x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje El e "omul cu busola" pentru a directiona societatea

El e "omul cu busola" pentru a directiona societatea

12 Mar 2004   •   00:00
El e "omul cu busola" pentru a directiona societatea

El e "omul cu busola" pentru a directiona societatea (foto). Intrebati care sunt persoanele in care au cea mai mare incredere, rusii-l pun pe Putin pe locul trei, dupa familie si prieteni. Speculand acest moment de glorie prezidential, comerciantii n-au ratat ocazia de a-l "vinde" pe presedinte admiratorilor, sub forma de papusi, cu chip mai mult sau mai putin apropiat de realitate. ( MARINA CONSTANTINOIU )

×
Subiecte în articol: reportaj