Afacerea “Refugiatul”

Dacă, în mod oficial, refugiaţii reprezintă o mare problemă pentru statele pe care le tranzitează, în practică, ţările respective învaţă din mers să transforme problema într-o afacere profitabilă. Lecţia pe care mii de oameni care fug de război şi moarte o învaţă lunile acestea este că, indiferent de cultură sau religie, peste tot în lume libertatea e plătită scump. Iar cine nu are bani să plătească, nici măcar nu poate spera că va respira aerul Europei.

"Pentru mine, aşa arată Iadul. Chiar dacă venim de la război, nu-mi imaginam că vom trece prin asemenea situaţii", spune bărbatul slăbuţ, cu chip slăbit, umbrit de o şapcă roşie primită de la un ONG. Se învârte fără rost în baraca fără pereţi, căutând nişte bolovani pe care să-i folosim pe post de scaune. Ne roagă să-i spunem Amer, nu e numele lui, pentru că ar muri de ruşine ca vreun cunoscut să vadă condiţiile în care inginerul şi familia lui trăiesc. Mai mult, dacă mama lui, rămasă în Damasc, ar afla prin ce trece acum, ar muri şi ea de inimă rea. Nu ştie dacă o va revedea vreodată şi, pe furiş,să nu-l vadă fetiţa cea mică, May. Amer îşi şterge lacrimile. Bărbatul, soţia şi cei doi copii ai lor stau de aproape o săptămână într-o fabrică de cărămidă din oraşul Subotica, la graniţa sârbo-ungară. S-au adăpostit aici şi trăiesc cu câteva ouă şi nişte cartofi în fiecare zi, aşteptând o minune. Nu mai au bani pentru a continua drumul şi au învăţat până acum că drumul spre libertate şi o viaţă mai bună e pavat cu bani.

Vămuire de lux

"Mafia" le cere în jur de 1000 de dolari de persoană pentru a-i ajuta să treacă de gardul de sârmă ghimpată, ridicat de unguri. Iar să sfârşească într-o tabără de refugiaţi nu este o opţiune pentru ei: ar însemna că toată lupta de până acum a fost în zadar. Aşa că, împreună cu alte zeci de refugiaţi trăiesc ca nişte fantome printre ruine. "Unii ne tratează ca pe nişte animale, pentru alţii suntem doar o afacere, cifre într-un tabel", spune fostul inginer din Damasc, frământat de neputință.

Când a plecat din Siria, Amer şi ai lui aveau ceva bani la ei. Dar nici nu au trecut bine în Turcia că a trebuit să scoată o sumă uriaşă din buzunare. Acolo, fraţii lui întru Allah i-a cerut în jur de 1200 de dolari de persoană pentru a-i trece cu barca în Grecia. Copiii au plătit jumătate din sumă. Dar sumele mari de bani nu-ţi garantează niciodată că ajungi la destinaţie.

"De trei ori am încercat să trecem la greci, a fost teribil. Cei pe care i-am plătit, ne-au dus într-un loc izolat. Din atitudinea lor, din pregătirile pe care le făceau că erau toţi înarmaţi cu mitraliere şi bâte, am crezut că vor să ne omoare. Copiii au început să plângă, aşa că i-am întrebat: ce aveţi de gând să ne faceţi? Unul dintre ei mi-a zis să urcăm într-o barcă mică şi să ne ţinem gura. Dacă facem gălăgie, ne omoară, ne împinge în apă. Le-am zis copiilor să tacă, altfel omul ăla ne va omorî", îşi aminteşlte Amer.

Traficanţii i-au plimbat cu barca o jumătate de oră, spunându-le că au ajuns în Grecia. I-au lăsat pe mal, dar, de fapt, era totul o păcăleală: se aflau tot în Turcia. A doua oară când au încercat să plece, plătind mai puţin, li s-a răsturnat barca pentru că era prea încărcată. Norocul lor a fost că erau destul de aproape de mal şi au putut să se salveze singuri. Abia a treia încercarea a fost cu noroc şi Amer şi familia au ajuns pe insula Lesbos. Aici, însă, au fost prădaţi chiar de cei care trebuia să-i salveze. Au stat aproape 12 ore în puşcărie, li s-au luat telefoanele mobile şi li s-a cerut mulţi bani dacă vor ca cei mici să primească ceva de mâncare.

Mulţi sunt cei care văd profitul


O altă ţară, aceleaşi obiceiuri. Şi în Macedonia, refugiaţii trebuie să plătească pentru a merge mai departe: din tabăra de la Gevgelija ei au, teoretic, două posibilităţi ca să ajungă în Serbia: fie aşteaptă trenul şi merg, într-o atmosferă inumană, timp de aproape 5 ore. Fie iau un autocar pus la dispoziție de autorități de la intrarea în oraşul de graniţă. Numai că, o dată ajunşi la Gevgelija, oamenii văd că autocarele nu se mişcă din loc. În schimb, locul e împânzit de taxiuri care se oferă să îi ducă la graniţă la preţul de 25 de euro de persoană. Şoferii de autobuze şi taximetriştii au o înţelegere: cei dintâi nu mişcă autocarele până nu se umplu toate taxiurile. Peste tot in jurul taberei de refugiaţi şi în micul oraş macedonean mişună comercianţi care vând o sticlă de apă la preţul de 1 euro sau ţigări la suprapreţ.

Altă ţară, alte taxe. Mari

O dată ajunşi în Serbia, refugiaţii trebuie să treacă toţi prin orăşelul Preşevo. Mica localitate a cunoscut o înflorire spectaculoasă o dată cu valul de refugiaţi. În centru, acolo unde o coadă imensă de oameni aşteaptă zile întregi să-şi facă actele ce le permit să circule pe teritoriul sârb, preţurile în magazine s-au dublat, ba chiar triplat la anumite produse. E o atmosferîă de talcioc, gunoaie, înghesuială, corturi aşezate peste tot, printre blocuri, pe lângă casele cochete. Localnicii sunt, pe de-o parte deranjaţi de munţii de mizerie şi de dezordinea adusă de miile de oameni care au invadat oraşul. Dar, pe de altă parte, sunt bucuroşi de noul vad comercial.

Ungaria, fiind mai greu accesibilă, are acum un preţ mai piperat. "Ni se cer 1400 de euro ca să trecem graniţa din Serbia în Ungaria. Sunt mica mafie care ne ajută contracost, ce să facem? Am deja trei numere de telefon de la oamenii lor. Am încredere în ei că au mai trecut şi nişte prieteni cu ei. Au dat banii şi au trecut de gardul de sârmă", ne explică mercurialul Mohamed, un tânăr doctor pediatru din Homs, Siria.

Apoi costă biletele de tren prin Ungaria, Austria, Germania. Nimic nu e gratis. "De unde avem banii ăştia? Unii vor spune că au vândut un teren, alţii că au vândut casa, alţii că le-au dat părinţii, alţii că s-au împrumutat. Eu am avut nişte economii strânse de când puteam să-mi fac meseria mai mult. Acum am rămas fără mai nimic..." spune bărbatul care estimează că va chetltui până la destinație, în Olanda, aproximativ 7000 de euro.

4.837 de refugiaţi ar urma să primească România, într-o primă fază a redistribuirii, apoi s-ar putea ajunge la un număr mult mai mare, pentru că în Europa intră zilnic circa 8.000 de migranţi

Potrivit ultimelor date ale Organizației Internaționale pentru Migrație (OIM), numărul imigranților arabi, africani și asiatici ajunși anul acesta în Europa se apropie de o jumătate de milion, ei provenind în special din Siria, Irak, Afganistan, Pakistan și numeroase state din Africa, precum Eritreea, Somalia, Sudan, Nigeria.

După ce traversează Marea Mediterană cu ambarcațiuni precare puse la dispoziție de traficanți, imigranții intră în Europa în special prin Grecia și Italia, iar de acolo de obicei își continuă călătoria către vestul Europei, destinația lor preferată fiind Germania.