x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Edgar, stră-stră-strănepotul lui Creangă: "Nu m-am adaptat niciodată în America!”

Edgar, stră-stră-strănepotul lui Creangă: "Nu m-am adaptat niciodată în America!”

28 Oct 2011   •   21:00
Edgar, stră-stră-strănepotul lui Creangă: "Nu m-am adaptat niciodată în America!”

In episodul de astazi al serialului "Urmasii lui Creanga, pe coasta Oceanului Pacific', cititi despre cel mai mare dintre cei doi stra-stra-stranepoti ai povestitorului, Edgar Mihaescu (40 ani).

Cand a ajuns in America, Edgar, fiul cel mare al lui Costin si al Eddei Mihaescu, avea 12 ani. Baiatului i-a fost aproape imposibil sa se obisnuiasca in noua lume, sa uite de prietenii, obiceiurile si siguranta de-acasa si sa se zbata pentru castigarea altora noi. Tatal lui spune ca elevii pe care i-a intalnit la scoala din Castro Valley il ironizau pentru cum se imbraca, se purta si vorbea, iar el – un temperament introvertit - era foarte putin inzestrat sa tina piept rautatilor din mediul in care tocmai intrase.

In ciuda greutatii cu care a prins radacini in California, Edgar a avut o tinerete efervescenta, iar astazi, la varsta de 40 de ani, povesteste - pe jumatate cu blazare, pe jumatate cu jovialitate - despre inclinatia lui nativa de a face trasnai ("mischiefs') si despre succesul neconditionat pe care, dupa majorat, a inceput sa il aiba la sexul opus.

Un mic terorist
In spatele unei fizionomii de Adonis, adolescentul Edgar ascundea o imaginatie de anarhist: facea experimente chimice si inventa explozibili pe care-i detona in lacuri, piscine ori langa trunchiurile copacilor, pornea incendii care altora le dadeau palpitatii, muta semne de circulatie de pe sosele, si, odata, a instalat pe drumurile Californiei o mica fantana arteziana pe care o dislocase din curtea unui particular… La facultate – a urmat ingineria electrica la Santa Barbara (1990 – 1995) - complet liber si fermecat de compania colegelor, Edgar si-a rafinat gusturile pentru aventura, trecand de la jocurile de gherila urbana la asedierea domnisoarelor cu care impartea perimetrul campusului universitar. Fetele rezistau cu greu surasului sau, iar el, un seducator innascut, care tocmai isi explora talentul de a le inmuia inimile, se intalnea cu cate trei-patru colege deodata. Cel putin, asa se lauda astazi. Era atat de curios sa le cunoasca si sa le faca pe plac incat, spune el, la un moment dat, s-a pomenit mutand bradul de Craciun al internatului intr-o cabina de dus din baia fetelor, loc pe care, altminteri, il cunoscuse cu multe alte ocazii…

Trei urmasi
Dupa absolvire, Edgar a lucrat pentru mici companii din Silicon Valley, care isi propuneau sa fie listate la bursa. Banii castigati i-a investit in automobile si motociclete de viteza. Ii placeau cluburile, muzica, atmosfera frenetica din inima orasului San Francisco, vehiculele puternice si, fireste, continua sa adore sexul opus. Din una dintre iubirile prin care Edgar a trecut dupa terminarea facultatii, s-a nascut un baiat – Andrew (14 ani) – primul dintre stra-stra-stra-stranepotii lui Ion Creanga.

Dintr-o iubire mult mai consistenta – incununata cu o nunta, doua botezuri si, la final, un divort– s-au nascut doi copii, Malia-Isabella (6 ani) si Sophie-Kailani (4ani), fetitele cu prenume hawaiiene in jurul carora, in ciuda despartirii parintilor, intreaga familie, strabunici, bunici, unchi, mama si tata, continua sa graviteze.

Alaturi de Holly, mama fetitelor, stra-stra-stranepotul lui Creanga a trait zece ani. Despartirea a avut loc anul trecut. Edgar explica motivul: "S-a saturat de nevoia mea continua de aventuri si senzatii tari'. Holly este psiholog de profesie, munceste la o clinica din San Francisco, specializata in tratamentul adolescentilor, iar Edgar, dupa studiile ingineresti, a facut un master in economie la "Thunderbird School of Management' (2005-2007), din Phoenix, Arizona, cea mai importanta scoala de afaceri din Statele Unite si a ajuns sa lucreze pana in Germania, la BMW. Edgar a invatat mereu bine, a avut note mari – a fost intre cei mai buni sapte la suta studenti ai facultatii – dar i-a ramas intotdeauna suficienta energie pentru "trasnaile' care ii stimulau cheful de viata.

Prin intermediul e-mailului, Edgar Mihaescu a raspuns la cateva intrebari despre primele sale zile din America, cele doua fetite – vedetele intregii familii, fosta lui sotie si felul in care crede ca ar fi aratat viata lui daca ar fi ramas in Romania.


● Jurnalul National: Tatal dumneavoastra povesteste ca, spre deosebire de fratele dumneavoastra, Gunter, v-ati acomodat mai greu in SUA. Ce va amintiti din primele zilele traite in California?
● Edgar Mihaescu: Oamenii pareau destul de neprietenosi si intoleranti cu strainii in orasul in care noi ne stabiliseram (Castro Valley – n.r.). Era foarte greu sa te misti incolo si incoace, din cauza ca distantele erau lungi si nu exista un serviciu de transport public asemanator celui cu care eu eram obisnuit in Bucuresti. Autobuzul scolar era foarte stresant: copiii erau nepoliticosi, galagiosi si impertinenti. Din cauza asta, m-am hotarat sa merg cu bicicleta la scoala, drum care imi lua cate o jumatate de ora la dus si la intors.

● Cat de greu a fost sa va adaptati?
● Adevarul e ca nu m-am adaptat! Cea mai grea a fost neadaptarea insasi, sentimentul izolarii pe care l-am avut majoritatea timpului.

● Cum ati cunoscut-o pe mama fetitelor dumneavoastra, Holly?
● Am cunoscut-o pe internet, cu aproape zece ani in urma. Ma cam plictiseam intr-o zi si, pe un site, am postat un anunt despre mine insumi. Mai multe femei au raspuns, dar ea era aparte. Scria frumos si sincer. Ne-am dat intalnire la un restaurant "sushi' din San Francisco, numit "Blowfish', iar o saptamana mai tarziu eram indragostit.

● Cum ati ales numele celor doua fetite?
● Malia si Kailani sunt nume hawaiiene. Fosta mea sotie este din Hawaii. Malia e acelasi lucru cu Maria, doar ca hawaiienii nu au litera "r' in alfabet si nu o pot pronunta. Kailani e un nume pe care eu l-am inventat. "Kai' inseamna "mare', iar "lani' inseamna "cer' in hawaiiana.

● In poze cel putin, fetitele rad cu gura pana la urechi. Ce ne puteti spune despre felul lor de a fi?
● O sa va spun despre Malia, cea mai mare dintre ele. Este neastamparata si are un simt artistic foarte dezvoltat. E obsedata sa puna in evidenta arta in orice, inclusiv in mancare. Face aranjamente artistice din obiecte luate la intamplare din casa si se supara foarte tare daca se gaseste cineva sa le miste din loc. Pare sa faca asta din instinct. Noi nu am incurajat-o niciodata. E temperamentala si e destul de dificil sa te impaci cu ea… Sophie e mult mai rezervata…

● Cum credeti ca ar fi aratat viata dumneavoastra, daca nu ati fi plecat din Romania?
● Nu am de unde sa stiu. Cunosc doar ce s-a intamplat in viata pe care am trait-o… Cand am venit prima oara aici, California mi s-a parut fantastica. Zile frumoase, mereu insorite. La inceput, am dus putin dorul schimbarii anotimpurilor. Aici nu e vara, toamna, iarna si primavara, ci, tot timpul, un singur anotimp. Ploua foarte rar. Nu exista iarba verde. Toate dealurile din jur au culoarea maron-aurie. Plajele sunt superbe. Ador sa traiesc in apropierea Oceanului…

Cititi in ultimul episod al serialului despre Gunter Mihaescu (34 ani), al doilea stra-stra-stranepot al lui Ion Creanga. Gunter, avocat in San Francisco, este fratele mai mic al lui Edgar.

Ep. 1: Ion Creanga, scriitorul cu nume, loc al mortii si data de nastere necunoscute
Ep. 2: Fiul lui Ion Creanga, capitanul care a parasit armata pentru a se inrola in marile razboaie ale comertului cu lucruri marunte
Ep.3:
Parintii primului Creanga american
● Ep. 4:
Primul Creanga in California: 'O viata limitata la legaturi de buna ziua'
Ep. 5:
Nepotul lui Creanga, taciturnul cu vise de piatra
Ep. 6: Stra-stranepotul lui Creanga, gradinar la Berkeley
Ep. 7: Stra-stranepoata lui Creanga ocoleste Romania: 'Gasesti caini infometati care alearga pe strada, ceea ce da masura la cat de prost e administrata tara'
Ep. 8: Mihaela Creanga: casatorie sub bombardamente

Ep. 9 Urmasii lui Creanga, in mainile Securitatii

Ep. 10 Viata ultimului Creanga, la 88 de ani
● Ep. 11 Al doilea Creanga care a traversat Atlanticul a ajuns inginer la Bechtel
● Ep. 12 Stra-stranepotul lui Creanga (SUA): 'Sa ne intoarcem in Romania?! De cate ori poti transplanta un pom?'
● Ep. 13 Stra-stranepotul lui Creanga (SUA): 'Sa ne intoarcem in Romania?! De cate ori poti transplanta un pom?'

×