prin modificările inregistrate la Statutul de organizare şi funcţionare a Mitropoliei autonome a Basarabiei, aceasta a fost recunoscută drept «succesoare spirituală, canonică, istorică a Mitropoliei Basarabiei care a funcţionat pănă in anul 1944 inclusiv», cu eparhiile ei componente, Arhiepiscopia Chişinăului, Episcopia de Bălţi, Episcopia Basarabiei de Sud şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria. Aceste eparhii au fost reactivate de Mitropolia autonomă a Basarabiei şi inregistrate oficial de Guvernul Republicii Moldova, dispunănd de personalitate juridică de căţiva ani". Purtătorul de cuvănt al Patriarhiei Romăne, părintele Costel Stoica a spus că: "Sfăntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romăne nu a făcut altceva decăt să ia act cu binecuvăntare de recunoaşterea juridică a respectivelor eparhii ale Mitropoliei Basarabiei de către autorităţile de stat ale Republicii Moldova. Decizia Sfăntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romăne in legătură cu noua configuraţi bisericească din Republica Moldova nu se doreşte in nici un caz a fi generatoare de situaţii conflictuale, ea nefiind decăt o recunoaştere a unei stări de drept".


Scurt istoric al Mitropoliei Basarabiei

Mitropolia Basarabiei a fost creată după Marea Unire de la 1918 prin ridicarea Arhiepiscopiei de Chişinău la rangul de mitropolie. Organizarea propriu-zisă s-a facut prin legea de organizare a Bisericii Ortodoxe Romăne din 1925, primul Mitropolit fiind Gurie Grosu, urmăndu-i Efrem Enăchescu. Jurisdicţia Mitropoliei Basarabiei cuprindea arhiepiscopia Chişinăului, episcopia Hotinului şi Bălţilor şi Episcopia Cetăţii Albe-Ismail. Mitropolia Basarabiei a fost desfiinţată in timpul ocupaţiei sovietice din 1940-1941, iar mai apoi in timpul regimului comunist rus din 1944 pănă in 1992. Ea a fost inlocuită cu Eparhia Chişinăului care s-a aflat sub autoritatea Patriarhiei de la Moscova. In 1992, Sinodul BOR a hotărăt reactivarea Mitropoliei Basarabiei. Aceasta şi-a reactivat eparhiile istorice, iar autorităţile Republicii Moldova le-au admis in legalitate astfel: Arhiepiscopia Chişinăului (in 2004), Episcopia de Bălţi (fosta Episcopie a Hotinului, in 2004), Episcopia Basarabiei de Sud (fosta Episcopie a Cetăţii Albe-Ismail, in 2006) şi Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor şi a toată Transnistria (fosta Misiune Ortodoxă Romănă din Transnistria, in 2006).


Vizita PF Daniel la Moscova

La 19 noiembrie, Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romăne, are in agendă programată o vizită la Patriarhia Moscovei. Una dintre problemele de discutat intre patriarhii celor două biserici este şi aceasta a episcopiilor din Basarabia. De la Patriarhia Moscovei, Mitropolitul Kiril a spus că ii este greu să presupună dacă intălnirea va mai avea loc sau nu. "Ne-am exprimat că această intălnire nu este posibilă la Moscova, deoarece aceasta va fi inţeleasă greşit in Moldova şi poate fi inţeleasă greşit in Romănia şi chiar la noi", a spus reprezentantul relaţiilor externe ale Patriarhiei Rusiei. Patriarhia Romănă consideră că "ar fi regretabil" ca dialogul programat in noiembrie să fie afectat in vreun fel. Ar fi, in schimb, un prilej să se clarifice situaţia jurisdicţiilor din Republica Moldova.


×