Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
După ce pe 30 aprilie a plouat cu clăbuci dar şi cu tunete şi fulgere, chiar dacă spre sfîrşitul zilei soarele a alungat norii şi a încercat timid să ştergă urmele de stropi de pe asfalt şi să zvînte bălţile, ziua de 1 Mai s-a luminat „a ploaie” – vorba poetului. Toată dimineaţa norii au apăsat speranţele celor veniţi la mare, dar şi pe-ale celor de la mare ce voiau să o şteargă cu grătarul şi mititeii în spate la pădure (pădurice, poieniţă.. sau măcar la un petec de iarbă).
După ce pe 30 aprilie a plouat cu clăbuci dar şi cu tunete şi fulgere, chiar dacă spre sfîrşitul zilei soarele a alungat norii şi a încercat timid să ştergă urmele de stropi de pe asfalt şi să zvînte bălţile, ziua de 1 Mai s-a luminat „a ploaie” – vorba poetului. Toată dimineaţa norii au apăsat speranţele celor veniţi la mare, dar şi pe-ale celor de la mare ce voiau să o şteargă cu grătarul şi mititeii în spate la pădure (pădurice, poieniţă.. sau măcar la un petec de iarbă).
Cînd a văzut că ceasul bate deja spre orele 10 şi norii tot nu se dau duşi şi atîrnă ca o prelată plină de apă gata-gata să cedeze undeva deasupra lui, constănţeanul care dacă n-are treabă îşi face, s-a gîndit să pună mîna şi să sărbătorească muncind ziua muncii. Unii s-au apucat de dereticat, alţii de zugrăvit, de renovat... deh, cum îi şade bine muncitorului de ziua lui. Iar dacă s-au grăbit atunci să pună mîna pe ea - pe treabă - probabil că mai trebăluiesc şi astăzi de n-or fi terminat, că cei ce nu s-au grăbit... au ajuns departe...
CĂCI SE-ARĂTĂ SOARELE... La orele 10.28 fix soarele a străpuns biruitor norii şi a înseninat privirile. De unde pînă atunci maşinile pe stradă erau rare - ca pe vremea lui Ceauşescu într-o duminică cu soţ dacă aveai număr fără - şi doar ici şi colo mai vedeai ceva mişcare - ba un tambur din care se descolăcea un cablu, ba un compresor ocupat cu plimbatul înainte şi-napoi pe fîşia de asfalt proaspăt întinsă, după orele 10.30, cînd plimbăreţii s-au dumirit că sunt şanse să nu plouă ca-n ziua de Paşti, străzile s-au umplut de maşini care mai de care mai grăbite spre cîte o ieşire a Constanţei. Ba spre Mamaia, ba spre Basarabi, spre pădure, ori spre sud... Aşa că, am urcat şi eu într-un taxi şi m-am oprit în... Satul de Vacanţă. De fapt de-acolo am pornit, urmînd să-l parcurg şi să vizitez Mamaia cea rămasă nevizitată tocmai de astă toamnă.
SATUL DE VACANŢĂ... precum îl ştiţi, doar că mult mai gol. Adică reuşeai să-l străbaţi fără să te îmbrînceşti şi să te calci pe bombeu cu ceilalţi vizitatori. Terasele îşi aşteptau clienţii cu porţile larg deschise şi cu boxele tînguindu-se. În rest, canalul de sub podeţul curb are aceeaşi culoare – verde brotac opac –, pe el plutesc în derivă ici un pet, colo un ambalaj de hîrtie cerată colorată... sau o fi de plastic? Apoi străbaţi şirul de tarabe ce ţi-ar oferi cu dragă inimă niscaiva suveniruri chinezeşti şi turceşti de la mare (e drept, sunt cîteva chiar marine, dar de la marea Mediterană sau vreo altă mare exotică şi foarte îndepărtată). Comediile se dau în vînt, micii sfîrîie, hamsiile te înnebunesc cu mirosul, înghiţi în sec, sau nu... şi mergi mai departe. Am traversat şi ultima redută cu succes - bulevardul Mamaia unde semaforul nu funcţionează. Scuip în sîn şi mă rog să nu am soarta celui al cărui sînge l-am văzut mai devreme în zona Dacia pe caldarîm, pe trecerea de pietoni, în dreptul unor urme de cauciucuri ce se tot lungeau spre 20 de metri. Scutur capul alungînd gîndul sumbru şi merg mai departe spre mare, spre sărbătoare.
Ca şi o finalitate firească a locului pe care tocmai l-am străbătut (unde se presupune că, măcar de poftă, îţi iei măcar o porţie de... ceva), aud la un moment dat, în stînga mea în timp ce depăşeam un grup, un zgomot modulat şi foarte sonor din acelea pe care le scot unii bărbaţi (mai ales în public), în unele ţări orientale reprezentînd chiar o apreciere a bucatelor, deşi la noi – nu, completat de nişte chiocoteli admirative şi o exclamaţie: „bă, aţi văzut ce s-a uitat toată lumea?!” Păi s-a uitat lumea săraca! Că s-a cam speriat...!
NISIP UD. Ora 11.30 au pornit ţîşnitorile la Perla, în timpul acesta oamenii (turişti, constănţeni...) curg spre mare ca apoi să-i ţină malul cît i-or ţine picioarele că de făcut plajă nici vorbă.
Plaja din Mamaia semăna pe 1 Mai cu bulevardul Magheru la oră de vîrf. Doar că „pietonii” erau mult mai relaxaţi. Terasele s-au deschis în majoritate copleşitoare iar magazinele şi-au etalat marfa. WC-urile s-au deschis şi ele, iar taxatorii şi-au luat locul pe scăunele, lîngă măsuţele pe care hîrtia igienică aşteaptă să fie vîndută la preţul de 1 leu/palma. Am întrebat curioasă o familie de turişti ce-şi lua masa la o terasă de pe plajă ce părere are de serviciile oferite la malul mării. „Dumneavoastră aţi vizitat wc-ul?” m-au întrebat amuzaţi. Într-adevăr... apa picura enervant doar la duşuri pe cînd chiuvetele erau secate ca o fostă albie de rîu.
Ceva mai încolo, în zona Cazinoului, un furnicar de oameni, ca într-o zi veritabilă de vară - singura diferenţă fiind hainele ceva mai groase şi lipsa cearşafurilor de pe nisip. Doar cîţiva inşi dornici să „facă plajă” şi-au închiriat şezlonguri aşteptînd răbdători în joaca de-a v-aţi-ascunselea a soarelui cu norii.
IARBA VERDE... FUMEGÎNDĂ. Însă distracţia nu a fost doar pe plajă. Pe mica fîşie de verdeaţă ce a supravieţuit (deocamdată) hotelurilor şi caselor de vacanţă ce răsar una lîngă alta ca ciupercile de cîţiva ani încoace, transformînd peisajul verde-natural într-unul gri-beton cu pigmentări artificiale, pe malul lacului, pe la amiază, au început să fumege grătarele. Cu mic cu mare, parte din populaţia Constanţei s-a mutat pentru o după-amiază pe malul Siutghiolului, pe iarbă, pe sub sălcii, printre arbuşti şi stuf... cu oale, crătiţi, mese şi scaune şi, bineînţeles, cu muzică... dar, mai ales, cu manele. O atmosferă cu adevărat sărbătorească. De la o terasă situată pe malul lacului, peisajul era fascinant. Grupul de sub o salcie învecinată a reuşit să aprindă nu doar focul de sub grătar ci şi stuful... Noroc că are balta apă... şi l-au stins înainte ca focul să pîrjolească pe lîngă mici şi întreaga vegetaţie. În altă direcţie o gaşcă de puradei ieşiţi la cerşit alergau de zor ţinînd în braţe un platou cu o ditamai halca... Deoarece nu pentru toţi a fost ieri zi nelucrătoare. În atîta puzderie de turişti, cerşetorii şi ghicitoarele nu puteau pierde o zi profitabilă aşa că au ieşit la „muncă”.
Pe la ora 16.00 însă, un nor ameninţător însoţit de tunete şi fulgere a început să traverseze lacul, spre mare. Ploaia a început să cadă cu stropi mici. Unii s-au vîrît sub pomi, alţii sub acoperişurile teraselor iar alţii în maşini. Atunci a început calvarul pe şosea – cînd o porţiune de 500 de metri putea fi străbătută în 15 -20 de minute. Dar soarele a ieşit din nou... şi staţiunea şi-a recăpătat forfota.
Cu toate acestea însă, cu toată aglomeraţia şi premisele sumbre ce o însoţesc, 1 Mai a venit cu o mare surpriză plăcută la Mamaia. După ce lumea şi-a luat tălpăşiţa de pe spaţiul verde în urmă a rămas... tot verde. Ici-colo, rarisim, vedeai urmele festinul ce avusese loc pe pajişte. Maldărele de gunoaie la care ne aşteptam, cu care am fost obişnuiţi... nu existau. Nu ştiu prin ce minune, dar s-a-ntîmplat!
