Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
In urma cu o saptamana, pe un apus de Soare de poveste, printre crestele albe cu zapada ale muntilor Altai, am ajuns la gardul cu sarma ghimpata de la punctul de frontiera Tasanta din Republica Altai, Rusia. Inca de la un post de control aflat cu cativa kilometri inainte am fost anuntati ca e inchis, asa ca ne-am intors sub un deal, unde mai erau doua masini, una de Mongol Rally si alta a unei familii care calatoreste prin lume. Am campat acolo, iar imediat dupa apusul Soarelui s-a lasat foarte frig. Am facut cate o supa la plic, ne-am mai incalzit cu o tuica, cu un gin de la o echipa de americani si apoi ne-am bagat in saci, ca era frig rau si batea vantul.
In Republica Altai traiesc oameni de nationalitate altai, budisti, dar in acel sat de granita si in cateva din apropiere sunt kazahi. De asta, seara se revarsa glasul muezinului peste platoul inconjurat de munti. Si dincolo de granita mongola tot sate mici de kazahi sunt, dar din cate am inteles tot tind sa plece in Kazahstan.
Dimineata am trecut formalitatile la rusi, au fost foarte sobri, dar prietenosi. Vorba vine la rusi… era ciudat sa vad barbati si femei mici de statura, cu fete de kazahi, asiatici, cu ochii mici, imbracati in uniforme cu insemnele Federatiei Ruse. Era ciudat, mai ales ca intre ei vorbeau un dialect local, apropiat de kazaha. Am trecut, ne-au urat drum bun si cand am intrebat daca dupa gardul de sarma ghimpata e Mongolia au zis: Nu! E tot Rusia! Abia peste 20 km va fi Mongolia. Si asa a fost. Am mers pe un drum la fel de bun ca in toata Rusia pana la ultimul post de control, unde un soldat rus ne-a verificat pasapoartele. Am mai trecut o poarta, iar acolo, deja in Mongolia, erau doi stalpi fata in fata, bornele de granita, cu stema Rusiei si cu stema Mongoliei. Acolo am improvizat o mica sedinta foto, Iulian a scos animalele din masina. Eram cam emotionati, Iulian a scris pe masina cateva randuri in care i-a multumit Mioritei ca ne-a adus pana aici.
Apoi am oprit in fata vamii, unde era punctul mongol si unde am asteptat ca vamesii sa primeasca o confirmare de la un ONG cu care lucreaza organizatorii raliului ca e ok sa intram cu masina in Mongolia si ca sunt facute toate formalitatile ca Miorita sa ramana acolo. Erau echipaje care asteptau si mai bine de 24 de ore, care dormisera pe ciment, in vama. Dar noi am avut noroc, s-au uitat granicerii ce valoare are masina, am intrat pe niste site-uri romanesti si le-am aratat ca e cam 1.000 de dolari. Am mai asteptat in tarcul special amenajat pentru Mongol Rally cat a fost la ei pauza de masa, si apoi am plecat.
Era din nou apusul Soarelui, un platou inconjurat de munti fara niciun copac, iar din cand in cand la poalele unui deal se vedeau cate doua, trei, patru iurte si multe animale, vaci in principiu, dar si oi. Am mers incet, cam 30 km pana in prima localitate. Am dormit intr-o iurta, langa Olgiy. De atunci, rar am mai dat de asfalt, in general drumurile sunt ca ulitele noastre de tara. Mergem incet, facem 100-200-300 km pe zi, iar cand se intuneca suntem nevoiti sa ne oprim, ca sa nu ne ratacim sau sa dam in gropi cu masina. Mai avem cateva zile pana in Ulan Bator, ne dorim sa ajungem pana la sfarsitul saptamanii.
