x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Carte domneasca - "Strabunicul" pasaportului

Carte domneasca - "Strabunicul" pasaportului

de Costin Anghel    |    Mihai Stirbu    |    03 Sep 2006   •   00:00
Carte domneasca  -  "Strabunicul" pasaportului

Poate fi socotit "strabunicul" pasaportului de la noi. Contine elemente grozave de identificare a persoanei care era libera sa treaca, mai ales ca pe vreme aceea nu exista fotografia.

Un concept de carte domneasca din cancelaria tarii a ajuns sa "intareasca" un zapis privind mosia Baleni. In 1659, iulie 13, Mihnea al III-lea a dat carte domneasca de libera trecere unui sol de-al sau. Prof. univ. dr. Marcel-Dumitru Ciuca, directorul Directiei Arhivelor Nationale Istorice Centrale (DANIC), afirma: "Conceptul domnesc prezinta interes, fiind un document emis de cancelaria lui Mihnea al III-lea, un domn ce-si facuse planuri marete de eliberare a celor trei tari romane de sub dominatia otomana, prin unirea lor in lupta comuna". Mihnea a fost crescut la Istanbul in curtea Printesei Atike, sotia lui Kenan Pasa, si se bucura de trecere si la demnitarii divanului. A luat tronul Tarii Romanesti la 29 ianuarie 1658, iar la 5 martie intra in Targoviste. "De la inceput a pornit cu ideea luptei impotriva turcilor, luandu-si ca model pe Mihai Viteazul", continua directorul DANIC, Mihnea al III-lea isi va schimba chiar si numele: "Io, Mihail Radu voievod".

SCHIMBARI. Intr-o continua evolutie, pasaportul din zilele noastre contine tot mai multe elemente de identificare a posesorului

CALATORUL. Cartea domneasca face referire la unul din solii sai, la Pasa de Silistra. "Pasa de Silistra a fost Cadir (Hidir), cu care Mihnea al III-lea a trecut in Ardeal in august 1658. Din document nu reiese cu ce insarcinare mergea Emerza beiul la Silistra, insa, pentru ca solia lui are loc in preajma macelului ce pune la cale domnul impotriva boierilor potrivnici planurilor lui, s-ar putea ca acesta sa fie solul ce trebuia sa pregateasca terenul pentru inlaturarea boierilor. Poate sa fie si un altul din numerosii sai soli catre pasalele turcesti", continua profesorul istorisirea.

REPRODUCERE. Iata si textul cartii de libera trecere data de Mihnea al III-lea solului sau: "1659 (7167) iulie 13. Mihnea al III-lea vv. Porunceste slujitorilor si taranilor sa lase pe Emerza beiul cu insotitorii sai sa treaca la Silistra. †Milosteiu Bojieiu, io Mihail Radu voivod i gospodina. Pisem gospodstvo mi (formula slava, in traducere: «Din mila lui Dumnezeu, Io Mihail Radu voievod si domn. Scrie domnia mea…») vooa tuturor slujitorilor si taranilor. Pri acii va vini acesto torco, anume Emerza beiul, de sa trica la Selestra, si iaste om ochis cu un zabun morojin, si cu sotiia lui, anume Mustafa, cu barba nigra si mustacius, si cu doi robii fara barba, anume Husein si altul Harap, si unul cazaca, cu barba rosii, si cu cinci cai. Sa aveti a-i lasa sa trica in buna pace, nimic val si bantuiala sa n-aiba. Si carti domnii meale sa va fii de seama. I sam reci gospodstva mi. Pis iulie 13 dni, leat 7167 «1659». (formula slava, in traducere: "Si insasi spusa domniei mele. Scris iulie 13 zile, anul 7167 «1659»)". Si calatorul francez prin Tara Romaneasca, Transilvania si in Polonia, Pierre Lescalopier, vorbeste despre cartea de trecere. I s-au facut "…trei salvconducte, unul pentru a ma recomanda din partea sultanului in Bulgaria si in Moldova, celalalt pentru voievodul Transilvaniei…". Ajuns la Rusciuc, "acolo a trebuit sa ne infatisam salvconductele, caci altfel nu ni s-ar fi dat voie sa trecem Dunarea".

"Pentru ca solia lui are loc in preajma macelului ce pune la cale domnul impotriva boierilor potrivnici planurilor lui, s-ar putea ca acesta sa fie solul ce trebuia sa pregateasca terenul pentru inlaturarea boierilor. Poate sa fie si un altul din numerosii sai soli catre pasalele turcesti" - prof. univ. dr. Marcel-Dumitru Ciuca directorul DANIC

Folosit sa protejeze alt document

ANALIZA. Inspectorul superior Alina Pavelescu alaturi de directorul DANIC
Mihai logofat din Baleni ar fi sustras conceptul de carte de libera trecere din cancelaria tarii si l-a folosit sa intareasca un zapis. Acesta, intre anii 1642 si 1652, a scris o serie de zapise pentru vanzari sau zalogiri de mosie in Baleni, pe care a facut si note tergale referitoare la continutul lor. Intocmai s-a intamplat cu documentul din 16 (715) ianuarie 18, prin care Stanciul si nepotul sau, Manea, au vandut finului lor, Radu, 80 de stanjeni de mosie cu 5.000 ughi.

Proiect realizat in colaborare cu Directia Arhivelor Nationale Istorice Centrale prin amabilitatea inspectorului superior Alina Pavelescu.
×
Subiecte în articol: martorii mihnea