x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Povestea Elvirei Gocz, de la soră de război, asistentă personală a ducesei de Windsor şi a lui Francois Mitterrand

3
Autor: Luminiţa Ciobanu 13 Aug 2013 - 21:42
Povestea Elvirei Gocz, de la soră de război, asistentă personală a ducesei de Windsor şi a lui Francois Mitterrand Luminita Ciobanu
Vezi galeria foto


Elvira Gocz, un personaj demn de rubrica “Viaţa mea e un roman”
Am întâlnit recent o distinsă Doamnă pentru care omenia este lucrul cel mai de preţ. A cunoscut neajunsurile în vremea copilăriei. Peste ani şi ani, a aflat cum este să ai de toate, dar n-a schimbat-o nimic. A străbătut însă un sinuos drum al destinului, parcurgând cu paşi mărunţi şi demnitate fiecare etapă a vieţii, cu bune şi rele, fără să cârtească. Din preaplinul sufletului şi din ceea ce a considerat că este prea mult pentru domnia-sa a dat celor ce aveau nevoie de ajutor.
Am cunoscut-o pe Elvira Gocz anul acesta, la un excepţional concert al maestrului Gheorghe Zamfir. A adus un frumos buchet de flori, pe care i l-a oferit muzicianului, precum şi o fotografie, din 1976, din seara în care, maestrul Zamfir a acompaniat-o la pian, în timp ce era solistă într-un renumit cabaret din Paris. “Pianistul meu era bolnav. Patronul a întrebat atunci dacă în sală se află cineva care cântă la pian. Maestrul Zamfir s-a ridicat, m-a acompaniat extraordinar... Din acel moment am semnat contracte şi cu alte cabarete...”, îşi aminteşte doamna Gocz.

Amintiri...
N-am bănuit în acea clipă că această Doamnă specială, care povestea atât de frumos, cu un aer parizian şi un accent firesc, căpătat în urma unei vieţi trăite în oraşul de pe Sena, poate ascunde o poveste care depăşeşte orice regie de film distins cu premiul Oscar.
Am reîntâlnit-o a doua zi la Covasna, la Spitalul de Recuperare Cardiovasculară “Dr. Benedek Geza”, pe care muzicianul Zamfir l-a vizitat. Pentru domnia-sa, acest important spital reprezintă mai mult decât pentru orice pacient care a trecut pe aici. Din grijă pentru semenii care au nevoie de ajutor, a donat 20.000 de euro, în două etape, pentru achiziţionarea de aparatură medicală strict necesară şi deosebit de importantă, între care un dispozitiv Holter EKG care înregistrează în mod continuu ritmul inimii, pe o perioadă de 24 ore. În biroul doamnei directoare, dr. Suceveanu Mihaela, doamna Elvira Gocz a scos din poşetă mai multe fotografii, unde se afla în preajma multor personalităţi, precum Francois Mitterand sau Jaques Chirac şi a acceptat să “deschidă” o fereastră spre anii tinereţii şi copilăriei. A răsfoit “sertarul cu amintiri” al vieţii clocotitoare pe care a trăit-o.
Elvira Gocz (Elvire Gozin – cum i-au spus francezii) e cunoscută în lumea occidentală pentru vasta activitate umanitară pe care o desfăşoară, fiind împlicată în misiuni filantropice atât pentru sprijinirea spitalelor şi a copiilor săraci din România cât şi din numeroase colţuri ale lumii. “M-am născut la Covasna, în 1939, în familia Gocz. Au trecut mulţi ani de atunci... La 5 ani am rămas orfană, a murit mama. La 12 ani eram servitoare la Sfântu Gheorghe. Când aveam 14 ani am venit acasă fiindcă este o ţesătorie aici, la Covasna, se cheamă «Pacea». Am auzit că se caută ţesătoare iar eu ştiam de la bunica mea să ţes. Am mers să mă angajez. «Căutaţi ţesătoare», am zis? «Da. Tu ştii să ţeşi?»  «Da.» «Şi câţi ani ai?» « Păi... cât trebuie să am?» «16!» «Am făcut deja 16 şi jumătate!...», am spus falsificându-mi vârsta...”, îşi aminteşte zâmbind doamna Gocz de anii copilăriei grele. După ce a uimit prin îndemânare, a fost angajată fără să i se mai solicite certificatul de naştere. “Aveam 14 ani în realitate iar când am ajuns la pensie nu corespundeau anii.. (râde). Am fost apoi ţesătoare la Moscova, la fabrica de textile "Derjinski" şi am făcut şi Şcoala Medicală “Botkina”, de soră de război. Săream cu paraşuta, cu kalaşnikov-ul, din avion... Am fost soră de la 18 ani, la Moscova. În '62 am venit înapoi, am lucrat la Spitalul Militar dar nu mi-a convenit şi am plecat...”, continuă doamna Elvira Gocz.

“Evadarea”
Diploma obţinută la Moscova avea să fie asemenea unui paşaport către viaţa mult dorită a Occidentului, unde avea să ajungă cu sacrificii uluitoare.
În 1967, a luat într-o zi o decizie pentru care nu exista cale de întoarcere. Cu diploma de soră de război în geantă, a hotărât să părăsească România. Însoţită de băieţelul de trei ani, Valentin, care-şi strângea cu putere la piept ursuleţul de pluş, a plecat la Budapesta. A cusut câteva grame de otravă la rever, pentru ultima “frontieră” însă gândul pe care l-a avut a fost de la început al supravieţuirii şi al unei noi vieţi, în libertate. O libertate pentru care a plătit un preţ scump, închisoare şi zile necontenite de muncă teribilă.
“Aveam o şapcă şi o geantă rusească dar şi un pachet de ţigări Marlboro. Când am ajuns la Budapesta, m-am dus la frontiera maghiaro-iugoslavă. Acolo, cu kalaşnikov-ul pe umăr, se plimbau grănicerii. «Domnişoară, unde te duci?» «Aştept o prietenă care vine din Viena, o soţie de ofiţer rus». Deschid geanta, să se uite. Când a văzut Marlboro, s-a schimbat la faţă iar eu l-am întrebat: «Tu te uiţi după ţigarete?» «Da!», mi-a zis. «Ia astea, toate, şi dă şi la toţi tovarăşii...» El a plecat, a venit trenul din Viena, şi eu m-am urcat pe partea cealaltă cu băiatul meu şi.... dasvidania! M-am dus până la iugoslavi!”, pune doamna Gocz.
Al doilea pas spre libertate a avut un cost uluitor. O aşa-zisă prietenă stabilită în Iugoslavia, s-a oferit să o găzduiască şi să o “ajute”. “Prietena unde m-am dus m-a întrebat: «Unde e bagajul tău?» «N-am, numai ursuleţul şi copilul». «Ai bani?» «Am». «Cât 150.000 lei». «Dă-mi 50.000 şi-ţi fac paşaport, să treci Iugoslavia şi Italia». Mi-a luat 50.000, a doua zi iar mi-a mai luat 50.000. A treia zi a chemat un taxi şi a zis: «Ieşi afară şi pleacă, te duci până la Belgrad, este o cuşcă lângă gară, şi ai paşaportul acolo». M-am urcat în taxi şi m-am dus unde mi s-a spus. «Am venit să-mi daţi paşaportul?» «Ce fel de paşaport să-ţi dau? Eu nu te cunosc. » Copilul plângea şi eu tot îi dădeam Valium ca să-l calmez. Mă tot întreba: «Unde-i jucăria mea? Unde-i pătuţul meu? Unde-i tăticul meu?» Deodată mi-a venit o idee: pe când lucram la Moscova, mergeam să fiu translatoare în limba maghiară, română dar, pe lângă asta, făceam şi paşapoartele de tranzit, pentru cei care plecau spre China. Şi parcă Dumnezeu mi-a transmis atunci un click. Am transcris «tranzit», Italia şi înapoi, la clasa I. Am avut cei 50.000 lei cu care am luat un bilet până la Veneţia şi înapoi. Copilul l-am dus la spital ca să îi spele stomacul. În acest timp eu am transcris acest paşaport şi am cumpărat biletul. Seara m-am urcat în tren...”, continuă pe firul amintirilor Elvira Gocz. Cu greu a reuşit să rămână în tren. La controlul vamal, grănicerul a insistat să coboare după ce a observat că îi lipseşte viza de pe paşaport. Dar gândul cu care plecase din România, îndrăzneţ până la nesocotinţă, n-a întors-o din drum. Aceeaşi îndârjire a susţinut-o şi în faţa generalului sosit să rezolve situaţia. «Uitaţi, copilul a adormit, am fost la spital, şi trebuie neapărat să ajung la Veneţia... Nu cobor, domnu' general! Cobor din mers, şi copilul, şi eu». Cutezanţa mamei l-a determinat pe acesta să închidă ochii. “Haraşo, mi-a răspuns, dar, când vii înapoi, să pui ştamplila de la ambasadă!”. A încuviinţat însă atunci n-a bănuit că o aşteaptă o încercare şi mai teribilă. “Când am ajuns în Italia, m-au prins şi m-au băgat direct în închisoare, trei luni de zile, cu copil cu tot...”, adaugă Elvira Gocz, iar ochii i se umezesc de lacrimi. După o vreme, a ajuns în campusul de refugiaţi de la Trieste. A făcut o cerere de emigrare şi ca să câştige câţiva bănuţi a lucrat ca soră medicală însă nu s-a dat la o parte nici la spălatul scărilor. Era plătită cu 5000 de lire ca soră medicală. Într-una din zile a aflat că i-a fost aprobată cererea de emigrare, dar răspunsul n-a mulţumit-o. Putea merge în Noua Zeelandă sau în Austria. N-avea drept de apel. Trebuia să facă totuşi ceva, să schimbe situaţia. L-a rugat pe mareşalul Marino să-i permită să iasă din campus să cumpere ceva care să-i amintească de Trieste. A pus în geantă merinde proaspete, de la bucătărie. Şi-a luat copilul de mână, cu tot cu ursuleţul de pluş, şi a făcut autostopul. A ajuns la Veneţia şi, ca o binecuvântare, a primit în dar de la şoferul care o ajutase, o hartă. Aşa a reuşit să se orienteze, continuându-şi drumul în căutarea frontierei spre Franţa. “Am trecut o galerie de 1500 m, a doua de 700 de metri şi, la a treia... jos, era frontiera. Era imposibil să trec. Era 10 februarie 1967. M-am întors şi am început să urc pe Alpi. Am trecut Alpii, iarna, cu zăpadă de doi metri, cu băieţaşul meu şi cu ursuleţul. O noapte am dormit într-o biserică, a doua zi am dormit într-o carieră de piatră, într-o clădire abandonată a unei mine, şi acolo stăteam pe bombe. Dar nu mi-am dat seama. Am plecat când a răsărit soarele. Mare noroc! La scurt timp am auzit bubuiturile unei explozii în spatele nostru. Dacă mai dormeam, sărea în aer cu noi, cu tot!... Între frontiere, era un gard lung dar mi-a fost frică să-l ating să nu fie electric, cum era în Rusia. Aşa că mergeam la 10 vreo metri distanţă. M-am dus vreo 10 km. Am ajuns la capătul gardului de sârmă şi, din fericire am ocolit limita. M-am întors pe partea cealaltă, a Franţei. Când am vrut să cobor, era zăpadă foarte mare, care strălucea. O privelişte minunată! După o jumătate de oră de mers pe jos pe marginea unei râpe mici, am alunecat în ea. M-am tăiat la picior însă, spre norocul meu, tăietura s-a oprit la os. Am pierdut mult sânge, mi-am pierdut cunoştinţa. Nu ştiu ce oră o fi fost, dar când m-am trezit, băiatul meu sus striga: «Mă mănâncă lupii!». Cu piciorul plin de sânge am reuşit să ies, am luat copilul şi am coborât. Cu bănuţii ce-i aveam, am cumpărat un bilet până în Lyonne. Dar, când am ajuns, am rămas cu doi franci. Am coborât în gară şi mă gândeam ce mă fac... Şi, pe peron, a venit răspunsul. Am auzit: Acceleratul de Roma, pleacă spre Paris... Am urcat, fără să stau pe gânduri. În scurt timp, a venit conductorul şi mi-a cerut biletul. «Nu am, domnule!» i-am spus. «Cum nu ai?» «Nu am!» «Eşti îmbrăcată în blană, ai geantă, pălărie şi nu ai bilet?» «Nu am!» Îmi ia geanta şi vede că am o diplomă rusească, un chilot al copilului şi nimic altceva. «Cobori la prima!» «Nu!» «Ba da, cobori!» «Nu! Deschideţi uşa şi... zburăm!» «Cum aşa doamnă? » «Zbor!, i-am răspuns! Eu vreau să ajung la Paris, m-aţi înţeles?» Ne-a închis într-un compartiment însă ne-a adus mâncare şi băutură. Am luat cina, dar am pierdut cunoştinţa. M-am infectat. Când m-am trezit eram la spital, operată şi urlam unde e băiatul. A venit cineva care ştia italiană şi mi-a explicat că l-a trimis unde erau orfanii, unde stau toţi refugiaţii. Aşa am ajuns la Paris”.

Între spital  şi cabaret
În grija prinţesei Andronicov, care a sprijinit-o foarte mult, şi a cărei familie emigrase în Franţa timpul primului răzbui mondial, Valentin a avut parte de îngrijire foarte bună în campusul de refugiaţi şi de cea mai bună educaţie.
Elvira Gocz a muncit din greu, iniţial în slujba unei rusoaice care a exploatat-o, plătindu-i un franc pe zi şi găzduind-o laolaltă cu un câine imens pe care îl avea. A reuşit să fugă cu mare greutate şi a trebuit să găsească din nou de lucru. Drumul întortocheat al destinului i-a adus mai multe slujbe deodată. Le-a păstrat pe toate chiar dacă lucra din zori şi până târziu, în noapte. La cel mai important Centru Medical din Paris – Spitalul Universitar Internaţional- avea trei slujbe. Dis-de-dimineaţă se ocupa de curăţenie, îngrijea bolnavii apoi, ca infirmieră, şi le punea perfuzii, ca asistentă medicală. Până într-o zi, când un important chirurg, de origine rusă, a luat-o la rost: cum să pună perfuzii bolanvilor dacă nu are şcoală? “Am!”, a răspuns ruseşte, prezentând diploma de soră de război. A fost momentul în care i-a devenit ajutor de nădejde în sala de operaţie. Însă Elvira Gocz a continuat să meargă zi de zi şi la Turnul Eiffel, unde spăla toaletele, câştigând foarte bine. Când venea seara, îmbrăca una dintre ţinutele elegante pe care le avea şi cânta la cabarete, uluind prin talentul şi vocea splendidă. Între cei impresionaţi s-a aflat şi reputatul profesor chirurg Francois Dubois care era convins că Elvira Gocz are o sosie! Adevărul l-a aflat târziu, după zeci de ani...

Devotament

Elvira Gocz nu a uitat niciodată neajunsurile anilor grei. A avut grijă ca Valentin, copilul mult iubit, să aibă cea mai bună educaţie. N-a pus bani de-o parte. Ce i-a fost de prisos, a dat altora, să ne fie mai bine. În 1975, după ce a devenit cetăţean francez, a plecat în Australia, cu o orchestră din Budapesta. “În 76 am revenit la Paris. Am făcut turul Australiei. Apoi, când m-am întors cu avionul, am citit într-un jurnal că Majestatea Sa, caută o soră. Eu credeam că pentru găini, câine sau vaci... Nu-i nimic, mi-am zis, să încerc... Şi...am lucrat pentru Simpson: Wallis, ducesa de Windsor, care s-a căsătorit cu Prinţul Eduard, duce de Windsor, fostul rege Eduard al VIII-lea al Regatului Unit. Pentru ea am lucrat 10 ani. Până în 2007, am lucrat în Kuweit”, continuă Elvira Gocz.
Deşi drumul în viaţă nu i-a fost uşor, gândul că nimic nu este imposibil şi devotamentul excepţional faţă de îngrijirea semenilor i-au dat putere. Şi mai avea un avantaj: cunoştea şapte limbi străine. În Kuweit a fost angajată oficial soră a familiei şeicului kuweitian Al Hamad. Însă Elvira Gocz a îngrijit multe personalităţi între care preşedintele francez Francois Mitterand, liderul politic tunisian, Bem Ali, fostul secretar general al ONU, Javier Perez de Cuilleard.
Generozitatea Elvirei Gocz, de a lupta pentru o lume mai bună, a facut ca, în anul 1978, Liga Universală a Binelui Public ( Ligue Universelle du Bien Public) să-i confere "Crucea de ofiter” pentru merite deosebite în slujba umanităţii, alături de nume sonore precum Mireille Mathieu. O înaltă distincţie în motivarea căreia, sunt notate câteva fraze emoţionante: “Doamna Gozin (Elvire). Asistentă Medicală. Pe lângă profesia sa pe care o îndeplineşte cu mult suflet, domnia-sa posedă daruri de artist muzical pe care le valorifică în cele mai bune condiţii. Domnia-sa dă reprezentaţii benevole atât la galele organizate pentru strângerea de fonduri pentru persoanele nevoiaşe, cât şi la manifestările care reunesc persoanele direct interesate pe care le farmecă prin talent şi drăgălăşenie. Cu un suflet foarte generos, răspunde mereu prezent atunci când este solicitată pentru a alina suferinţa”.
Privesc fotografiile în care apare alături de multe personalităţi, la diferite evenimente caritabile ori pe scenă. Între ele regăsesc o imagine din sala de operaţie de la Paris apoi o fotografie la vederea căreia, doamna Gocz face o precizare: “Aici îngrijesc un revoluţionar român”. Cum a fost posibil? Pentru Elvira Gocz binele altora este mai presus de propria-i viaţă. În decembrie 1989, ca membru al Asociaţiei “Medicin du monde”, Elvira Gocz a simţit că trebuie să le fie aproape românilor, însă nu de la distanţă. Pe 24 decembrie 1989, a urcat într-un avion militar de tip “Hercules”, având la bord ajutoare umanitare. Ştia că poate fi de mare folos. A pansat şi rănile celor care s-au aflat în bătaia armelor, cu piepturile goale, pentru libertate.

Acasă
Elvira Gocz şi-a dorit foarte tare să revină la Covana natală. A început să construiască aici o casă, pentru a se întoarce în România, alături de unicul fiu, Valentin. În 2010 însă, un accident de muncă petrecut în Franţa avea să-i frângă inima. Valentin a murit. A căzut de la etajul 8, în timp ce încerca să monteze un panou solar. Elvira Gocz are de atunci sufletul sfâşiat. Este alături de cei doi nepoţei, copiii lui Valentin, rămaşi la Paris, cu tot ce aceştia au nevoie. N-a uitat niciodată că a fost orfană şi îngrijeşte un copil din Covasna, să aibă parte de un viitor bun. “Am crescut fără părinţi şi ştiu ce-nseamnă suferinţa...”. Acesta este crezul unei Doamne care ştie să aline durerea celor pentru care, până să o cunoască pe Elvira Gocz, viaţa era o loterie la care nu găsiseră biletul câştigător.


 

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 





Mai multe titluri din categorie

Cum dai jos miniștri doar cu acuzația de plagiat

Cum dai jos miniștri doar cu acuzația de plagiat
Războiul plagiatelor nu a-nceput în România, în anul 2012, ci în țările din vestul Europei, apoi s-a extins. Urmărind evoluția cazurilor de acuzații de plagiat la nivel înalt, constatăm că toate au același...

Cum l-a scăpat imunitatea prezidențială pe Iohannis de un nou dosar privind casele de la Sibiu

Cum l-a scăpat imunitatea prezidențială pe Iohannis de un nou dosar privind casele de la Sibiu
Galerie Foto Președintele României, Klaus Iohannis, un autointitulat adversar al practicii de utilizare a legilor sau a procedurilor legale de către politicieni, pentru a se pune la adăpost de eventuale anchete, a beneficiat el...

Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici

Capii Parchetelor și strania coincidență a legăturilor de afaceri cu oameni politici
Galerie Foto Giorgiana Hosu, unul dintre procurorii propuși de demisul ministru al Justiției Cătălin Predoiu pentru preluarea șefiei DIICOT, este legată, prin intermediul familiei sale, de afacerile unui cunoscut liberal. Mama,...

Migrenele durează până la 72 de ore şi îşi anunţă venirea

Migrenele durează până la 72 de ore şi îşi anunţă venirea
Lumea încă nu a tras hotarul, în sfera durerilor de cap, între migrene şi nevralgii. Profesor doctor Dorin Sarafoleanu ne lămureşte care sunt deosebirile dintre cele două afecţiuni frecvent...

Războiul plagiatelor - împotriva sistemului universitar, nu a imposturii

Războiul plagiatelor - împotriva sistemului universitar, nu a imposturii
Mulți au crezut în nevoia de a face epurare în sistemul universitar și în nevoia de a elimina impostura, prin dovedirea unor plagiate. Datele și faptele arată însă că nu a fost vorba despre o luptă împotriva...

La Braşov, reclamarea abuzurilor se sancţionează cu dosare

La Braşov, reclamarea abuzurilor se sancţionează cu dosare
Galerie Foto La mai bine de jumătate de an de când un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani, instrumentat de Curtea de Apel Braşov, a ajuns în atenţia Ministerului Justiţiei şi a Secţiei pentru Investigarea...

Tupeu: Cum a cerut „Portocală” anularea legii care a permis suspendarea sa din magistratură

Tupeu: Cum a cerut „Portocală” anularea legii care a permis suspendarea sa din magistratură
Galerie Foto Cu un tupeu greu de egalat, fostul procuror „paraditor” de la DNA Ploiești Mircea Negulescu, zis „Portocală”, cerea, în 2017, după ce a fost suspendat din magistratură, ca urmare a unei anchete disciplinare...

Prim-ministeriabilul Remus Pricopie a fost partener de afaceri cu fostul director Microsoft, trimis în judecată alături de Florică și Pescariu

Prim-ministeriabilul Remus Pricopie a fost partener de afaceri cu fostul director Microsoft, trimis în judecată alături de Florică și Pescariu
Galerie Foto Rector al SNSPA, instituție care a găzduit, în noiembrie, așa-zisa “dezbatere” electorală a lui Klaus Iohannis, Remus Pricopie este nominalizarea PSD și Pro România pentru funcția de prim-ministru, după ce...

Legea de desființare a SIIJ, în dezbatere publică. Kovesi, Onea și „Portocală” vor fi „anchetați” de foștii lor subalterni de la DNA

Legea de desființare a SIIJ, în dezbatere publică. Kovesi, Onea și „Portocală” vor fi „anchetați” de foștii lor subalterni de la DNA
Galerie Foto Planul guvernului liberal de a desființa Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ) a fost pus, la propriu, pe hârtie, fiind adus în dezbatere publică un proiect de lege inițiat, în acest...

Florin Pandele, acţionar Autocar: „Este foarte posibil să asistăm la proceduri premergătoare falimentului unor firme de asigurări încă din acest an”

Florin Pandele, acţionar Autocar: „Este foarte posibil să asistăm la proceduri premergătoare falimentului unor firme de asigurări încă din acest an”
Galerie Foto Anul trecut, piaţa asigurărilor RCA a înregistrat o creştere alarmantă a numărului de reclamaţii venite din partea şoferilor nemulţumiţi de modul în care unele companii de asigurări înţeleg să se...

Suferinzii de gută trebuie să evite carnea de animal tânăr

Suferinzii de gută trebuie să evite carnea de animal tânăr
Există boli din categoria celor reumatismale care atacă mai întâi articulaţiile mici. Urmează dureri, pierderea mobilităţii şi anchilozarea lor, dar şi o stare generală de oboseală. Despre cum se manifestă...

“Anglia mi-a oferit posibilitatea să îmi cresc copiii din salariul de profesor”

“Anglia mi-a oferit posibilitatea să îmi cresc copiii din salariul de profesor”
Galerie Foto Adina Drenga predă matematica la o școală din Bolton, un orășel din nord vestul Angliei. A plecat din România în 2014, la vârsta de 39 de ani, cu toată familia, după 20 de ani de învățământ. Aici, a fost...

Secretarul de stat Cristian Băcanu, pus la punct de președintele CJUE

Secretarul de stat Cristian Băcanu, pus la punct de președintele CJUE
Galerie Foto Momente incredibile în cadrul audierilor de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, din ședința în care a avut loc sesiunea de întrebări și răspunsuri pe tema obligativității implementării în legislația...

Magnatul este încă fugar, dar afacerile merg bine. Mama lui Puiu Popoviciu a mai “produs” o jumătate de milion

Magnatul este încă fugar, dar afacerile merg bine. Mama lui Puiu Popoviciu a mai “produs” o jumătate de milion
Afacerile controlate de Puiu Popoviciu, magnatul condamnat, în vara anului 2017, la 7 ani de închisoare cu executare și care, în prezent, se află la Londra, își schimbă proprietarii din acte. Mai exact, una...

Bogdan Mureșanu, regizor, scenarist, scriitor: „Adevărata mea meserie este cea de visător, însă nu m-ar plăti nimeni pentru asta”

Bogdan Mureșanu, regizor, scenarist, scriitor: „Adevărata mea meserie este cea de visător, însă nu m-ar plăti nimeni pentru asta”
Galerie Foto Continui să călătorești cu filmul la festivaluri internaționale, unde ești și zilele acestea, și îți mulțumim pentru că îți faci timp și ne acorzi un interviu. Cum este în Serbia? La ce festival ești,...
Serviciul de email marketing furnizat de