x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Dezastru ecologic. Pădurarii au pus la pământ şi pădurea Snagov

Dezastru ecologic. Pădurarii au pus la pământ şi pădurea Snagov

de Alex Nedea    |    18 Mai 2016   •   16:29
Dezastru ecologic. Pădurarii au pus la pământ şi pădurea Snagov

Peste 1500 de arbori , cei mai mulți stejari seculari, au fost furați de curând din pădurea statului de lângă București, fiind cel mai mare dezastru ecologic petrecut în ultimii ani la marginea Capitalei. Luni în șir măcelul ar fi fost ascuns chiar de cei puși să păzească codrul.

Acum două săptămâni un vânător intra țintă în pădurea Snagov. De data asta vâna altceva. Nu  mistreți sau căprioare, ci căuta urmele unui altfel de măcel. Primise informații că  mii de arbori tăiați de curând zac ascunşi în pământ iar pădurarii din zonă, nu numai că închid ochii, dar sunt complici cu acest jaf. S-a uitat după ochiurile de lumină lăsate nenatural între copaci și a început să ghicească din loc în loc de unde cineva a tăiat ilegal copaci. S-a oprit, a ras cu vârful bocancului stratul de pământ turnat de hoți pe deasupra primei cioate. Și cum încerca el să râcâie pământul pentru a scoate hoția la suprafață, a simțit țeava rece a unui pistol în ceafă. Era chiar pădurarul care păzea codrul. I-a spus că nu e treaba lui ce se întâmplă cu copacii de acolo și i-a dat de înțeles că doar o minune face ca el să plece viu de acolo. Incidentul, rupt din filmele cu mafioți, povestit  de o sursă din interior, este etalonul celui mai mare jaf din ultimii ani petrecut chiar în aceste zile în codrii de la marginea Capitalei.

De pază la jaf

Niciodată nu a fost liniște în corpul de pădure Snagov, cel din vecinătatea vilelor aflate până de curând în proprietatea RA-APPS, aflate sub pază permanentă și râvnite ca locuință de fostul președinte Traian Băsescu. Fie noapte, fie zi drujbele cântau necontenit. Dar nimeni nu părea interesat să înțeleagă ce anume se tot tăia în miezul nopții acolo. Și, ce era mai bizar,  este că regulat în codru cu pricina existau controale silvice care de fiecare dată constatau doar mizilicuri: „Deși acolo se fura organizat,  verificările care se făceau se făceau de mântuială. În august anul trecut s-au făcut controale, în septembrie s-au făcut controale, în noiembrie s-a făcut control și s-a găsit doar ceva, așa, de neluat în seamă. Câțiva metri cub. Adică «Na! e pădure, se mai fură»”, ne spune sub protecția anonimatului un om din interiorul sistemului.

Totuși cineva știa prea bine ce e acolo: jaf la drumul mare. Așa că informațiile au ajuns la Dan Trifu, vicepreședinte al Fundației Eco-Civica, o organizație care de ani de zile se luptă pentru protejarea puținului spațiu verde pe care îl mai are în vecinătate Capitalei. „Am făcut imediat o plângere la Inspectoratul Județean de Poliție semnalând că acolo se fură. Nu mai știm cum să spargem cercul ăsta infracțional care distruge acea pădure”, spune revoltat Dan Trifu. În urma sesizării poliția a trimis o echipă de ofițeri în zonă care, spre mirarea tuturor, a constatat ceea ce constataseră și alții înainte: „nu au fost descoperite indicii privind efectuarea de tăieri ilegale de arbori”. Totuși chiar poliția recunoaște că pe drumul din vecinătate se transportau ilegal copaci furați: „Urmare a controalelor în trafic efectuate de către organele de poliție în zona fondului forestier a fost identificat un număr de trei transporturi de masă lemnoasă pentru care nu au fost emise avize primare ori secundare de însoțire fiind dispusă împotriva celor trei transportatori sancțiune contravențională  (...) și măsura confiscării lemnului transportat ilegal.  Cuantumul total al sancțiunilor aplicate este de 6000 lei iar volumul de lemn confiscat este de 8 metri cub”. Totuși ce au găsit polițiștii avea să se demonstreze că era doar o picătură într-un ocean. În curând avea să se descopere că de luni de zile hoții tăiau concertat pădurea fără să îi deranjeze nimeni.

Cum s-a descoperit măcelul.

Martie 2016. O echipă  de inspectori de la Garda Forestieră București intră în cele din urmă în pădurea Sangov, hotărâtă să găsească totuși locurile de unde anume se tot taie copaci. La prima vedere, pădurea pare în regulă pentru ochiul unui neavizat. Din loc în loc apar goluri în pădure, dar acolo apar vlăstari de copaci ca și cum codrul s-ar fi regenerat de la sine. Unul din inspectori pune mâna pe o cazma și sapă sub unul din vlăstare. Și, surpriză: la o distanță de 40 de centimetri găsește o cioată groasă a unui copac de o sută de ani, tăiat de curând. Prin urmare cineva săpase în jurul unui arbore secular, tăiase cu drujba copacul aproape de rădăcină,sub nivelul solului, a pus apoi pământul înapoi și a plantat un puiet ca să nu bată la ochi. Iar procedura aceasta mafiotă se tot repetă din loc în loc de zeci și sute de ori. În total s-au găsit peste 1500 de arbori culcați la pământ, 80% dintre ei stejari de o sută de ani, extrem de valoroși pe piața neagră. „Aici s-a furat cu acordul celor din sistemul silvic. Aici toată lumea a știu: și pădurari, și șefi de district, și șefi de ocol”, acuză un angajat din interior. Poliția Ilfov ne confirmă că jaful acesta a ajuns în cele din urmă și în ateția lor: „Urmare a controlului efectuat de Garda Forestieră București  la nivelul Ocolului Silvic Snagov  a rezultat că exploatările forestiere efectuate în unitățile amenajiste menționate nu concordă cu prevederile legale și normele tehnice în vigoare, existând deficiențe la marcarea și extragerea arborilor”, se arată într-o informare a IPJ.

Ajutorul a venit chiar din interior

Chestionați de reporterii Jurnalului Național, reprezentanții  Romsilva, recunosc că jaful a fost concertat chiar de proprii angajați: „Cauzele principale ale tăierilor ilegale sunt presiunea foarte mare a populației asupra pădurii din zonă precum și nerespectarea de către pădurarii titulari ai cantoanelor silvice și a șefului de district a atribuțiilor de serviciu pe linie de pază a fondului forestier, precum și slaba implicare a personalului tehnico-ingineresc din cadrul Ocolului Silvic Snagov în acțiunea de prevenire și combatere a sustragerilor de material lemnos”, spune Directorul General Romsilva, Călin Laurențiu Bibarț. Drept consecință, pentru că s-au găsit furturi în toate cantoanele  Trupului de Pădure Snagov  care totalizează 1207 metri cubi de material lemn, au fost demiși toți pădurarii și șeful lor de district iar unii dintre ei au deja dosar penal pentru furt din codrii  statului.

Din informațiile noastre la fața locului este acum o desfășurare impresionantă de forțe. Nu mai puțin de 40 de inspectori silvici aduși din toată țara iau la rost toată activitatea Direcției Silvice Ilfov. Se bănuiește că dimensiunile jafului sunt mult, mult mai mari.

1500 de arbori din Pădurea Snagov au fost culcați la pământ, 80% dintre ei stejari de o sută de ani, extrem de valoroși pe piața neagră

 

„Deși acolo se fura organizat,  verificările care se făceau se făceau de mântuială. În august anul trecut s-au făcut controale, în septembrie s-au făcut controale, în noiembrie s-a făcut control și s-a găsit doar ceva, așa, de neluat în seamă. Câțiva metri cub. Adică «Na! e pădure, se mai fură»”, un angajat

Aproape un sfert  din suprafețele de pădure de lângă București aparțin unor proprietari care nu au încheiat contracte  de pază cu Ocolul silvic iar hoții de lemn vin să fure exact din aceste suprafețe, știind că pădurarii din zonă nu pot fi trași la răspundere pentru disparițiile de lemn dintr-un perimetru neadministrat și nici dacă nu raportează tăierile ilegale de acolo

După o perioadă de câțiva ani de relativă acalmie, când părea că hoții de lemn au pierdut drumul către Plămânul Verde al Capitalei, tăierile masive au reînceput şi în Pădurea Băneasa. Aerul a două milioane de locuitori depinde de o pădure de 1200 de hectare de la marginea Capitalei, hăcuită de infractori. Reteţa este aceeaşi: ajutorul vine din interior iar autorităţile fie se fac că nu văd, fie nu reuşesc să-i găsească pe vinovaţi. Metoda de operare, similară: o buturugă incendiată ca să nu se vadă că a fost tăiată, un ciot camuflat sau un copac tăiat exact la nivelul solului, alţi copaci abandonaţi. 

 

×
Subiecte în articol: padurea snagov