x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Relicvele descoperite în Bulgaria acum doi ani ar putea aparţine Sfântului Ioan Botezătorul

Relicvele descoperite în Bulgaria acum doi ani ar putea aparţine Sfântului Ioan Botezătorul

de Tudor Cires    |    14 Iun 2012   •   22:03
Relicvele descoperite în Bulgaria acum doi ani ar putea aparţine Sfântului Ioan Botezătorul

Oasele descoperite in 2010, intr-un sarcofag de piatra, sub podeaua bisericii de pe insula bulgara Sveti Ivan (situata in largul orasului Sozopol si cunoscuta ca un centru monastic activ inca din a doua jumatate a primului mileniu) ar putea sa apartina Sfantului Ioan Botezatorul. Ceea ce la inceput fusese o simpla supozitie, a primit un mare grad de confirmare in urma datarilor cu carbon 14 realizate de cercetatorii de la universitatea britanica Oxford. Cu siguranta, falanga descoperita acum doi ani dateaza din prima jumatate a secolului intai d.Hr.. Rezultatul nu este suficient pentru a spune sigur ca fragmentul de os a apartinut proorocului care l-a botezat pe Iisus in apa Iordanului, dar a fost suficient pentru a spune ca falanga – ca si celelalte fragmente descoperite: un os si partea din fata a craniului – apartin aceleiasi persoane. Secventele de ADN obtinute prin reconstituirea genomului celor trei oase de catre un grup de cercetatori din Copenhaga arata ca este vorba despre un individ de sex masculin, cu gene caracteristice Orientului Mijlociu, de unde era originar si Sfantul Ioan Botezatorul.

Ce alte elemente mai pot constitui indicii pentru cercetatori? Faptul ca pe sarcofag se afla cateva inscriptii care se regasesc si pe o cutie lucrata in tuf vulcanic, inscriptii in greaca veche, care mentioneaza explicit numele Sfantului Ioan Botezatorul si ziua lui din calendarul crestin.

De asemenea, inscriptiile se refera la ajutorul pe care Dumnezeu l-a dat “slujitorului Sau' pe nume Toma. Or, legendele spun ca un calugar pe nume Toma ar fi adus pe insula relicvele Sfantului Ioan Botezatorul. Este si motivul pentru care insula se numeste Sveti Ivan – adica Sfantul Ioan – si una dintre bisericile vechi este inchinata acestui sfant. Studiind sarcofagul si cutia de tuf vulcanic, s-a ajuns la concluzia ca ele provin din Capadoccia (azi in Turcia), fervent centru al crestinismului timpuriu, iar oasele ar putea proveni din Antiohia (azi Antakya, tot in Turcia), oras in care s-ar fi pastrat, pana in secolul al X-lea, mana dreapta a Sfantului Ioan Botezatorul si alte relicve. Se presupune ca atunci cand mana a fost stramutata, o parte dintre relicve, intre care si acest fragment de deget (care este de la mana dreapta), ar fi ajuns pe aceasta insula din Marea Neagra. Cert este ca insula a capatat numele de Sveti Ivan la sfarsitul secolului X, cam tot pe atunci cand se ridica si biserica avand hramul celui care l-a botezat pe Hristos.

Thomas Higham, profesor la Oxford, declara, dupa ce a fost facuta publica colosala descoperire: “Daca este vorba despre Sfantul Ioan Botezatorul sau nu, este o intrebare la care nu putem sa raspundem acum si probabil ca niciodata nu vom reusi'. El sublinia insa ca, cu siguranta, este vorba despre cineva care a trait la inceputul secolului I e.n. Este singura certitudine pe care o putem avea, restul nefiind decat o corelare de fapte biblice si legende.

×