x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje De Sărbători şi-au uitat destinul

De Sărbători şi-au uitat destinul

de Ionuţ Ivan    |    28 Dec 2009   •   00:00
De Sărbători şi-au uitat destinul
Sursa foto: /JURNALUL FOTO

Undeva, la marginile Bucureştiului, 46 de suflete amărâte s-au strâns, într-o cămăruţă la fel de pricăjită, să-l aştepte pe Moş Crăciun. Sunt orfanii ale căror amintiri se leagă doar de fatalitatea care le-a pus cruce devreme în viaţă, ducându-i pe alte drumuri decât familiile lor.



Singurul loc pe care îl mai pot numi acum "acasă" este o clădire micuţă şi veche, cocoşată sub stratul gros de zăpadă ce ar vrea parcă să o ascundă, al unui centru de plasament din Sectorul 5, "Cireşarii". Români sau ţigani, sănătoşi sau cu probleme, cuminţi sau răi, premianţi sau leneşi, de Sărbători pe lista dorinţelor cu ce ar vrea să primească de la Moşu', micuţii bifează în inima lor, cu înverşunare, an de an, un singur lucru: să fie din nou cu tata şi cu mama. Doar cinci minute de fericire.

NĂSCUŢI ÎN GHETOU

Casa orfanilor din Prelungirea Ferentariului este o bornă de graniţă, la hotarul dintre partea "selectă" a cartierului şi cea în care trebuie să umbli cu ochii în patru. Impropriu spus "graniţă", deoarece demarcaţia nu apare pe nici o foaie de hârtie. Dar ea există şi este foarte vie în conştiinţa celor din jur. La numai 10-15 minute distanţă, de mers pe jos, de la "Cireşarii" se găseşte Aleea Livezilor, strada ce cască larg, înspre oraş, gura flămândă a ghetoului-iad, locul în care narcomanii şi negustorii de prafuri albe şi vise "frumoase" se zvârcolesc şi respiră la un loc.

Din exact aceste spasme ale ghetoului, au scăpat cei mai mulţi dintre copiii de la "Cireşarii". Ori sărăcia neagră, ori influenţa drogurilor asupra familiei sau în cazurile cele mai nenorocite, ambele, au făcut umbră acestor biete fiinţe îndepărtându-le viaţa, ridicol de mult, de normalitate.

SINGURI PE LUME

Fraţii Florentina şi Ovidiu sunt doar doi dintre copiii sărmani care s-au învăţat să numească "acasă" centrul de adăpost din Ferentari. Clădirea asta modestă şi angajaţii instituţiei care le-au devenit părinţi provizorii, este cam tot ce le-a rămas pe lume după ce atât mama, cât şi tatăl au fost închişi la Rahova pentru trafic de droguri. Părinţii nu i-au mai văzut de atunci decât în scurtele vizite la vorbitorul închisorii unde fraţii erau aduşi de autorităţi. Din acel moment au trecut patru ani şi cam tot atâta timp de când au fost lăsaţi la uşa instituţiei de bunica lor care a scăpat astfel de o grijă. Poate că e mai bine aşa. Cei din orfelinat spun că nici ea nu putea avea grijă de cei doi fraţi: la fel ca şi fiii ei, bătrâna avea obiceiuri vechi şi rele. Copiii aveau doar 9 ani pe atunci şi nici unul nu trecuse vreodată pragul vreunei şcoli.

O FETIŢĂ VESELĂ...
Acum Florentinei îi place atât literatura, cât şi fizica. Are note foarte bune la şcoală, iar "pisălogeala" zilnică a "mamei Toni", şefa de centru de la "Cireşarii" se pare că a dat rezultate. Fetiţa care nu ştia deloc să citească sau să scrie când a venit aici a fost înscrisă împreună cu fratele ei în programul "A doua şansă pentru copiii defavorizaţi". Timpul prezent îl împarte între şcoală, unde a ajuns în clasa a VI-a cu program normal, şi repetiţiile în cadrul corului ansamblu de copiii "Mioriţa". Este vorbăreaţă, zâmbeşte cu toată gura şi îi place mult să cânte, spre deosebire de morocănosul ei frate care nici nu vrea să audă de aşa ceva.

... ŞI UN BĂIEŢEL SOBRU
Ovidiu este cel serios. Nu vorbeşte prea mult şi pare intimidat de discuţie, în mână duce o căciuliţă roşie pe care o tot frământă şi o împachetează de parcă ar fi aluat. Fizică? Cu siguranţă, nu. Să cânte cu sora lui în faţa celorlalţi copiii? Iarăşi un NU rostit sigur. Îi plac literatura, istoria, prăjiturile pregătite la bucătărie, sarmalele şi mai ales religia. Acum patru ani, nici el nu ştia ce ar putea însemna semnele alea ciudate tipărite pe o carte. Anul acesta a luat însă premiul I la Olimpliada pe ţară la religie. Povesteşte rapid ce întrebări a avut la examen şi este pentru prima dată în conversaţie când devine mai vorbăreţ şi faţa i se luminează.

Dacă vor fi norocoşi, Sărbătorile îi vor prinde pe cei doi fraţi la o soră a tatălui. Pentru că atât are bani femeia să-i ţină cu ea: câteva zile. După care vor trebui să se întoarcă la orfelinat şi la "părinţii" lor de aici.

CRĂCIUNUL NU SE ŢINE AICI
Moş Crăciun a ajuns şi în acest colţ amar de lume. Iar cadourile lui au rodit sub pom şi acum împrăştiate peste tot, ca fructele toamna, doar aşteaptă să fie culese. Dar cu toate acestea la "Cireşarii" miroase a tristeţe. Nu a cozonac, nu a brad şi daruri, nu a sărbătoare şi nu a oameni veseli. Ci a mâhnire de om singur pe lume care are vise prea străine. La serbare sunt prezenţi peste 20 de copii şi doar două mame care au venit să-şi vadă de Crăciun copilul.

Gândurile astea dispar pentru o vreme, precum norii negri după ploaie când grupul de copii "Mioriţa" începe să cânte. Cel mai mic dintre ei are 5 ani, iar cel mai mare 14 ani. Sunt doar 11 copilaşi adunaţi din trei centre: "Sf. Ana", "Sf. Nicolae" şi "Cireşarii", dar reuşesc să risipească cu vocea lor curată toată ceaţa şi toate bubele negre strânse deasupra oraşului rău. Mai zilele trecute i-au colindat pe cei de la Ambasada americană. Acum au venit să le ureze de bine şi prichindeilor ăstora cu care sunt colegi, fraţi şi prieteni.

ŞI SOARELE ARE TOT DOI DINŢI

Cu excepţia a doi ţânci, un băieţel şi o fetiţă, nu mai mari de un genunchi de bărbat, care poartă robe albe şi halouri de îngeraş pe cap, restul au venit să colinde la serbare în costume populare. Băieţelul are patru sau cinci anişori şi cam tot atâţia dinţi în gură. Săracul de el, mai mult strigă decât cântă, probabil încercând să ţină vocea la fel de sus ca şi cei mari. Dar asta nu-l descurajează, ci dimpotrivă cântă din toată inima şi zâmbeşte cu gura aia ştirbă, care luminează parcă toată camera.

UNUL DE-AL CASEI

Copiii îşi iau pe rând cadourile de la Moş Crăciun şi apoi cuminte se îndreaptă în şir indian, spre dormitoare, uitându-se timid în sacoşele primite. Nu se vor putea bucura nici de puţinul dăruit fiindcă, după cum povestesc angajaţii din centru, din ceea ce au primit, vor trimite familiilor care i-au abandonat  o mare parte.

În urma lor Moşu' priveşte trist şi pleacă. Mai are şi alte centre de plasament de vizitat. Le cunoaşte prea bine povestea fiecăruia în parte, iar cei de aici îl cunosc aşişderea. La urma urmei este unul de-al casei. Moş Crăciun este tot un copil orfan.

MOŞ CRĂCIUN A AJUNS "ACASĂ"

Îl cheamă Dan şi ultimii cinci ani din viaţă şi i-a petrecut împreună cu alţi patru fraţi, chiar aici la Centrul de Plasament de Urgenţă "Cireşarii". Au ajuns cu toţii în aceeaşi seară în care ambii părinţi au intrat în spital. Tatăl internat pentru ciroză cronică, iar mama dusă la spital pentru TBC extins la ambii plămâni. Acelaşi vecin care a chemat Salvarea a dat un telefon şi secţiei 19 de Poliţie pentru a fi duşi la orfelinat. Avea 14 ani când s-a trezit aici şi cu o groază de responsabilităţi pe cap. Şi doar 15 ani când tatăl a murit, lăsându-l orfan, parcă a doua oară. A învăţat să se adapteze la ceea ce exista în jurul lui şi totodată să-i protejeze pe fraţii mai mici de o realitate prea crudă ca să o suporte.

Dar de Sărbători povesteşte că tot a fost greu încercat de lipsa familiei şi de afecţiunea lor. Iar primul Crăciun petrecut la orfelinat a fost şi cel mai rău dintre toate cinci. Pe urmă, parcă a încetat să se mai uite aşa de des în spate şi inima s-a mai uşurat. Mama deşi şi-a revenit, este mult prea săracă pentru a întreţine cinci copiii, iar casă nu mai au. Un "binevoitor" i-a dat foc, la scurt timp, după ce părinţii au intrat în spital şi fraţii la orfelinat.

În ciuda dificultăţilor, nu s-a dat bătut şi anul acesta a intrat cu 8.94 , printre primii 19 admişi din cei 300, la una din facultăţile cu renume ale Sibiului. De Sărbători a venit "acasă" să-şi vadă fraţii care au rămas aici şi să joace rolul lui Moş Crăciun. Speră doar ca cei mici să-i urmeze exemplul şi să nu se dea bătuţi de soartă, fiindcă la urma urmei cine ştie ce se poate găsi şi pentru ei pe
fundul tolbei cu daruri?

×
Subiecte în articol: reportaj