„Am veni în România, dar nu cunoaştem drumul!”

Institutul Cultural Român din Bucureşti a organizat, în perioada 17-25 martie,  Caravana culturală în comunităţile de români din Ucraina (regiunea Odessa). Este cea de-a doua ediţie. Un turneu al Teatrului Colibri din Craiova cu piesa „Fata moşneagului şi fata babei” de Ion Creangă (regia: Todor Valov şi Stefka Kyulieveva).

Turneul s-a desfăşurat în şase localităţi din regiune: centrele culturale din Kamâ­şovka (Hagi-Curda) – raio­nul Ismail, Novoseliskoe (Satu Nou) – raionul Reni, Staroselie (Frumuşica Veche) – raionul Sărata, Krutoiarovka (Vădeni-Moldova) – raionul Cetatea Albă, Borisoska (Borisăuca) – raionul Tatarbunar, Dumitreşti (Dmitrovka) – raionul Chilia, Utkonosovka (Erdek-Burnu) – raionul Ismail.

E tare frig aici la Ismail. Poate din cauză că primăvara întârzie să apară. Poate din cauza Dunării care mângâie o margine de oraş. Locul pare oarecum pustiu. Rar întâlneşti pe cineva pe străduţe. Dar în centru e un bazar. Acolo se revarsă toate sufletele din oraş.
Sau poate că simţim îngheţul acesta din cauză că am stat vreo patru ore în vamă?

Cineva venit prima oară în aceste locuri, dar purtând în suflet cicatricea unei lumi trecute, dar nu uitate, simte dureros statuia aceea a lui Lenin, înfiptă în inima fiecărei localităţi. În  Ismail am numărat, în zona centrală, trei statui ale lui Lenin.     
Am venit aici, o mână de români, să aducem puţină bucurie copiilor din satele în care încă se mai vorbeşte limba urmaşilor lui Ştefan cel Mare.

Alături de noi, pe tot timpul Caravanei avem ansamblul Dor Basarabean din Erdek-Burnu (Utkonosovka), Ismail. Vreo 45 de  copii, tineri şi maturi vor cânta şi vor dansa folclor românesc. După estimările organizaţiilor culturale româneşti, numărul românilor din Ucraina este de aproximativ 400.000 de persoane, reprezentând ca mărime a doua comunitate etnică după cea rusă.

Dor Basarabean este singurul păstrător şi promotor al valorilor autohtone ale culturii tradiţionale româneşti din Basarabia Istorică. Tocmai asta nu le face viaţa prea uşoară. Aflăm încă din primele discuţii că aceşti minunaţi şi entuziaşti  artişti nu sunt chemaţi la nici o manifestare organizată în Ucraina. Nu pentru că nu ar cânta frumos, ci pentru că poartă la brâu tricolorul românesc!  Frigul e din ce în ce mai aspru...
Teatrul din Craiova vine cu această poveste „Fata babei şi fata moşneagului”, piesă jucată la festivaluri de profil din Bulgaria, Serbia şi Croaţia. Anul trecut, la la Festivalul Internaţional al Teatrelor de Păpuşi de la Shanghai (China), Teatrul Colibri a obţinut trei distincţii importante: Premiul de Excelenţă pentru cel mai bun spectacol, Premiul pentru cel mai bun regizor şi Pre­miul pentru cea mai bună actriţă.

Actorii Oana Stancu, Alis Ianoş, Rodica Prisăcaru, Murgur Prisăcaru, Ionica Dobrescu, Adriana Iancu, Daniel Mirea, oameni cu cariere frumoase, care au jucat în săli strălucitoare, care de atâtea ori nu au putut ieşi din scenă datorită aplauzelor, au mari emoţii.  Le va plăcea copiilor spectacolul?

Prima reprezentaţie este la Kamâşovka. Este prevăzută pentru ora 18:00. Plecăm devreme din Ismail, avem ceva de mers cu autocarul, şi credem că vom fi primii. Când ajungem în satul în care statuia lui Lenin tronează în curtea căminului cultural, sala e deja ocupată. De copii şi de părinţi. Tuturor ni se umezesc ochii.  Poate că actorii ne-au împrumutat din emoţiile lor... Artiştii se pregătesc, actorii îşi pun costumele şi trezesc păpuşoaiele din somn, iar componenţii Ansamblului Dor Basarabean devin în scurt timp Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Poartă cu bucurie şi mândrie costumul popular din zona Moldovei, şi ca pe o datorie, brâul tricolor. A răsărit un curcubeu. 

Sala este arhiplină. Iar copiii, cu cei mai curioşi ochi pe vare i-am văzut vreodată, aşteaptă  să înceapă spectacolul. Intru în vorbă cu unii dintre ei. Nu au mai văzut niciodată un spectacol de teatru pentru copii. Ghenea are zece ani. De când se ştie, e prima oară când participă la aşa ceva. Nu a plecat niciodată din sat. I-ar plăcea să aibă un computer, ba chiar internet, dar... e foarte greu. O soră a lui, căsătorită, are un computer; se mai duce la ea şi se joacă.  Dar ce i-ar plăcea să aibă internet... Îl întreb dacă i-ar plăcea să  vină în România. Se uită la celălalt puşti, prietenul lui, şi dintr-odată răspund amândoi: „Am veni, dar nu cunoaştem drumul!”. Ochii mi se aburesc din nou.  Noroc că începe spectacolul. Povestea îi captivează.

Privesc când miraţi, când îngroziţi. Aplaudă când cei buni de pe scenă înving răul şi ţipă de frică atunci când balaurul le răpeşte pe cele două maştere. Aplauzele nu mai contenesc. De la cel din cărucior, până la cel mai bătrân om din sat care a venit să-şi amintească de copilărie, de limbă, de ţară. Repede-repede scena este ocupată de Dor Basarabean. 45 de oameni, conduşi de profesorul Viorel Popescu cântă, dansează, le strălucesc ochii, au o bucurie fără margini tot timpul spectacolului. Îşi dau unuia altuia din fericire. Hore, sârbe, din mai multe zone folclorice ale României. Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale-Culturale a Ro­mâ­nilor din regiunea Odessa „Basarabia” spune că ma­re nevoie ar avea aceşti copii talentaţi de nişte cos­tu­me populare din România. Pentru că nu au decât un rând, din zona Moldovei. Căluşul este spectaculos, jucat şi de fete şi de băieţi. Spectacolul se sfârşeşte în uralele spectatorilor. Artişti şi privitori au obrajii îmbujoraţi. O bucurie amestecată cu durere ne umflă piepturile...

Aceeaşi emoţie, aceeaşi frumuseţe, aceeaşi dragoste, aveam să le regăsim în fiecare din cele şase seri de spectacol. Chiar dacă în căminele culturale imense, cele mai multe dintre ele păstrând simbolurile comuniste, este mai frig ca afară. Nu ne-a oprit nici drumul acela făcut din lut care duce spre Frumuşica Nouă; ne-am rugat două zile să nu plouă ca să putem ajunge la copiii aceia, din satul care „s-a înecat de vreo trei ori”, şi care trăieşte într-o izolare absolută câteva luni pe an, când ninge, sau când plouă. Ne-a întristat să aflăm că în biblioteca dintr-un sat vizitat de noi sunt nici 20 de cărţi în limba română, dar este expusă „Marea Enciclopedie Sovietică” sau faptul că pe acolo e mai bine să spui că eşti moldovean nu român, că în şcoală se învaţă cel mai mult în limba ucraineană, chiar dacă românii sunt majoritari în unele localităţi.  

În ţinutul acesta, copiii sunt frumoşi şi luminoşi ca speranţa. Parcă au coborât pe o rază de soare. Unii dintre ei gândesc că vor ajunge în România, la şcoală, ba chiar să-şi găsească vreun serviciu. Alţii, la sfatul  părinţilor aleg să înveţe în limba ucraineană poate îşi găsesc ceva de lucru la Ismail, la Odessa sau, cine ştie, la Kiev.

Ce frumoşi sunt copiii de aici! Proaspeţi ca ghioceii, singurele flori care se găsesc în această perioadă în Ismail şi în toată zona din jurul marelui port Odessa.

Satul cu tipliţe
Ultimul spectacol se  dă la Utkonosovka. Localitatea de baştină a Ansamblului Dor Basarabean. Este un sat bogat, îngrijit, cu peste 4.000 de suflete. Se munceşte mult. Nici nu se termină bine iarna că e pregătită recolta de legume. Nu există curte în care să nu fie de la trei solarii (tipliţe) în sus.
Odinioară, oamenii din Utkonosovka se duceau cu legumele lor şi prin alte ţări din Uniunea Sovietică.  Erau cunoscuţi şi apreciaţi. „Cunoşteam Bielorusia ca pe satul meu, dar în România nu am fost niciodată”, ne spune bunica Ecaterinei (Cati), o fată frumoasă, ca toţi românii de aici, studentă la litere la Ismail. Cati visează să ajungă în România, dar, deocamdată, la fiecare sfârşit de săptămână munceşte cot la cot  cu părinţii şi cei doi fraţi ai săi în tipliţe. Au casa şi pământul aşezate pe marginea lacului Cătlăbuga. Asta îi ajută şi la grădinărit, apa e bună să ude grădinile. „Tot ce fac fac pentru copii, ne spune tatăl emoţionat. Am s-o susţin pe Cati să înveţe.”

Utkonosovka apare în cronicile de război ale lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Se chema Erdec – Burnu  „Cioc de raţă” în limba turcă. Bătălia pe care Ştefan cel Mare a dus-o cu turcii este cunoscută în istorie drept lupta de la Cătlăbuga.
A fost ultimul spectacol la Utkonosovka. Despărţirea e dureroasă şi grea. Un amestec de lacrimi, de bucurie şi cântece. Aşa cum s-a întâmplat în toate satele prin care a trecut caravana organizată de Institutul Cultural Român. Ne-ar fi oprit la ei. Cu tot cu păpuşi, actori, cântăreţi, dansatori, instrumentişti.
La bună vedere, fraţilor!