Candelaresele tin mortilor de urat

Pentru cei mai multi dintre noi, cimitirul este un loc sinistru, pentru altii este o sursa de existenta. Sute de bucurestence isi castiga traiul din „cosmetizarea" mormintelor. Candelaresele sunt un fel de liber profesioniste fara carte de munca, dar cu raspundere si rasplata pe masura.

Carmen Dragomir Sa fii candelareasa la morminte nu e o ocupatie ca oricare alta. E o „meserie" care se mosteneste de obicei de la mama la fiica si nu e deloc usor sa-ti faci loc printre cele cu vechime. In Cimitirul Belu din Bucuresti, la ingrijitul mormintelor muncesc zeci de femei. O candelareasa are in ingrijire zeci de morminte la care candelele trebuie sa arda in permanenta si munceste zilnic ore in sir pentru a tine mormintele curate si ingrijite. Unele dintre ele sunt angajate ale Administratiei Cimitirelor, dar cele mai multe muncesc pe cont propriu cu o autorizatie de prestari servicii pe care scrie „ingrijitor de morminte".

Preocupare cu traditie

Pe tanti Filipoaia am gasit-o trebaluind printre mormintele din cimitir. Boscorodea cainii care se cocotasera pe un mormant proaspat maturat si vantul care ii tot stingea candelele proaspat aprinse. Adriana Filipoaia are peste 70 de ani si munceste in cimitir de 40 de ani. Si mama ei a fost tot candelareasa, la fel si soacra mamei, astfel incat meseria s-a mostenit din generatie in generatie de pe la inceputul secolului al XVIII-lea. Pentru ca tanti Filipoaia a imbatranit si e bolnava, de mormintele ei se ocupa acum fata ei, Maria. Cele doua au in ingrijire vreo 40 de morminte de pe urma carora castiga uneori 3-4 sute de mii pe zi sau nimic in alte zile. E venitul din care isi duc traiul pentru ca, desi fiecare primeste pensie pentru anii de munca la stat, suma e mai mult decat modesta. Pe Maria am gasit-o intr-un cavou parasit unde, impreuna cu alte ingrijitoare, isi tine uneltele si lucrurile de care are nevoie. Are 50 de ani si inainte de a se ocupa de morminte a lucrat la un centru de librarii. I-ar fi placut sa ajunga colaborator la vreun ziar, dar soarta a dus-o in alta directie. Maria nu e tocmai o femeie simpla. Ii place foarte mult sa citeasca, mai ales filozofie si materiale documentare. E candelareasa, asa cum ii place ei sa spuna, doar de 5 ani. „Pe autorizatiile noastre scrie «ingrijitor de morminte», dar noi suntem candelarese. Asa este si mama, asa a fost si bunica, asa a fost si strabunica." Sa ajungi candelareasa nu e deloc usor, pentru ca mormintele de ingrijit nu se gasesc oricum. „Cele mai multe dintre femeile care se ingrijesc de morminte au avut inainte pe cineva care le-a adus si le-a cedat locul. E foarte greu sa-ti gasesti loc pentru ca cimitirul e impartit in sectoare; fiecare dintre noi are grija de mormintele dintr-o anumita zona si nu ne bagam una in sectorul alteia", povesteste Maria.

Refugiu pentru indragostiti

Desi, fata de alte candelarese care au zeci de ani vechime ingrijeste morminte de putin timp, e obisnuita din copilarie cu mortii. „Mama m-a luat cu ea de mica. Vin in cimitir de la 5 ani." In adolescenta isi aducea aici si iubitii pentru ca nu-i deranja nimeni. Admirau monumentele, inscriptiile de pe cavouri si aprindeau cate o lumanare celor despre care stiau ca au avut povesti triste, ca sa nu pateasca la fel ca ei. Acum se ocupa in fiecare zi de ingrijitul mormintelor si munceste cate 5-6 ore zilnic. „Vara, primavara, toamna, e o placere. Iarna e insa foarte greu. Asta iarna, la minus 15 grade, am zis ca mor", spune Maria. In afara de banii castigati de pe urma candelaritului, mai mereu se duce acasa cu coliva sau colaci pentru ca tot timpul in cimitir se fac pomeni. Nu se „omoara" insa dupa asa ceva, dar le da vecinelor care stiu ca e o sursa inepuizabila de astfel de „delicatese" si vin sa-i ceara. Ca in orice meserie sunt si clienti nemultumiti. Ba ca nu e bine maturat, ba ca nu e candela aprinsa. Unii nu vin sa plateasca cu lunile, dar candelaresele nu tin cont. Ingrijesc in continuare mormintele ca pe ceva ce aproape le apartine. Maria nu stie chiar toate mormintele din cimitir si de multe ori i se intampla sa descopere arhitecturi pe care nu le observase inainte sau sa afle povesti care sa o impresioneze. Asa s-a intamplat si in timpul plimbarii noastre prin cimitir, cand i-a atras atentia o inscriptie de pe un cavou: „ Omule, nu te framanta, stapanul vietii nu esti tu. Destinu-ti poarta pasii. Te inspira. Te indeamna. Te ridica. Te coboara. Te agita. Te adoarme". Ne-am uitat pe placuta comemorativa sa-i aflam povestea. Fusese general in armata si cazuse la datorie, dar inainte, de parca ar fi stiut, isi construise singur cavoul.

Legendele vii ale mortilor

Fiecare mormant are povestea lui, banala sau de legenda. Despre cavoul in care am gasit-o, Maria nu stie multe lucruri, pentru ca n-a gasit nici o inscriptie. Stie doar ca a fost ridicat de un sculptor vestit si ca e foarte vechi. In schimb tine minte legendele povestite de bunica ei despre alte morminte pe care acum le ingrijeste. Ne arata cu mana un monument vechi, de pe la 1800, unde stie ca sunt ingropati doi frati care au fost despartiti de mici si care s-au casatorit unul cu celalalt fara sa se recunoasca, iar cand au aflat s-au otravit. Putin mai departe e „doamna cu umbreluta", un mormant sculptat in marmura alba ce inchipuie o femeie cu mana sprijinita pe o umbrela. „Se spune ca manerul umbrelei si literele gravate in marmura erau din aur. Acum au disparut… cine stie cine le-a furat… Legenda zice ca aici e inmormantata guvernanta unui mare mosier, care a murit otravita de nevasta geloasa a acestuia." Daca pentru unii, cimitirul e un loc cel putin bizar si sa lucrezi printre morti poate parea sinistru, pentru candelarese e un loc ca oricare altul. Nu le e frica pentru ca „mortii sunt linistiti. De vii trebuie sa ne fie frica, nu de morti".

Dai un ban, da’ face

Cei mai multi dintre cei care isi ingroapa mortii prefera sa plateasca o femeie care sa tina mormantul ingrijit si candela aprinsa, asa cum e obiceiul crestinesc. Sotii Dumitru au pe unul dintre parinti ingropat in Cimitirul Belu de 15 ani. Au schimbat intre timp cateva candelarese pentru ca erau neserioase. Pe cea care ingrijeste acum mormantul o platesc de cativa ani si sunt foarte multumiti de ea. „De cate ori am venit, niciodata nu am gasit candela stinsa sau mormantul neingrijit. E si constiincioasa si intelegatoare cu banii, ca suntem pensionari si nu prea avem de unde. Ii platim 300.000 o data la trei luni", spune femeia. Candelaresele negociaza la fata locului pentru ca pretul depinde de cum arata mormantul. Daca e pavat cu piatra, pretul e mai mic, pentru ca munca e mai usoara. Doar se aprinde candela si se matura mormantul. Pentru o astfel de munca se castiga cam 200.000 pe luna de mormant. Daca locul de veci e cu pamant pe deasupra, pretul e ceva mai mare, pentru ca si efortul depus e sustinut. Trebuie sapat si ingrijite florile. Munca prestata la un astfel de mormant face cam 300.000 pe luna, daca locul este gata amenajat. Daca nu, „cosmetizarea" initiala costa la ingrijitoarele din Cimitirul Ghencea, de exemplu, 500.000 de lei.

Mormantul dichisit cu cheltuiala se tine

Intr-un raid prin cimitirele bucurestene am descoperit ca la prima strigare pretul difera chiar cu cateva sute de mii pentru aceeasi munca prestata. Desi toate cimitirele au angajate ingrijitoare, „clientii" le prefera pe cele particulare, candelarese cu traditie, pentru ca le-a mers vestea ca sunt serioase si nu dau rasol precum celelalte. Toata lumea stie ca, daca vrei sa ai un mormant ingrijit asa cum trebuie, e nevoie sa mai dai ceva si femeii care se ocupa, chiar daca ai platit o data la administratie. Spre deosebire de Capitala, in provincie, paradoxal, preturile sunt ceva mai mari. Unul dintre motive ar fi ca aici se pastreaza si anumite obiceiuri care necesita mai mult efort din partea ingrijitoarei de morminte. La Ploiesti, de exemplu, in primele sase saptamani de la deces, se cara apa mortului. Pentru asta, femeia are nevoie de doua galeti cumparate si de 300.000 pentru toata perioada. Aprinsul candelei si ingrijirea mormantului costa 200.000 pe luna, plus doua sticle de ulei. Astfel ca, pentru un mormant bine ingrijit si dichisit, cei care vor ca rudele sau prietenii disparuti sa se odihneasca intr-un loc de veci aratos si sa aiba parte de toate datinile crestinesti, trebuie sa scoata din buzunar o suma deloc de neglijat.