Clovnul Armando, viţă nobilă de circari

Un acrobat de tot rasul, clovnul Armando. Ce poftiti: un triplu salt in gluma sau un giumbusluc mortal?
Viata fara farduri a artistilor de circ cu un veteran al acrobatiilor in poante, jongleur redutabil al cascadelor de ras

Daca as fi dat nas in nas cu el in tramvai as fi spus ca e un barbat cat se poate de obisnuit. Si n-as fi patit nimic. Doar un varf de unghie din rosul de machiaj mi s-ar fi strecurat sub pleoape. Un zambet sidefat mi-ar fi cantat pe la ureche. Si toate ghinioanele din lume m-ar fi cuprins incet. Clovnul Armando. O mustata zambitoare pierduta in multimea calatoare. O pereche de bretele cat sa fie basculat la ingramadeala de calatorii fara chef de glume si giumbuslucuri. O basca alba de mariner aruncata peste chipul cernit, coafat cu cearcane si acompaniat de cei mai tristi ochi pe care i-am vazut. Imaginea, zugravita chiar si langa clopul maiestuos al circului calator, e departe de poleiala marilor spectacole. Clovnului Armand Oprescu i-a inghetat pentru o clipa surasul. Nasul rosu borcanat s-a subtiat ca prin minune. Albul de zinc al machiajului s-a cufundat in paharul de vin servit dupa pleiada de spectacole. Grijile familiei il fac sa rada poticnit, intre pauzele dintre aprovizionarea cu fan a animalelor dresate de colegi si sotia sa si drumul cu trenul dupa spectacole la Bucuresti pentru a avea grija de mama nonagenara, fosta patroana de circ la a patra generatie. Pantofii scalciati, lungi de doi kilometri, costumul prafuit sau redingota sparta in coate il asteapta seara de seara langa valiza cu recuzita. De fapt, tot ce arunca omenirea la gunoi ajunge la comediantul de circ. Intre doua junghiuri si trei pocnete ale genunchiului operat de menisc (reumatismul e boala profesionala) incercam sa refacem chipul nefardat al unei cariere impresionante. A comediantului Armando, urmasul artistului de circ Costelini, un fost mare acrobat, clovn innascut.

A ajuns la intalnirea cu reporterul calm, degajat. Pantofii obisnuiti nu l-au mai incurcat: nu s-a impiedicat, nici n-a cazut sa se juleasca la nasul borcanat. Pantalonii nu i s-au rupt intre picioare pentru a starni rasul copiilor entuziasti. Singurul spectator in minunata noastra poveste e cainele Spike, jandarmul gospodariei pe roti. "Scena" reportajului de fata e postata undeva intre rulotele pline de acareturi mirosind a beteala si cartofi prajiti. Singurul ingredient pe masa plina de sinceritaturi este o sticla de bere rece. Pentru artist urmeaza o mica motaiala la focul mic al caldurii lunii lui Cuptor, apoi pregatirile pentru spectacol. Trista si uluitoare este aceasta "decadere" a clovnului in pielea unui om obisnuit.

Are 59 de ani ca varsta si 60 de ani de cand se afla la circ!
Clovnul. Ce tot rade atata cu gura pana la urechi? Se intreaba cineva care isi plange artistul dupa orele de program? Daca il doare spinarea, daca l-a tras curentul? Daca i-a murit matusa sau s-a imbolnavit copilul aflat la munca in strainatate? Intre doua spectacole, clovnul Armando e ingrijorat pentru siguranta fiicei care lucreaza pentru un circ din Olanda. Inima cat un purice i-a fost atunci cand i-a povestit cum cu pistolul in mana a fost nevoita sa aduca inapoi in custi tigrii evadati inainte de un spectacol. Patrupedele au omorat atunci doua camile si un cal si au fost la un pas de a o insfaca si pe fiica-sa. Insa Armand a ras cu pofta in ora de program din seara respectiva! Cine stie cu cate griji se culca clovnul dupa fiecare reprezentatie? Sa-l vedem la el acasa, sa-i mirosim servetelele parfumate inmuiate in transpiratia si lacrimile unei cariere de zeci de ani.

Casa pe patru roti e plina de catei. Sotia sa este dresoare. "Asta e rulota, cam piticuta". Ne intampina cu "ragete" fioroase un chihuahua care ar fi incaput foarte bine si in buzunarul de la geanta. "Am 59 de ani impliniti. In meserie, 60. Maica-mea era la trapez si a sarit cu mine in burta la spectacole pana la sapte luni. Asadar, pot spune ca m-am nascut acrobat, am zburat sub cupola circului inainte de a ma naste", povesteste Oprescu. E reprezentantul celei de-a patra generatii de acrobati pe sarma. A lucrat pana in urma cu cativa ani acolo, sus. "Ca acrobat am fost foarte bine cotat, dar vine o vreme cand nu mai ai reflexele atat de rapide." Asa a ajuns Armand clovn. Insa vedeta este de cand era invelit in pelinci, pentru ca circul mamei sale a luat chiar numele sau. S-a afirmat ca adolescent si in lumea filmului, dar si in emisiunile pentru copii. A interpretat un rol important in filmul lui Gheorghe Naghi, "Cine va deschide usa?" (1972).

Insa rolul sau cel mai important a fost altul. Cat un milion de aplauze cantareste acel suras fortat al unui copil bolnav aflat pe patul de spital. A fost de multe ori invitat in astfel de momente tragice. De fiecare data a lasat o parte din sufletul sau in bratele acestor copii. "Ce bucurie e sa vezi cum unui pusti ingropat in perfuzii ii mijeste o lacrima in ochi si un suras pe obraz".

Tatal sau a constituit un exemplu: a devenit clovnul Costellini dupa un accident, un salt mortal pe sarma. "A fost a 33-a fractura pe care a suferit-o in cariera de acrobat, a treia la coloana. L-a scapat cel care il inlocuia pe prinzatorul sau obisnuit. Trei luni a stat la spital cu toate oasele rupte. Tot in ghips, arata ca un cosmonaut, numai fata ii era neacoperita." Cu toate acestea, Armand a urmat aceeasi cariera, de acrobat pe sarma.

"M-am nascut la lumina lampii"
E dificil sa stai in echilibru pe sarma cat degetul, sa te rostogolesti pe firul strunit aproape de marginimea cerului ori sa executi un salt mortal catre irealitate. Daramite sa arunci asa, pe nepusa masa si fara plasa de sustinere, gaguri si glumite pana la inaltimea trapezului. Numai clovnul stie cat i-a trebuit sa-si stoarca muschii inspiratiei pentru a-i face pe copii sa rada si nu sa planga, cum fac deoseori cei mici la vederea comediantului. Cand spui clovn, spui de fapt circ. Circ fara clovn nu exista. Cu el langa tine, toate relele se evapora. Costumati frumos, cand se deschide cortina ei trebuie sa uite totul, toate necazurile din viata de zi cu zi. S-a nascut pe 11 septembrie 1953 la Dorohoi, sub "pelerine" circului, la lumina unei lampi cu petrol "petromax", pe vremea cand nu existau reflectoarele performante de astazi. Pe atunci fiecare vagon avea cate un godin cu lemne. Circul "Armand" (dupa numele sau) al mamei sale a trecut prin epoca lipsei mijloacelor moderne. "Erau tractoare care trageau vagoanele, cate doua-trei, cu roti de lemn cu sina metalica pe deasupra. Dura uneori drumul si cate o saptamana. Alteori se punea totul pe tren si asa se facea deplasarea de la un oras la altul. Stateam in niste cusete inghesuite, ne spalam la lighean".

In loc de general de armata a devenit maresal al rasului
Copiii artistilor se calesc foarte repede in arena, cu rumegusul sub picioare. "Cand iti intra rumegusul in manseta nu mai scapi. Am ramas si am crescut in vagonul de circ. Mama avea circul ei, «Oriental» se chema. Pana-n ’59, cand s-au inchis toate circurile, am copilarit in circul mamei." Cand s-a nascut baiatul, circul a luat denumirea numelui sau, Armand, apoi a revenit. "Mama obisnuia sa aduca in fiecare oras cate un cap de afis." Pe acolo au trecut Stroe, Radu Zaharescu, Puiu Calinescu, Tomazian. "A cantat chiar si Ioana Radu la circul nostru. Inca de la 3 anisori nu ma desparteam de arena. Si cand imi dadea mama o felie de paine cu untura, in circ o mancam. Ma invarteam prin loja, pe pista manejului." S-a apucat sa jongleze fara sa-l puna nimeni. Asa a ajuns ca la nici 4 ani sa capete prima patalama de artist. Inca nu facuse acrobatie pe sarma, dar se vedea de la o posta ca e talentat. "Din comisia de jurizare a facut parte si maestrul Iosefini. Am inceput sa lucrez pe sarma abia de la 8 ani. Primul trimestru din clasa I l-am facut in 21 de localitati." A iesit la pensie in 1998. A continuat sa faca acrobatii pe sarma pana in 2003. Spune despre circ ca este o lume aparte. "Esti tot timpul calator, schimbi mereu orasele, tarile, intalnesti alti oameni, alte obiceiuri. In zeci de ani de turnee, doar trei i-am petrecut in tara. Am avut posibilitatea sa vad piramidele din Egipt, am fost la locul nasterii lui Iisus din Bethleem. Am colindat toata Europa."

Ca unic fiu al unei familii de circari, nu ii pare rau ca a ales circul in locul carierei militare la Clubul Dinamo, unde facea rugby, ca elev. Chiar daca unii dintre fostii colegi sunt generali, el se lauda ca a ajuns un imparat al rasului. General al bunei dispozitii. A primit chiar distinctia suprema in domeniu: maestru acrobat categoria I. Pentru artistul de circ Armand Oprescu manejul va ramane intotdeauna farfuria din care mananca. Ii intra zi de zi aschii in carne din rumegusul ce impresoara scena. De aceea, palmele sale ar putea si lua foc intr-o zi, pentru ca sunt alcatuite din lemn combinat cu sangele si carnea unei generatii de artisti.

Are un respect deosebit pentru spatiul sacru al circului. Spune ca nu sta niciodata cu spatele la manej. "Nu-l murdaresc, nu-i ating nici cu o floare." Va ramane in istorie ca unul dintre cei mai mari acrobati romani. A facut zeci de triplu-salturi, insa are si el o suferinta de artist: nu poate merge pe sina de cale ferata! "E destul de groasa, orice copil pe care il chemi poate sa o faca. Eu merg cativa metri si cad. La inaltimea circului insa, executam salturi mortale perfecte. Pe linia ferata insa, nu pot sa merg!"

In lumea circului au loc deseori tragedii. "A fost accidentul in care a cazut sora lui Siminica. Au scos-o cu targa, moarta. Spectacolul a continuat. Acum doi ani, un fost acrobat, sportiv care tinea coloanele, a facut un accident vascular si a murit." Spectacolul a continuat… Viata merge mai departe. Armando plange in salonul de Terapie Intensiva, acolo unde copiii bolnavi de leucemie si alte forme de cancer fac ultimele pregatiri pentru intalnirea cu… spectacolul de dupa viata…