Aruncaţi la ghenă

REVOLTĂTOR ● Evacuaţi dintr-o casă naţionalizată, cinci oameni trăiesc printre şobolani
După 30 de ani de locuit într-o casă naţionalizată, Georgeta Cârstea s-a văzut alungată în stradă împreună cu părinţii şi cei doi copii ai săi. Degeaba a depus femeia dosare la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, de care aparţine, degeaba a făcut plîngeri peste plîngeri, în speranţa că vor obţine o cămăruţă în care să poată sta. De mai bine de o lună, casa lor este locul în care şoarecii mişună printre tomberoane cu gunoi, mături şi cîrpe de făcut curat: ghena unui bloc.

REVOLTĂTOR ● Evacuaţi dintr-o casă naţionalizată, cinci oameni trăiesc printre şobolani
După 30 de ani de locuit într-o casă naţionalizată, Georgeta Cârstea s-a văzut alungată în stradă împreună cu părinţii şi cei doi copii ai săi. Degeaba a depus femeia dosare la Primăria Sectorului 1 Bucureşti, de care aparţine, degeaba a făcut plîngeri peste plîngeri, în speranţa că vor obţine o cămăruţă în care să poată sta. De mai bine de o lună, casa lor este locul în care şoarecii mişună printre tomberoane cu gunoi, mături şi cîrpe de făcut curat: ghena unui bloc.

Pentru Alexandru şi Andreea, "acasă" înseamnă acum camera în care se depozitează gunoiul. Băiatul are 12 ani, iar fata 7, abia ce a trecut clasa a II-a. Cu toate aceastea, cei doi nu-şi mai doresc ca păpuşile cu păr blond sau maşinile cu telecomandă să fie cadourile pentru zilele lor de naştere. Ei vor o casă, o cămăruţă, în care să aibă un pat şi o masă.

CU LUCRURILE ÎN STRADĂ. Bunicul lor îi priveşte de pe scaunul şubred pe care stă. Diabetul i-a macerat piciorul stîng. Medicii au trebuit să i-l amputeze. De cînd cu necazul care a dat peste ei, omul a ajuns piele şi os, abia dacă se mai poate ţine pe picioare. Şi cum altfel cînd pe ziua aceea mîncase, alături de ceilalţi patru membri ai familiei sale, o cutie de icre şi o pîine neagră? "Sîntem la capătul puterilor. Mai bine ne dădeau cu ceva în cap şi ne omorau decît să ne lase pe drumuri", se plînge soţia omului, Georgeta Cârstea. La 55 de ani, după ce o viaţă a muncit la REBU, femeia s-a văzut fără salariu, disponibilizată şi, colac peste pupăză, şi dată afară din locuinţa în care trăia cu chirie la stat. Îi sclipesc ochii cînd îşi aminteşte de cele două cămăruţe în care locuiau înainte ca proprietarul să vină şi să-şi revendice casa: "Niciodată nu am cîştigat bani mulţi. Sîntem cinci inşi. Cu toate astea, ne-am descurcat. Lună de lună, ne drămuiam banii şi apucam să ne luăm ba o maşină de spălat, ba un frigider, aşa că, în 30 de ani de cînd locuiam în acea casă naţionalizată, ne-am făcut şi noi un rost. Am zugrăvit, am vopsit uşi, am avut grijă ca totul să fie impecabil", spune femeia printre lacrimi.

"SĂ PLECE DE AICI!". Fiica sa, de 29 de ani, priveşte resemnată. Cei doi copii au încetat joaca. Cu chipurile înmărmurite se uită ca la un tablou la feţele triste ale celor mari. Nu înţeleg de ce trebuie să locuiască acum în locul în care oamenii îşi duc gunoiul şi pe unde trec şobolanii şi nici nu ştiu de ce în miez de noapte trebuie să se furişeze ca nimeni să nu-i vadă la spălătoria blocului în care se află ghena, la etajul 11, pentru a se spăla într-un lighean, uneori şi cu apă rece, vreme în care mama lor le face semn cu degetul la gură că nu trebuie să scoată nici cel mai mic zgomot. De un lucru însă sînt conştienţi. Au aflat ei de la bunici că "dacă primăria nu ne dă un loc în care să stăm, o să ajungem în stradă",spune Alexandru, cu voce gravă, încruntînd sprîncenele. "Să plece ţiganii de aici, nu au ce căuta la noi!", începe să povestească administratorul blocului, Nicolae Ghiorma, despre reacţiile pe care le-au avut unii vecini, la rugămintea oamenilor de a putea locui, măcar pentru o vreme, în ghenă. "Sînt doi, trei aici care au o răutate îngrozitoare în ei. Mai cu seamă un inginer şi cu soţia sa, doctoriţă, care nu vor nici în ruptul capului să-i lase să trăiască şi ei aici, cu toate că şi pe un cîine te-ar durea inima să-l laşi să stea într-un astfel de loc, darămite pe nişte oameni bolnavi şi pe nişte copii. Din cauza lor, mîine se face o adunare ca să se hotărască dacă cei cinci rămîn sau nu. Am emoţii, pentru că oricînd situaţia se poate schimba, şi ei pot fi daţi afară, deşi am strîns semnături ca să poată rămîne aici pînă îşi găsesc o locuinţă", se plînge administratorul, om blînd şi tînăr la suflet, deşi un pic mai are şi împlineşte vîrsta de 83 de ani.

PUNGA, ÎN LOC DE WC. În spatele blocului, chiar la intrarea în noua lor "casă", cîteva păsări au împrăştiat firimiturile de pîine pe care copiii le-au aruncat drept hrană pentru ele. Andreea-Antoaneta, fetiţa de numai 7 ani, ia repede mătura aşezată în colţul camerei şi începe să cureţe cimentul. Are părul strîns în coadă şi este îmbrăcată în costum de baie, cu fustiţă ca de balerină, deşi, spune ea, "niciodată nu am fost la ştrand, dar tare mult aş vrea. În fiecare zi trebuie să facem curat prin bloc, să o ajut pe mami", spune ea cu zîmbet larg şi-şi continuă conştiincioasă treaba. Alexandru stă retras şi ascultă tot ce se discută în jur. Zice el că ar vrea să se facă arhitect. A auzit de curînd că "arhitecţii construiesc case imediat, ei nu sînt daţi afară din casă, nu-i aşa?", mă întreabă băiatul vesel, căci în mintea sa, soluţia pare a fi găsită. "E foarte bun la învăţătură", îl laudă bunica sa. "De la sfîrşitul lunii mai, de cînd ne chinuim aici, a fost foarte greu pentru ei pînă la finalul şcolii. Nu aveam lumină, nu aveau unde să scrie, nici o masă, nimic. Mi-e ruşine să vă povestesc cum a fost în prima săptămînă, cînd am sosit aici prin bunăvoinţa administratorului. Ne ştiam de multă vreme, că eu am lucrat de ani buni aici ca femeie de serviciu", spune bunica copiilor, după care continuă: "nici la WC nu ne dădeau voie să mergem. Ba din contră, un inginer care stă aici în bloc striga că cei mici ai noştri îşi fac nevoile în faţa garajului lui. Ne-am dus la soţia administratorului, şi biata femeie ne-a dat pungi şi ziare ca să avem unde să ne facem nevoile şi cu ce să ne ştergem". Femeia îşi pune mîna la gură şi începe să plîngă. Cocoţată pe scările din interiorul ghenei ce duc către etaj, pe un covor făcut sul, Georgeta Cârstea pare un munte de suferinţă. Acolo e locul unde noaptea îşi chirceşte trupul, alături de soţul ei infirm şi bolnav, şi tot acolo, pe ghenunchi, îşi aşază farfuria cu mîncare. Camera îngustă asemenea unui hol ţine loc de bucătărie, de dormitor, de depozit, şifonier sau loc în care îşi ţin găleţile, măturile cu care fac curat în bloc. "Copiii şi mama lor dorm pe un morman de lucruri, pe jos, lîngă noi. Acum, de curînd, la etajul 11, domnul administrator ne-a dat o cămăruţă de vreo 6 metri pătraţi în care să poată dormi ei, că aici tare se chinuiau. Fiica mea a văruit, a vopsit uşa, a aşezat un covor pe jos şi acolo se odihnesc ei. Ziua nici nu prea stau pe aici, pentru că sînt huliţi, iar unii dintre locatari se uită la noi de parcă am fi ciumaţi", spune bunica copiilor.

PATUL DE CIMENT. De-ndată ce au auzit că pot să fie evacuaţi, mama celor doi copii, Georgeta, a depus la primărie un dosar prin care solicita o locuinţă socială. Degeaba a arătat că şi ea, la fel ca şi părintele ei, suferă de un handicap, semipareză stîngă spastică, că veniturile lor nu depăşesc cîteva mi-lioane, primarul, conform spuselor Georgetei, "ne-a zis că ce dacă am doi copii, să îi duc la cămin, că acolo au o mîncare caldă şi un acoperiş". Săptămîna aceasta, femeia şi-a propus să meargă iar în audienţă. "Copiii, de la dormitul pe ciment, au răcit. Mîncare caldă nu au mai mîncat de ceva vreme pentru că nu am unde să gătesc, nici măcar un reşou, pentru că ne acuză că le consumăm curentul", se tînguie femeia de 29 ani, cea care de 12 ani creşte singură doi copii. Fostul ei bărbat a lăsat-o de izbelişte, fără ca măcar să-i plătească pensia alimentară, cei 470.000 de lei pentru fiecare copil.

VACANŢĂ DIN VIS. Canapeaua, maşina de spălat şi cîteva corpuri de mobilier stau îngrămădite în subsolul blocului. Stropii de apă de pe pereţi au strecurat mucegaiul în agoniseala lor de-o viaţă. Înghesuiţi în holul strîmt, tapetat cu bucăţi de covoare găurite şi vechi, cei cinci membri ai familiei Cârstea nici nu au loc toţi la masa lipită de perete. Cei mici mătură în faţa blocului şi tînjesc după jucările copiilor pe care le văd în parc, în vreme ce părinţii şi bunicii ridică neputincioşi din umeri. Colegii lor nu ştiu că ei stau într-o ghenă. Au avut grijă ca la sfîrşit de an şcolar să-şi creeze în mintea lor vacanţa perfectă şi să o spună tuturor: "Noi o să plecăm cu mami la mare, în parcul de distracţie, pe topogane pe unde curge apa…".

Răspunsul autorităţilor

"Nu sînt case, nu s-a mai construit la noi!", vine prompt răspunsul reprezentanţilor Serviciului Fond Imobiliar din cadrul Primăriei Sectorului 1. Singura soluţie, după spusele consilierului Mihaela Lucaci, este "să apeleze la Direcţia Generală de Asistenţă Socială Sector 1, de unde pot primi, în urma unei anchete sociale, un ajutor pentru a-şi închiria un spaţiu la un particular. Altă soluţie nu există deocamdată", a încheiat Mihaela Lucaci, consilierul de la Primăria Sectorului 1, care se ocupă, teoretic, de cazul Cârstea.


Fotografii: Angela Rădulescu/jurnalul naţional
INUMAN. Pentru că unii locatari se împotrivesc ca familia Cârstea să ocupe ghena blocului lor, cei cinci riscă să ajungă în stradă


VIS IMPOSIBIL. Deşi ştiu că nu se poate, cei doi copii îşi doresc să meargă la mare