A pus motivele româneşti pe tunicile africane

Este pe jumătate româncă şi a făcut cursurile de design vestimentar la Bucureşti. Iar cultura românească şi influenţele ei i-au servit drept inspiraţie în modelele pe care le creează acasă, în Africa. La 30 de ani, Marta Gouandjika este unul dintre cei mai originali tineri designeri africani. Dar visul ei este să prezinte o colecţie în România, ţara unde a învăţat tot ce ştie despre modă.

În Camerun, unde trăieşte acum Marta Gouandjika se prezintă spunând că este metisă centrafricano-română. Când e acasă, în Republica Centrafricană, e de-a locului. Iar în România se prezintă drept moldoveancă din Bacău. Personalitate cameleonică şi spumoasă, Marta Gouandjika îşi exploatează toate faţetele şi culturile în pasiunea ei: designul vestimentar.

„Când eram studentă la Facultatea de Artă la Bucureşti, în tot ce făceam era şi un pic din Africa, şi un pic din România. Am un plus în creaţiile mele datorită acestui element cultural românesc. Aşa că mi-am spus că pot aduce ceva nou în moda africană”, explică Marta, într-o română perfectă.

Trăind în Republica Centrafricană alături de un tată centrafrican şcolit la Iaşi şi o mamă româncă, Marta a simţit mereu că în casa lor cultura mamei a fost cea dominantă.

„Mama ne făcea mâncare românească, mâncam ardei umpluţi, sarmale... Ne îmbrăca, pe mine şi pe fraţii mei, în haine populare româneşti, uneori ne şi spunea că asta e de la mama ei, asta de la bunica ei. Iar mereu când era supărată sau când voia să vorbească ceva cu tata fără ca noi să înţelegem, vorbea româneşte. Aşa că îţi dai seama că am vrut să învăţ repede ca să înţeleg tot ce îşi spun”, îşi aminteşte Marta.

Dubla provocare a fost cheia succesului în carieră

Când a început să îşi descopere pasiunea pentru desen şi design vestimentar, şi-a dat seama că metisajul ei cultural se vede şi pe hârtie. „Linia e europeană, dar motivele tribale şi măştile se regăsesc mereu. Nu am ales, ci acest stil m-a ales, datorită metisajului meu”.

Nu i-a fost însă foarte uşor Martei să impună acasă aceste alegeri. Tatăl ei ar fi vrut-o medic sau farmacistă. Nu i-a surâs deloc ideea ca fiica lui să facă design vestimentar. Mama însă i-a ţinut partea Martei. Mai mult, i-a sugerat fetei să facă studiile în România, pentru că putea conta şi pe sprijunul rudelor de acolo. „Pentru mine a fost o provocare dublă: să fie mama mândră de mine şi să îi arăt lui tata că pot. Că pot reuşi unde am ales eu, nu în ce a vrut el pentru mine”.

Marta a venit în România pe jumătate natală în 2004. Avea 20 de ani.„Eu zic că acolo a fost viaţa mea. Abia atunci am simţit că sunt puternică şi că pot să mă descurc singură. Trebuia să mă duc să mă înscriu la facultate, să mă duc la examen, să îmi fac buletin, paşaport. Mi-am făcut curaj, am luat o hartă a Bucureştiului şi am stabilit unde trebuie să ajung, cum să iau metroul şi aşa mai departe”.

Acasă s-a simţit... ca acasă

După ce a intrat cu bursă la Facultatea de Arte, Marta a început să descopere şi să se descopere în România. „Mi s-a părut, şi cred asta şi acum, că România e ca Africa, doar că e locuită de albi. România încă are un suflet, oamenii încă zâmbesc. Dacă ai nevoie de sare, de exemplu, te duci la vecinul şi îţi dă sare, ulei şi o bucată de brânză. Mama a fost gravidă cu mine aici, în România, înainte să vină în Africa, şi cred că a fost o legătură specială între mine şi România. Chiar m-am simţit ca la mine acasă. Din prima!”.

Din prima, dar nu din prima iarnă. Pentru că anotimpul rece a fost un şoc pentru tânăra obişnuită cu temperaturi de cel puţin 28 de grade Celsius. „Eram la Bacău, unde am stat la bunica în primele luni, înainte să mă duc la Bucureşti. A fost un şoc teribil să trăiesc la minus 20 de grade. Am avut nevoie de un an să mă adaptez fizic. Mă îmbolnăveam şi stăteam o săptămână la spital”.

Aproape şase ani a petrecut Marta în România. Sunt anii în care spune că a învăţat cam tot ce ştie în acest moment ca prefesionist în design. „În România, experienţa profesională a fost dublă. Am studiat artă textilă şi design, dar am lucrat şi ca model. Am avut prezentări, şedinţe foto şi am obţinut o experienţă foarte importantă pentru un viitor designer. Ca model eram mereu atentă şi la haine, şi la cum se organizează o prezentare”.

Un curs de doi ani în Franţa, unde a învăţat să facă tipare şi să coasă mai bine, au completat fişa pregătirii profesionale a designerului. Atunci, într-un moment care altcuiva i s-ar fi părut ideal pentru a rămâne în Europa şi a încerca aici o carieră în modă, Marta a simţit nevoia să se întoarcă în Africa.

„Nu ştiu de ce. Probabil pentru că în Africa au rămas cu moda asta prea tradiţională. Eu am simţit că stilul meu cu influenţe europene va prinde, mai ales că sunt destul de mulţi europeni în Africa. A fost o şansă o deschidere pe o piaţă complet goală. M-am întors şi tot ce am acumulat în Franţa şi în România am adus cu mine. Inclusiv materiale. Am trimis materiale şi am deschis un atelier şi am început să lucrez, să testez cum merge ca preţ şi model, şi a mers destul de bine. Am văzut apoi un concurs la un festival faimos, FIMA. Toţi creatorii africani sau care au legătură cu Africa, din toată lumea, vin acolo. Am văzut că era un concurs pentru tinerii designeri, am desenat repede o colecţie, am fost repede la Paris şi am depus dosarul. Am fost ultima care a depus dosarul!”.

Din 2.000 de candidaţi, organizatorii au ales doar 10. Printre ei, şi pe Marta. Concursul s-a desfăşurat în Niger, în 2011. „Era prima mea ieşire internaţională ca designer. Dar acolo eram mereu ultima. Am depus ultima dosarul, la probe eram mereu ultima. Uneori eram descurajată şi plângeam, apoi cântam că cei din urmă vot fi cei dintâi. Şi aşa a fost. Am luat primul loc. Mi-au zis atunci că sunt uimiţi să vadă că o fată atât de tânără a reuşit să facă haine pe care le poate purta oricine - chinezi, francezi, japonezi, africani. Şi că sunt atât de bine lucrate. Am câştigat în unanimitate, toţi membrii juriului m-au ales. Asta mi-a dat forţă, mi-a dat curajul să arăt exact ce vreau să fac în viaţa mea, să ies din umbră.”

Aşa că eu merg mai departe cu inima mea, cu cele două culturi ale mele, şi mereu unde mă duc sunt apreciată, pentru că ce fac este diferit. Eu când desenez îmi dau toată inima, dau tot. Vreau ca persoana care îmi poartă hainele să fie fericită. Îmi place să am mână liberă, respect dorinţa clientului, dar cu creativitatea mea, fără idei impuse.

Marta Gouandjika

- De curând, Marta s-a mutat în Camerun, ca să fie alături de logodnicul ei. Trăieşte într-un mediu camerunez sută la sută şi deja s-a adaptat perfect aici. Chiar ea spune, de altfel, că este ca un cameleon şi că se simte bine oriunde, fără efort. „Când mă duc în România, sunt o româncă, iar când mă duc în Republica Centrafricană, sunt o centrafricană. În Camerun, acum, sunt amândouă”.

- Privită ca o provocare, Franţa este locul ideal pentru o serie de evenimente culturale şi prezentări de modă. O șansă de a se face remarcată în capitala mondială a modei. Dar visul ei profesional se leagă, totuşi, de România. Îşi doreşte să revină în ţară – însa nu iarna! - şi să îşi prezinte aici o colecţie.

Îmi doresc foarte mult să vin în România ca româncă din diaspora şi ca centrafricană. Mi-ar face mare plăcere şi ar fi o mare mândrie să prezint o colecţie şi să spun că aici am învăţat tot ce am făcut.
Marta Gouandjika