Gori, oraşul lui Stalin

Iată cum descria Maxim Gorki, la sfârşitul secolului al XIX-lea, oraşul Gori, din Gruzia de atunci: "Este un orăşel destul de mic, seamănă mai mult cu un sat.
În centrul aşezării se găseşte un deal mare, iar pe deal, o cetate. Întregul peisaj are ceva sălbatic, ceva dominat de un pitoresc aparte: cerul dogoritor de deasupra oraşului se reflectă în apele învolburate ale râului Kura, curgând la vale cu un zgomot asurzitor, în apropiere munţi plini de grote, iar în depărtare se zăresc înălţimile Caucazului, acoperite cu zăpezi veşnice"...

Georgia de azi, în care s-a născut, în anul 1878( nu 1879, cum greşit consemnează documentele), Iosif Vissarionovici Djugaşvili, cel cunoscut în întreaga lume sub numele de Stalin.
La începutul secolului al XXI-lea, Gori e mai degrabă cenuşiu decât pitoresc. E o zi apatică de toamnă. Puţinii oameni de pe străzi sunt apatici şi ei. Poate e de vină cerul mohorât de deasupra. Poate sărăcia ale cărei urme se văd cu uşurinţă la tot pasul. Concitadinii lui Stalin nu par să ia seama la faptul că-n oraşul lor s-a născut cel mai puternic şi mai crud om politic al veacului trecut.

I s-au ridicat zeci de statui în timpul vieţii. Sute de uzine, colhozuri, străzi şi oraşe i-au purtat numele. I-au fost dedicate mii de cântece şi poezii. Milioane de oameni au defilat cu portretul lui în mâini. A trimis la moarte mai multe suflete decât au pierit în cele două războaie mondiale. Omul acesta, dacă om o fi fost, a început prin a fi totuşi copil. Mama sa îl alinta Soso. S-a născut într-o căsuţă prăpădită din chirpici. Se păstrează şi astăzi căsuţa aceasta. S-a construit deasupra ei un pavilion de marmură, din ordinul său, nu atât ca s-o protejeze, cât s-o ridice la rangul de sanctuar. Mai apoi, a apărut o statuie în spatele casei. Şi-a mai apărut, la câţiva metri de statuie, vagonul de tren în care obişnuia el să călătorească.

Autorităţile locale nu pun prea tare în evidenţă, dar nici nu ascund casa memorială a lui Stalin. Greu, foarte greu să fii în locul lor. N-ai cum să te prefaci că Stalin n-a existat. Casa n-are nici o vină. Ea îşi aminteşte, dacă-şi mai aminteşte, de un copil care s-a transformat într-un tânăr ce-şi zicea Koba, iar tânărul acesta a devenit temutul Stalin de mai târziu. Restul e istorie. Adevărat, o istorie plină de minciuni şi de crime. Poate de aceea e cerul posomorât. Poate de aceea sunt oamenii atât de apatici. Stafia lui Stalin se întoarce din când în când acasă, iar locuitorii oraşului nu pot să i se împotrivească...