x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Conacul de la Maxut

Conacul de la Maxut

de Simina Stan    |    27 Sep 2009   •   00:00
Conacul de la Maxut
Sursa foto: Bogdan Iuraşcu/Jurnalul Naţional

Pe drumul naţional către Botoşani, în comuna Deleni, întâlnim trei conace: Palatul Cantacuzino-Ghika Deleni, ansamblul boieresc Crupenschi şi o altă resedinţă boierească a Ghiculeştilor, ulterior intrată în posesia familiei Polizu-Micsuneşti.



Constantin T. Ghika Deleni (1848-1910) şi Gri­gore T. Ghika Deleni (1847-1938) erau fraţi, fiii lui Teodor Ghika Deleni şi ai Phenaretei, născută Ştirbei. Fratele mai mare, Grigore, a moştenit Deleni, conacul părintesc, iar Constantin şi-a construit în apropriere, la Maxut, pe o moşie ce avea 1.000 de hectare, o reşedinţă nouă, izolată, situată în vârful dealului, pe un teren denivelat. Construită între 1878 şi 1880, este compusă dintr-o clădire principală şi câteva corpuri anexă.

Constantin Ghika Deleni nu şi-a dorit un palat, ci o reşedinţă impozantă, dar ne­cos­tisitoare, confortabilă şi în acelaşi timp funcţională. O combinaţie între casă de vacanţă şi fermă, întrucât totul urma să fie crescut, fabricat, recoltat pe domeniu. Nota estetică a interioarelor se poate vedea în fotografia din 1916 a holului. Pereţii sunt decoraţi cu tapet cu motive tradiţionale, tablouri şi ţesături, podeaua din scânduri este acoperită cu mai multe covoare româneşti, acestea constituind un fundal pentru mobilierul confortabil.

CONSTANTIN GHIKA DELENI
Deputat şi vicepreşedinte al Senatului, a fost căsătorit de două ori. Prima dată în 1875, cu Sultana Bălăceanu, cei doi divorţând în 1881. Apoi din 1888, cu Smaranda Niculescu Dorobanţu. A avut două fiice, amândouă din prima căsătorie: Elisabeta-Lisette (1876-1953), căsătorită, în 1898, cu Paul D. Grecianu (1864-1923), şi Alexandrina-Adina (1879-1977), căsătorită, în 1901, cu Nicolae Polizu Micşuneşti (1874-1953). Moşia a fost împărţită între cele două surori, dar conacul a revenit Adinei. Aceasta a avut doi fii: Nicolae, care a murit în luptă în timpul celui de-al doilea război mondial, şi George, care a murit în închisoarea de la Jilava.

INFLUENŢE ARHITECTURALE
Reşedinţa urmează liniile drepte ale neoclasicismului, cu elemente decorative elegant articulate. Clădirea are pivniţe boltite ample, demisol parţial şi parter înalt, marcat prin bosaje. Faţada dinspre curte este marcată în centrul ei prin intrarea principală, în decroş, a cărei uşă din lemn rafinat sculptată este ritmată de patru pilaştri angajaţi şi două ferestre înguste. Acoperişul înalt à la Mansart este decorat cu micuţe lucarne rotunde. S-au păstrat tâmplăria ori­ginală de stejar frumos profilată a uşilor şi ferestrelor şi parţial învelitorea din solzi de tablă.

Cele zece încăperi principale sunt organizate în jurul unui coridor central, din care se iese direct pe terasă. Spaţiul central are un luminator ce inundă holul cu lumină naturală.

Corpul secundar are camerele mai mici, fiind clădirea administrativă. Grajdurile, ce datează din aceeaşi perioadă, deşi în bună stare, vor fi demolate pentru a face loc unui hotel, care ar putea fi construit oriunde altundeva. S-a păstrat grădina amenajată cu un bazin de apă, unde arborii alternează în cadrul unei bine calculate armonii, evocând atmosfera se­colului al XIX-lea. Aceasta contrastează cu noua amenajare a curţii, proaspăt pavată cu piatră de râu.




AMPLE REAMENAJĂRI
După 1948 clădirile au adăpostit un spital, apoi o fermă pomicolă. În urma procesului de revendicare, în anul 2005 a intrat în posesia doamnei Irina Riscutia, născută Polizu Micşuneşti. Ulterior, printr-un parteneriat s-a investit în reabilitarea şi restaurarea conacului, a clădirii anexe, a porţii şi a zidului de incintă. În ultimii doi ani reşedinţa boierească a trecut printr-o reamenajare completă, fiind adaptată la exigenţele moderne. Lucrările de reparaţii au început cu reabili­tarea vechii reţele de apă în 2006. Clădirea are acum o reţea de apă şi un generator de curent propriu şi se doreşte construirea unui generator eolian.

În exterior au fost reparate faţadele, soclul din piatră, decoraţiile şi tâmplăria ferestrelor, scara terasei urmează a fi complet reconstruită. Terasa dinspre grădină, susţinută pe pilaştrii din blocuri de piatră, a fost şi ea refăcută. Atât tâmplăria, cât şi baluştrii au fost înlocuiţi, vechea grădină de iarnă din lemn fiind imposibil de păstrat.

În interior nu s-au păstrat sobele, instalaţia de încălzire fiind complet înlocuită. Au fost amenajate băi cu finisaje moderne diferite în fiecare cameră. Parchetul este din lemn de cireş, iar duşumele din stejar, băiţuit cu ulei de rapiţă. Luminatorul parterului a fost de asemenea reparat. Restaurarea ipsosăriei a fost realizată de Florin Ţbârnea. În fotografia din 1916 se observă că uşile nu aveau ancadramente din ipsos, iar holul avea o sobă care a fost desfiinţată.

Cu parchete lustruite, tavane decorate cu ipsos şi luminate de neoane, tâmplării frumos recondiţionate interioarele urmează să fie mobilate cu piese din lemn masiv completate probabil de oglinzi, poate şi cu gravuri şi picturi, toate din anticariate.
Mansardei ample nu i s-a dat o funcţiune, întrucât nu s-a luat în considerare utilizarea acestui spaţiu deocamdată. Încăperile boltite ale subsolului sunt în curs de amenajare.

Se doreşte transformarea acestei reşedinţe boiereşti într-un conac de vânătoare cu circuit închis. De altfel, proprietarii urmează să construiască faţă în faţă cu vechiul conac un hotel nou, care să ofere servicii şi dotări de cinci stele (piscină, teren de tenis, sală de fitness). Aici funcţionează deja o fermă cu produse naturale, atât fructe, cât şi legume. Iar pentru 2010 şi-au propus înfiinţarea unei ferme de animale.

×
Subiecte în articol: martorii