x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Azi, intreaga lume e o pacaleala

Azi, intreaga lume e o pacaleala

01 Apr 2004   •   00:00

Cele mai ciudate glume nu sunt numai permise, ci si incurajate in aceasta zi. Mass-media din intreaga lume au ocazia sa propage diverse stiri care, pana la urma, se dovedesc a fi farse bine puse la punct.

Romanii, dar si francezii, americanii si britanicii asteapta cu nerabdare ziua de 1 aprilie, pentru a face glume si farse. Nici alte popoare nu rateaza prilejul de a-i tachina pe cei din jur. Iar cercetatorii norvegieni au ajuns la concluzia ca o pacaleala nu strica nimanui, deoarece are darul de a elimina rutina.

Originile acestei sarbatori sunt incerte, dar exista un vechi poem englez, din 1760, „Poor Robin’s Almanack", in care ziua pacalelii este mentionata. Unii cred ca are radacini in Antichitate, in timpul romanilor, cind populatia Romei era formata preponderent din barbati. Avand nevoie de femei, acestia le-au invitat pe Sabine la jocurile organizate in cinstea lui Neptun. Femeile au fost pacalite, pentru ca au fost de fapt rapite si au devenit sotiile romanilor. Legenda spune ca aceste evenimente s-ar fi petrecut la inceputul lui aprilie si ca romanii au mai aplicat si altadata aceasta tactica, cu valente rituale.

Maramuresenii ii spun Ziua Nebunilor

Obiceiul pacalelilor de 1 aprilie a aparut insa in apusul Europei, la jumatatea secolului al XVI-lea, o data cu schimbarea Anului Nou de la 1 aprilie la 1 ianuarie.

Astfel, un timp s-a mentinut obiceiul ca, la 1 aprilie, sa se trimita prietenilor apropiati si rudelor felicitari de Anul Nou. Pe masura trecerii timpului, felicitarile au inceput sa fie considerate farse, fiind insotite adeseori de cadouri hazlii. Atata timp cat s-au mentinut intr-o anumita limita, farsele au fost savurate de cei pacaliti. Mai tarziu, prin folosirea postei sau a mass-media, acest gen de distractie a cunoscut o mare extindere, fiind angrenati oameni politici, artisti, scriitori sau jurnalisti. Din Europa, Ziua pacalelilor a navigat si pe alte continente.

In Romania, obiceiul ca 1 aprilie sa fie o zi a pacalelilor s-a incetatenit in secolul al XIX-lea. Luna aprilie, zisa si Prier, incepe cu Ziua Nebunilor sau a Pacalitului, data calendaristica in care romanii cauta, prin cele mai diverse mijloace, sa se pacaleasca reciproc, supararea fiind exclusa. Poate chiar din aceasta cauza maramuresenii, mai sobri din fire, ii spun Ziua Nebunilor.

Japonezii, cu papusile

De la popor la popor, 1 aprilie poarta diverse nume: in Franta este denumita Poisson d’Avril (Peste de aprilie), denumire pastrata de pe timpul domniei lui Carol al IX-lea, cand s-a schimbat data Anului Nou. Datorita faptului ca in luna aprilie, potrivit astrologiei, Soarele paraseste semnul zodiacal al Pestilor, francezii i-au dat numele mentionat. Pe vremuri, de cele mai multe ori francezii agatau un peste de spatele cuiva.

In Germania, prima zi a lui aprilie este considerata Ziua farselor nevinovate, iar in Spania, cei pacaliti sunt numiti „natarai". In Scotia, 1 aprilie este considerata Ziua cucului, aceasta pasare fiind prima care vesteste inceputul primaverii. Japonezii considera aceasta zi ca fiind Ziua papusilor, oferindu-le celor mici, in dar, papusi.

In India, sarbatoarea similara, Huli, are loc in ultima zi a lui martie. In Scotia, pacaleala de 1 aprilie se numeste „cuckoo" sau „gowk" („cuc de aprilie"), iar cea de-a doua zi se numeste Taily Day, fiind consacrata... posteriorului. In Ziua Cozii, cum i se mai spune, se fac cadouri „posteriorului pentru posteritate", iar oamenii poarta pancarte hilare, pe care scrie: „Da-mi un picior in spate!". Cele mai ciudate glume nu sunt numai permise, ci si incurajate. Potrivit traditiei este neaparata nevoie sa faci o farsa in prima parte a zilei, altfel, spre seara vei fi tu victima unei glume crude.

O pacaleala nu strica nimanui

Americanii, care nu pierd nici un prilej sa se amuze, au denumit prima zi a lui aprilie April Fools Day, iar cea mai raspandita gluma este legatul sireturilor sau inlocuirea zaharului cu sare. Cativa cercetatori norvegieni au ajuns la concluzia ca o pacaleala nu strica nimanui. Dupa ce au studiat diverse tipuri de pacaleli si pacaliti, cercetatorii au observat ca farsele au darul de a elimina rutina zilnica, trezindu-i pe multi la realitate si ascutindu-le simturile. Criticile la adresa cercetatorilor n-au intarziat sa apara, multi intreband ce se intampla cu cei carora li se joaca o farsa de calibru, in urma careia ar putea face infarct, daca au inima slaba, sau ar putea muri... de frica.
Roxana Roseti


Mass-media din intreaga lume este in culmea fericirii

Azi, mass-media din intreaga lume are ocazia fericita de a propaga diverse stiri care, pana la urma, se dovedesc a fi farse bine puse la punct. Se pare ca rusii sunt campionii pacalelilor, glumele lor „nevinovate" fiind preluate de presa straina. De-a lungul timpului, presa din intreaga lume a raspandit multe stiri false de 1 aprilie. Unele dintre ele au ramas de pomina.

Africa de Sud: Ziarul Star of Johannesburg a rugat toti automobilistii sa circule cu luminile aprinse chiar si ziua, fapt care ar contribui, printr-o reactie moleculara in lant, la crearea unui strat atmosferic special care sa contracareze gaurile de ozon.

Marea Britanie: Un ziar local semnala aparitia unei inventii care permitea fermierilor sa-si pasca dobitoacele stand acasa: „Fiecarei vaci i se va monta un pager in ureche, iar cand fermierul vrea ca animalele sa vina inapoi la grajd nu trebuie decat sa dea un telefon". In plus, The Daily Mail anunta crearea unor ciorapi care absorb grasimea purtatorului - Fatsox".

Rusia: „Alegerile prezidentiale vor fi invalidate", titreaza Komsomolskaia Pravda, care adauga ca in luna septembrie va fi organizat un nou scrutin pentru alegerea presedintelui. Nezavisimaia Gazeta spune ca are planurile secrete ale presedintelui Vladimir Putin (foto), potrivit carora liderul comunist Ghennadi Ziuganov va forma o alianta cu omul de afaceri Boris Berezovski!

Postul rus de televiziune NTV a semnalat crearea in Belgia a unui closet special, care analizeaza urina „clientului" si ii comunica acestuia starea sanatatii. Mai mult, diplomatii rusi ar fi ingrijorati ca noile toalete fac parte dintr-un nou sistem radar al NATO!


Copiii americani pacalesc turistii de 1 aprilie

Pe numeroase aeroporturi din Statele Unite exista inca regulamente si legi locale care nu mai sunt de mult respectate, constituind actualmente doar o sursa de amuzament. Mai ales de 1 aprilie, turistii sunt indusi in eroare cu buna stiinta - spre amuzamentul general, in general de copii, care au grija sa le explice ca aceste legi sunt cat se poate de serioase si trebuie respectate. Iata cateva dintre ele:

„Femeile mai grele de 90 de kilograme nu au voie sa piloteze sau sa calatoreasca intr-un avion daca sunt imbracate in sort" (Pocataligo, Georgia).

„Pasagerii nu au voie sa ragaie tare in incinta aeroportului". (Halstead, Kansas).

„Femeile in costume de baie nu au voie pe aeroporturi decat daca sunt escortate de doi ofiteri de politie sau daca au o bata de baseball in mana. Aceste prevederi nu se aplica femeilor care cantaresc mai putin de 90 de kilograme si nici iepelor" (statul Kentucky).

„Pilotilor si pasagerilor le este interzis sa manance ceapa intre orele 7:00 - 19:00" (Bluff, Utah).

„Pasagerii nu au voie sa se urce intr-un avion decat la cel putin patru ore dupa ce au mancat usturoi" (Wakefield, Richmond).

„In incinta aeroportului este ilegal sa mananci inghetata cu furculita"(Bicknell, Indiana) .

„Barbatii insurati nu au voie sa zboare duminica"(Burdoville, Vermont).

„Barbatii insurati nu au voie sa zboare alaturi de sotii decat daca sunt casatoriti de mai mult de 12 ore"(West Union, Ohio).

„In incinta aeroportului, nici o persoana nu are voie sa joace carti cu femei, copii sau indieni" (White Horse, New Mexico) .

„In incinta aeroportului, caii nu au voie sa adoarma" (Peewee, West Virginia).

„Femeile necasatorite, vaduve sau divortate nu au voie sa sara cu parasuta in zilele de duminica" (Crawford, Nebraska).

„In aeroport sunt interzise cursele de broaste testoase" (Bourbon, Mississippi).

×
Subiecte în articol: aprilie reportaj voie