Comoara din Lacu’ fara Fund

Timp de un secol, oameni de prin toata Oltenia au cautat degeaba comoara ascunsa de haiducii fuga-riti de potera pe Dealu’ cu Negustori. Acum, mai multi rromi s-au pornit pe scormonit, cu excavator si detector de metale. Au cumparat pamantul de pe magura Slatioarei si-l sapa zi-lumina.

O poveste ademenitoare, cu haiduci, comori si rromi din Oltenia care sapa in cautarea aurului ascuns, ne intarata si ne cheama precum mirosul proaspat de cafea macinata dimineata. Asa ca o luam la drum catre magura Slatioarei, pe urmele misterului comorii ascunse de haiduci, mister care, printre valceni, il bate strasnic la fund pe cel al templierilor.

Zice-se ca acu’ un secol niste haiduci fugariti de potera au ascuns o comoara, pe Dealu’ cu Negustori. De-a lungul anilor, chiar si oameni cu scaun la cap si-au luat lopetile si harletele si au pornit in cautarea comorii din Lacu’ fara Fund, care a mai si secat intre timp. In aste zile, trei clanuri de rromi din trei judete au cumparat de la localnici un hectar de pamant si au pornit cu caterpilar si excavator sa descopere comoara de mult ascunsa.

COMOARA, AURUL SI ARDELENII. Legenda, precum si povestea din zilele noastre cu tiganii care au venit sa caute auru’ dupa ce au cumparat pamantul de la localnici, e cunoscuta de toti cei din zona. Dar asa cum ii sade bine romanului de la tara, fascinat de povesti si mituri, fiecare mai adauga ici pe colo cate ceva. Cum ca tiganii au gasit de o saptamana aur, fro 200 de kilograme, da’ le ascund, cum ca lucratorii de pe excavator si caterpilar primesc 1.000 de euro pe zi de la tigani, cum ca au dat 200 de milioane de lei pe un pogon de pamant (lucru mare, zau, pentru zona respectiva), cum ca acestia au venit la punct ochit punct lovit avand o harta inscrisa pe un pergament (a cui?, si de la cine or avea-o nimeni nu stie) si cum in fiecare zi de aproape doua saptamani tiganii ba gasesc o desaga de aur, ba doua, ba cine mai stie, de mai ca-ti vine sa zici ca tiganii au gasit PIB-ul Romaniei pe anu’ ce trecu. Venirea musafirilor pe Dealu’ cu Negustori - care de altfel nu fac nimic ilegal, ca doar sapa in ograda lor - a creat forfota si la politia rurala. Asa ca vezi aproape zilnic cate un politist care mai vine si ia pulsul de la "craterul" format pe magura, dupa care pleaca cu chipiu’ tras pe ceafa, urandu-le succes tiganilor. Alti purtatori legali de chipiu pazesc intrarea pe singurul drum de acces catre comoara ascunsa, monitorizand tot ce intra si tot ce iese. Mai ales ce ar putea sa iasa.

LA BISERICA SAU LA BALCI. Fiind zi de Sfanta Marie, ne gandim ca si tiganu’, ca tot romanu’, se duce la biserica si nu lucreaza in zi de sarbatoare. Dar curiozitatea ne macina si purcedem totusi catre locul actiunii, luand-o pe drumul forestier ce urca agale, pe magura. Si mare dreptate am avut, caci la locul cu pricina nu gasim decat fro 3-4 paznici, un crater mare, adanc de cativa metri buni pe o raza de 30-40 de metri si un excavator care se "topea" in soarele dogoritor. "Patronii-s plecati la biserica sau la balci, ca azi ii sfanta zi de sarbatoare. Nu lucram, noi pazim aicea, ca avem utilajul. Veniti maine sa vorbiti cu ei", ne indeamna unul dintre paznici. Aflam ca sapa de vreo doua saptamani, ca nu au gasit nimic, ca au bagat multi bani in toata "afacerea" asta, care deocamdata nu a dat rezultat. Dar bine, dom’le, legenda? Care-i legenda? Cum de ati venit tocma’ aici? "Legenda e cu haiduci care ar fi ascuns comoara aici", ne spune un tigan tinerel, mai ferchezuit si oaches, "da’ mai bine veniti maine, sa vorbiti cu patronii", insista. Apoi, sfat bun primim, ce sa zicem, ca doar nu ne-om benocla la un excavator tras pe dreapta si nici nu le-om strica tihna oamenilor in zi de sarbatoare. Zis si facut. Ne intoarcem in sat. Dar misterul legendei si cum de au ales tiganii tocmai locul acela pentru sapat si cautat ne intarata. Bine, acu’ poate c-om exagera. Ca si misteru’ asta si secretu’ tiganilor e ca secretu’ lu’ Polichinelle. Nu-l stie nimeni, da’ l-a aflat tot satu’. Si imprejurimile. Bine, dar totusi...

Asa ca din gura-n gura aflam ca o anume familie Terteci din Slatioara ar putea sti mai multe, caci a vandut pamant mult la tigani. Urmam indicatiile, urcam o ulita a Slatioarei pana la casa cu doliu in poarta, dupa ce lasam in urma alta care avea lipita pe un perete un tablou cu Ceausescu si ajungem la familia Terteci. Doamna lucreaza in Italia. E venita in vacanta. Nu stie povestea, nu a vandut, nu a cumparat, adica nu stie nimic. Se irita ca o chestionam in legatura cu terenu’ si insista ca nu stie nimic. Ca nici n-are cum, ca doar e venita de la italieni si iar tre’ sa plece, ca acolo munceste. O tradeaza aerul suspect al omului care ascunde ceva. Mama, deh, zice ca nici nu stie nimic, dar numai dupa ce arunca o privire fatisa, mai mult intrigata decat curioasa la numarul masinii noastre. Inainte sa plecam, suspiciosi si deloc convinsi, doamna de Italia ne intreaba prin geamul portierei ca de unde stim ca ea ar fi vandut si de ce ne intereseaza acest lucru. O lamurim cum stau treburile si plecam. La intoarcere, tabloul cu Ceausescu era lipit in continuare de aceeasi casa crem, privind zambaret si superior in josul casilor, catre strada. Oare el o fi aflat in vreo vizita de lucru de misterul comorii de pe Dealu’ cu Negustori?

O luam catinel spre comuna Stroiesti, de unde, zice-se, mai multi oameni au vandut pamant tiganilor. Om cu acte si carte, primaru’ din Stroiesti lipsea de acasa. Mama-sa, ingrijind de casa copchilului, spune ca acesta e plecat din localitate cu odraslele si degeaba il cautam ori p’acasa ori pe la primarie, constructie noua, cu termopane si tot ce-i trebuie, mai putin o placuta pe care sa scrie "Primarie" si oamenii care sa lucreze in zi de Sfanta Marie pe la orele 3 dupa-amiaza. Nu stie de tiganii din deal, dar poate nora-sa, care e acasa, pe care a auzit-o de curand pomenind ceva. Nora, deh, dadea abitir de mancare la niste gaste zburlite si galacioase prin curte. "Doamna scumpa, suntem de la Bucuresti, vrem sa aflam si noi cum e cu comoara din deal pe care o cauta tiganii", intreaba blajin jumatatea masculina a acestei echipe. "Doamna scumpa" sare ca arsa si nici nu apucam sa terminam intrebarea ca se si infoiaza, precum curcanu’ din batatura: "Nu stiu nimic. Nimic nu stiu. De ce sa va spun, daca nu stiu nimic", si ne intoarce spatele, mai-mai sa se pituleasca pa dupa ce-o putea. La carciuma din sat, locul unde poti afla tot ce misca prin locurile acelea, niste mistere si legende pe care le stii, da’ si altele in plus, oamenii adunati, fro 6-7 barbati zdraveni stau la o bere si o citirica punand tara la cale. Toti stiu legenda, toti stiu de tigani. Unul mai firav, amabil, se vede treaba, isi dezleaga mai repede limba si se ofera sa ne si duca pe la oamenii care ar putea fi actorii principali ai acestei povesti. "Vedeti ca au vandut si de pe la noi pamant la tigani. A lu’ Gogiomanu, a lu’ Serbanescu. Ei tre’ sa stie mai multe. Daca vreti, va duc io".

AMINTIRI. Nea Rizea a cautat si el comori dar nu a gasit nici una

NEA RIZEA. Primul la care ne oprim este Ion Serbanescu, un barbat puhav, cu burta scoasa la vedere si cu aburi de bautura ce ametesc pana si cei doi boi in jug de care trage cu putere. Nu stie nimic, a vandut cativa metri patrati si-a luat fro 5 milioane si la revedere. Altceva nimic. Poate Jidanu’ sa stie povestea, "ca-i om batran".

I se spune Jidanu’ pentru ca s-a priceput toata viata sa faca de toate. Are 84 de ani, a citit mult, a si scris o carte despre Closca cu puii de aur si are un atelier imens in curte, in care face caramizi si tigla pentru casa. Un batran cocarjat de vremuri, cu mainile precum un incunabul, sprijinit de un baston facut dintr-o craca de cires, ne pofteste in casa lui. Tocmai se intorsese cu nevasta de la balci. Om fascinant, povestitor innascut ne avertizeaza din capu’ locului ca nu e dracu’ cat il face omu’. Vrea sa ne depene o gramada de povesti si legende, despre lucruri mai mult sau mai putin lumesti, dar ne ofera trocul: legenda comorii, contra unei vizite in atelierul sau. Acuma, despre legenda propriu-zisa nu stie mare lucru, mai ales ca nu-i place sa vorbeasca din auzite, ca vorba ceea, a auzit multe la viata lui, "dar mie imi place sa vorbesc numai pe ce stiu. Asa ca ce va povestesc stiu de la tatal meu". Si incepe sa depene, totul, storcosind intr-o scrumiera o tigara facuta de el si aprinzand imediat alta. Ne priveste fix in ochi, si povesteste calm, molcom de parca ar fi regasit in noi fie pe fiul plecat la munca de ani buni in Kuweit, fie nepotii intr-o noapte de iarna in fata sobei in care trosnesc lemnele. "Era unu’ Tita i se zicea. Si avea o casa si acolo pe deal si una aici in sat. Si acolo pe deal, i se zicea valea Titoaichii de la numele lui, veneau haiducii la el. Si i-au dat si lui bani, drept rasplata, sau pentru mancare si adapost, ma rog. Tita, noaptea, a venit in sat. In casa lui. Un altu’, Cartog, a vazut lumina in casa lui si l-a vazut pe geam ca ingropa ceva. Si a tacut. Tita cand a plecat de acasa in deal, la magura, nu a incuiat usa. Cartog s-a dus in casa lui Tita, a intrat, a cautat si a luat aurul, banii si s-a dus acasa. Peste ani, tata s-a angajat sluga la Cartog. Si la un moment dat s-a dus vestea ca moare Cartog. In beci avea un borcan jumatate aur, jumatate argint. Tata a luat din borcan 32 de poli de argint, fara sa-si dea seama ca la fund e aur. Patru, copilul lui Cartog, a luat borcanul si o lumanare si s-a dus la spatele casii si-l pitula. A fost vazut de un altul, ascunzand, care a si luat banii de acolo. Si uite-asa a mers din tata-n fiu."

Nea Rizea a sapat si el dupa bani, da’ la Ciresii 2 (pentru ca erau doi ciresi), pe Drumu’ Sarii. "Inainte timp, erau oameni care carau sare pe cai si se zicea ca se ascunsesera bani. Da’ n-am gasit nimic."

Pe drumul de intoarcere mai aflam cum ca tiganii din deal ar mai fi gasit fro 2 desagi cu aur.
Da’ vorba lu’ nea Rizea: omu’ face dintr-o nuca, lubenita.

CERCETARI. Zi-lumina, cu detectoru’ de metale pe urmele comorii ascunse de haiduci

IN MARUNTAIELE PAMANTULUI. La locul faptei, pe magura, santier in toata regula. Craterul se marise vizibil, in centru, cu aproape 3-4 metri, iar caterpilarul si exacvatorul erau la treaba. Tiganul oaches de-l cunoscuram cu o zi inainte ne indruma catre unul din sefii mai mici, pierdut in inima craterului si dand indicatii. "Mai la stanga, acolo... asa... Porneste cu lamele oblic sa nu te afunzi." Primitor, Ilarie, seful cel mic, ne spune ca sunt mai multi tigani, de prin trei judete ale Olteniei, care au strans bani, au cumparat teren si participa la lucru. Ospitalier, tiganu’ ne invita la o ciorba de pasare ce tocmai bolboroseste intr-un cazan mare deasupra jaratecului. Printre sorbituri ne spune ca n-au avut succes deloc. Un pic cam dezumflat de rezultat spune ca a investit multi bani. "Bani avem, ca au mai sapat unii si altii, dar cu sapele. Iti trebe bani ca sa faci ce facuram noi. Dar n-am gasit nimic." Stiau legenda. Nici vorba de harta. Doar povestea pe care o stiau de la bunici lor si din popor. Caterpilarul se opreste, iar tiganul oaches sare de colo, inhata de nici nu vezi unde un detector de metale si se afunda in inima craterului, doar-doar o auzi sunetul mult dorit, care i-ar duce la comoara. Aparatul se incapataneaza insa si tace. Nimic. Se schimba frontul de lucru. "Coboara, nea Gicule, tu aici, vezi sa nu te afunzi... stii cu lama... trage-l p’ asta cu sufa, sa ne mutam mai pe stanga..." Miscare de trupe din nou... Aparatul iar tace... Liniste... Se ridica toti in picioare, nerabdatori... Dezamagire... Mai toti se baga din nou pe la umbra, la racoare. Raman in soare, la munca, doar muncitorii de pe caterpilar si excavator, oameni ai locului, sefu’ cel mic si bucataru’ sef.

Ilarie e increzator. El e doar cautator de comori profesionist, a scormonit cu success maruntaiele Olteniei, dupa cocosei. "Am mai dezgropat comori, deja am dobandit o anume faima. Dar aici vom da lovitura cea mare", e atat de convins Ilarie. Poate ca stie mult mai mult decat arata... Poate ca partenerul lui are cu adevarat o harta a comorii, pe o biele batrana de caprioara, cum spun angajatii mai limbuti. Coboram magura si nu ne mira deloc sa vedem echipaj de politie asteptand parca sa se intample ceva pe deal. Asadar, exista si sperante oficiale legate de Dealu’ cu Negustori...

A fost odata o legenda. Legenda haiducilor olteni care au ingropat o comoara. Au fost odata vremuri cand oameni cu lopeti au pornit in cautarea ei fara nici un rezultat. Astazi, zeci de rromi olteni au reinviat legenda locului, stiuta din mosi stramosi, de la parinti si bunici si au pornit in cautarea aurului. Daca-i poveste, probabil ca nimeni nu va mai sapa timp de un secol dupa comoara. Daca-i adevarat, tiganii care vor gasi aurul vor fi si ei atunci parte din aceasta legenda.

LEGISLATIE

Potrivit art.48, alin.4 din Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural si national mobil "autorii descoperirilor intamplatoare, care au predat, in conditiile prevazute la alin. (1), bunurile descoperite, au dreptul la o recompensa baneasca de 30% din valoarea bunului, calculata in momentul acordarii recompensei, iar in cazul descoperirii unor bunuri culturale de valoare exceptionala se poate acorda si o bonificatie suplimentara, de pana la 15% din valoarea bunului". De asemenea, ei sunt obligati sa predea bunurile, in termen de 72 de ore de la descoperire, primarului unitatii administrativ-teritoriale din acea zona. Acesta din urma este obligat sa predea bunurile descoperite, in termen de 10 zile, directiei judetene pentru cultura si patrimoniu cultural national. Potrivit aceleiasi Legi, recompensele vor fi platite in cel mult 18 luni de la data predarii bunului.