Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nimeni de la noi nu a remarcat că mai există o femeie cu origini în România ce a câştigat premiul Nobel pentru literatură, în afară de cunoscuta Herta Muller. Este vorba despre austriaca Elfriede Jelinek, a cărei mamă este prezentată ca fiind germancă provenind din România. Tocmai această româncă, părintele său, a influenţat-o cel mai mult în viaţă. Datorită severităţii acesteia, al relaţiei speciale dintre ele, Elfriede s-a apucat de scris. Pe fondul problemelor cu mama sa, ce a forţat-o să studieze mai mult decât ar fi dorit, răpindu-i din libertate, Elfriede a dezvoltat o formă de tulburare psihică anxioasă. Scriind, ea s-a vindecat. Aşa a reuşit să câştige premiul Nobel pentru literatură.
Alături de Doris Lessing, Selma Lagerlof sau Marie Curie.
Elfriede Jelinek figugurează pe lista câştigătorilor femei a premiului Nobel alături de Dorin Lessing, Maica Tereza, Irene Joliot Curie, Marie Curie Slodowska, Selma Lagerlof şi, nu în ultimul rând, românca Herta Muller. Conform biografiei sale, Jelinek s-a născut la 20 octombrie 1946, în Murzzuschlag, Austria. Mama sa, românca săsoaică Olga Ilona (născută Buchner), s-a stabilit în Austria, căsătorindu-se cu evreul ceh Friedrich Jelinek. Tatăl său, chimist, a reuşit să evite persecuţiile la care au fost supuşi evreii în timpul celui de-al doilea război mondial întrucât lucra pentru o ramură a industriei strategice, însă mulţi din familia sa au pierit în lagărele naziste. Elfriede a avut o relaţie dificilă cu mama sa. Ea a suferit pentru că aceasta i-a impus o educaţie restrictivă, înscriind-o la o şcoală romano-catolică. Fiindcă a dorit ca fiica ei să urmeze o carieră muzicală, Elfriede a luat lecţii de pian, chitară, vioară şi orgă încă de la o vârstă fragedă. A studiat compoziţia la Conservatorul din Viena, urmând în acelaşi timp şi studii de teatru şi istoria artei pe care le-a întrerupt însă din cauza unei depresii. A absolvit totuşi Conservatorul în 1971, la clasa de orgă. De-a lungul timpului, Elfriede a încercat să dea curs pretenţiilor mamei sale, într-o familie în care şi tatăl său avea probleme psihice. Tulburarea de anxietate a făcut-o să se autoizoleze şi aşa a început să scrie. A debutat în 1971 cu un volum de versuri, apoi de-a lungul timpului a scris romanele care s-au bucurat de succes, scenarii, librete, care de asemenea s-au bucurat de apreciere, totul culminând cu premiul Nobel pentru literatură pe care l-a primit în 2004. Astăzi locuieşte în continuare în casa unde a trăit şi mama ei, făcând naveta între Austria şi Germania, unde trăieşte soţul ei, cu care s-a căsătorit în 1974, fără a avea însă copii. Sexualitatea din cărţile sale provine din regimul de studiu impus de mama sa dar şi din faptul că, “în mod ciudat, singurul domeniu în care m-am emancipat devreme a fost acesta al problemelor sexuale”. În tinereţe Jelinek a avut simpatii comuniste, fiind chiar membră a partidului comunsit din Austria.
A refuzat să fie prezentă la festivitatea de premiere
Însă a fost şi rămâne o persoană ciudată, extrem de dificilă. De aceea i se mai spune şi fiica neiubită a Austriei. Premiul Nobel l-a câştigat pentru un anume “flux muzical de voci şi de contra-voci în romanele şi piesele de teatru scrise cu un zel lingvistic extraordinar ce releva absurditatea clişeelor societăţii şi a puterii lor de subjugare”. Însă acordarea valoroasei distincţii a stârnit un val de reacţii negative, totul culminând cu retragerea din juriu, la un an de la acordarea premiului, a unuia dintre membri, în semn de protest faţă de “greşeala” acordării premiului tocmai Elfriedei Jelinek. Însă controversele nu au lipsit şi de la ceremonia de acordare a premiului. Suferindă de “agorafobie”, ea a lipsit până şi de la decernarea mult-râvnitului premiu. Laureata Nobel cu mamă româncă a declarat atunci că este încântată de recunoştinţa acordată, dar a spus că în acelaşi timp simte presiunea faptului că a devenit cunoscută. Atunci Jelinek a fost criticată pentru faptul că nu a venit să primească premiul în persoană şi a preferat să trimită un mesaj video înregistrat. Însă alţii au înţeles fobia sa socială, afecţiune care de altfel a şi determinat-o să scrie. De altfel, ea a recunoscut că tulburările sale de anxietate o determină să nu meargă nici la teatru sau să zboare cu avionul, aceasta fiind explicaţia sa pentru lipsa de la ceremonie. În înregistrarea derulată asistenţei, ea declara: “Mi-ar plăcea să fiu în Stockholm, dar nu mă pot mişca la fel de repede ca şi limba mea”.
Nora Iuga despre Jelinek
Despre ciudăţeniile acesteia depune mărturie şi traducătoarea sa româncă, scriitorarea Nora Iuga, care declara într-un interviu acordat Observatorului Cultural în luna mai: “In jurul Premiului Nobel acordat Elfriedei Jelinek au fost nenumărate scandaluri. Mereu a fost acuzată de pornografie. Dar mi se pare o enormitate să afirmi că textul ei nu are structură artistică. Elfriede Jelinek mizează tot timpul pe scene care ating insuportabilul. Pe de alta parte, eu sunt convinsă că i s-a acordat Premiul Nobel în primul rând pentru un limbaj extraordinar. Ea este o maestră inegalabilă a limbajului, are o inventivitate creatoare cum la ora aceasta rar există, este imbatabilă…Antipatia de care are parte nu ţine numai de felul în care scrie. Ea este o persoană cu totul şi cu totul ciudată, îngrozitor de respingătoare. Nu reuşeşte sau nu vrea să aibă relaţii cu nimeni. Eu m-am dus la Viena şi cred ca i-am dat cel puţin şase telefoane. Am vorbit la conducerea Societăţii Scriitorilor din Austria, care a anunţat-o că este la Viena traducătoarea ei din România. I s-a spus că vreau sa o cunosc, să-i dăruiesc şi cartea. Şi a refuzat de fiecare dată. Am sunat-o şi eu, şi menajera îmi spunea tot timpul că “Doamna Jelinek nu este abordabila”, a spus Nora Iuga, cea care i-a tradus în româneşte cartea. Aceasta a povestit apoi cum a ajuns să o traducă în română pe Jelinek. “După 1990, la Editura Kriterion, care era editura scriitorilor de limbă germană, un redactor m-a rugat să traduc Pianista de Jelinek. Eu habar n-aveam de acest nume. Am acceptat, dar m-am speriat niţel, nu de pornografie, cât de limbaj, tot textul ei are o orchestraţie specială. Cred că pregătirea ei muzicală şi-a pus amprenta. Şocant e modul în care descrie mecanismul sexual! Cuvintele de desemnare a organelor sexuale nu sunt şocante”, mai spune Iuga în interviul din Observatorul Cultural. Iată şi un scurt fragment edificatory din celebrul ei roman “Pianista”: “O lady zmeoaică, cu părul vopsit în roşu, îşi împinge acum în imagine partea posterioară. Maseuri de mâna treia îşi tocesc de ani degetele în presupusa ei celulită. Dar bărbaţii obţin de la ea mult mai mult pentru banii lor…”.
