Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Într-o comună cu 800 de suflete, fără canalizare și cu jumătate din drumuri neasfaltate, edilii au cheltuit o avere pentru construcția unui stadion cu nocturnă, deși nu aveau echipă de fotbal. Și au mai făcut și un Centru de Informare Turistică, deși nu prea au turiști.
În comuna Valea Ierii, județul Cluj, toată lumea pare să mănânce fotbal pe pâine. Altfel nu prea se poate înțelege nevoia imperativă a localității de a construi un stadion. Unul suficient de mare, încât să încapă în el tot satul. Și nici nu e foarte greu, comuna e una dintre cele mai mici din județ, vreo 800 de oameni, sau câți or mai fi, deoarece de la ultimul recensământ numărul tot scade. Populația e îmbătrânită, tinerii fug la oraș sau în străinătate de cum împlinesc 18 ani.
Dar planul cu stadionul nu s-a împiedicat în cifre și estimări. Construcția trebuia demarată, era pentru ea tot ce trebuia: și teren proprietate publică, și bani: zece miliarde de lei vechi, cât să ajungă pentru tribune, gazon de Liga 1 și nocturnă nou-nouță. Ce dacă satul nu avea echipă de fotbal? Ce dacă în sat tineri mai sunt cât să îi numeri pe degete? “Cine să joace la noi fotbal? Nu mai sunt decât bătrâni din ăștia ca mine, și pe ăia îi doare ba capul, ba picioarele”, face haz de necaz Victor Oneț, pensionar.
Cu o minge și-un tricou
Acum șapte ani, când demaraseră lucrările la terenul de fotbal, viceprimarul comunei ne liniștea: echipa e în formare. Se va numi Arboria Valea Ierii, ne zicea. Ne-a arătat atunci un tricou și o minge, nu de la Arboria, ci de la o echipă din Ucraina: „Dacă vedeți bine, tricoul este original, mingea este de Champions League și a fost primită direct de la echipa Șahtar Donețk, de la Mircea Lucescu, pentru echipa Arboria Valea Ierii”. Acele două obiecte erau de fapt singura garanție că localitatea va avea o echipă de fotbal. Când am ajuns în 2018 în Valea Ierii și am întrebat de echipa de fotbal, ni s-a spus exact ce ni s-a zis și în 2011: echipa e în formare. După șapte ani de sforțări, va fi probabil cea mai bine formată echipă din campionatul. Asta dacă nu echipa în formare din 2011 nu e prea bătrână în 2018.
Dar lipsa unei echipe care să folosească stadionul nu a fost un impediment pentru dorința nestăvilită a conducerii de a termina marele edificiu. Chiar dacă lucrurile au demarat cu mari poticneli. Mai întâi pentru că râul din localitate se apropia foarte mult de amplasamentul terenului, iar la fiecare ploaie mai măricică, acolo s-ar fi putut juca cel mult polo. „A trebuit să sfărâmăm un pinten de stâncă ce devia cum nu ne convenea nouă cursul râului Iara și a trebuit să mutăm tot cursul spre versantul drept”, ne explica viceprimarul în 2011.
Un stadion puțin faultat
Șapte ani mai apoi am vrut să vedem ce s-a ales de investiția în sportul din Valea Ierii. La începutul verii, l-am contactat telefonic pe primar să îl întrebăm cum stau cu lucrările și ne-a spus încântat că totul este gata în proporție de 100%. „Acum mai avem mici remedii de făcut”, a adăugat. Degeaba ne-am dus acolo în echipament sportiv și cu minge de fotbal la noi, dornici să jucăm pe teren. Marele stadion era puțin faultat. În sensul că fugise gazonul de pe teren. De la primărie ne-a fost trimis responsabilul cu implementarea proiectelor din comună care, poate nu întâmplător, este și șeful serviciului pentru situații de urgență. Căci investiția chiar era o urgență care ar avea nevoie de o resuscitare. Căci pe teren, în loc să calci pe un covor moale de iarbă, pășeai în deșert. În unele porțiuni abia zăreai câteva fire de buruieni pe ici, pe colo. „Știți ce e asta?”, îl întrebăm pe angajat arătându-i un fir de coada-calului. „Trebuia să fie și gazon, dar nu a ieșit”, ne spune și încearcă să ne explice că e vina vremii. „Am avut o secetă de a fost pământul crăpat”. O explicație pe care nu o prea înțelegem având în vedere că stadionul era prevăzut cu o modernă instalație de irigare. Dar și cu instalația de irigare au fost tot felul de probleme, ni se spune. Aspersoarele sunt conectate la râu, iar râul e murdar și le înfundă. Reprezentantul primăriei nu înțelege de ce ne facem atâtea probleme despre starea terenului: „ S-a jucat fotbal, bată-l sărăcia!, și pe un teren mai rău ca aici, în țară la noi, ați văzut?”. „Da, dar nu s-au cheltuit 10 miliarde pentru asta”, îi răspundem. „Dar cine v-a spus că sunt zece miliarde?”, ne întrebă uimit și el de câți bani a fost în stare să înghită construcția. Cifra apare pe listele de la Ministerul Dezvoltării care, pe lângă terenul din Valea Ierii, a mai construit alte aproape 940 de baze sportive, majoritatea în sate fără drumuri asfaltate, fără canalizare sau fără apă curentă. Cost total:160 de milioane de euro bani de la buget, la care se adaugă și contribuția autorităților locale. De altfel, aici a fost și problema cu stadionul din Valea Ierii. Se tot construiește de șapte ani pentru că micuța localitate are un buget prea mic pentru un stadion atât de mare. Mai ales că s-au implicat și în alte investiții: „Nu mai sunt bani, am avut proiecte și acum trebuie cofinanțări pentru fiecare proiect”, ne spune responsabilul cu implementarea proiectelor din primărie. Și ne dă exemplul Centrului de Informare Turistică din Valea Ierii, o altă investiție grandioasă a cărei utilitate e la fel de discutabilă. În interiorul unei clădiri nou-nouțe găsim o doamnă care pare să se plictisească foarte mult din lipsă de activitate. E un soi de ghid turistic al comunei. „Bună ziua, am venit să ne prezentați oferta turistică din zonă!”, îi spunem. „Hahaha, dar ce să vă prezint?”. „Ce e de vizitat aici?”. „Păi, ce să fie? Îs mai multe peisaje... Așa, obiective turistice nu sunt, nu sunt peșteri sau muzee sau alte obiective. Mai mult peisaje”. Dar ca să găsești peisajele, îți trebuie noroc. Când am fost noi, nu existau trasee turistice marcate, astfel încât turiștii să nu se rătăcească. Și cu o asemenea ofertă turistică, nu e de mirare că Centrul de Informare e și el un eșec mare cât stadionul. O întrebăm pe angajată câți turiști i-au călcat pragul în tot anul 2017. „Nu știu cât să vă zic…”. „Cinci?”, întrebăm crezând că vom primi o negare categorică. „Au fost mai mulţi... zece”. „Tot anul, zece turiști?”. „Da, care au trecut pe la centru”. „De ce așa puțini?”. „Dar prin alte centre trec mai mulți? Sau credeți că prin centrul din Cluj trec mai mulți? Nu știu de ce s-au construit, că nu eu le-am construit”.
Clădirea vizitată anual de zece oameni a costat alte 146 de mii de euro. Câte 14 mii de euro de vizitator. E doar una dintre cele peste 300 de centre făcute în toată țara. Ca restul primarilor care au accesat aceste fonduri, și cei din Valea Ierii le-au văzut o utilitate care nouă ne scapă. Altfel nu investeau bani cu prioritate aici, într-o localitate cu jumătate din drumuri încă neasfaltate și unde canalizarea e un vis science fiction.
„Ce e de vizitat aici?”. „Păi, ce să fie? Îs mai multe peisaje... Așa, obiective turistice nu sunt, nu sunt peșteri sau muzee sau alte obiective. Mai mult peisaje”, ghidul turistic de la Valea Ierii
146.000 euro a costat Centrul de Informare Turistică unde sunt luni în care nu calcă picior de turist. Sunt și perioade foarte bune când apar unul sau doi vizitatori.
