Dochia şi Romănia, personaje din vis

Un moment istoric plin de insemnătate pentru cultura romănă, dar şi un bun prilej de propagandă patriotică: prima stagiune a Teatrului Naţional.

PE SCENĂ - Prima stagiune a Teatrului Naţional

Un moment istoric plin de insemnătate pentru cultura romănă, dar şi un bun prilej de propagandă patriotică: prima stagiune a Teatrului Naţional.

Toamna lui 1877 va rămăne in istoria teatrului romănesc. In luna octombrie s-a deschis prima stagiune a Teatrului Naţional, după cum aflăm din cartea "Teatrul Romănesc" a lui Ioan Massoff. Evenimentul indelung aşteptat a fost şi un bun prilej de propagandă in spirit patriotic, Războiul de independenţă fiind in plină desfăşurare.

DE SENTIMENT. Cu foarte mari greutăţi se pregătea in toamna lui 1877 deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Bucureşti. Toate aproape bune, aproape frumoase, lipsea insă, după cum afirmă Ioan Massoff, o piesă care să deschidă stagiunea... Una dintre opţiuni era Răzvan Vodă- a lui Haşdeu, "in acel timp cea mai valoroasă, cea mai reprezentativă lucrare originală, dar care nu era totuşi ideală pentru un inceput cu implicaţii nu numai strict culturale, dar şi politice şi sociale". De ce? "Ţara intreagă, şi in special inima ei, Bucureştii, fremăta; incepuse atacul impotriva Plevnei, războiul era in toi, nu se putea ca noua instituţie naţională să stea departe de tot ceea ce frămănta o ţară. Era nevoie de o piesă care, preamărind un trecut eroic mai indepărtat, deplăngănd un trecut mai apropiat de decădete, să insufle măndrie patriotică", scria Ioan Massoff. Era nevoie de ceva de sentiment.

Â

FIGURI ALEGORICE. Aproape de finele lunii august, prinţul Ion Ghica ii mărturisea soţiei sale: "Mi s-a adus ieri o piesă scrisă in versuri foarte frumoase, dar invăpăiată de patriotism şi de muzică. Două figuri alegorice, Dochia şi Romănia...". Piesa, poemă dramatică in versuri, se numea "Visul Dochiei", scrisă de publicistul de origine franceză Frédéric Damé. Muzica era scrisă de compozitorul Auguste Canne. Costumele şi decorurile erau realizate de pictorul Labo. Trebuie spus că o notă a cărţii "Teatrul Romănesc" a lui Massoff ne dă indicaţii preţioase despre cum se făceau costumele şi decorurile la sfărşitul secolului al XIX-lea. "Pentru confecţionarea costumelor se cumpărau «din Lipscani» materiale ca tradidan, tibet, paramastas roşu, albastru şi galben, caşmir, pănză de arnici, toate măsurate cu cotul."

Piesa centrală era aleasă, "Visul Dochiei" implinea visul tuturor iubitorilor de teatru, deschiderea primei stagiuni a Teatrului Naţional din Bucureşti. Pentru completarea spectacolului s-a ales o comedie in două acte, "Doctorul Satului", localizare a lui Costacher Dimitriade după "Le Festin de Pierre" de autorii francezi Mellesville şi Duverice.

Â

SĂ INCEAPĂ! Deschiderea Teatrului Naţional a avut loc la data de 9 octombrie 1877, duminica. Eufrosina Popescu a interpretat-o pe Dochia, iar Maria Vasilescu, Romănia. In figuraţie, aproape toţi componenţii Societăţii dramatice. Din cartea "Teatrul Romănesc" aflăm desfăşurarea piesei de deschidere a primei stagiuni a Teatrului Naţional.

"In piesă, Romănia, copilă, o caută pe Dochia, ca s-o trezească pentru a lua parte la renaşterea ţării. Se aud căntece de indemn: «Scoală-te, Dochia, sunt copiii tăi». Dar Dochia roagă să fie lăsată să doarmă, căci somnul veşnic o izbăveşte de atătea dureri, de atăta jale; Romănia stăruie, dar Dochia pare să fie neinduplecată in hotărărea ei, visănd momente din epocile măreţe ale istoriei noastre: Mircea, Ştefan, Mihai; dar cănd Romănia ii spune că armata romănă luptă pentru neatărnare, Dochia se trezeşte şi, pe culmile muntelui, strănge Romănia in braţe." Scenele piesei prilejuiesc apariţii de glorioase personaje istorice, iar ovaţiile nu au mai contenit cănd s-au arătat, in marş triumfal, dorobanţii şi vănătorii.

Â

REACŢII. Spectacolul se jucase in faţa unei săli nu foarte pline. Aristocraţia nu venise la acest spectacol. "Atăt poemul, căt şi spectacolul au intămpinat critici aspre, dar şi elogii: pe cănd cronicarul dramatic Mihai Eminescu - in ziarul Timpul - apreciază Visul Dochiei ca pe o "tarara lungă de aclamaţii la adresa lui Ştefan, Mircea, Mihai Viteazul", in care nu găseşte nici măcar "o singură idee originală", Vasile Alecsandri, dimpotrivă, ii scrie lui Frédéric Damé, pentru a-l felicita: "Sunt fericit d-a vă complimenta valoarei acestei opere; ea este produsul unei măreţe şi frumoase inspiraţiuni". Pănă la sfărşitul anului 1877, piesa a străns opt reprezentaţii.

Doamnelor şi domnilor, aţi asistat, aşadar, la spectacolul de debut al Primei Stagiuni a Teatrului Naţional!

In piesă, Romănia, copilă, o caută pe Dochia, ca s-o trezească, pentru a lua parte la renaşterea ţării. Se aud căntece de indemn: «Scoală-te, Dochia, sunt copiii tăi». Dar Dochia roagă să fie lăsată să doarmă, căci somnul veşnic o izbăveşte de atătea dureri, de atăta jale"

Â
Romănia stăruie, dar Dochia pare să fie neinduplecată in hotărărea ei, visănd momente din epocile măreţe ale istoriei noastre: Mircea Ştefan, Mihai; dar cănd Romănia ii spune că armata romănă luptă pentru neatărnare, Dochia se trezeşte şi, pe culmile muntelui, strănge Romănia in braţe"

Ioan Massoff autor "Teatrul Romănesc"

Un pic de istorie teatrală

In 1877, in funcţia de director al Teatrelor fusese numit Ion Ghica. Fost ministru şi parlamentar, Ghica arăta un interes deosebit pentru teatrul romănesc. El spunea: "Imi mărturisesc dorinţa de a vedea din Teatrul Naţional şi literatura dramatică ajunse la o prosperitate care să facă onoare naţiunii romăne". De asemenea, năzuia să formeze "un bun repertoriu, spre a monta bine piesele, spre a cultiva talentele actorilor, ca astfel să ajungem a stimula şi gustul estetic al publicului". Teatrul romănesc trebuia să funcţioneze după o nouă lege, din 6 aprilie 1877, ai cărei autori principali sunt Petre Grădişteanu şi Ion Cămpineanu, oameni care s-au consultat cu actorul Costache Dimitriade şi Ion Ghica. Cu foarte mari greutăţi s-a constituit şi Societatea dramatică a Teatrului Naţional. Ioan Massoff spune in cartea sa că "societarii constituiau trei categorii: cei cu «o parte intreagă» (a 20-a parte din venit), cei cu «două treimi» şi cei cu «o jumătate de parte». Pe de altă parte, mai erau şi artiştii nesocietari, «gagişti şi elevi» - artişti ale căror angajamente nu puteau depăşi o singură stagiune şi doar cu avizul Comitetului teatral".

Â

Pentru realizarea acestui articol au fost folosite informaţii din volumul "Teatrul Romănesc" al lui Ioan Massoff.

Articol realizat in colaborare cu Arhivele Naţionale.

Â