x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Special Reportaje Groapa-capcana din magazinul satesc

Groapa-capcana din magazinul satesc

13 Dec 2004   •   00:00

REPORTAJ
Daca pe mijlocul strazilor sau pe marginea trotuarelor gropile, de orice dimensiuni ar fi ele, fac deja parte din peisaj, pare destul de ciudat sa cazi intr-o astfel de "capcana" intr-un magazin. O femeie care purta in brate un copilas de numai cateva luni a avut, din nefericire, o astfel de experienta.
NINA MARCU

Click pentru a mari imaginea Click pentru a mari imaginea
VICTIME. Georgeta Carstocea si fiul sau, Florin, s-au prabusit in groapa din magazinul satesc
LOCUL CU PRICINA. Sub linoleum se afla groapa de circa un metru in care au picat Georgeta si baietelul ei
Dupa cum povesteste, ea s-a prabusit intr-o astfel de groapa lasata neacoperita, in timp ce-i cerea vanzatoarei un pachet de servetele si un pliculet de piper. Nu e vreo inventie sau vreo licenta poetica, e purul adevar.

ACCIDENTUL. Pe 8 martie 2004, zi in care, data fiind conotatia ei, toate femeile lumii primesc prinosul de dragoste si recunostinta pentru ca exista de la partenerii lor, barbatii, Georgeta Carstocea, din comuna prahoveana Izvoarele, si-a luat pruncul de cateva luni in brate si a plecat la unul dintre magazinele din localitate, SC Irinel, sa cumpere cate ceva. Era, dupa cum isi aminteste femeia, in jurul orei de 14:30. A intrat in magazinul cu pricina si a cerut vanzatoarei Elena Coserea un pachet de servetele si un pliculet cu piper. N-a mai apucat sa plateasca, nici sa ia produsele cerute, caci a simtit, la propriu, ca-i fuge pamantul de sub picioare si ca se pomeneste, cu tot cu copil, intr-o groapa. In prima clipa aproape ca n-a realizat ce s-a intamplat. Mai fusese in magazinul respectiv si nu vazuse niciodata vreo groapa. Doar plansetele micutului au facut-o imediat sa priceapa: cazuse intr-un camin de apa, lasat descoperit. Atat vanzatoarea, cat si patroana magazinului, Irina Tanase, aflata de fata, au sarit si au ajutat-o pe Georgeta Carstocea sa iasa din acel bazin. Speriata de intamplare, alarmata de plansetele necontenite ale baietelului, femeia s-a dus intr-un suflet acasa, sperand ca micutul se va linisti. Tatal acestuia a mers, asa cum povesteste, la magazin si i-a spus patronului ca ar fi trebuit sa aseze deasupra bazinului ceva care sa indice prezenta gropii. Tanase ar fi spus: "Urma sa pun o scandura". Abia cand tatal s-a intors acasa, parintii au observat ca Romeo Florin, copilul de numai sase luni, are pe frunte un hematom de toata frumusetea. Au plecat de urgenta la spitalul din Valenii de Munte, dar, cum cazul nu era de competenta medicilor de aici, au fost trimisi, impreuna cu micutul, la Ploiesti. Diagnosticul pus de medicii de la Spitalul de Pediatrie, Urgente, Chirurgie a fost: "fractura temporo-occipitala stanga, hematom subepicranian occipital stang".

DECLANSAREA CONFLICTULUI. Conform documentelor medicale, evolutia micutului a fost buna. Dar parintilor li s-a facut precizarea: "Noi am facut tot ce se putea face. De aici incolo, numai timpul hotaraste daca vor ramane sau nu sechele". La putina vreme de la intamplare, familia Carstocea a facut plangere la Politia din Izvoarele, aratand cele petrecute si cerand ca patronii magazinului SC Irinel sa recunoasca in scris ca femeia a cazut in bazinul din magazinul lor. "La vremea aceea, spune Georgeta Carstocea, nici nu voiam nici un leu. Doar sa recunoasca, daca in timp ar aparea complicatii cu baiatul, ca s-a intamplat in magazinul lor." Cum acest lucru nu a fost cu putinta, familia Tanase negand vehement si motivand ca pe 8 martie a fost plecata la Cheia, sa faca o petrecere, parintii lui Romeo s-au adresat si altor institutii in drept si in masura sa faca lumina: Parchetului de pe langa Judecatoria Valenii de Munte, Oficiului pentru Protectia Consumatorului. La acest moment, Constantin Tanase s-a pronuntat pentru o impacare a partilor. El a oferit familiei Carstocea 5 milioane de lei. Cum aceasta a aratat ca medicamentele si avocatii au costat mai bine de 20.000.000 de lei, la care a mai adaugat inca pe atata ca daune, patronul a iesit spunand, asa cum povestesc cei doi soti, ca, daca nu vrea cat ii ofera, nu mai vad nimic. Surpinzator este raspunsul dat de OJPC Prahova, atentie, pe 19 mai 2004, la mai bine de doua luni de la producerea accidentului: "La data controlului, caminul de apa din interiorul magazinului era inchis, acoperit, neexistand riscul unui accident; patronul magazinului a fost informat si avertizat in legatura cu posibilele riscuri care pot aparea". Am citat din respectivul raspuns, pastrand intact continutul si forma materialului. Ar fi fost si nefiresc ca, dupa doua luni si jumatate de la incident, caminul in cauza sa fie tot descoperit!

Click pentru a mari imaginea Click pentru a mari imaginea
Magazinul. SC Irinel, din comuna Izvoarele de Prahova
PARERE. Patronul Tanase sustine ca femeia fabuleaza

BUNUL SAMARITEAN. L-am cautat si pe patronului magazinului Irinel, Constantin Tanase, pentru a-i cere sa-si spuna punctul de vedere in acest caz. Si am descoperit ca varianta lui este total diferita de cea a parintilor: "N-a cazut in magazinul meu. Minte! Cine stie unde a cazut pe strada si da vina pe noi. Ca vor sa se razbune. Sora ei - a Georgetei Carstocea, n.r. - a lucrat la mine la magazin si am dat-o afara, ca a iesit lipsa. Eu am o groapa de camin in magazin, dar e acoperita tot timpul. Si daca ar fi cazut, cum credeti ca s-ar fi lovit asa de rau, daca groapa are 60/60 centimetri? Ca a masurat-o politia si atat a iesit. Si pe 8 martie, noi am fost plecati la Cheia, ca am o proprietate si acolo, nu sunt asa, oarecine in comuna asta. Am prieteni, am relatii... Eu am ajutat doi baieti din sat cu bani, i-am salvat de la moarte. De aceea am dat si familiei Carstocea cinci milioane de lei, ca mi-era mila si am zis sa-i ajut de la firma. Dar daca mi-a cerut 50.000.000 de lei, cum era sa le dau? Ei nu sunt sanatosi. Ea e bolnava si el, nebun. Ea are probleme cu picioarele si a cazut pe drum, ca nu stie sa mearga. O sa fac rost de fisa ei medicala, ca nu-mi e greu. Si la doua dupa- amiaza, cand zice ea ca s-a intamplat, noi nici nu avem program la magazin. Uitati-va, avem pauza. Orarul e nou, e adevarat, dar pe cel vechi l-am dus la instanta. Ca sa vada toata lumea ca sunt nebuni". Cum discutia se purta in jurul bazinului de apa din magazin, aflat intre cele doua tejghele ale magazinului si acoperit cu linoleum, l-am rugat pe proprietar sa ne arate si noua deschizatura respectiva. "Nu pot, a venit raspunsul, ca am musafiri. Ati picat prost. Dar daca veniti alta data, va arat. Plus ca trebuie sa dam toate astea la o parte... Eu am si un magazin cu marfa confiscata. Vine toata lumea sa cumpere de la mine. Sunt decat trei magazine in Prahova si, daca am fost ales, inseamna ca sunt om serios, platesc la timp, am darile catre stat achitate, nu sunt asa, "fitecine"."
BANII VORBESC
"Se pare ca toate organismele la care am apelat iau in considerare mai degraba faptul ca patronii magazinului au bani, decat ca s-a petrecut o nenorocire si copilul meu putea muri. Intr-o tara democrata e posibil sa-ti pui sperantele doar in justitia divina?"
Georgeta Carstocea, mama lui Florin
NEGATIE
"N-a cazut in magazinul meu. Minte! Cine stie unde a cazut pe strada si da vina pe noi. Si pe 8 martie, noi am fost plecati la Cheia, ca am o proprietate si acolo, nu sunt asa, oarecine in comuna asta. Am prieteni, am relatii"
Constantin Tanase, patronul magazinului Irinel

.

RUGA LA JUSTITIA DIVINA
Aproape ca se face anul de cand micutul Romeo Florin a suferit traumele din magazin. In ceea ce-l priveste, medicii au facut pentru el tot ceea ce se putea. Dar exista riscul sa ramana cu sechele. Dupa plangerea la politie, ramasa nerezolvata, dupa chemarea in instanta a patronului magazinului unde s-a produs accidentul, dupa concluziile Oficiului pentru Protectia Consumatorului, trase la doua luni de la eveniment, dupa sesizarea Parchetului, dupa oferta de 5 milioane de lei a lui Tanase, familia Carstocea nu stie ce sa mai faca. Se teme ca baietelul ar putea avea mai tarziu probleme si vrea sa obtina recunoasterea sotilor Tanase ca in magazinul lor s-a intamplat nenorocirea. "Se pare, spune Georgeta, ca toate organismele la care am apelat iau in considerare mai degraba faptul ca patronii magazinului au bani, decat ca s-a petrecut o nenorocire si copilul meu putea muri. Intr-o tara democrata e posibil sa-ti pui sperantele doar in justitia divina?".

LA POLITIE
Am intrebat si la Politia din Izvoarele despre caz. Oamenii legii il cunosteau. Ni s-a spus ca "e posibil ca femeia sa fi cazut in magazin, si nu pe drum. Caminul are aproape 80 de centimetri adancime. Ciudat e ca Protectia Consumatorului constata existenta bazinului, dar nu se intreaba de ce functioneaza tocmai acolo. Familia Carstocea este una foarte retrasa. Sotul nu merge niciodata la carciuma, ca satenii ceilalti, doar serviciu si acasa stie. Si, cand nu esti cum e toata comunitatea, starnesti comentarii".
×