Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In urma cu 18 ani, aici avea loc cel mai cumplit dezastru nuclear, care, dupa unele estimari, a facut peste 15.000 de victime. Acum, Cernobilul a devenit una dintre cele mai cautate atractii turistice ale Ucrainei.
Oamenii gasesc deseori in ei puterea de a trece peste marile tragedii care le-au zguduit existenta. Mai mult, cateodata chiar reusesc sa transforme ceea ce odinioara le-a adus numai nenorocire intr-un prilej de reflectie si, mai rar, intr-o afacere profitabila. Cernobilul este un astfel de exemplu.
ACCIDENTUL. In noaptea de 26 aprilie 1986, o explozie uriasa a distrus acoperisul reactorului patru de la centrala nucleara de la Cernobil, cu o putere care a facut ca peretii cladirii sa se indoaie ca si cum ar fi fost de cauciuc si care a aruncat in aer tone de deseuri radioactive. Lumina rosie intensa a fost vizibila de la zeci de kilometri departare, dar, pentru mult timp, nimeni nu a stiut ce anume este. Unii au spus chiar ca semana cu lumina iadului. In orice caz, autoritatile de pe atunci au avut grija ca nimeni sa nu afle ce tragedie a avut loc chiar langa ei, si nici prin cap nu le-a trecut sa le spuna celor care traiau in apropierea centralei sa se protejeze. Singura preocupare a sovieticilor era ca nu cumva Europa sa afle ca pe deasupra sa va trece un urias nor radioactiv. Operatiunea de acoperire a dezastrului a fost atat de bine pusa la punct, incat nici pana in ziua de azi nu se stie numarul exact al victimelor. Daca bilantul oficial al sovieticilor a fost de 40 de morti, o estimare a Natiunilor Unite a aratat ca, de fapt, 15.000 de morti este un numar mai aproape de realitate. La 18 ani distanta, accidentul e la fel de proaspat in memoria oamenilor.
PRINSI IN CASE. Multi dintre ucrainenii care erau copii in 1986 isi amintesc si acum perioada de dupa explozia reactorului. Cu totii au aflat de explozie la mai multe zile de la accident. Saptamani intregi dupa aceea, copiii au fost tinuti de parintii grijulii bine inchisi in casa, fara a avea voie sa iasa afara sa se joace. Pentru muncitorii de la Cernobil si familiile lor, dezastrul a luat proportii apocaliptice. Oraselul Pripiat, construit in anii 1970 special pentru muncitorii de la centrala, oferea adapost pentru mai mult de 48.000 de suflete. Avea blocuri, centre culturale si chiar si un stadion. A fost evacuat abia la 36 de ore de la tragedie. Timp de o zi si jumatate, cei 48.000 de barbati, femei, copii si-au vazut linistiti de treburile lor zilnice, pana in clipa in care 1.200 de autobuze i-au luat pe toti cu forta. Nici unul dintre ei nu s-a mai intors vreodata acasa. Astazi, Pripiat este un oras care se prabuseste sub povara singuratatii, ale carui strazi sunt strabatute doar arareori de niscaiva turisi in cautare de senzatii tari.
UN BAN CINSTIT. De altfel, intreaga regiune a devenit un fel de loc de pelerinaj pentru turisti, o afacere in sine, din care ucrainenii scot un ban cinstit. Cernobilul devine incet-incet cel mai cautat obiectiv turistic din Ucraina. Pentru 250 de dolari de persoana, agentiile de turism din capitala Kiev ofera excursii de o zi la locul unde s-a intamplat cel mai mare dezastru nuclear din lume. La fata locului poti observa "sarcofagul de beton armat care acopera tonele de materie radioactiva si daramaturi ramase aici dupa explozie", dupa cum imbie un mesaj pe pagina de internet a unei astfel de agentii. Pretul include transportul in zona afectata, premisul militar necesar pentru avea acces acolo si promisiunea de a te intoarce bine-mersi la hotel, in timp pentru cina. Nu toata lumea se grabeste insa sa ajunga la Cernobil. Irina Gagarina, directoarea unei agentii de turism care ofera excursii la locul tragediei, este de parere ca "Cernobilul este un leu care doarme. Si cand doarme leul, nu ii deschizi cusca".
O ZI LA CENTRALA. Pentru curiosi, o excursie la Cernobil ofera acel atat de cautat melanj de peisaje pitoresti de tara, de adrenalina provocata de faptul ca stai deasupra a peste 90 de tone de deseuri radioactive, de nostalgie la vederea satelor parasite si de fascinatia necunoscutului. Daca in urma cu cativa ani era simplu de intrat in zona interzisa, cu o bancnota de 20 de dolari, un pachet de tigari si un pic de conversatie, acum lucrurile s-au complicat. Soldatii pazesc intrarea principala 24 de ore pe zi si verifica cu ochi de vultur certificatele de libera trecere si pasapoartele turistilor. Se intra numai cu masina, pentru ca praful inca mai pastreaza o mare doza de radioactivitate. Fiecare ghid care te conduce acolo are reteta proprie: unii iti ofera haine de protectie, altii le povestesc turistilor mai inspaimantati ca radioactivitatea la care se expun este la niveluri normale. Masina se deplaseaza incet printr-un peisaj apocaliptic, punctat de schelete de metal ruginit. Reactoarele cinci si sase, care se construiau cand a avut loc tragedia, nu au mai fost atinse de atunci. In schimb, primele trei reactoare au fost active pana in 2000, cand Uniunea Europeana a reusit sa obtina inchiderea lor.REACTORUL PATRU. Senzatia intregii excursii, reactorul patru, nu se compara cu nimic. In fata turistului se desfasoara, imprejmuit de un gard de sarma ghimpata, un bloc imens de beton, care acopera reactorul distrus. Pasarile obisnuiesc sa isi construiasca cuiburi in gaurile care se casca intre caramizile din apropiere. Nivelul radioactivitatii este aici de zece ori mai mare decat cel inregistrat la intrarea in zona, si faptul ca stii ca stai deasupra a peste 90 de tone de material radioactiv nu creeaza o senzatie confortabila. Cu atat mai mult cu cat expertii au atras atentia ca si sarcofagul de beton-armat a inceput sa se crape si materialele radioactive se imprastie nestingherite in jur. Desi exista planuri de ingropare si a acestuia intr-un sarcofag mai mare, finantat cu banii Uniunii Europene, initiativa s-a impotmolit deocamdata in birourile autoritatilor de la Kiev.
DESTIN. Ceea ce contrasteaza cel mai mult cu dezolarea peisajului industrial, iradiat si imbatranit de le Cernobil, este frumusetea naturii inconjuratoare. In absenta oamenilor, multe din speciile specifice zonei, lupii, caii salbatici, vulpile, prospera. Padurea este si ea bogata, mare si misterioasa. In pofida dezastrului care a avut loc alaturi, nimic nu pare afectat de radioactivitate. Si totusi, spun specialistii, unele specii de insecte au suferit mutatii abia la a 26-a generatie. Fara a pune raul inainte, Natiunile Unite au sugerat ca Cernobilul ar trebui sa devina, ironia sortii, o rezervatie naturala si o destinatie pentru cei dornici de ecoturism.
