Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe 5 iulie se împlinesc 133 de ani de la naşterea marelui comic Constantin Tănase. Cu acest prilej vă prezentăm fragmente ale unor amintiri cu artistul născut la Vaslui. Spectacolele pe care maestrul Tănase (1880-1945) le dădea în oraşul său natal constituiau o sărbătoare pentru toţi, mai ales pentru locuitorii săracului târg moldovean. De asemenea, pentru interpreţi, dar mai ales, pentru Tănase, fiind legat de pământul de unde a plecat. Virginia, soţia lui Constantin Tănase, cu care actorul s-a căsătorit în 1917, a revenit în oraşul natal al artistului şi după dispariţia acestuia. Ea a făcut mărturisiri inedite despre omul şi viaţa marelui artist din perspectiva companionului de viaţă. Doamna Tănase este şi cea care a donat în anii ’70 Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui o parte dintre obiectele din casa de la Bucureşti a familiei Tănase. Se ştie că Virginia l-a însoţit de foarte multe ori în numeroasele turnee pe care aceasta le realiza cu trupa Teatrului de revistă “Cărăbuş” atât în ţară, cât şi în străinătate. O rememorare a acestor trăiri a fost efectuată şi în 1970, când la Vaslui a avut loc prima ediţie, inaugurală, a festivalului internaţional de umor “Constantin Tănase”. “Treizeci de ani împreună cu Tănase înseamnă tot atâta timp în preajma omeniei înseşi. Sufletul lui se dăruia în egală măsură teatrului şi iubirii aproapelui. Aceeaşi mărinimie a arătat-o tuturor celor ce jucau pe scena Cărăbuşului. Viaţa în comun, grija pe care o arăta Tănase fiecăruia au făcut din trupă o adevărată familie. Deplasările-i în străinătate, pentru a vedea numere noi de revistă, costume, erau dictate tot de interesele Cărăbuşului şi ale oamenilor de aici, împătimiţi de teatru. Prieteniei lui faţă de semeni i s-a răspuns cu aceeaşi prietenie. Când în iarna lui ’37, a ars Eforia, Tănase s-a convins, încă o dată, câţi prieteni are în întreaga ţară. A fost atunci singurul ajutor pe care l-a primit actorul în neliniştita lui viaţă. Din sala în flăcări l-au scos Maican şi Stoinoiu. Privea cum arde Eforia şi, odată cu ea, nădejdile atâtor actori. Tot el avea, însă, să inspire curaj întregii trupe şi să reia activitatea. Stroe şi Vasilache au avut în Tănase un prieten de nădejde. Moartea lui Vasilache l-a zguduit şi a însemnat o grea pierdere pentru sufletul lui Tănase. Şi la Vaslui avea prieteni buni: Onceanu, Pamfil, Cozmescu, Ciuraru. Spectacolele din oraşul său natal erau o adevărată sărbătoare şi pentru actori şi pentru public. Tănase a ştiut să-şi iubească şi colaboratorii şi spectatorii”, a spus Virginia Tănase.
Râsul îndulceşte viaţa
Marele comic Nicolae Stroe, unul dintre membrii celebrului cuplu de cupletişti “Stroe şi Vasilache”, care a supravieţuit lui Vasilache, dispărut prematur, şi care a fost prezent şi el la prima ediţie a festivalului de umor “Constantin Tănase”, a ţinut să-şi reamintească la 90 de ani de la naşterea lui Tănase despre regele cupletului. “Mă gândesc la fiecare colţ de la Cărăbuşul lui Tănase, la dealurile Vasluiului, şi de la Vaslui la Timişoara şi la toată ţara unde am colindat alături de el...El, care a mânuit ca nimeni altul spada umorului prin cupletele lui de neuitat. Ca un tribun reprezentant al ofului popular, Tănase se întreba: “Până când?”. Dezamăgit, îşi enumera eforturile şi se întreba: “Şi cu asta ce-am făcut?”. Şi apoi, plin de avânt, spunea: “Dă-i înainte!...”. Lumea râdea fiindcă îşi găsea în umorul lui Tănase oful ei, gândul ei şi asta le îmbogăţea viaţa, fiindcă râsul o îndulceşte”, spunea în 1970 cupletistul Stroe, şi el celebru. Comic ce a învăţat multe din secretele meseriei de la regele cupletului, faimosul Tănase. Şi a căror drumuri s-au despărţit la un moment dat, Stroe evoluând cu Vasilache separat de trupa “Cărăbuş”.
Dăruia săracilor şi împrumuta prietenilor
Alţi colegi şi oameni ai căror activitate era legată de revista românească spuneau despre Tănase: “...Era unic şi ca actor de revistă, şi ca om de suflet. Când cineva îi solicita un sprijin, îl asculta şi, apoi, vâra mâna în buzunar, simţindu-se fericit că a putut să vie în sprijinul celui ce i-l cere. Tot el spunea: “Acel ce cheltuieşte banul său este stăpânul banului, iar cel ce-l strânge cu zgârcenie este sluga lui. Eu sunt fericit pentru că, din ceea ce câştig prin arta mea, îi pot face fericiţi şi pe alţii din jurul meu”, povesteşte Nicu Kanner, textier. De altfel, Tănase şi împrumuta bani colegilor şi prietenilor. O dovedesc însemnările personale în acest sens făcute de actor, însemnări aflate într-un carneţel (vezi foto) care i-a aparţinut şi care este acum în posesia Muzeului Judeţean “Ştefan cel Mare” din oraşul natal Vaslui, ca donaţie de la soţia sa Virginia Tanase în 1978.
Ultima apariţie, bolnav
Cu prilejul împlinirii a 90 de la naşterea sa, când s-a organizat, cum am spus, şi prima ediţie a “Festivalului de umor Constantin Tănase”, şi-a amintit de ultimele momente din viaţa acestuia şi ziaristul Sandu Naumescu: “...Mi-l amintesc cu câtă căldură şi simplitate vorbea, câtă voie bună degaja, cât farmec avea deopotrivă pe scenă şi în viaţa de zi cu zi. Era dornic de realizări deosebite, căuta în permanenţă, se preocupa şi se frământa, pentru ca publicul să fie cât mai mulţumit...Tănase a dus până departe, peste hotare, faima artei interpretative româneşti. L-am văzut apărând, pentru ultima oară pe scenă, cu puţin înainte de a ne părăsi pentru totdeauna: şi-a dat concursul în cadrul unui spectacol festiv, cu prilejul sărbătoririi maestrului-coregraf S. Siomin la împlinirea a 25 de ani de activitate.
Deşi într-o stare precară a sănătăţii, Tănase a ţinut negreşit să nu lipsească de la această manifestare care a avut loc pe scena de la Paladium a companiei Cărăbuş. Directorul Cărăbuşului îşi iubea cu pasiune colegii, îi spijinea şi îi încuraja, iar pe cei tineri îi îndruma cu o dragoste părintească. Am asistat la multe spectacole în care inima lui bătea puternic ca de obicei, pentru că în seara respectivă jucau Colea Răutu, Elena Burmaz, Radu Zaharescu sau Zizi Şerban sau Silly Popescu sau atâţia alţi actori de talent, cărora el le-a deschis drumul...”, îşi aminteşte jurnalistul Naumescu.
