x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Regina Maria, artizanul intregirii neamului

0
01 Mar 2004 - 00:00

"Mai mult decat o femeie, mai mult decat o regina - un simbol. Mai mult decat un simbol - un mit."

Cuvintele cu care ambasadorul Frantei, contele de Saint-Aulaire, a incercat sa o cuprinda palesc in fata vointei si fortei celei de al carei nume se leaga intregirea neamului romanesc.
OANA STANCU

Neam de Romanovi si de Windsor, Maria a Romaniei si-a legat numele de un vis, o viziune - infaptuirea Romaniei Mari - si nu a precupetit nimic pentru a-l indeplini.
A venit pe pamant romanesc la 17 ani. Era nepoata deopotriva a reginei Victoria a Angliei, dupa tata, si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei, dupa mama. Tanara care deborda de prea multa tinerete a fost uimita de primirea pe care i-o facea un popor despre care nu stia nimic. Nici macar cat de dornic era sa aiba un mostenitor la tron care sa perpetueze monarhia.

Datoria fata de tara incepe cu... fiii

Avea sa afle nici un an mai tarziu, cand, pe 15 octombrie 1893, da nastere primului sau fiu, Carol. Ovatiile romanilor nu erau in stare sa atenueze singuratatea, tristetea si ingradirea micutei englezoaice, fara prieteni intr-o tara straina, cu un sot necunoscut si doi regi aspri si exigenti. La doar trei luni de la nasterea fiului ei, principesa mostenitoare era din nou insarcinata. Nasterea Elisabetei o transforma insa pe tanara printesa, ii da forta sa-si infrunte sotul si pe rege. Protipendada bucuresteana ajunge sa o cunoasca pe Missy ca pe un calaret excelent, o tanara eleganta, constienta de frumusetea si statutul ei si... o aventuriera. Povestile ei de dragoste, unele mai nevinovate decat au circulat zvonurile, raman in istorie: varul Nicolae, tarul Rusiei, se spune ca a iubit-o in tacere, nutrind pentru ea o admiratie fara margini, cu varul Boris, mare duce al Rusiei, fulgera in galop padurile Sinaiei, in timp ce Nando (Ferdinand) "sta si casca", nu e nici spiritual si e un calaret prost.
Nu libertina printesa va ramane insa in istorie, ci daruita regina peste toti romanii uniti la 1 decembrie 1918. Iar daca istoricii (vezi Argetoianu) i-au zugravit amorurile, tot ei recunosc ca fara Maria intregirea neamului romanesc nu ar fi fost.

Conducatorul din umbra

In 1907, zburdalnica Missy incepe sa faca loc viitoarei regine. Regele Carol se imbolnavise in toamna lui 1906, prilej pentru Maria de a se apropia de rege si a se face cunoscuta. Acesta ajunge sa admire inteligenta ei nativa si sa capete chiar afectiune pentru principesa. Tricotand la capul patului lui Carol, Missy invata politica. Cand Carol se stinge (9-10 octombrie 1914) in plin inceput de razboi mondial, cu inima franta de decizia Consiliului Coroanei de a nu intra in razboi de partea Triplei Aliante, Maria este gata sa fie regina. Ingenunche langa patul lui Carol: "Sa nu te temi, unchiule, vom continua cu curaj. Voi incerca sa fiu cum ai fost tu, credincioasa pana la moarte, iubindu-mi tara asa cum ai facut tu atat de multi ani. Daca vrea Dumnezeu, cu curaj si fara teama, iti vom continua opera. Amin". Sotului ii daruieste o cupa de aur pe care inscriptionase: "Ziua de maine poate fi a ta, daca iti va fi mana destul de puternica pentru a o cuprinde".

Intrarea in Razboi

Maria avea sa probeze in scurta vreme ca mana ei era "destul de puternica". Noii regine nu-i placea neutralitatea. Era pentru intrarea in razboi de partea Antantei, in conditiile in care piedica majora o reprezenta tocmai Marea Britanie, tara ei natala. Ministrii romani considerau ca Anglia il spijinea pe contele Tisza, premierul maghiar, si planuia o Ungarie mare care sa ia locul Austriei si sa faca o contrapondere Rusiei. Regina scrie regelui George si tarului Nicolae, verii sai, pentru a explica pozitia Romaniei si pentru a cere sprijin: pretul loialitatii Romaniei insemna Transilvania, Banatul si Bucovina, smulse in trecut de Imperiul Austro-Ungar.
Era primavara lui 1916 si rusii se grupasera masiv pe frontul de est. "E momentul ", trasmite Maria lui Ferdinand. Tot ea il impiedica pe Ferdinand sa ratifice Pacea de la Bucuresti, ceruta de Marghiloman si de nemti.
Bratianu obtine introducerea in tratatul cu Antanta a prevederii ca atunci cand se va ajunge la negocierile de pace Romania sa fie pe picior de egalitate cu marile puteri. Tratatul se semneaza pe 17 august 1916. In zece zile va fi razboi.
Cand Mircea, fiul de nici patru ani este rapus de febra tifoida, regina va gandi ca este sacrificiul cerut de Dumnezeu. Ii va vorbi insa Atotputernicului sa nu o lase sa piarda si copilul, si tara.

Imblanzirea "Tigrului" Clemanceau

Nu o pierde. Antanta castiga razboiul, dar Romania e inca la un pas de reintregire. La Conferinta de Pace de la Paris (1919), Romania nu numai ca nu se afla pe picior de egalitate cu marile puteri, asa cum i se promisese, ba chiar cu mai putini delegati decat Bulgaria sau Serbia. Bratianu, desemnat sa poarte negocierile, este calificat drept "enervant si provocator, nerezonabil si comportandu-se prosteste". Maria ii scrie din nou varului George, cel care in tinerete o ceruse de sotie. "La noi au ajuns zvonuri nelinistitoare ca tratatul nostru de alianta nu va fi respectat. Personal am avut intotdeauna incredere in aliatii nostri chiar si atunci cand majoritatea celor din jurul meu se indoiau de ei - le voi rade in fata si le voi spune ca ei nu cunosc Anglia daca isi pot inchipui ca ea ar putea sa-si calce cuvantul doar pentru ca situatia noastra nenorocita ne-a facut neputinciosi."
Si daca in ce-l priveste pe regele Angliei, Maria face apel la onoarea acestuia, maiestria si-o dovedeste cu temutul premier francez Clemanceau, botezat "Tigrul", un om scund, cu sprancene stufoase, care detesta Romania, il ura pe premierul ei si pacea separata. "Majestatea voastra vreti intregul Banat pana la Tisa? Dar este partea leului!" "Tocmai de aceea am venit sa vorbesc cu varul lui primar, Tigrul", a raspuns Maria si discutia s-a incheiat in hohote de ras. (Hannah Pakula - "Ultima romantica")
Clemanceau i-a spus ulterior ministrului roman in Franta: "O regina ca a voastra trebuie primita cu toate onorurile militare, cu maresalul Foch (n.r. - comandantul suprem al armatelor aliate) in frunte".

Gloria si decaderea

Momentul ei de glorie va fi 1 Decembrie 1918 si ceea ce i-a urmat - incoronarea din 1922 de la Alba-Iulia, ca regina si rege ai Romaniei Mari. De aici incolo, doar coborasuri. Ferdinand moare in 1927 lasand tronul unui fiu care renuntase deja la el in timpul razboiului, fugind sa se insoare cu Zizi Lambrino, acceptand sa fie insurat apoi cu Elena a Greciei si abdicand din nou pentru Elena Lupescu.
Urcat pe tron, Carol al II-lea va incepe pedepsirea mamei sale, in speta pentru povestea pe care o traia cu Barbu Stirbei. Maria este izolata la Pelisor. Carol ii interzice orice vizita din partea vreunui om politic roman sau strain, inclusiv Barbu Stirbei, care mai apoi va fi exilat, si o tine sub amenintarea reducerii alocatiei anuale.
Dupa moarte ramane o avere estimata la circa 130 de milioane de lei, in care intrau si mai multe proprietati - Palatul din Balcic (Cadrilater), Castelul Bran, Castelul Copaceni, Castelul Mediesul Aurit si trei imobile in Iasi, Bucuresti, Brasov.
In martie 1937 - avea 62 de ani - sanatatea pe care se bizuise atat a tradat-o. A zacut mai mult de o luna cu hemoragie interna, pusa pe seama unei ciroze a ficatului, greu de explicat la o femeie care nu avusese probleme cu alcoolul.
Imposibilitatea doctorului Curtii, Mamulea, de a stabili cauza sangerarii a dat nastere la speculatii. S-a raspandit zvonul unei ultime violente intre Carol si Nicolae. Intr-un schimb de focuri intre cei doi, regina mama s-ar fi aruncat in apararea lui Nicky primind glontul in locul lui.
In cea din urma fila din Jurnalul sau, scrisa cu 7 zile inainte de a muri, gandul ii este tot la "dulce Tara". Ultimele cuvinte i le-a soptit lui Carol: sa fie un monarh drept si puternic. A murit 8 minute mai tarziu. O tacere impresionanta domnea pe strazi, remarca un reporter.
Dupa opt ani de restrictii impuse mamei sale, Carol ii organizeaza o inmormantare fastuoasa. Sicriul este adus la Cotroceni pe umerii dragilor ei ofiteri de rosiori in rasunetul a 75 de salve de tun, apoi tot atatea la Curtea de Arges, unde se odihneste alaturi de sotul Ferdinand si de Carol I si Elisabeta.


"Exista un singur barbat in Romania si acela este regina" Charles de Saint-Aulaire, ambasadorul Frantei

"Binecuvantez Tara, pe copiii si pe nepotii mei. Rog pe copiii mei sa nu uite ca increderea in Dumnezeu este o calauza in fericire si o mangaiere in suferinta. Ii rog sa fie uniti, sa sustie Tara si sa se sustie intre ei (...)
Binecuvantez inca o data pe fiul meu Carol si rog Atotputernicul sa-i ajute sa lucreze si sa faca totul pentru linistea si prosperitatea Romaniei, Tarea mea iubita"
Din testamentul reginei Maria a Romaniei (1933)



"Regele nu a intrat in razboi: a fost impins intr-insul de umeri

"Oricate greseli ar fi comis regina Maria inainte si dupa razboi, razboiul ramane pagina ei, pagina cu care se poate fali, pagina cu care se va aseza in istorie la loc de cinste", comenta acelasi veninos Argetoianu, care femeii indragostite de Barbu Stirbei (cei doi "turturoi") ii spune Maritica, dar reginei ii admira "inteligenta si remarcabila claritate de vederi pe care aceasta nobila femeie le-a mai dovedit si in alte imprejurari". "Cu exceptia reginei Maria, familia noastra regala n-a priceput nici vremurile, nici razboiul. Este singurul cap care, la palat, a stiut ce vrea si a stiut sa vrea (...) Regele Ferdinand nu a intrat in razboi: el a fost impins intr-insul, de umeri, cum este impins la apa novicele care vrea sa invete sa inoate si nu indrazneste", noteaza acesta in insemnarile sale.
Maria e pe front, impartind mancare, paturi si medicamente soldatilor. Epidemia de tifos nu o impiedica sa fie in spitale, la Bucuresti si apoi la Iasi, pentru a le citi ranitilor sau a le imparti flori si biscuiti. Colecteaza fonduri pentru armata, primeste delegatiile romanilor din provinciile ocupate si viziteaza des cartierul general. E mereu alaturi de rege. E perioada in care Familia Regala se prezinta in fata Parlamentului cu cele mai importante legi - reforma agrara, votul universal.


"Frumoasa de trebuie sa te sfiesti"

Frumusetea lui Missy a fost deschizatoare de usi si nascatoare de amoruri. I.G. Duca recunoaste in ea "o fiinta de care trebuie sa te sfiesti, stralucitoare la fizic, ca si la moral, incat iti ia vazul, nimeni nu o poate intrece". "Frumoasa de o frumusete incantatoare, nu cred sa fi fost in Europa multe femei care sa se fi putut asemui cu dansa. Inteligenta, fermecatoare, plina de talent pentru pictura, pentru calarie, pentru scris, o conversatie sclipitoare, verva, humor, spontaneitate in gandire, originalitate in expresie, curaj - cine n-a vazut-o la Iasi in mijlocul epidemiilor, mergand acolo unde primejdia este mai mare? Dragostea de frumos, de adevar, de bine, nimic nu i-a lipsit", noteaza el.
Duca vorbeste si despre ochii reginei albastri - argintii, "cu scanteieri de mila si cu luciri de otel", in care regaseste "splendoarea britanica si faradelegile Romanovilor".


Sfasiata de dragostea pentru doi barbati

Exuberanta Mariei de tanara, galopul in care fulgera drumurile de tara insotita de cate un locotenent, au nascut multe povesti despre aventurile ei. Este banuita de a o fi facut pe Mignon cu locotenentul Zizi Cantacuzino, apoi ca s-ar fi indragostit de un aristocrat american, Waldorf Astor, pe care il cunoscuse la incoronarea lui Edward al VII-lea.
Adevarata dragoste a Mariei este insa printul Barbu Stirbei, "frumos, iubit de femei, elegant, plin de farmec si de o neobisnuita distinctie", dupa cum un barbat, I.G. Duca, si nu o femeie il descria. Autoarea biografiei Mariei, Hannah Pakula, speculeaza chiar ca Stirbei fusese sustinut de Carol I pentru un triumvirat la conducerea tarii, cu Maria si Ferdinand. Barbu avea sa fie sfetnicul si reazamul Mariei. Se spune ca a fost si tatal ultimilor ei copii, Ileana si Mircea, Mariei placandu-i sa vorbeasca mandru despre ochii baiatului, caprui inchis, cand toti ceilalti copii ii aveau albastri ca ai ei si ai lui Ferdinand.
In timpul razboiului, in viata reginei isi face loc un colonel canadian, Joe Boyle, un aventurier imbogatit dupa goana dupa aur in Klondike. Constantin Argetoianu noteaza ca Boyle a fost "singurul barbat care a dominat complet, pana la siderare, aceasta nobila si mandra femeie", dupa aparitia lui, Stirbei devenind doar "omul de afaceri al Majestatii Sale". Multi ani dupa, Maria recunostea in jurnal ca "era sfasiata intre doi oameni loiali si doua afectiuni"
("Imi era insuportabil sa ranesc pe cineva si cu toate acestea ii raneam pe amandoi, iar eu ma chinuiam cel mai mult"). Barbu se dovedeste a ramane in sufletul Mariei si la batranete. Este cel de la care cauta mereu sa-si ia ramas bun, chiar si inainte de a muri.
"Tot dorul meu, toata tristetea mea, toate amintirile dragi care imi inunda din nou sufletul... Sa te binecuvanteze Dumnezeu si sa te aiba in paza", ii scria Maria. Iar de la Stirbei, scrisorile au venit pana in ultima clipa insotite de cinci litere: i l y m m (I love you, my Marie!/Te iubesc, Maria mea!).


"Regina Maria a fost iubita de toata lumea: era frumoasa si simpatica, iar in anii din urma s-a adoptat fata de dansa si un sentiment de mila: stiau cu totii ca in afara de Ileana, copiii nu se purtau bine cu dansa (...) Moare relativ tanara, dar nu se poate spune ca n-a trait. A cunoscut toate imbatarile vietii si a cunoscut mari multumiri sufletesti si pe cea mai mare dintre toate, pe aceea de a ramane in istorie ca o icoana luminoasa pentru un intreg popor"
C. Argetoianu, insemnare la o ora dupa moartea reginei


Inima, in iubitul ei Balcic

Maria este ingropata fara inima sa. Cordul este dus, potrivit ultimei sale dorinte, la dragul ei Balcic, la malul Marii Negre, in Biserica "Stella Maris", intr-o caseta batuta in 307 pietre pretioase, pe care doamnele romane au pus si steagul Angliei si pe cel al Romaniei. Principesa Ileana a salvat pretiosul obiect in timpul pierderii Cadrilaterului si l-a ascuns in stanca, la Castelul Bran. Acolo este descoperit in 1968 de directorul castelului. Acum, inima reginei se afla la Muzeul National de Istorie.


CV
Maria de Edinburg s-a nascut in 1875 in familia regala britanica, inrudindu-se cu toti puternicii zilei. Fiica celui de-al doilea fiu al reginei Victoria a Marii Britanii, printul Alfred de Edinburg si duce de Saxa Coburg-Gotha, fratele viitorului rege Eduard al VII-lea, era vara si cu imparatul Nicolae al II-lea al Rusiei prin mama sa Maria, unica fiica a tarului Alexandru al II-lea, si cu imparatul Germaniei Wilhelm al II-lea.
S-a logodit la 16 ani cu Ferdinand de Hohenzollern, principele mostenitor al Romaniei.
Casatoria a avut loc la 29 decembrie 1892, iar in ianuarie 1893 o nunta speciala a fost organizata si la Bucuresti. Pe 15 octombrie avea sa se nasca primul ei fiu, Carol, viitor rege al Romaniei. Tot pe un 15 octombrie, 1922, Maria si Ferdinand erau incoronati la Alba-Iulia, regi ai Romaniei Mari, dupa un rol decisiv al reginei in intrarea Romaniei in razboiul de reintregire si in Conferinta de Pace de la Paris. In 1926, Maria face o vizita de o luna in America, pe care o parcurge aproape de la un capat la altul intr-un adevarat mars triumfal.
Ferdinand moare in 1927, lasand tronul lui Carol al II-lea. Regina, izolata si persecutata de propriul fiu, isi va gasi sfarsitul pe 18 iulie 1938, la Pelisor.

CONTINUARE: "Inainte baieti, sunteti cu mine!"

Citeşte mai multe despre:   special,   tara,   româniei,   maria ,   razboi,   regina,   carol,   ferdinand,   reginei,   stirbei

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Violeta de la Muncă „sparge” banii pe campanii și organizare de evenimente

Violeta de la Muncă „sparge” banii pe campanii și organizare de evenimente
Un proiect demarat încă din 2017, vizând inserția tinerilor provenți din mediile defavorizate pe piața forței de muncă va fi popularizat în perioada următoare de Ministerul Muncii, condus de Violeta Alexandru,...

Pandemia te lasă și fără bani, și fără bunuri. Guvernul a introdus „confiscarea de urgență” și emiterea de acte normative fără transparență

Pandemia te lasă și fără bani, și fără bunuri. Guvernul a introdus „confiscarea de urgență” și emiterea de acte normative fără transparență
Galerie Foto Guvernul Orban schimbă legislația care reglementează instituirea stării de urgență chiar în timpul în care este deja instituită starea de urgență, invocând faptul că măsurile prevăzute în vechea...

Made in Suceava. Ultima ctitorie a lui Flutur înainte de infectare. Afacere bănoasă pentru firma președintelui Camerei de Comerț, via Consiliul Județean Suceava

Made in Suceava. Ultima ctitorie a lui Flutur înainte de infectare. Afacere bănoasă pentru firma președintelui Camerei de Comerț, via Consiliul Județean Suceava
În timp ce virusul COVID-19 lovea puternic cel mai important spital din Moldova, iar managerul de atunci acționa aberant pentru a gestiona situația, Consiliul Județean Suceava se ocupa de afaceri. Mai exact, de...

Focarul de COVID-19 de la Suceava, anchetat „in rem” de procurori. Principalul vizat, Vasile Rîmbu, se află la izolare

Focarul de COVID-19 de la Suceava, anchetat „in rem” de procurori. Principalul vizat, Vasile Rîmbu, se află la izolare
Situația incredibilă de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, devenit focar de COVID-19, a determinat, după un termen nepermis de lung, procurorii Parchetului de pe...

Chirurgul construieşte un inel musculos din stomac, în refluxul gastro-esofagian grav

Chirurgul construieşte un inel musculos din stomac, în refluxul gastro-esofagian grav
Unul din simptomele date de îmbolnăvirea cu corona virus este o tuse seacă, fără expectoraţie. Însă una din cauzele apariţiei tusei poate fi şi refluxul gastro-esofagian, o boală care nu are legătură cu...

Cumpărături publice, imune la pandemia de COVID-19. Instituții care investesc bani nerambursabili în sport

Cumpărături publice, imune la pandemia de COVID-19. Instituții care investesc bani nerambursabili în sport
Galerie Foto De două săptămâni, România se află într-o criză fără precedent, generată de pandemia cu COVID-19, fapt ce a determinat Guvernul și Președinția să emită instituirea stării de urgență. Această...

Covid-19. România cumpără măști din cârciumă și combinezoane de la haute couture. 361 de milioane de lei, fără licitație, în contul unor firme - una mai interesantă ca alta

Covid-19. România cumpără măști din cârciumă și combinezoane de la haute couture. 361 de milioane de lei, fără licitație, în contul unor firme - una mai interesantă ca alta
Guvernul a atribuit, fără licitație, prin intermediul Oficiului Național al Achizițiilor Centralizate, contracte de 361.150.595,15 lei cu tot cu TVA pentru achiziția de echipamente de protecție, dezinfectanți...

Tratamentul pentru infecția cu coronavirus, aprobat pentru România

Tratamentul pentru infecția cu coronavirus, aprobat pentru România
Schemele de tratament în caz de infectare cu noul coronavirus au fost aprobate de către Ministerul Sănătății și, din data de 23 martie, ele sunt puse în aplicare de către toate unitățile sanitare de pe...

Povestea unui "Mic Dumnezeu” cu mască de zugrav

Povestea unui "Mic Dumnezeu” cu mască de zugrav
La o lună de la apariția primului caz de îmbolnăvire în România, medicii de familie sunt disperați, au păstrat cabinetele deschise pentru pacienți când alte clinici au pus lacătul pe ușă, dar nu mai au de...

Statul nu cunoaște criza. Când este vorba despre fântâni, bilete de avion și amenajarea parcurilor

Statul nu cunoaște criza. Când este vorba despre fântâni, bilete de avion și amenajarea parcurilor
Galerie Foto Criza globală generată de COVID-19, care atinge, din ce în ce mai acut, mediul ecomonic, nu sperie deloc anumite instituții ale statului care, în această perioadă, fac achiziții unele mai interesante decât...

Petiție la vreme de pandemie. „Diaspora Europeană” cere președintelui desființarea Curții Constituționale

Petiție la vreme de pandemie. „Diaspora Europeană” cere președintelui desființarea Curții Constituționale
Un grup din Marea Britanie, autointitulat „Diaspora Europeană”, implicat în protestele neautorizate care au avut loc în luna august a anului 2018 în Piața Victoriei din București, dar care au avut și candidat ...

Prof. dr. Gheorghe Cerin: Românii mai au doar 10 zile ca să evite drama italiană

Prof. dr. Gheorghe Cerin: Românii mai au doar 10 zile ca să evite drama italiană
Galerie Foto Dr. Gheorghe Cerin este Șeful Secţiei de Cardiologie și de Medicină Internă din cadrul Departamentului de Chirurgie Cardiacă - Divizia Cardiologică, al Clinicii San Gaudenzio din Novara, Italia și cardiolog...

Coronavirusul irită alveola şi schimbul între aer şi sânge este îngreunat în plămâni

Coronavirusul irită alveola şi schimbul între aer şi sânge este îngreunat în plămâni
Profesorul doctor Paul Stoicescu a condus ani mulţi Institutul de Pneumologie „Marius Nasta”, dar şi reţeaua naţională de luptă împotriva tuberculozei, cu rezultate notabile. Cu limpezimea caracteristică,...

Sfatul psihologilor: activați-vă dorința de a vă adapta!

Sfatul psihologilor: activați-vă dorința de a vă adapta!
Ne aflăm într-o situație pe care nu o putem schimba și trebuie noi să schimbăm modul în care percepem această situație, ne sfătuiesc specialiștii. Așa cum s-a întâmplat în cazul tragediei de la Colectiv, p...

Prima afacere a pandemiei miroase a servicii secrete

Prima afacere a pandemiei miroase a servicii secrete
Galerie Foto Cele 35 de termoscanere pentru măsurarea temperaturii corporale, achiziționate de Guvern, prin Ministerul Finanțelor Publice, fără licitație, fără anunț de participare, sunt livrate de una dintre companiile grup...
Serviciul de email marketing furnizat de