Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Continuăm în ediţia de astăzi enumerarea ipotezelor care ar putea sta la baza simţului de neegalat al porumbeilor călători de a găsi drumul şi de a se întoarce întotdeauna acasă. După teoriile atavismului, a ultrasunetelor, a mirosului şi a ceasului biologic a venit rândul altor teorii la fel de interesante.
Teoria scanării vizuale. Devenită celebră după studiile lui J. Bryner în Bird Brains Actually, această teorie fundamentează capacitatea de memorare a imaginilor de către porumbelul călător. Astfel, acesta are o capacitate de a reţine între 800 şi 1.200 de imagini separate care alcătuiesc un puzzle definitivat în memoria orientativă a porumbelului. Acuitatea vizuală a voiajorului este superioară celei umane. Explicaţia anatomică a acestei abilităţi rezultă din repartiţia celulelor fotoreceptoare pe toată suprafaţa retinei, spre deosebire de om, unde acestea sunt concentrate punctual în fovee.
Omul trebuie aşadar să privească atent şi direct un obiect pentru a dobândi o imagine precisă, în timp ce porumbeii "scanează" prin această facilitate anatomică mult mai rapid şi mai precis obiectele fixe, anticipând totodată mult mai eficient traiectoria corpurilor aflate în dinamică. A se vedea puterea anticipativă a atacului prădătorilor în zbor. Ochiul porumbelului acoperă un câmp vizual de 340 de grade şi are un fond coloristic de percepţie, pentacromatic. Performant de altfel, dar fară diferenţe semnificative între rase, fapt ce nu poate justifica specificul orientării porumbelului călător decât coroborat eventual cu o capacitate complexă de memorare.
Teoria orientării bazate pe câmpul magnetic. Cea mai uzitată din punct de vedere demonstrativ şi probabil cea mai spectaculoasă, această teorie se bazează pe experimentele mai multor colective de oameni de ştiinţă care fac o corelaţie între capacitatea de orientare a porumbelului voiajor şi distribuţia câmpului magnetic terestru.
Conform cercetărilor efectuate de colectivul ştiinţific condus de profesorul Fleissner, în structura nervilor de pe feţele laterale ale ciocului porumbelului călător s-au identificat cristale de fier, denumite magnetite, care sensibilizează biomagnetic pasărea, creând conexiunea dintre aceasta şi câmpul magnetic terestru, ceea ce generează un mecanism orientativ de tip "busolă". Fiecărui punct magnetic de pe pamânt îi corespunde o coordonată magnetică precisă. Astfel, prin însumare într-un raport de continuitate, toate aceste coordonate definesc harta după care se orientează în drumul către casă porumbeii călători. Experimentele au demonstrat că perturbarea câmpului magnetic în cazul furtunilor, exploziilor solare şi al altor fenomene de acest gen influenţează pregnant comportamentul orientativ al porumbelului în curse.În ceea ce mă priveşte, nu sunt adeptul nici unei teorii privite exclusiv. Cred că porumbelul călător foloseşte un sistem complex de orientare şi uneori alternative, care utilizează de fapt elemente aparţinând diferitelor sisteme şi teorii demonstrate ştiinţific. Despre toate aceste teorii ca şi despre alte informaţii utile iubitorilor de porumbei călători puteţi afla amănunte din cartea "Porumbelul", lansată de curând împreună cu un reputat colectiv de specialişti.
Pagină realizată cu sprijinul Federaţiei Naţionale de Sport Columbofil
