Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am ramas putin in urma cu peripetiile de pe drum, putina intelegere insa E greu sa si conducem, sa mai mesterim pe la Dacie si sa mai gasim si net. Iata totusi ce avem de povestit despre Rusia, ultima frontiera inainte de Mongolia.
Dar, mai este ceva de spus si din Kazahstan, mai exact despre orasul Semey sau Semipalatinsk, asa cum era el cunoscut pe vremea URSS. Din pacate, renumele sau este legat de poligonul de testari nucleare aflat la aproximativ 100 km vest de oras. Nu am ajuns la el, intrucat eram contra-cronometru, dar ne-am oprit putin in oras. Am vazut cladiri vechi de peste o suta de ani, construite din lemn, ceva blocuri si cladiri comuniste, dar si cateva monumente interesante. Daca ajungeti prin zona trebuie neaparat sa vedeti parcul cu cele 13 statui ale lui Lenin, precum si monumentul 'Stronger than death', inchinat celor care si-au pierdut viata in urma experimentelor nucleare de aici.
Dupa ce am iesit din oras cu directia nord – Rusia, peisajul s-a schimbat, au aparut campurile inverzite si padurile nesfarsite de conifere. Dupa zile intregi de desert si apoi de podis sau munti in care vegetatia era saraca, padurile Siberiei de sud au fost o incantare. Cei 100 si un pic de kilometri pana la granita au trecut repede. Am ajuns la punctul de granita kazah si am inceput procedurile de iesire din tara. Ca sofer si proprietar de masina in acte trebuia sa completez o hartie si apoi sa intram in vama propriu-zisa. A urmat controlul vamal, rezolvat rapid, ca de obicei, de Molo. Ne-am asezat la coada pentru controlul pasapoartelor, mergea destul de incet. Ulterior am constatat ca nu mi-a cerut, si a ramas la mine, declaratia vamala pentru masina. Le-o voi trimite prin posta sau prin Ambasada. Am mers cu masina catre zona neutra si, in timp ce ii asteptam pe baieti, am stau de vorba cu doi italieni care veneau dinspre Rusia la bordul unui Fiat Panda. Au ajuns pana la frontiera mongola si se intorceau in Italia. Inspirati de Mongol Rally si-au organizat propriul lor raliu, dar fara a dona masina sau bani. Frumos si asa!
La rusi, am avut senzatia ca punctul vamal este facut doar ca sa fie ceva acolo. Un mic birou, trei-patru functionari, un mic gardulet dincolo de care vedeam oameni care veneau de la munca campului. Oricum, intre Kazahkstan si Rusia exista o uniune vamala, multe proceduri sunt unificate.
Au urmat trei zile prin Rusia, pe traseul Rubtovsk – Barnaul – Gorno Altaisk, pe sosele foarte bune, ca sa nu zic extraordinare. Am profitat din plin de ele, de vreme si de benzina foarte buna si ieftina (undeva pe la 2,80 lei/litrul) si am strabatut peste 1.000 km. Am regasit si benzinarii unde am putut plati cu cardul, lucru care nu ni s-a mai intamplat de prin Azerbaidjan. In Gorno Altaisk am sudat si alte doua picioare ale portbagajului exterior. Saraca Miorita, trebuie sa indure o greutate destul de mare, dar din pacate avem multe de carat si partea cea mai grea a drumului abia urmeaza. Am mers la un service unde un baiat ne-a sudat asa cum trebuie cele doua picioare, asa ca a meritat sa dea un autograf pe plafonul Mioritei. Am mai platit echivalentul a 35 de lei, o cutie de cafea Nescafe si un autocolant si am mers mai departe. Inainte sa plecam a venit un domn care ne-a intrebat ce facem si ce cautam aici. A venit pe vremea URSS, cand era tanar, s-a casatorit, are doi copii si casa lui e aici, in peisajul de poveste din Altai.
Nu mai stiu daca v-am spus, dar prin Kazahkstan am avut ceva probleme cu motorasul care regleaza ralentiul. Sau cam asa ceva. Intr-o dimineata motorul a inceput sa faca figuri, turatia ba crestea, ba scadea. In fine, dupa doua telefoane ne-am lamurit ca nu este de la alimentare, ci este ceva cu motorasul care regleaza turatia la ralenti. Asa e, cand am scos mufa, motorul se auzea aproape normal. O sa avem ceva probleme dimineata pana se va incalzi motorul, dar asta e. Oricum, exact acest lucru il voi iubi mereu la vechiile Dacii: scoti un fir si mergi mai departe. La masinile noi ti se aprinde un beculet la bord si trebuie sa suni la service. La Gorno Altaisk am zis sa punem la loc mufa cu pricina, sa vedem ce se mai intampla. A fost bine, la ralenti motorul se auzea normal, turatia era constanta. Am lasat deci mufa la locul ei si ne-am putut continua drumul spre Mongolia la turatie normala.
Respublica Altai este o republica parte a Federatiei Ruse, supranumita pe buna dreptate 'Elvetia Rusiei'. Indicatorul de pe margine a trecut oarecum neobservat si nu anunta ceea ce va urma. Drumul principal serpuia usor catre Ongudai prin dealuri nesfarsite, iar in zare se vedeau munti inzapeziti. Trecem de Ongudai si urcam pe langa raul Ciuia, iar la stanga si la dreapta varfuri de 3.000 – 4.000 metri, acoperite de zapada. Au urmat ore intregi in care Miorita si noi am avut parte de un peisaj de vis: am strabatut pajisti nesfarsite la 2.000 metri pe care alergau cai salbatici sau semi-salbatici (unii erau insemnati), vulturi care pluteau lenesi sau kilometri intregi de paduri din care iesea cate un izvor. Aici am intalnit si cele mai fericite vacute din lume. Pe cuvantul meu, nu am vazut vacute mai zen decat cele de aici. Din pacate nu prea am vazut oameni, as fi dat orice pentru un pahar cu lapte Din cand in cand se mai vedea pierdut undeva un mic catun cu cateva casute din lemn. Nu departe se intindea lantul muntos Altai cu al sau varf Beluha la 4.506 metri. Tare mult mi-as fi dorit o tura.
Daca acum cateva zile va spuneam de un concediu in Kirgizstan, vreau sa adaug alaturi, la egalitate de puncte, Respublica Altai. Ambele merita cu prisosinta locul I pentru peisajele extraordinare si nu numai. Ramane problema distantei si a limbii ruse (mai greu cu engleza), dar merita.
Rusia, si mai ales Respublica Altai, a fost pentru noi un respiro extraordinar, mai ales dupa ce am traversat trei deserturi si Miorita urma sa dea piept cu renumitele drumuri mongole. Si inca ceva: nici articolul despre Kirgizstan si nici acesta nu sunt comandate/platite de Oficiile de Turism ale celor doua tari
