x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Copilul uitat de Moș Crăciun

Copilul uitat de Moș Crăciun

de Ionela Gavriliu    |    08 Dec 2015   •   14:49
Copilul uitat de Moș Crăciun

La vârsta de cinci ani, Alin a învățat ce e durerea și suferința. La vârsta de cinci ani, copilăria lui s-a sfârșit: a vărsat atâtea lacrimi cât alții într-o viață. Un băiat din localitatea Castelu, Constanța se luptă cu cancerul de mai bine de doi ani și, numai cu ajutorul oamenilor de bine, bătălia lui are o șansă!

Cancer la creierul mic și hidrocefalie. Așa a sunat diagnosticul dur al medicilor în urmă cu doi ani. De atunci, viața familiei Amariei nu mai e la fel: fiecare zi e o victorie asupra morții, iar micuțul Alin e epuizat de curele îndelungate de citostatice, 20 la număr până în prezent, și de cele de radioterapie – 30 de cure.

Copilul a fost operat în martie 2013 pentrua i se extirpa tumora, o intervenție lungă cât un coșmar. “Șapte ore a durat operația, timp în care Alin a făcut stop cardio-respirator de trei ori. Timp de două săptămâni după intervenție, copilul nu a mers, nu a vorbit”, spune mama. Iar, ca și cum suferința nu ar fi fost de-ajuns, familia Amariei a fost anunțată că, din păcate, doctorii nu au putut extirpa întreaga tumoare. La puțin timp, băiatul a început șI tratamenul cu citostatice. După fiecare astfel de cură, starea lui Alin era groaznică, iar suferința suportată de copil era inimaginabilă. “Devenea pur și simplu legumă, nu mai avea putere decât să stea toată ziua în pat, toate analizele erau proaste. Fugeam repede cu el la spital la Constanța să îi facem transfuzie de sânge, de trombocite. O perioadă a luat pastile în locul curelor, până când corpul lui pur și simplu nu a mai suportat tratamentul”, mărturisește cu tristețe mama lui Alin.

Un licăr de speranţă

Familia Amariei, familie de oameni simpli, ar fi făcut orice pentru a-și salva copilul. Au trimis analizele copilului la o clinică din Turcia și li s-a dat un fir de speranță. Cu ajutorul oamenilor de suflet, au strâns banii necesari unei operații și în 2014 au mers acolo. “I-au umblat la șuntul pe care-l avea montat pentru hidrocefalie, ni s-a spus că-i apăsa pe creier și de-aia avea stările de rău. Au zis că ei nu pot garanta că Alin va fi bine pentru că tumoarea e malignă. Apoi ne-au sfătuit să nu mai facem tratament cu citostatice pentru că e prea mult pentru el”, spune cu disperare mama. Lunar, copilul vine la control la București, dar starea lui se agravează pe zi ce trece. Banii familiei se duc doar pe tratamente, drumuri la doctori, analize. “ O dată la trei luni facem și RMN. Ultima oară au apărut și niște probleme la coloană. Inoperabile, ni s-a spus... Ne descurcăm foarte greu cu salariul soțului meu și cu al meu de asistent personal”, povestește mama.

Și, cum o nenorocire nu vine niciodată singură, familia Amariei a aflat că celălalt copil al lor, Andrei, nu vede cu ochiul stâng, iar acum are mâna dreaptă fracturată în două locuri și a fost operat. În plus, copilul e marcat de drama prin care trece fratele lui. “La noi în casă nu mai știm ce e bucuria, râsul. Toate zilele sunt la fel și de multe ori simt că nu mai pot”, spune împovărată de tristețe mama.

În casa familiei Amariei, de doi ani de zile nu a mai fost Crăciun, nu a mai fost sărbătoare. Toate visurile copilăriei s-au stins în miros de medicamente, suferință și frică. Cei doi părinți se simt neputincioși pentru că nici măcar nu au posibilitatea să-i mai facă pe cei mici să simtă puțin din minunea acestei sărbători și și-ar dori ca anul acesta Moș Crăciun să nu-i mai uite pe copii. “Cu ajutorul lui Dumnezeu, sperăm să-i bucurăm cu câteva dulciuri, să le luăm o jucărie, ceva”, spune în lacrimi mama.



Cei care vor să lumineze sărbătorile celor doi micuți ai familiei Amariei, pot face donații în contul deschis la Banca Transilvania pe numele tatălui, Amariei Ciprian Marian:
RO71BTRLRONCRT0210258101.
Mama, Mihaela Amariei, poate fi contactată la numărul de telefon 0764098434.

×