America de la est la vest, prin sud

O traversare a Americii de la est la vest, prin sud. New York-New Orleans-San Francisco. Nu mai puţin de 15 state, traversate într-o maşină americană cât de clasică ne-au permis bugetul şi oferta firmelor de închiriere. De la o extre-mitate la alta, am întâlnit mai multe Americi, cu chipuri şi poveşti diferite.

Ca să plănuieşti o aventură de 12 zile într-o ţară cât un continent, trebuie să fii cu adevărat pasionat de ideea de a ajunge acolo. Alegerea itinerariului, a opririlor principale şi secundare, studierea ofertelor firmelor de închirieri auto, evaluarea consumului maşinii, rezervările la hoteluri şi moteluri, estimarea costurilor (cazări, benzină, cheltuieli zilnice) te pot face să renunţi la plan de cinci ori pe zi şi vor dura săptămâni.

Asta dacă vrei ca treaba să fie făcută cum trebuie, cu cât mai puţine surprize neplăcute la faţa locului. Deşi nu e indicat ca un astfel de jurnal de călătorie, mai ales dacă e pe scurt, să înceapă cu sfaturi, trebuie spus că e nevoie de mare grijă la alegerea tovarăşilor de drum. Pentru că o astfel de călătorie alături de oamenii nepotriviţi se poate transforma într-un fiasco.

Traseul prestabilit a fost Philadelphia-New York-Knoxville- New Orleans-San Antonio-El Paso- San Diego-Los Angeles-San Francisco. Mai pe scurt, un bilanţ de 4.000 de mile, moteluri de-o noapte şi hoteluri de două nopţi în destinaţiile principale, multă autostradă (excelentă!) şi amintiri cât pentru patru vieţi.

Primul popas al călătoriei a fost New Yorkul. Metropolă aflată cumva în afara traseului est-sud-vest, dar prea aproape pentru a fi ratată. Un oraş care, chiar şi într-o zi înnorată şi capricios-ploioasă, îşi taie respiraţia şi te copleşeşte, chiar dacă eşti un călător destul de experimentat.

O scurtă croazieră cu vaporaşul, costând 25 de dolari de persoană, îl poate ajuta pe turistul care-şi face debutul american să capete o idee despre Manhattan. În cazul nostru, ideea ar fi fost şi mai clară dacă am fi avut vremea de partea noastră, dar tot am reuşit să bifăm câteva dintre punctele clasice de interes: Empire State Building pe jumătate în nori, Statuia Libertăţii, faimoasele poduri Brooklyn sau Queens, sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Reveniţi pe mal, am luat-o la picior hotărâţi să folosim timpul rămas ca să ne plimbăm prin Central Park şi să admirăm celebra Fifht Avenue şi străzile adiacente. O plimbare lungă, pe o vreme tot mai prietenoasă, pe parcursul căreia fiecare poate asocia ceea ce vede şi respiră cu filmele văzute, cărţile citite sau cu ceea ce-şi imaginase despre acest oraş.

Într-o zi de duminică, Manhattanul, în zona parcursă de noi, nu seamănă cu un furnicar. Are, mai degrabă, un soi de relaxare leneşă, întreruptă doar de numeroşii amatori de jogging şi de taxiurile ce animează traficul. Unde ne aşteptam să dăm peste o metropolă agresivă, trepidantă şi sufocantă, am simţit că am nimerit într-un oraş de acuarelă, unde culorile aproape că se desprind de pe forme şi intră în amestec cu ceaţa şi rarele tresăriri ale soarelui.

Nimic din aerul rece şi impersonal la care ne-am fi gândit. Cineva spunea că îi place un oraş dacă se vede trăind în el. Într-unul dintre luxoasele blocuri de pe Fifth Avenue, cu portar în uniformă şi holuri amenajate mai elegant decât mai marile hoteluri, trebuie să recunoaştem că ne-am văzut trăind. Mai ales dacă apartamentul ar avea vedere drept în Central Park.

O altă Americă ţi se-ntinde la picioare o dată cu "desantul" în sud. La New Orleans, America este, la propriu, la orizontală - ori prăbuşită pe tejgheaua unui bar, ori înclinată la 45 de grade pe treptele unei clădiri, ori dormind, de-a dreptul, pe câte-o masă, în ciuda zgomotului asurzitor din local. America pestriţă, albă, neagră, latino şi asiatică, e într-o constantă horă bachică în oraşul-leagăn al jazz-ului.

Eliberaţi de aproape orice restricţii, decişi să apese la maximul pedala distracţiei, turiştii (în special americani) profită de toate ofertele făcute de generosul New Orleans: băutură în plină stradă, sub privirile îngăduitoare ale agenţilor de Poliţie, femei de toate culorile şi formele, cluburi de strip-tease, cluburi cu show-uri erotice, muzică la maximum, cântată live de trupe necunoscute.

Din fiecare local răsună instrumente, de la solo-uri de chitară până la tromboane răguşite. Se cântă excepţional în New Orleans, iar cover-urile după piese celebre au cea mai mare căutare. În primele ore, am căutat cu disperare să comparăm acest oraş sufocant în larma sa cu ceva cunoscut nouă.

Ca stare de spirit parcă-parcă ar aduce cu Vama Veche, cu câteva mici amendamente: dacă în Vamă s-ar cânta şi asculta peste tot muzică atât de bună, dacă în loc de praf şi nisip ai păşi relaxat pe alei bine pavate, dacă în loc de bodegi şi bodeguţe ai intra în cluburi care mai de care mai aranjate şi diferite, dacă în loc de sat de pescari te-ai afla într-un oraş ce păstrează, bine conservate, influenţe din perioada colonizării franceze şi spaniole şi, nu în ultimul rând, dacă în loc de hamsii ai servi gumbo, jambalaya sau alte delicatese ale bucătăriei creole.

Cele două zile pe care le-am petrecut în capitala statului Louisiana nu ne-ar fi ajuns nici pentru a citi despre "oferta completă" destinată turiştilor. N-am putut, de exemplu, să plecăm într-un tur al plantaţiilor sau să ne plimbăm pe Mississippi, am ratat festivalul de Jazz (tocmai se încheiase). Am luat însă la picior toate străduţele din Cartierul Francez şi ne-am bucurat de amestecul de arhitectură spaniolă, franceză, creolă şi americană: curţi interioare numai bune pentru amenajarea unui restaurant cochet, balcoane din fier forjat, ziduri vopsite în culori vesele.

SEDUCŢIE PE TOATE PLANURILE. New Orleans face tot posibilul să te seducă la fiecare pas. Pune la bătaie toate resursele, şi nu sunt deloc puţine. Dacă nu rămâi impresionat de bogăţia arhitectonică, oraşul plusează şi te îmbie cu o varietate culinară ameţitoare. Inspiraţi de cel mai recent volum al lui Gabriel Liiceanu, am încercat celebra jambalaya, o mâncare picantă cu orez, carne de pui, cârnaţi speciali şi condimente care fac să-ţi freamăte nările şi papilele gustative.

Tot din bucătăria creolă am testat gumbo, o mâncare cu sos, garnisită cu orez, gustoasă cum nu s-a mai pomenit. Nu trebuie ratate însă preparatele din peşte şi fructe de mare. Pentru cei mai temerari, merită încercat şi "po'boy" (un sandviş din baghetă, specific zonei) cu aligator pane.

Îndrăzniţi! Are gust de pui. Un alt atu pregătit de capitala Louisianei este impresionanta faleză a fluviului Mississippi, de pe care poţi admira câteva vase cu zbaturi. Preţ de câteva minute, te întorci parcă în vremea copilăriei şi îşi aminteşti de aventurile lui Tom Sawyer şi Huckleberry Finn. Pentru ca apoi să plonjezi din nou în oferta "destinată adulţilor" din exhibiţionistul oraş.