Doamna care a regăsit ţarii

S-a născut la Vladivostok - punctul terminus al căii ferate transsiberiene. Se află de patru ani în România - punctul terminus pentru noi, un perpetuu început pentru ea. Irina Budrina, preşedinta comitetului de strângere de fonduri al Fundaţiei Principesa Margareta, vorbeşte despre preocupările, pasiunile şi speranţele sale legate de o ţară care, deşi nu îi aparţine, reprezintă o provocare.

Nici nu ştii cum ai putea să abordezi o doamnă născută în locul considerat cel mai mare port rusesc la Oceanul Pacific, portul fiind menţinut deschis în timpul iernii cu ajutorul spărgătoarelor de gheaţă. Mai ales când întâlnirea cu această doamnă are loc într-o zi de duminică, într-un loc absolut neconvenţional: o bază de echitaţie de lângă Otopeni.

"Este cea mai frumoasă zi pentru mine duminica. Pe lângă muzică şi dans, un alt hobby al meu este echitaţia. Iubesc foarte mult caii, se poate spune că reprezintă unul dintre sensurile vieţii mele. Sunt atât de inteligenţi, caii uneori îţi pot fi mai buni prieteni decât oamenii". Spune aceste lucruri în timp ce mângâie calul ei preferat - Bailador, "un «spaniol» de rasă albă, cu o personalitate dificilă!".
Gheaţa s-a spart, portul este deschis.

CONFORTUL
Dar ar fi absurd să consideri conversaţia cu această doamnă un port în care poate acosta orice navă, deoarece ai de-a face cu o persoană cu o diplomă în filologie engleză la Universitatea din Vladivostok, care, în plus, şi-a finalizat studiile MBA la Universitatea din Moscova, de asemenea are o diplomă de merit în psihologie la Universitatea de Stat din Moscova, "posedă" cursuri pre-MBA la Centrul pentru studii globale de business, Paris, şi are un executive MBA la Temple University din Japonia...

"Iniţial mi-am început educaţia în Rusia, apoi în sistemul american, japonez, francez combinat cu cel britanic şi acum în România «experimentez» sistemul educaţional de aici, pentru că predau un curs de leadership în cadrul programului de masterat de la Academia de Studii Economice", spune Irina Budrina. A venit în România în urmă cu patru ani. Iniţial, sosirea ei în România a fost legată de preocupările profesionale ale soţului ei. Apoi, Irina a constatat că a fi în România reprezintă pentru ea un confort! Însă un confort dificil, bazat pe provocările unei ţări în care iniţiativele sunt greu de susţinut, mai ales de femeile care deţin tupeul de a face ceva constructiv.

"Chiar dacă nu sunt cetăţean român, pot să spun că mă simt mai confortabil în activitatea mea aici." Apropo de cursurile de leadership (pe care le predă de patru ani) din cadrul ASE, Irina povesteşte că atunci când a ajuns în România studenţii săi nu erau prea comunicativi, voiau ca ea să le explice tot. Acum, aceştia au început să aibă iniţiative:

"Când ajungi într-o ţară străină, trebuie să împarţi ceea ce ştii cu mediul local, să vezi care sunt cererile locale. Spre exemplu, în România mi-am dat seama că nu este uşor să lucrezi cu oamenii, le e teamă să întrebe şi să aibă iniţiative. Acum patru ani vorbeam mai mult despre economia din Rusia în cadrul cursurilor de la ASE. Acum mă concentrez mai mult pe studii de caz din companiile cu prezenţă autohtonă".

De-a lungul timpului s-a implicat în organizarea a diverse evenimente cu profil cultural sau de caritate, iar în primăvara anului trecut a fost numită preşedinta Asociaţiei Internaţionale a Femeilor - IWA (organizaţie independentă, non-profit, înfiinţată în 1978, la iniţiativa soţiei ataşatului cultural al SUA în România, Evelyn Zivetz, pentru a promova prietenia între femeile din toată lumea). Funcţia şi-a îndeplinit-o timp de un an şi, având în vedere că IWA are 200 de membre - atât de naţionalitate română, cât şi străină, a fost o experienţă fantastică.

PROIECTE
Şi a venit o nouă provocare: preşedinta comitetului de strângere de fonduri al Fundaţiei Principesa Margareta. Desigur că doamna care nu poate fi orice fel de port ghiceşte neadresata şi neaoşa întrebare "De unde până unde?". "De ce lucrez la Fundaţia Principesa Margareta? Pentru că în Rusia nu mai există ţari!", exclamă Irina zâmbind. "Este, dacă vreţi, un act cultural. Pentru mine este o situaţie nouă, deoarece în Rusia nu există o asemenea fundaţie. O «fundaţie a ţarilor» să-i zicem. În România îmi place această împletire a tradiţiilor istorice cu actele caritabile."

"Sunt în pregătire multe proiecte legate de Fundaţia Principesa Margareta, le veţi afla la momentul potrivit, vrem să vă rezervăm plăcerea surprizei. Deocamdată, tot ce pot să vă spun este că un singur eveniment îmi focalizează toată energia şi capacitatea organizatorică: aniversarea zilei de naştere a Majestăţii Sale Regele Mihai, la 25 octombrie".

Irina consideră că un punct forte al rădăcinii energiei este faptul că este femeie: "Femeile se descurcă pentru că sunt mai sensibile...". În rest? "Învăţ. Nu voi înceta niciodată să învăţ!", încheie Irina râzând, în timp ce calul ei alb tropăie uşor.