x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Bucuria de a fi împreună cu sfinţii

Bucuria de a fi împreună cu sfinţii

de Cristinel C. Popa    |    11 Oct 2010   •   00:00
Bucuria de a fi împreună cu sfinţii
Sursa foto: Cristinel C. Popa/Jurnalul Naţional
Sfânta îmbulzeală românească, imortalizată cu telefonul mobil
Ieri la Iaşi a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană racla cu moaştele Sfintei Parascheva, ocrotitoarea Mol­do­vei. Până la prăznuirea sa, ce se va în­cheia după 14 octombrie, la cea mai mare sărbătoare a Mitropoliei Mol­dovei, pelerini din toate colţurile ţării şi chiar de peste hotare vin şi i se închină.

Ca de fiecare dată, de dimi­nea­ţă, la ora 6:30, a avut loc scurta pro­cesiune religioasă ce constă în în­con­jurul bisericii cu racla purtată pe umeri de şase feţe bisericeşti. Apoi moaş­tele Sfintei au fost aşezate sub un baldachin pe un postament situat lângă Catedrală, alături de sipetul cu fragmente din palma Sfântului Maxim Mărturisitorul aduse cu o seară înainte de peste hotare.

Alături de procesiunea Calea Sfinţilor - o altă pur­tare a moaştelor (pe câteva străzi din oraş, de această dată), ce a avut loc duminică seara, evenimentul s-a îns­cris în nota religioasă a "Săr­bă­to­rilor Iaşilor", eveniment aflat în plină des­făşurare în capitala Moldovei. Mici, bere, Octoberfest, "raliuri" ale pân­tecului şi ale spiritului, pe drumu­rile cuprinse de sărăcie ale Moldovei.

Cre­dinţă şi kitsch. Smerenie şi des­fă­tare. Toate pe frig, ploaie şi îmbrăcate în hainele ponosite, uzate de criză, de nevoia care bântuie de ani buni pe meleagurile moldovene. Anul aces­ta am remarcat mai multă săr­ăcime prezentă la festivităţile religioase, oameni care îşi pun speranţa de a avea pe masă o felie de pâine în ajutorul sfinţilor. Pentru a avea noroc şi sănătate pelerinii s-au îmbulzit să atingă racla. Jandarmii tocmiţi să pună stavilă puhoiului cu greu făceau faţă pornirii "religioase" a poporului.

Credincioşii, după ce ajungeau undeva pe aproape, dacă nu puteau să pună mâna pe ea, o "trăgeau" în poză. Nu era persoană în incinta Catedralei Mitropolitane sau afară care să nu fi venit cu telefonul mobil ca să (se) imortalizeze (cu) Sfânta. Mai mult, în acest an am remarcat un fe­no­men uluitor: fiecare dintre cei care vin să o cinstească pe Sfântă, într-un soi de egoism dus până-n pânzele al­be, aduce obiecte de acasă să le sfin­ţeas­că "ei înşişi" pe palmele moaş­te­lor. Procedura e următoarea: rândul se întinde pe sute de metri, chiar kilo­me­tri (în zilele când vor sosi mai mulţi pelerini).

Fiecare când ajunge sub baldachinul cu moaştele sfinte pri­meşte o iconiţă de la un preot, se în­chină, pune mâna, fruntea sau pur şi simplu sărută veşmântul ce acoperă palmele împreunate ale Sfin­tei, des­coperite de un perete protector din plastic sub forma unei găuri. Aco­lo, fiecare scoate de prin sa­coşe ce are mai bun: păturica co­pi­lului, pam­per­şii, dacă nu copilul cu totul. Am vă­zut de dimineaţă chiar o mi­că cu­vertură pe care era desenată o tânără zâm­băreaţă şi erau ins­crip­ţio­nate două inimioare şi ceva în en­gleză. Pentru că am stat special să ur­mă­resc acest lucru, am văzut cum ci­ne­va a scos chiar şi nişte bijuterii şi le-a plimbat în palmele Sfintei. Unul avea cu el cheile de la Mercedes, iar altul - certificatul de handicapat cu care acum nu mai are ce face, că abia i-a tăiat Guvernul banii. Însă evenimentele au fost mult mai multe şi nu doar religioase.

Iaşiul a fost spălat tocmai zilele acestea de o ploaie mocănească, rece. Octoberfestul, manifestare care se încadrează în "Sărbătorile Iaşilor", a sfârâit lent între două rafale, halbele de bere s-au rărit ca şi consumatorii, dar au căpătat un strat microscopic de apă de ploaie. Raliul Iaşiului a derapat furibund în curbe politicianiste. Tot ieri, dar la prânz, a început şi Festivalul de poezie Grigore Vieru. Un prilej cum nu se poate mai bun de simpozioane, come­mo­rări, lansări de cărţi, dar mai ales de agape scriitoriceşti. A doua ediţie a festivalului începe la Iaşi şi se termină tocmai la Chişinău, unde masa e mai îmbelşugată ca nicăieri. Însă, de departe, cel mai important eveniment de până acum rămâne procesiunea religioasă desfăşurată ieri-dimineaţă.

La 6:30 dimineaţa, pe frig, oraşul pă­rea scăpat de probleme şi necazuri. Aproape de Mitropolie, un grup de bu­cu­reştence. Coborâseră dintr-un au­tocar şi, acoperite regulamentar cu baticuri, purtau în braţe imense buchete de flori. "Suntem fericite că am venit la marea sărbătoare a Ia­şiului", spunea una dintre ele. Autotu­rismele cu număr străin îşi căutau loc în spatele Catedralei. Câţiva pe­le­rini rătăciţi pe străzi umblau după un bănuţ sau măcar câteva ţigări. Pe­tri­că, unul dintre ei, a venit pe jos de la Hârlău. A făcut mai mult de două zile. "Sunt şomer, am lucrat în cons­truc­ţii, dar acum, că a sosit frigul, nu mai găsesc de lucru, sunt vai de capul meu!", spune bărbatul în timp ce-şi pu­făie fumul în palme să se în­căl­zească. Pelerinii sunt aşezaţi la rând să se închine la baldachin încă de sâm­bătă dimineaţă. Nu simt frigul, le-a fugit până şi reumatismul din oa­se la gândul că se vor ruga lângă raclă.

Sute de pelerini au rămas în Cate-drală până la miezul nopţii de sâmbătă spre duminică, apoi, cei mai norocoşi, şi-au găsit adăpost pe la mănăstiri. Alţii, însă, au bântuit treji prin curtea Mitropoliei. Dar s-au întors cu toţii ieri în zori. După slujba de dimineaţă, şase feţe bisericeşti au pus pe umeri racla, parcă ar fi fost un fulg. Aveam să aflu de la părintele Constantin că 100 de kilograme cântăreşte. "Este ca o binecuvântare să porţi pe umeri moaştele. Eu am dus moaştele cu mâna "Sfântului Maxim". Nu se simte greutatea, e o mare bucurie să fii împreună cu sfinţii". A urmat momentul cel mult-"aşteptat" de jandarmi. Marea îmbulzeală, către raclă: "Uşor, băi... nu împinge, bre!". O ploaie de flori acoperea racla cu sfintele moaşte care a fost scoasă din Catedrală şi purtată prin curte până în stradă. Apoi a fost strecurată printre tonetele pline de obiecte bisericeşti. Un grup de măicuţe deschidea "coloana oficială". Prima dintre ele bătea toaca, celelalte făceau poze şi îşi învârteau pe braţe umbrelele sau aparatele digitale de fotografiat, urmate de un bărbat cu o cruce şi o icoană. Întregul alai era însoţit de ÎPS Teofan, întâia faţă bisericească a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Racla a fost aşezată sub baldachin, alături de moaştele Sfântului Maxim Mărturisitorul, după care a început procesul de închinare, care va dura până după 14 octombrie. Mai întâi s-au rugat feţele bisericeşti, apoi ceilalţi: copii, bătrâni, bărbaţi în toată firea vin şi sărută moaştele sfinte, iar la final iau cu ei o bucăţică de vată şi flori sfinţite. Mitropolitul Teofan le-a vorbit oamenilor: "Cum e, v-aţi mai încălzit? Cu credinţă şi răbdare le rezolvăm pe toate". ÎPS Teofan explică şi de ce e aşa îmbulzeală la sfintele moaşte. "Credinciosul smerit, neostentativ, se aşază la rând pentru că simte în bi­­serică izvorul de pace sufletească într-o lume a războaielor lăuntrice, simte sfinţenia sfinţilor ca un izvor de seninătate într-o lume încrustată de luptele care ne definesc relaţiile noastre". Întreb dacă e de ajuns cre­din­ţa pentru a izbăvi astăzi. "Dacă am avea credinţă cât un grăunte de muş­tar, toate celelalte şi-ar primi răs­punsul, şi partea economică, şi so­cia­lă, şi relaţiile dintre noi. Pu­ţi­nătatea credinţei şi concretizarea ei în viaţă aduc după sine necazurile ca­re ne definesc acum viaţa", încheie ÎPS. Într-un colţ îl zăresc pe părintele Cons­tantin. El şi-a dat teza de licenţă şi de masterat tocmai pe un subiect ce îl priveşte pe Sfântul Maxim Mărturi­si­to­rul. Aflasem că pentru convinge­ri­le sale de neclintit Sfântul Maxim a fost torturat, i s-au tăiat limba şi un braţ. Cu ocazia acestui pelerinaj grandios, oamenii se şi cunosc între ei. Mă apropii curios de câţiva dintre credincioşii ce ies emoţionaţi şi cu lacrimi în ochi după închinarea la sfintele moaşte. "Am avut parte de multe minuni de la Sfântă, am fost în familie probleme şi mi s-au rezolvat toate. Simt când vin aici că parcă am drum deschis. Mi-a fost foarte rău azi noapte, dar m-a ajutat Cuvioasa Parascheva de am putut să ajung aici. Am probleme cu stomacul, cu intestinul gros. Mă numesc Margareta şi atât, că în rest ştie Domnul".

O doamnă din Bucureşti este şi mai entuziasmată. "Eu ştiu că dacă mă duc vinerea, Sfânta Parascheva e ocrotitoarea mea şi a familiei (plânge, ca şi Margareta! - n.r.). Ne ajută, totul se rezolvă. Toate problemele, de sănătate, cu copii. Avem un caz de cancer la sân, altul de acccident vascular şi tuturor acestora din familie le-a ajutat şi le ajută. De aceea n-am mai simţit frigul şi foamea cât am stat noaptea la rând", spune Mărioara Ploieşteanu, de 71 de ani, din Bu­cureşti.

×
Subiecte în articol: reportaj